ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1242/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta UCMR-ADA, A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligată pârâta

1.1. Motel "B.", județ Hunedoara, în perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019;

1.2. Restaurant "B.", județ Hunedoara, în perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019;

1.3. În cadrul evenimentelor ocazionale desfășurate în incinta restaurantului "B.", Loc. Sântuhalm, Municipiul Deva, Nr. 35A, județ Hunedoara, în perioada noiembrie2016- noiembrie 2019;

1.4. Restaurant "B.", Oraș Voluntari, Bulevardul x, Nr. 48 E, clădirea C1, Județ Ilfov, în perioada martie 2019 - noiembrie 2019;

1.5 în cadrul evenimentelor ocazionale desfășurate în incinta restaurantului "B.", Oraș Voluntari, Bulevardul x, Nr. 48 E, clădirea C1, județ Ilfov, în perioada martie2019- noiembrie 2019;

1.6 Restaurant "C.", București, în perioada decembrie2018- noiembrie 2019;

În subsidiar capătului 1 al cererii de chemare în judecata a solicitat obligarea pârâtei la plata:

a) sumei de 42.916,17 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea remunerațiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spatiile, perioadele și modalitățile menționate la capătul 1, corespunzător unei comunicări publice autorizate a operelor muzicale;

b) sumei de 81.278,97 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 15.11.2019 pentru întârzierea plății remunerațiilor specificate la lit. a) a capătului subsidiar capătului 1 al cererii de chemare în judecată;

c) la plata penalităților de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 16.11.2019 și până la data plății efective a sumei de 42.916,17 RON.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 8/1996, a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, dispozițiile Metodologiilor publicate prin Deciziile ORDA nr. 266/2011, nr. 198/2012, nr. 81/2019, art. 30, alin. (1), art. 148 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1292 din data de 22.09.2021 Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta UCMR-ADA, A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 26.560,5 RON (TVA inclus) reprezentând triplu remunerație comunicare opere muzicale în cadrul unității de cazare Motel "B.", pentru intervalul noiembrie 2016 - noiembrie 2019, respectiv în cadrul unităților de alimentație publică: Restaurant "B." din Deva pentru intervalul noiembrie 2016 - noiembrie 2019, Restaurant "B." din Voluntari pentru intervalul martie 2019 - noiembrie 2019, Restaurant "C." din București, pentru intervalul decembrie 2018 - noiembrie 2019.

A obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară, suma de 2.000 RON reprezentând onorariu expert și suma de 2.975 RON reprezentând onorariu avocat.

A respins cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței Tribunalului a declarat apel pârâta B. S.R.L..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 1526A din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1292/22.09.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UCMR-ADA, A., ca nefondat.

Împotriva deciziei sus-menționate, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a omis a analiza aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Deciziilor ORDA nr. 99/2015, nr. 10/2016, nr. 6/2006 și nr. 173/2007, situație în care instanța de recurs nu poate verifica legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

A arătat că pe anumite perioade de timp a încheiat convenție și a deținut autorizație-licență neexclusivă de utilizare a repertoriului de opere audiovizuale în scop ambiental.

A susținut că este necesar să se cerceteze dacă dispozițiile legale mai sus menționate sunt sau nu aplicabile în cauză, să se stabilească în mod concret perioada în care a deținut licență, precum și stabilirea prejudiciului în concret raportat la cercetarea fondului cauzei.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile Deciziei ORDA nr. 99/2015 și nr. 10/2016 și a art. 1349 C. civ.

A arătat că, potrivit celor două decizii invocate, CREDlDAM - Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți acordă autorizațiile/licențele neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental și/sau lucrativ.

A subliniat că nu doar reclamanta poate colecta remunerații reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică de opere muzicale în scop ambiental, așa cum reține instanța de fond și apel, ci și CREDIDAM.

A arătat că a încheiat cu CREDIDAM convenție în scopul eliberării licenței pentru opere fonograme și audiovizuale în cadrul B. și restaurantului B. din Sântuhalm la data de 02.08.2016, înregistrată la CREDIDAM sub nr. x/10.08.2016, organism care le-a acordat licență permanentă, plătibilă trimestrial. A susținut că a dovedit că a achitat facturile emise de acest organism.

A conchis că nu poate fi reținută în sarcina sa săvârșirea unei fapte ilicite constând în comunicarea operelor muzicale în scop ambiental fără autorizare din partea titularilor de drepturi și nici prejudiciu în condițiile achitării taxelor ce se impuneau, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (nu a săvârșit nicio faptă, nu există prejudiciu).

Cu privire la spațiul comercial situat în București, Bd. x, camera nr. 2, sector nr. 2, hotărârea s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 2 lit. b) din metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 266/2011 și a dispozițiilor art. 1349 C. civ., întrucât recurenta nu are calitatea de utilizator în accepțiunea textelor sus-menționate, întrucât la 01 aprilie 2019 s-a încheiat contract de comodat cu societatea D. S.R.L., această societate dobândind calitatea de utilizator.

Pe de altă parte, pentru acest spațiu a fost eliberată autorizația nr. x din 27.05.2019, valabilă până la data de 30.06.2019, plătind tariful aferent acestei activități începând cu data de 01.04.2019 până în 30 iunie 2019, situație în care instanța de judecată nu putea reține în sarcina sa o faptă ilicită pentru această perioadă de timp, nici existența unui prejudiciu.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 07 septembrie 2023, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare Completului nr. 9.

Prin rezoluția de primire a dosarului s-a dispus comunicarea cererii de recurs, iar recursul a fost comunicat intimatei reclamante UCMR-ADA la data de 05 octombrie 2023. Intimata nu a depus întâmpinare.

Prin rezoluția din data de 05 februarie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 14 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prin motivele de recurs, recurenta arată, pe de o parte, că a încheiat convenție cu o altă entitate (CREDIDAM), achitând acesteia contribuții și, pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile angajării răspunderii civile delictuale, în conformitate cu dispozițiile art. 1349 C. civ., întrucât nu există prejudiciu și nici faptă ilicită.

Analizând aceste critici, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora.

Prioritar, se reține că recurenta-pârâtă, care și-a întemeiat calea de atac promovată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulează și critici prin care tinde la susținerea unei greșite stabiliri a situației de fapt și a unei aprecieri eronate a probelor, aspecte care însă nu intră în cenzura instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se realizează exclusiv un control judiciar de legalitate, pe baza criticilor susținute de parte, susceptibile de încadrare în motivele de casare reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, criticile recurentei-pârâte vor fi analizate numai în măsura în care prin acestea se invocă faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor legale incidente pentru soluționarea raportului juridic litigios și nu tind a determina o verificare a situației de fapt sau a relevanței probelor administrate.

Instanța de apel a reținut în decizia recurată că se verifică comunicarea publică a operelor în cadrul unității de cazare Motel "B.", pentru intervalul noiembrie 2016 - noiembrie 2019 și în cadrul unităților de alimentație publică: Restaurant "B." din Deva pentru intervalul noiembrie 2016 - noiembrie 2019, Restaurant "B." din Voluntari pentru intervalul martie 2019 - noiembrie 2019, Restaurant "C." din București, pentru intervalul decembrie 2018 - noiembrie 2019, având în vedere probatoriul administrat în cauză, extras ONRC, planșe foto, autorizație de funcționare și declarația administratorului, extras CF, certificat de clasificare, contract de comodat, precum și declarații de martor.

A mai subliniat Curtea de apel că pârâta nu a depus probe care să conducă instanța spre a reține o altă situație de fapt, iar din declarațiile martorilor propuși de aceasta și audiați de instanța de fond nu reiese că pârâta nu a comunicat public opere muzicale în spațiile administrate de aceasta sau că acestea nu au funcționat în perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2019.

A mai analizat instanța de apel și criticile privitoare la insuficiența probatoriului, arătând că, pentru a reține calitatea de utilizator, în sensul Legii nr. 8/1996 și a Metodologiei aprobate prin Decizia ORDA nr. 266/2011, și prin urmare fapta ilicită, a existat comunicare publică ca urmare a faptului că pârâta deținea aparate TV în camerele de oaspeți și în incinta unităților de alimentație publică administrare de apelanta-pârâtă, prezumția comunicării publice de opere muzicale în spațiile administrate de pârâtă rezultând din faptul vecin și conex dovedit al amplasării unor aparate TV în incinta spațiilor aflate în administrare.

Înalta Curte observă că incidente în cauză sunt prevederile art. 1 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, potrivit cărora "Utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental au obligația ca, înaintea oricărei utilizări de opere muzicale, să obțină din partea A. autorizația licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale și să plătească remunerații potrivit tabelului din prezenta metodologie, indiferent de durata efectivă a utilizării".

Conform art. 6 din aceeași Metodologie "Pentru perioada pentru care utilizatorul nu a încheiat autorizație licență neexclusivă cu A., acesta are obligația de a plăti A. o sumă egală cu triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate dacă ar fi încheiat autorizația licență neexclusivă".

Mai mult decât atât, Metodologia este emisă în aplicarea legii, iar drepturile autorilor de opere muzicale (inclusiv cel de a autoriza sau interzice utilizarea acestora prin comunicare publică) sunt prevăzute expres în art. 13 din Legea nr. 8/1996.

Prin raportare la aceste împrejurări, rezultă că acțiunea promovată de reclamantă își are fundamentul în răspunderea civilă delictuală, atât timp cât obligațiile a căror încălcare constituie faptă ilicită în aprecierea instanțelor de fond sunt prevăzute de lege.

Pârâta recurentă nu se poate astfel prevala nici de necunoașterea legii și nici de existența unor autorizații încheiate cu alte organisme de gestiune colectivă (pentru alte categorii de drepturi, de principiu drepturi conexe celor de autor), motiv pentru care nu pot fi primite susținerile prin care se tinde la înlăturarea regulilor specifice reparării prejudiciului cauzat de fapta ilicită.

Astfel cum a arătat instanța de apel, legea recunoaște mai multe categorii de drepturi în domeniul creației artistice muzicale - cele de autor, ce poartă asupra operelor muzicale și respectiv drepturile conexe ale producătorilor de fonograme, drepturile conexe ale artiștilor interpreți și executanți, etc.

Fiecare dintre aceste drepturi, reglementate distinct, are un titular diferit și totodată pentru gestiunea sa colectivă este autorizat un alt organism specializat; în consecință, autorizarea utilizării în scopul comunicării publice a fonogramelor nu exclude obligația autorizării comunicării publice a operelor muzicale, dacă activitatea desfășurată de utilizator îmbracă forma ambelor tipuri de utilizare.

Toate celelalte susțineri din cererea de recurs valorifică susțineri care, așa cum în mod corect a arătat intimata-reclamantă cu ocazia dezbaterilor, tind la reaprecierea probatoriului și la reținerea unei alte situații de fapt.

Astfel, se impune sublinierea împrejurării că stabilirea existenței faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și respectiv a vinovăției revine exclusiv instanțelor de fond, pe baza probelor administrate, a căror apreciere le revine, de asemenea, iar instanței de recurs îi este rezervat controlul de legalitate al acestor operațiuni.

Or, toate susținerile referitoare la caracterul nefondat al demersului judiciar inițiat de reclamantă dezvoltate în cererea de recurs se încadrează în critici de netemeinicie, ce nu pot fi primite în prezenta cale de atac.

Cât privește critica de recurs referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a art. 2 lit. b) din metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 266/2011 și a dispozițiilor art. 1349 C. civ., întrucât recurenta nu are calitatea de utilizator al spațiului de alimentație publică din bd. x în accepțiunea textelor sus-menționate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestor susțineri.

Curtea de apel a reținut că, în ceea ce privește unitatea de alimentație publică din Bd. x, pârâta a încheiat un contract de comodat cu privire la aceasta în data de 18.12.2018, potrivit dovezii de la dosarul de fond, contrar susținerilor sale că a preluat această locație în 24 septembrie 2019. A mai reținut că susținerile pârâtei potrivit cu care nu a funcționat în această locație întrucât a început și continuat reparații pentru amenajarea acestuia ca fast food nu au fost în niciun fel probate, conchizând că este corectă reținerea Tribunalului că pârâtei îi revine obligația de plată a despăgubirilor și pentru acest spațiu pentru perioada decembrie 2018 - noiembrie 2019.

Instanța de recurs nu poate, așa cum s-a expus supra, reevalua în calea de atac a recursului perioada pe care a fost încheiat contractul de comodat, aceasta reprezentând o constatare a instanței de apel care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

O eventuală greșeală în stabilirea situației de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului, care este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, reținând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1526A din 26 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UCMR-ADA - A..

Cât privește cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluția care urmează a se pronunța asupra recursului declarat de aceasta.

În consecință, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA, A. a sumei de 2975 RON cu acest titlu, reprezentând onorariu avocațial potrivit dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1526A din 26 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UCMR-ADA - A..

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA - A. a sumei de 2975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2024.