ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1820/2024

HOTĂRÂRE

17.09.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1820/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată la 16 ianuarie 2024 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, petentul A., în calitate de tutore al persoanei beneficiare a tutelei speciale - B., a solicitat instanței să constate descărcarea sa de gestiune pentru anul 2023.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 București:

Prin sentința nr. 2375 din 14 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hunedoara.

În motivare, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Reținând că în cazul litigiilor privitoare la persoane normele de competență teritorială au caracter exclusiv, iar noțiunea de "domiciliu" la care fac trimitere art. 89 și art. 91 C. civ. trebuie interpretată în sens larg, de locuință unde se găsește în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, instanța a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Hunedoara, având în vedere că la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit referatului de anchetă socială întocmit de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sector 4 București, persoana ocrotită locuia în localitatea Ghelari, jud. Hunedoara.

III. Hotărârea Judecătoriei Hunedoara:

Învestită prin declinare, Judecătoria Hunedoara a pronunțat sentința civilă nr. 2177 din 25 aprilie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a reținut, în esență, că în cererile având ca obiect tutelă specială, nu poate fi avută în vedere o locuință temporară, ci domiciliul stabil din cartea de identitate, iar din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că persoana ocrotită domiciliază la adresa din municipiul București.

A reținut, de asemenea, că prin sentința civilă nr. 7978/2023 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2023, instanța a înlocuit măsura punerii sub interdicție instituită prin sentința civilă nr. 1989/2009 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2009, cu măsura tutelei speciale asupra intimatei B., pe o perioadă de 5, ca atare instanța de tutelă este Judecătoria sectorului 4 București, instanță care s-a pronunțat deja asupra luării măsurii tutelei speciale.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ.:

"dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenta instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

În speță, instanțele aflate în conflict au apreciat în mod concordant că sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reședința persoanei ocrotite" de către instanțele care și-au declinat reciproc competența de soluționarea a cauzei.

Înalta Curte reține că obiectul acțiunii deduse judecății este "tutelă-dare de seamă", relevante fiind următoarele norme de drept substanțial prevăzute de C. civ. în Capitolul II, Secțiunea a 5-a - "Controlul exercitării tutelei":

Art. 151 - (1) Instanța de tutelă va efectua un control efectiv și continuu asupra modului în care tutorele și consiliul de familie își îndeplinesc atribuțiile cu privire la minor și bunurile acestuia.

(2) În îndeplinirea activității de control, instanța de tutelă va putea cere colaborarea autorităților administrației publice, a instituțiilor și serviciilor publice specializate pentru protecția copilului sau a instituțiilor de ocrotire, după caz.

Darea de seamă

Art. 152 - (1) Tutorele este dator să prezinte anual instanței de tutelă o dare de seamă despre modul cum s-a îngrijit de minor, precum și despre administrarea bunurilor acestuia.

(2) Darea de seamă se va prezenta instanței de tutelă în termen de 30 de zile de la sfârșitul anului calendaristic.

(3) Dacă averea minorului este de mică însemnătate, instanța de tutelă poate să autorizeze ca darea de seamă privind administrarea bunurilor minorului să se facă pe termene mai lungi, care nu vor depăși însă 3 ani.

(4) În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea instanței de tutelă, să dea oricând dări de seamă despre felul cum s-a îngrijit de minor, precum și despre administrarea bunurilor acestuia.

Descărcarea tutorelui

Art. 153 - Instanța de tutelă va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului și la cheltuielile făcute cu întreținerea acestuia și cu administrarea bunurilor sale și, dacă sunt corect întocmite și corespund realității, va da descărcare tutorelui.

În conformitate cu textele legale anterior redate, darea de seamă reprezintă o obligație legală a tutorelui, constând în întocmirea unei situații periodice, în termenele și condițiile stabilite de lege, atât cu privire la persoana ocrotită, cât și cu privire la bunurile acesteia, iar sarcina de a controla în mod constant modul în care tutorele își exercită atribuțiile revine instanței de tutelă, respectiv instanței care a instituit tutela.

În speță, prin sentința civilă nr. 1989/2009 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2009, instanța a dispus punerea sub interdicție a bolnavei B., fiind numit în calitate de tutore A..

De asemenea, prin sentința civilă nr. 7978/2023 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2023, instanța a înlocuit măsura punerii sub interdicție instituită prin sentința civilă nr. 1989/2009 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2009, cu măsura tutelei speciale asupra intimatei B., pe o perioadă de 5.

Având în vedere cele constatate, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, instanță care a dispus măsura instituirii tutelei și căreia îi revine competența de a efectua controlul efectiv și continuu asupra modului în care tutorele își îndeplinește atribuțiile, în conformitate cu procedura reglementată de C. civ. sub denumirea "darea de seamă".