ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1301/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 12 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 12 noiembrie 1996 autentificat de Biroul Notarului Public E., rectificat potrivit încheierii de rectificare nr. 2519 din 19 octombrie 1999 a aceluiași birou notarial, privind terenul situat în București, str. x, identificat cadastral cu IE x (nr. CF vechi x, nr.x1720), pentru lipsa obiectului contractului; nulitatea documentației cadastrale și rectificarea cărții funciare nr. x (nr. CF vechi x, nr.x1720), în sensul radierii acesteia și restabilirii stării tabulare anterioare înscrierii, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563-566, art. 907 și următ., art. 1246-1249, art. 1250-1260 și art. 2529 C. civ., precum și pe cele ale Legii nr. 7/1996. La data de 4 mai 2020, reclamanții au modificat acțiunea, arătând că înțeleg să se judece în contradictoriu și cu pârâta F.. Prin întâmpinare, această pârâtă a invocat excepția tardivității capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 12 noiembrie 1996 autentificat de Biroul Notarului Public E.. Pârâtul C. a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. Prin încheierea din 12 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a unit cu fondul excepția tardivității invocată de pârâta F., care a fost calificată ca fiind, de fapt, o excepție a prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ridicată de pârâtul C. prin întâmpinare. Aceste excepții au fost respinse de instanța de fond în considerentele sentinței pronunțate.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1827 din 21 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., D. și F., ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 386A din 8 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele G., H. și B. împotriva sentinței nr. 1827 din 21 decembrie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., D. și F..

Recursul Împotriva deciziei nr. 386A din 8 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs reclamanții G., H. și B., invocând în drept incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au susținut că instanța de apel nu a analizat motivele de apel și nici înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cu precădere contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare au solicitat-o prin acțiunea civilă dedusă judecății. Au afirmat că motivarea deciziei recurate prezintă carențe serioase, fiind raportată la prevederi generale din C. civ. de la 1864, ce vizează actul juridic și obiectul acestuia, fără o referire particulară la contractul a cărui nulitate au invocat-o. Recurentele au solicitat să se constate că intimata F. este unica moștenitoare a numitului I., precizând că i-au chemat în judecată și pe numiții D. și C., care au achiziționat de la acesta imobilul situat pe str. x. Au arătat că, deși instanța de apel le-a reținut în mod corect susținerile, nu a procedat la analiza și motivarea acestora, contractul de vânzare-cumpărare nefiind examinat prin prisma înscrisurilor de la dosar, care relevau faptul că, la momentul vânzării, numitul I. nu avea terenul în proprietate, că bunul înstrăinat nu se afla în circuitul civil, iar vecinătățile cadastrale erau diferite de cele menționate în contract. Curtea, deși a reținut în decizia pronunțată că înscrisurile depuse la dosar atestă faptul că vânzătorul I. nu deținea terenul în anul 1990, a constatat legalitatea contractului de vânzare-cumpărare. Au susținut că terenul nu poate fi identificat potrivit descrierii și vecinătăților sale, actul de donație nr. 370/1949 al Tribunalului Ilfov, pe baza căruia s-a realizat vânzarea fiind nul de drept, întrucât bunul a fost preluat de stat, iar în anul 1996, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, diferențele de teren nevândute de fostul proprietar (din suprafața totală deținută prin actul de donație) erau în posesia statului. Totodată, au menționat că sentința civilă nr. 6915 din 9 iulie 1960 a Tribunalului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu București, în baza căruia s-a înfăptuit vânzarea, se referă la numiții J. și K. pentru terenul situat pe str. x și nu are vreo legătură cu terenul (al recurentelor) pe care îl deținea numitul L., numerotat cu 48. Potrivit cererii înregistrate de numitul I. la Inspecția de Impozite Tudor Vladimirescu sub nr. x din 31 decembrie 1958, vânzătorul însuși a consemnat terenurile înstrăinate, la poziția 48 fiind menționat M., iar la poziția 58, K., fiind vorba despre două vânzări distincte. Vânzarea realizată în anul 1958 către numitul M., de la care recurentele au achiziționat imobilul de la nr. 48, în anul 1985, nu a fost anulată prin sentința civilă nr. 69151/960 a Tribunalului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond, precum și expertul desemnat, ci tranzacția încheiată cu numitul K.. Recurentele au mai arătat că terenul pe care îl posedă are alte vecinătăți față de cel al intimaților, la dosar existând mai multe adrese emise de Direcția Impozite si Taxe Locale Sector 3, de Primăria Sectorului 3 și de Primăria Generală a Municipiului București care confirmă faptul că fostul proprietar, I., nu mai deținea nicio suprafață de teren în anul 1990 și că, pentru diferența de 1,38 ha, acesta a cerut reconstituirea în baza Legii nr. 18/1991. Au menționat că au depus la dosar istoricul actelor de proprietate al celor trei proprietari aflați pe aceeași parte a străzii, din anul 1958 la zi, istoric care dovedește inexistența imobilului. Cu privire la descrierea vecinătăților imobilului, au făcut referire la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 12 noiembrie 1996 autentificat de Biroul Notarului Public E., rectificat prin încheierea nr. 2519 din 19 octombrie 1999 autentificată de același notar public sub acest aspect. Recurentele au apreciat că terenul intimaților nu poate fi determinat, conform art. 948 pct. 3 C. civ. De asemenea, au afirmat că instanța nu a indicat argumentul pentru care a apreciat că terenul nu a fost scos din circuitul civil, adresa nr. x/1992 emisă de Primăria Sectorului 3 București neputând constitui o dovadă în acest sens, la dosar existând numeroase înscrisuri ce probează faptul că numitul I. nu mai deținea teren în proprietate în anul 1990. Referitor la finele de neprimire a susținerii privind caracterul nedeterminat al obiectului, sub aspectul întinderii (401,40 mp), dar și al vecinătăților, recurentele au învederat că terenul descris în contractul a cărui anulare au solicitat-o nu poate fi identificat, ca suprafață și vecinătăți. Cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză, au arătat că au solicitat să se ia act doar de răspunsul la obiectivele stabilite de instanță și să se înlăture concluziile expertului în legătură cu unele chestiuni asupra cărora acesta nu avea competența să se pronunțe.

Apărările formulate în cauză Intimații nu au depus întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurentele au învestit instanța de fond cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată, prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 12 noiembrie 1996 autentificat de Biroul Notarului Public E., rectificat potrivit încheierii nr. 2519 din 19 octombrie 1999 autentificate de același birou notarial, privind terenul situat în București, str. x, identificat cadastral cu IE x (nr. CF vechi x, nr.x1720), pentru lipsa obiectului contractului; nulitatea documentației cadastrale și rectificarea cărții funciare nr. x (nr. CF vechi x, nr.x1720), în sensul radierii acesteia și restabilirii situației tabulare anterioare înscrierii. Printr-o modificare ulterioară a acțiunii, recurentele au lărgit cadrul procesual pasiv, înțelegând să se judece în contradictoriu și cu pârâta F., în calitatea acesteia de unică moștenitoare a numitului I., de la care autorii recurentelor, L. și N., au achiziționat imobilul care formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare vizat de cauza de nulitate invocată. La termenul de judecată din 15 februarie 2023, când au avut loc dezbaterile asupra apelului declarat de recurente împotriva sentinței nr. 1827 din 21 decembrie 2021 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reprezentantul lor convențional, prezent la judecată, a învederat că situația de fapt, expusă în cererea de chemare în judecată și precizată în calea ordinară de atac, se impune a fi calificată în sensul unei lipse de obiect a contractului de vânzare-cumpărare, pentru care s-a instituit sancțiunea nulității absolute a actului juridic astfel încheiat. Raportându-se și la această clarificare, curtea a procedat la soluționarea apelului în limitele prevăzute de dispozițiile art. 477 alin. (1) și art. 478 alin. (4) C. proc. civ., reținând că părțile apelante au invocat în mod expres nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa obiectului, iar cauza acțiunii constă în inexistența lucrului vândut. Pornind de la această constatare, curtea s-a axat în analiza sa pe ceea ce existența bunului vândut ca obiect al contractului presupune, inclusiv că el trebuie să fie real, adică să se găsească în realitate, reținând că această condiție vizează o împrejurare de fapt, iar nu o situație de drept, care nu se poate confunda cu calitatea de proprietar a vânzătorului. Judecând în aceste coordonate, instanța de apel a constatat că terenul înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 12 noiembrie 1996, autentificat de Biroul Notarului Public E., există, fiind situat în București, pe str. x, iar eventualele chestiuni care vizează lipsa calității de proprietar a vânzătorului, întinderea drepturilor sale sau modul în care imobilul a fost evidențiat în cadastru și intabulat, deși se referă, la rândul lor, la obiectul contractului, le-a apreciat că nu antamează chestiunea lipsei acestuia, înțeleasă ca fiind o condiție distinctă a actului juridic . În cauză, prin motivele de critică formulate în recurs, părțile reclamante au invocat, în esență, precaritatea motivării deciziei atacate, ca rezultat al neanalizării criticilor din apel, precum și a înscrisurilor depuse la dosar (cu precădere a contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare au solicitat-o), care, dacă ar fi fost examinate, ar fi relevat faptul că numitul I. nu putea dispune de bun, întrucât nu îl deținea în proprietate la data înstrăinării, precum și faptul că terenul vândut nu se afla în circuitul civil, iar vecinătățile cadastrale sunt diferite de cele menționate în contract. Criticile nu sunt fondate. Sub un prim aspect, este de reținut că, într-adevăr, în mod greșit instanța de apel a reținut absența unui litisconsorțiu pasiv întrucât nu ar fi fost chemați în judecată succesorii vânzătorului I., câtă vreme s-a dovedit că pârâta F. este unica moștenitoare a acestuia. Această circumstanță, însă, nu duce la reformarea hotărârii, în condițiile în care apelul nu a fost respins prin admiterea unei excepții vizând lipsa coparticipării procesuale obligatorii, ci în urma constatării, ca neîntemeiate, a susținerii privind nulitatea contractului pentru lipsa obiectului său material. Astfel cum corect a reținut instanța de apel, motivul de nulitate a actului juridic civil invocat de recurente în cauza pendinte impunea examinarea condiției existenței obiectului material al contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat, pentru a se aprecia dacă devine operantă sancțiunea prevăzută de lege în ipoteza lipsei acestuia. Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentelor, că instanța de apel a analizat contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 12 noiembrie 1996, autentificat de Biroul Notarului Public E., și a constatat că bunul supus vânzării, respectiv terenul în suprafață de 401,40 mp, situat în București, str. x, există, astfel că nu a reținut neîndeplinirea respectivei condiții esențiale pentru validitatea convențiilor prevăzute la art. 948 pct. 3 din C. civ. de la 1864. Deși instanța de apel nu a menționat distinct în cuprinsul hotărârii pronunțate mijloacele de probă care îi sprijină concluzia, reiese cu evidență că instanța de prim control judiciar s-a întemeiat pe probațiunea administrată la fond (înscrisuri, raport de expertiză tehnică judiciară ordonat în etapa procesuală a fondului), prin care bunul tranzacționat prin intermediul contractului de vânzare-cumpărare în discuție a fost identificat sub aspectul întinderii (401,40 mp) și al vecinătăților, fiind, astfel, individualizat și suficient de caracterizat din perspectiva îndeplinirii condiției prevăzute de art. 948 pct. 3 din C. civ. de la 1864. De altfel, trebuie remarcat că, potrivit consemnărilor din încheierea de dezbateri din data de 15 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă în etapa procesuală anterioară a fost încuviințată și proba cu înscrisuri, în raport de teza probatorie invocată de reprezentanta convențională a recurentelor față de obiectul dosarului. Totodată, instanța de apel a arătat în considerentele hotărârii pronunțate faptul că soluția instanței de fond (de respingere a cererii de chemare în judecată a reclamanților) este corectă, însă că aceasta se impune a fi menținută pentru alte considerente decât cele reținute prin sentința apelată (calitatea de proprietar a autorului intimaților la data încheierii actului juridic și existența bunului în circuitul civil), pe care le-a dezvoltat și substituit celor ale primei instanțe, raportându-se la ceea ce s-a solicitat prin acțiunea civilă - declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa obiectului - aspect confirmat și prin precizările reprezentantei convenționale a recurentelor de la termenul din 15 februarie 2023, în sensul că situația de fapt se impune a fi analizată prin prisma unei lipse de obiect a contractului de vânzare-cumpărare, care se sancționează cu nulitatea absolută a actului juridic astfel încheiat. În raport și de aceste precizări, prin care recurentele au invocat în mod expres nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa obiectului, instanța de apel a reținut că acțiunea dedusă judecății are drept cauză inexistența lucrului vândut, care constă, în speță, în dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București. Cea mai importantă cerință pentru valabilitatea obiectului actului juridic civil este ca acesta să existe, iar în materia vânzării, aplicația acestei reguli este făcută de textul art. 1311 din C. civ. de la 1864, conform căruia "dacă în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă. Dacă era pierit numai în parte, cumpărătorul are alegerea între a se lăsa de contract sau a pretinde reducerea prețului". Cauza convenției reprezintă motivul care determină fiecare parte să încheie contractul, care este în strânsă legătură cu obiectul acestuia, ambele constituind însă condiții esențiale, distincte, pentru validitatea unei convenții, astfel cum corect a reținut și instanța de apel, motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind deci nefondat. În ceea ce privește motivarea lacunară a deciziei recurate și lipsa analizării în ansamblu de către instanța de apel a probatoriului administrat, Înalta Curte constată că aceste critici reprezintă susțineri nefondate ale recurentelor, care nu pot atrage nici incidența motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de apel a reținut situația de fapt și textele de lege incidente, referindu-se la toate aspectele ce au constituit obiectul acțiunii deduse judecății. În plus, lipsa pronunțării concrete asupra fiecărui înscris de la dosar nu are semnificația unei omisiuni a examinării fondului prin prisma criticilor formulate, fiind, de altfel, permis judecătorului să analizeze grupat argumentele subsumate unei critici principale, în acord cu prevederile art. 425 C. proc. civ. De asemenea, nu se pune problema neexaminării tuturor motivelor de apel invocate, de vreme ce analiza curții a avut în vedere limitele cadrului procesual obiectiv fixate prin acțiunea dedusă judecății, confirmate prin precizările recurentelor, făcute prin reprezentantul convențional, în sensul că situația de fapt, expusă în cererea de chemare în judecată vizează lipsa de obiect a contractului de vânzare-cumpărare și aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului juridic încheiat cu eludarea acestei cerințe esențiale. Faptul că instanța de apel a soluționat cauza într-o altă manieră decât cea agreată de către recurente nu echivalează cu o neanalizare a susținerilor acestora, de vreme ce din conținutul deciziei recurate transpare contrariul, motivarea conținând argumentele cu incidență decisivă asupra obiectului litigiului. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele G., H. și B. împotriva deciziei nr. 386A din 8 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.