ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1942/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 20 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la achitarea sumei de 3.000.000 RON (RON), reprezentând contravaloare daune morale pentru deținerea ilegală și nerestituirea produsului "Ghidul București", dar și a drepturilor de autor pe acest produs, care nu mai pot fi folosite.

I.2. Hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă

Prin sentința civilă nr. 167 din 15 februarie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

I.3. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1553A din 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 167/15.02.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1553A din 22 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a formulat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 ianuarie 2024 și a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen și procesul-verbal de repartizare aleatorie .

Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, anularea deciziei recurate, aceasta fiind netemeinică și nelegală, dată în condiții suspecte și dubioase de părtinitate, prin respingerea ilegală a acțiunii sale și încălcarea intenționată a legislației în vigoare. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la achitarea sumei de 3.000.000 RON (RON), reprezentând contravaloare daune morale pentru deținerea ilegală și nerestituirea produsului "Ghidul București", dar și a drepturilor de autor ale reclamantului asupra acestui produs care nu mai pot fi folosite.

Recurentul-reclamant a susținut că motivele de respingere a apelului sunt invenții anti-juridice, fără un temei juridic, aruncate la o disperare acerbă de a nu recunoaște adevărul.

Faptul că instanța de apel a preluat ilegal aberația Tribunalului cum că "în urma lichidării și radierii C. S.R.L. și a declarației asociatului unic A. că societatea nu deține active sau pasive, nu mai există o creanță, nici a societății, nici a reclamantului cu privire la exemplarele pretins nerestituite, iar asociatul unic nu poate chema în judecată un cocontractant al persoanei juridice dispărute de la care nu a preluat nici un fel de activ", dovedește faptul că instanța de apel nu a ținut cont de explicațiile juridice expuse de apelantul-reclamant în ședință (reținute și prin înregistrarea audio pe care a ignorat-o), precum și faptul că instanța de apel nu a corectat aberația Tribunalului, în sensul de a spune că era obligatoriu ca la radiere o societate să nu mai dețină active și pasive sau vreo creanță și a aruncat marea inepție cum că acestea (activul, pasivul, creanțele) nu ar fi deținute de reclamant, ca fost asociat unic, în urma transferului legal de la societate la acesta (transfer despre care nici nu se face vreo pomenire), privind așa zisele pretins nerestituite exemplare (culmea, nici o instanță nu recunoaște că acele exemplare nu au fost vreodată restituite, ci doar inventat pretinse), iar reclamantul, ca asociat unic, nu are voie (fără a se preciza vreun temei legal al acestei interdicții) să acționeze în instanță așa-zisul cocontractant pentru că nu a preluat nimic de la acesta (ignorând intenționat înscrisurile doveditoare de preluare existente la dosar).

A mai susținut că mai grav este faptul că instanța de apel a stabilit abuziv și ilegal cum că reclamantul nu are nici un drept asupra acelor exemplare pretins nerestituite, invocând, fără temei legal, că respectivele exemplare și creanța nu ar mai exista, deși chiar pârâta a recunoscut că le deține (dar nu a spus, din motive dubioase și suspecte, care ar mai fi situația lor juridică - vândute sau nevândute). Ca atare, reclamantul nu mai are calitatea de a pretinde despăgubiri (materiale sau morale) pentru nerestituirea produselor, datorită raporturilor stinse dintre acesta și pârâtă.

Culmea motivelor aberante și anti-juridice de respingere a apelului o constituie afirmația cum că dreptul de autor aparține societății radiate, iar nu reclamantului ca persoană fizică (după preluare), deoarece acest drept nu s-ar fi transferat prin preluare (nimeni nu vrea să recunoască preluarea legală), cum ilegal și abuziv ar fi precizat Tribunalul, ci că reclamantul ar trebui să formuleze o acțiune distinctă pentru a i se constata dreptul de autor transferat legal prin preluarea nerecunoscută de nimeni.

Și mai grav este faptul că instanța de apel incită abuziv și ilegal la nerespectarea unor dispoziții legale, prin nerecunoașterea, din motive dubioase și suspecte, a acelor acte (transfer de activ, pasiv, creanțe, drept de autor etc.) întocmite pentru a facilita dizolvarea și lichidarea C..

Marea uimire comisă de instanța de apel atinge punctul culminant cu afirmația cum că "tribunalul nu a omis intenționat anumite hotărâri ale asociatului unic din 30.09.2019 și 07.10.2019, ci acestea nu au fost prezentate de reclamant ca probe în dosar", tribunalul nu a vrut să vadă intenționat că acele hotărâri ale asociatului unic, deși existau la dosar (altfel nu se amintea de ele) nu ar fi fost prezentate ca probe (deși erau în dosar).

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri care să emane de la pârâtă și proba cu interogatoriul unor reprezentanți ai B..

I.5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă B. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate și prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. De asemenea, simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac.

Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant susține că hotărârea recurată este dată cu încălcarea legislației în vigoare, însă nu indică textele de lege (normele de drept material sau normele de procedură) nesocotite de instanța de apel, lipsind astfel caracterul concret al unor critici care ar fi putut atrage o analiza din perspectiva vreunuia dintre motivele de casare reglementate de lege.

De asemenea, susține că motivele de respingere a apelului nu au niciun temei juridic, că instanța de apel nu a ținut seama de explicațiile sale juridice pe care le-a expus în ședința de judecată, precum și că a preluat motivarea instanței de fond cu privire la faptul că nu mai există o creanță, nici a societății radiate, nici a reclamantului, cu privire la exemplarele pretins nerestituite, iar asociatul unic nu poate chema în judecată un cocontractant al persoanei juridice dispărute de la care nu a preluat nici un fel de activ, fără a proceda la rectificarea acestei motivări, în sensul de a preciza că era obligatoriu ca la radiere o societate să nu mai dețină active și pasive sau vreo creanță. A mai susținut că instanța de apel a stabilit abuziv și ilegal că nu are niciun drept asupra exemplarelor nerestituite, că nici aceste exemplare și nici creanța nu există, că motivul de respingere a apelului este acela că dreptul de autor aparține societății radiate, iar nu reclamantului, persoană fizică, întrucât acest drept nu s-ar fi transferat prin preluare, iar pentru constatarea dreptului de autor în persoana sa ar trebui formulată o acțiune distinctă.

Înalta Curte apreciază că o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste aserțiuni ale recurentului-reclamant, prezentate drept motive de recurs, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, ci simple nemulțumiri față de raționamentul logico-juridic al instanței de apel expus în considerentele hotărârii recurate, fără a-l combate în vreun fel prin expunerea unui raționament juridic contrar.

Așadar, susținerile expuse în memoriul de recurs nu constituie o motivare a căii de atac exercitate, conformă exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Numai așa instanța de recurs poate să facă o verificare de ansamblu a hotărârii atacate, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Referitor la alegația recurentului-reclamant privind faptul că instanța de apel a ignorat înscrisurile doveditoare existente la dosar, precum și că, deși face referire la hotărârile asociatului unic din 30.09.2019 și 07.10.2019, cu toate acestea nu le recunoaște, Înalta Curte apreciază că nici această critică nu se poate circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., modalitatea de administrare a probatoriului reprezentând o chestiune de fapt, analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. O astfel de critică nu poate fi dedusă judecății în calea de atac extraordinară a recursului, fiind o critică de netemeinicie a hotărârii recurate.

Față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, însă recurentul-reclamant nu s-a conformat acestor imperative, criticile formulate nefiind susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât acestea nu vizează nelegalitatea deciziei atacate și nu conțin nicio referire la argumentele de drept care au fundamentat soluția instanței de apel. Prin urmare, acest aspect este de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, cererea de recurs este redactată neprocedural, impropriu căii extraordinare de atac promovate, într-o înșiruire de argumente, care nu vin să susțină în mod punctual nelegalitatea hotărârii atacate, redactarea recursului fiind una defectuoasă, nestructurată și presărată cu invective și exprimări de genul:

"motivele de respingere a apelului sunt invenții anti-juridice (...) aruncate la o disperare acerbă de a nu recunoaște adevărul", "instanța de apel preia ilegal aberația Tribunalului", "instanța de apel nu corectează aberația Tribunalului (...) și aruncă marea inepție (...)", "din motive dubioase și suspecte", "culmea motivelor aberante și anti-juridice de respingere a apelului (...)", "instanța de apel incită abuziv și ilegal la nerespectarea unor dispoziții legale".

Or, pentru o bună administrare a justiției, atât pentru parte, cât și pentru instanță, este esențială cultivarea unui stil judiciar sobru, fără excese de limbaj. A califica argumentele instanței de apel, astfel cum a procedat recurentul-reclamant, drept "invenții anti-juridice", "marea inepție", "aberație juridică", "motive aberante", înseamnă a manifesta lipsă de respect față de judecătorul care, potrivit liberei sale convingeri, poate adera pertinent argumentat la opinia calificată de parte drept "aberație", "inepție" etc. Respectul datorat în mod firesc justiției trebuie să se reflecte și în formulele folosite, care nu trebuie să fie vexatoare.

Este necesar ca motivele de recurs să fie dezvoltate într-o manieră suficient de precisă pentru a permite înțelegerea și verificarea acestora, precum și aplicarea lor corectă în speță. Însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a-și îndeplini misiunea, instanțele judecătorești trebuie să beneficieze de concursul părților, care sunt ținute ca, în măsura posibilului, să-și expună pretențiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate și structurate într-o manieră rezonabilă. (decizia nr. 40490/08 pronunțată în cauza Jahnke et Lenoble c. Franței).

În consecință, față de cele anterior reținute și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1553A din data de 22 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1553A din data de 22 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.