ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2096/2024

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă la data de 02.08.2023 sub nr. x/2023, petentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat, în contradictoriu cu intimații A. și B., anularea Deciziei nr. 4/15.06.2023 în ceea ce privește obligațiile reținute în sarcina Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a încheierilor din data de 27.03.2023 și 11.05.2023.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a), b) și h), art. 612 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 5/16.11.2023, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis cererea; a anulat decizia nr. 4/15.06.2023 pronunțată de Asociația de consultanță juridico-economică și arbitraj Ploiești; a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Prahova; a obligat pârâții la plata, către reclamant, a sumei de 570,91 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intimatul A., arătând că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b), art. 554 și 548 C. proc. civ.

Deși instanța de fond apreciază că litigiul era susceptibil de judecare pe calea arbitrajului, în cauză nu a existat o convenție arbitrală prin care să se acorde autorizarea MADR în acest sens. Între pârâtul B. și recurent în calitate de reclamant există o convenție arbitrală autentificată la notarul public care exclude competența materială a instanțelor de drept comun. De asemenea, judecătorul fondului nu a analizat faptul că legiuitorul nu a statuat că pe calea arbitrajului pot fi soluționate cauzele care au numai două sau mai multe părți (reclamanți și pârâți).

Instanța de fond nu a analizat faptul că pârâtul B. și-a executat de bunăvoie toate obligațiile rezultate din decizia arbitrală și că este împiedicat să ducă la îndeplinire mandatul acordat prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare tocmai datorită abuzurilor pârâtului MADR, care refuză constant să aplice o hotărâre a Tribunalului Prahova rămasă definitivă.

Recurentul mai arată că nu există concordanță între considerentele și dispozitivul sentinței recurate, deoarece în considerente instanța reține că o parte din dosar se va trimite la Tribunalul Arbitral spre rejudecare, situație care nu apare în dispozitiv, iar o altă parte se va trimite la Tribunalul Prahova, pentru o competentă soluționare.

Concluzionează recurentul că pârâtul MADR eludează toate hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele din Prahova, precum și solicitările scrise formulate de autoritățile publice locale, astfel încât apreciază că decizia arbitrală care constituie titlu executoriu este legală și temeinică.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a învederat, ca o chestiune prealabilă, că taxa de timbru datorată de recurent trebuie stabilită în conformitate cu art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât acțiunea în anularea Hotărârii arbitrate nr. 4/15.06.2023 este o acțiune evaluabilă în bani prin raportare la pretențiile recurentului. Mai mult, în vederea suspendării hotărârii arbitrale menționate, intimatul a achitat o taxă de timbru în valoare de 6966,95 RON calculată prin raportare la valoarea obiectului acțiunii și în conformitate cu dispozițiile art. 719 alin. (2) C. proc. civ.

Intimatul a invocat și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât în memoriul de recurs nu pot fi identificate critici de nelegalitate ale hotărârii atacate, recurentul expunând aprecieri personale asupra situației de fapt și interpretări proprii față de legislația incidentă în cauză.

Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea acestuia și a arătat că procedura arbitrală, esențial voluntară, organizată și desfășurată pe baza unor reguli proprii, conforme principiilor și normelor de drept procedural român, cu care se completează, nu poate fi opusă cu forța terților chemați într-un litigiu arbitral, care sunt independenți de temeiul raportului obligațional invocat, decât în cazul preexistenței ori aderării libere la convenția arbitrală, cu respectarea formei scrise a acesteia, intervenită între terți și cel sau cei care i-au chemat în proces.

Recurentul a avut calitatea de pârât în procedura de arbitraj și nu a contestat decizia arbitrală, astfel încât instanța de fond nici nu putea să analizeze aspectele susținute de către acesta.

Prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare la care se referă recurentul, numita C. a promis că vinde (prin procurator D.) recurentului A., un teren în suprafață de 79500 mp. Afirmația recurentului cu privire la faptul că B. este împiedicat să își ducă la îndeplinire mandatul acordat nu are nicio susținere legală. Astfel, când una din părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Prin urmare, una dintre condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni este să se facă dovada refuzului nejustificat al pârâtului de a încheia contractul în formă autentică. Mai mult, promitenta vânzătoare este decedată, fapt pentru care MADR a invocat și lipsa calității procesuale active a părților, aceștia neavând nicio calitate de reprezentant.

În cauză nu există neconcordanțe între considerentele hotărârii și dispozitiv, sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute.

Din simpla lecturare a Deciziei nr. 4/2023 a Tribunalului Arbitral se poate observa nelegalitatea acesteia, respectiv: MADR nu a fost parte în convenția care a stat la baza investirii tribunalului arbitral astfel cum sunt dispozițiile imperative ale art. 549 alin. (1) și (2) C. proc. civ. hotărârea tribunalului arbitral are ca obiect executarea unui titlu executoriu care nu este opozabil intimatului; titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 59/16.01.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2014 nu stabilește nicio obligație în sarcina MADR, care nu a figurat ca pârât în respectivul dosar, așa cum nici recurentul A. și intimatul B. nu au avut nicio calitate în acest dosar; atât recurentul cât și intimatul nu au dovedit în niciun fel vreo calitatea procesuală (nici activă, nici pasivă); actele de care înțelege A. să se folosească nu îi conferă acestuia calitatea de proprietar al terenului în suprafață de 79.500 mp, situat în extravilanul satului Bucov; nu s-a făcut dovada existenței unui contract încheiat între A. și B., care să ateste calitatea lor de proprietari ai terenului în suprafață de 79.500 mp, astfel că acest aspect creează un motiv evident de nelegalitate al demersului efectuat și concretizat prin Hotărârea arbitrală/Decizia nr. 4/15.06.2023.

Cu privire la cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia, sau cel puțin cenzurarea cuantumului sumelor astfel solicitate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurentul învederează că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 548 (forma scrisă a convenției arbitrale), art. 554 (verificarea competenței instanței sesizată cu o cauză cu privire la care s-a încheiat o convenție arbitrală), art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. (tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante).

În acest sens, recurentul pretinde, contrar celor reținute în mod corect prin hotărârea atacată, că în cauză a existat o convenție arbitrală încheiată între cei doi pârâți, B. și A., autentificată la notarul public și care excludea competența materială a instanțelor de drept comun.

În acord cu cele statuate prin hotărârea recurată, Înalta Curte reține că hotărârea arbitrală nr. 4/15.06.2023 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv în lipsa unei convenții arbitrale în ce privește Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, așa cum rezultă din chiar conținutul hotărârii arbitrale, în care s-a consemnat că "pârâtul MADR a arătat, prin întâmpinare, că nu recunoaște autoritatea tribunalului arbitral..."

Potrivit dispozițiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I și II C. proc. civ., arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii.

Arbitrajul constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Astfel, potrivit art. 544 alin. (1) C. proc. civ. "Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale, încheiată conform dispozițiilor titlului II din prezenta carte".

Rezultă că părțile pot stabili, prin convenție arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 548 și urm. C. proc. civ., potrivit cărora existența unei convenții arbitrale sub forma unei clauze compromisorii sau a unei convenții separate este esențială pentru sesizarea legală a instanței arbitrale și atragerea competenței în soluționarea litigiului, iar în situația în care această convenție nu există (cum este cazul în speță), este nulă ori inoperantă, arbitrajul nu se poate organiza și desfășura valabil.

Totodată, dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a căror incidență în mod corect a fost stabilită de Curtea de Apel Ploiești, reglementează posibilitatea de anulare a hotărârii arbitrale, atunci când tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante.

În concret, în cauză recurentul a formulat acțiunea arbitrală în temeiul convenției autentificată sub nr. x/23.01.2023, încheiată între B. și A. (recurentul din prezenta cauză), convenție prin care părțile au prevăzut, de comun acord, ca orice litigiu ce s-ar putea ivi între ele și care ar avea obiect constituirea de drepturi reale, să fie soluționat pe calea arbitrajului organizat de către E..

Este de observat însă că această convenție, care reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, un element esențial în soluționarea unui litigiu în procedura arbitrală, a fost încheiată doar între B. și A., iar nu și cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, căruia nu îi este opozabilă.

Mai mult, cu prilejul soluționării pricinii în procedura arbitrală, prin întâmpinarea formulată, intimatul a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Arbitral Ploiești, învederând tocmai lipsa convenției arbitrale în ce privește Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar în hotărârea arbitrală atacată s-a reținut că "Pârâtul MADR a arătat prin întâmpinare că nu recunoaște autoritatea Tribunalului arbitral". Aceste aspecte dovedesc că intimatul nu numai că nu a fost parte în convenția arbitrală încheiată între cele două persoane fizice, dar nici nu a fost de acord cu soluționarea pricinii în această modalitate, astfel că acestuia nu îi puteau fi opuse în mod valabil clauze dintr-o convenție arbitrală încheiată între particulari (terți) spre a-i fi angajată răspunderea, sub orice formă, într-o procedură arbitrală agreată și derulată între acestea.

Recurentul afirmă că "...judecătorul fondului nu a analizat faptul că legiuitorul nu a statuat că pe calea arbitrajului pot fi soluționate cauzele care au numai două părți sau mai multe părți...", însă în cauză părțile din convenția arbitrală la care recurentul se referă nu trebuie confundate cu părțile litigiului arbitral. Așa cum deja s-a arătat, elementul esențial al arbitrajului este convenția arbitrală, în lipsa căreia hotărârea arbitrală este lovită de nulitate, conform art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. O astfel de convenție trebuie să cuprindă toate părțile implicate, iar dacă unele dintre ele nu figurează nici în actul scris și nici nu-și dau acordul ca pricina să fie soluționată în procedura arbitrală, hotărârea pronunțată în aceste condiții este lovită de nulitate, Or, în cauză, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și-a exprimat, în toate etapele litigiului (atât prin întâmpinarea formulată la tribunalul arbitral, cât și prin cererea de anulare a hotărârii arbitrale), refuzul de a se judeca în procedura arbitrală, astfel încât efectele unei convenții încheiate numai între unii dintre participanți nu puteau fi extinse și asupra acestuia.

Recurentul mai susține că instanța de fond nu a analizat executarea de bunăvoie a obligațiilor rezultate din decizia arbitrală, de către pârâtul B., însă această critică este străină cauzei și nu se raportează la considerentele hotărârii atacate, prin care s-a dat dezlegare unui aspect procedural privind competența instanței de soluționare a cauzei, fiind lipsită de relevanță, în analiza motivelor de recurs, o pretinsă conformare la o decizie arbitrală care a fost anulată.

Pretinsa neconcordanță între considerentele și dispozitivul hotărârii recurate, în sensul că în considerente instanța arată că o parte din dosar se va trimite la Tribunalul Arbitral spre rejudecare, situație care nu apare în dispozitiv, iar o altă parte se trimite la Tribunalul Prahova, pentru o competentă soluționare, este fără suport în realitatea cauzei.

Înalta Curte constată că recurentul se află în eroare cu privire la cele statuate prin hotărârea atacată, în considerentele căreia au fost redate dispozițiile art. 613 alin. (3) C. proc. civ., text legal ce reglementează soluțiile pe care le va da curtea de apel în ipoteza anulării hotărârii arbitrale și pe care instanța le-a apreciat ca fiind incidente cauzei din perspectiva art. 613 alin. (3) lit. a) (conform cărora în cazurile prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. a), b), și) e C. proc. civ., cauza va fi trimisă spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii).

În aplicarea acestui text legal (art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ.), Curtea de Apel Ploiești a stabilit că instanța competentă să soluționeze cauza potrivit legii, pentru cazul de nulitate al hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. (lipsa convenției arbitrale), este Tribunalul Prahova, considerent care, contrar susținerilor recurentului, se reflectă în dispozitivul hotărârii, fiind singura soluția dispusă în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimatul A. împotriva sentinței nr. 5 din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 5 din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.