ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1683/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

I.1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată în data de 28.07.2022, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociația pentru Drepturi Conexe (UPFR) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., obligarea acesteia la plata remunerației echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remunerației, valabil la data facturării/plății efective), a actualizării remunerației cu inflația și a penalităților de întârziere, pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul ediției Festivalului A. 2021 din Cluj-Napoca, jud. Cluj, organizat de pârâtă în perioada 09-12.09.2021.

Reclamanta a estimat suma datorată de pârâtă la valoarea de 1.059.181,58 RON, aceasta urmând a fi precizată după administrarea probelor.

Reclamanta a solicitat ca pârâta sa transmită playlistul cu fonogramele utilizate în cadrul festivalului, potrivit formatului prevăzut de Metodologia în vigoare (publicată prin Decizia ORDA nr. 10/2016), în mod complet și pentru toate evenimentele artistice ale festivalului.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale reprezentând triplul sumelor legal datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul festivalului, urmând ca la stabilirea acestor daune să se țină cont și de plățile efectuate în timp de către pârâtă. În situația în care cuantumul sumelor legal datorate nu poate fi determinat, să fie obligată pârâta la plata daunelor materiale reprezentând triplul sumelor plătite în mod uzual de alți utilizatori din aceeași categorie de activitate.

La data de 26.10.2022, pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat declinarea cauzei către Tribunalul Cluj; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a A. S.R.L. în ceea ce privește pretențiile din cererea modificatoare privind remunerațiile datorate în legătură cu ediția festivalului A. 2022 organizat în perioada 4-7 august 2022; respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea excepției necompetentei teritoriale, pârâta a arătat că sediul său este în Cluj-Napoca, iar pentru situația în care reclamanta ar opta pentru prevederile art. 13, instanța competentă este tot Tribunalul Cluj, deoarece atât fapta ilicită cât și prejudiciul s-au produs în locul în care a fost organizat festivalul A. 2021 în legătură cu care se susține că s-ar fi realizat o comunicare publică de fonograme pentru care nu s-ar fi achitat remunerația datorată conform legii.

Reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâților la plata remunerației echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remunerației, valabil la data facturării/plătii efective), a actualizării remunerației cu inflația și a penalităților de întârziere, pentru comunicarea publică a fonogramelor, estimând suma datorată la valoarea de 548.386 RON, aceasta urmând a fi precizată după administrarea probelor.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor materiale reprezentând triplului sumelor legal datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul ediției din 2022 a festivalului, urmând ca la stabilirea acestor daune să se țină cont și de plățile efectuate în timp de către A. S.R.L. În situația în care cuantumul sumelor legal datorate nu poate fi determinat, a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor materiale reprezentând triplul sumelor plătite în mod uzual de alți utilizatori din aceeași categorie de activitate.

Reclamanta a arătat că rămân valabile pretențiile din cererea inițială referitoare la comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul ediției din 2021 a festivalului A., menționând că pretențiile menționate în completarea cererii de chemare în judecată au în vedere activitatea de comunicare publică a fonogramelor în cadrul ediției din 4-7 august 2022 a festivalului A..

Pârâta A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare față de cererea completatoare a cererii de chemare în judecată prin care a formulat solicitările deja exprimate prin întâmpinarea inițială, pentru motivele expuse în cadrul acestui act procesual.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul.

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 823 din 21 iunie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere art. 1203 C. civ. "Clauzele standard [...] clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".

Instanța a reținut că, potrivit art. 1202 alin. (2) C. civ. "Sunt clauze standard stipulațiile stabilite în prealabil de una dintre părți pentru a fi utilizate în mod general și repetat și care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte".

Instanța a reținut că, în cazul de față, clauzele din articolul 12 și 13 din contractele de la fila x și de la fila x, care stipulează că diferendele vor fi soluționate de Tribunalul București, în absența unui acord expres, nu pot fi considerate valabile dacă au fost introduse ca o clauză standard și nu au fost negociate individual și acceptate de către părți. Potrivit art. 107 și 113 pct. 3 C. proc. civ., nu se poate stabili competența Tribunalului București, clauza fiind una care derogă de la normele de competență menționate. Nu poate fi reținut că locul prevăzut în contract pentru executarea obligației în sensul art. 113 pct. 3 C. proc. civ. este București, prin efectul clauzei de la art. 3.4. Indicarea băncii unde utilizatorul urmează să facă plata este în sensul stabilirii modalității de plată - potrivit exprimării exprese din contract, nefiind vorba despre o convenție care să aplice sau să deroge de la art. 1494 C. civ.. Art. 113 pct. 3 C. proc. civ. este aplicabil când părțile au "prevăzut" în contract locul plății, iar nu în situația în care locul plății este determinat prin aplicarea dispozițiilor legale.

Obligația de comunicare a raportului - în temeiul art. 3.4 alin. (3) din contract are ca loc de executare locul rezultând din natura prestației, sediul creditorului menționat în această clauză nefiind loc de executare convenit de părți în sensul art. 113 pct. 3 C. proc. civ.. Primirea mesajului - trimis prin fax sau e-mail - sau a scrisorii la adresa sediului creditorului este considerat drept fapt al îndeplinirii obligației, fără ca părțile să stabilească în mod expres locul executării obligației - sediul creditorului, ci modalitatea de executare.

În situația în care clauzele menționate la art. 1203 C. civ. au fost incluse în contract fără a fi negociate individual, ele nu pot fi luate în considerare și nu pot fi considerate obligatorii pentru părți, dacă nu au fost acceptate în mod expres de partea căreia i-a fost prezentat contractul fără o negociere prealabilă. Prin declinarea competenței în aplicarea art. 1203 C. civ. nu se anulează clauza atributivă de competență, ci aceasta este lipsită de efecte potrivit exprimării exprese a normei legale.

I.2.2. Prin sentința nr. 3022/2024 pronunțată la data de 09 mai 2024, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Instanța a arătat că aspectele referitoare la necompetența instanței nu pot fi invocate decât la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii și, doar în mod excepțional, dacă pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, acest aspect va fi pus în discuția părților, fiind acordat un singur termen în acest sens.

Instanța a reținut că la primul termen de judecată, deși existau la dosar suficiente elemente, nu s-a pus în discuție competența și nici nu s-a arătat că pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, așadar fără a pune în discuția părților competența, cu încălcarea dispozițiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, obiectul cererii îl reprezintă obligarea pârâtei la plata remunerației echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remunerației, valabil la data facturării/plății efective), a actualizării remunerației cu inflația și a penalităților de întârziere și, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale reprezentând triplul sumelor legal datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul ediției Festivalului A. 2021 din Cluj-Napoca, organizat de pârâtă în perioada 09-12.09.2021, precum și pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul ediției din 2022 a festivalului.

Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au stabilit în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, și anume Tribunalul București a apreciat că nu poate produce efecte clauza conform căreia diferendele urmează a fi soluționate de Tribunalul București, întrucât nu a fost negociată individual, iar Tribunalul Cluj a apreciat că s-au încălcat dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale nefiind pusă în discuția părților la primul termen de judecată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina".

În ceea ce privește necompetența de ordine privată, verificarea din oficiu a competenței nu interferează cu eventuala excepție pe care o invocă pârâtul, în condițiile art. 130 C. proc. civ.

În cauză, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale prin întâmpinarea formulată față de cererea inițială de chemare în judecată, precum și prin întâmpinarea formulată față de cererea modificatoare, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.. În această situație, se constată că termenul de invocare a necompetenței de ordine privată a fost respectat, ceea ce exclude consolidarea competenței instanței inițial învestite rezultate din neinvocarea excepției necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afara de cazul când această competență este exclusivă".

În ceea ce privește temeiul pretențiilor formulate, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a chemat în judecată pârâta, având în vedere calitatea acesteia de organizator al festivalului A., precum și calitatea sa de utilizator de fonograme și a precizat că, pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial în cadrul festivalului, pârâta a încheiat la 02.09.2021 cu UPFR licența neexclusivă prin care și-a asumat obligația de a achita remunerația echitabilă prevăzută de metodologia în vigoare.

În materia răspunderii contractuale, competența teritorială poate fi determinată fie de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, fie de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care statuează că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Potrivit regulii generale în materie, art. 107 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține instanței de la sediul pârâtului. Cum sediul pârâtei A. S.R.L. este în municipiul Cluj, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea, în temeiul prevederii legale arătate, este Tribunalul Cluj.

În afara acestei instanțe, competența poate aparține instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.. Această din urmă normă de competență este aplicabilă doar dacă este îndeplinită condiția ca părțile să fi prevăzut explicit în contract locul executării, fie chiar în parte, a obligației. În cazul neîndeplinirii acestei condiții, competența teritorială nu mai este alternativă, ci se determină în temeiul art. 107 din C. proc. civ., conform căruia cererea se adresează instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Aceasta este situația din speță, întrucât părțile nu au stabilit în mod expres locul executarii obligației la sediul creditorului din București, modalitatea de executare a obligațiilor de comunicare a raportului și de plată fiind determinată, astfel cum a constatat Tribunalul București, de natura obligației, fără a exista o clauză prin care părțile să convină în mod expres asupra acestor elemente privind executarea obligațiilor.

Fiind în discuție o competență teritorială de ordine privată, părțile pot conveni în scris care este instanța competentă teritorial să judece litigiile ivite între acestea. Art. 126 din C. proc. civ. reglementează prorogarea convențională a competenței, în sensul existenței unei convenții a părților pentru ca litigiul să fie soluționat de către o altă instanță decât cea care este, în mod normal, competentă.

O astfel de clauză este supusă reglementării art. 1203 C. civ. conform căruia "Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunța unilateral contractul, de a suspenda executarea obligațiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părți decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepții, restrângerea libertății de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".

Astfel, art. 1203 din C. civ. instituie regula conform căreia, pentru a produce efecte, anumite tipuri de clauze standard trebuie acceptate expres, în scris, de către partea care nu le-a propus. În lipsa acordului expres și scris al părții afectate de clauzele respective, ele sunt ineficace.

Art. 1203 din C. civ. este incident doar în situația anumitor clauze standard, limitativ prevăzute de text, printre acestea fiind clauzele prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești. În situația unor astfel de clauze, art. 1203 din C. civ. se aplică în toate cazurile, indiferent dacă acestea sunt stipulate sau nu în detrimentul celui căruia i se aplică clauza.

Examinând art. 12 și 13 din contractele de la dosarul Tribunalului București, rezultă că părțile au convenit în scris ca diferendele relative la pretențiile între părțile contractului privitoare la licență să fie soluționate de instanța de la sediul UPFR, aceasta fiind Tribunalul București, derogându-se astfel de la norma aplicabilă privitoare la competență, analizată mai sus. Această clauză atributivă de competență face însă corp comun cu întregul contract, contract care a fost semnat la final de către părți, semnăturile fiind aplicate pe ultima pagina a contractului, pagină care conține și art. 12, respectiv 13.

Față de prevederile art. 1203 din C. civ., o asemenea clauză produce efecte doar dacă este acceptată în mod expres, în scris, de partea care nu a propus-o, simpla semnătură a părții pe înscrisul constatator al convenției nefiind suficientă pentru a se face dovada că acea clauză a fost efectiv însușită de parte.

Astfel, clauza trebuie să fie identificată și acceptată corespunzător iar din înscrisul care constată acceptarea să rezulte asumarea expresă a clauzei.

În cauză însă, clauza atributivă de competență nu a fost însușită în mod expres, semnătura finală fiind arondată întregului act juridic civil, astfel încât nu se poate realiza o echivalare a semnăturii de la finalul actului cu însușirea în mod expres a clauzei atributive de competență, lipsind așadar, dovada caracterului expres al acceptării. În consecință, concluzia este aceea că exigența legală menționată nu este îndeplinită în cauză, astfel că determinarea competenței teritoriale urmează a se realiza potrivit regulii generale în materie, art. 107 C. proc. civ., care stabilește competența în favoarea instanței de la sediul pârâtului.

Cum sediul pârâtei A. S.R.L. este în municipiul Cluj, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea având ca obiect drepturi de autor este Tribunalul Cluj, urmând ca, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.