ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1029/2024

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele aspecte:

Prin decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 1 februarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă și a obligat recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante B. cheltuieli de judecată în sumă de 8.140 RON.

Împotriva acestei decizii civile, recurentul-pârât a formulat revizuire.

Revizuentul a invocat motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., susținând că, prin decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2024, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor depuse la dosar, care probau respectarea clauzelor promisiunii de vânzare-cumpărare, în sensul că au fost parcurse toate etapele prevăzute de lege pentru obținerea avizelor necesare pentru schimbarea destinației terenului ce a format obiectul celor două promisiuni de vânzare cumpărare, precum și avizele favorabile obținute de la C., Apele Române și Protecția mediului. A mai susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra existenței unui caz fortuit, care a avut drept consecință prelungirea datei de îndeplinire a obligațiilor contractuale, și nici cu privire la întrunirea condițiilor privind răspunderea civilă contractuală.

Revizuentul a invocat și motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care a învederat că instanța de apel și instanța de recurs nu s-au pronunțat asupra unor aspecte care ar fi dus la o altă dezlegare a cauzei. A arătat că, deși instanța de apel nu a analizat cele mai importante dispoziții legale cu privire la îndeplinirea obligației de plată a prețului de către reclamantă, stipulate în cele două promisiuni de vânzare cumpărare, totuși a obligat pârâtul la restituirea sumei de 50.000 euro. A precizat că instanța de recurs, cu toate că reține că, prin considerentele deciziei din apel, se arată că eventuale raporturi de ordin patrimonial între promitenta-cumpărătoare și terții de cele două promisiuni de vânzare-cumpărare formează raporturi juridice distincte, totuși a achiesat la decizia instanței de apel și a respins recursul ca nefondat, apreciind că reclamanta este îndreptățită la restituire. Prin urmare, a susținut că ambele instanțe au validat dreptul reclamantei de a primi o sumă de bani cu titlu de despăgubire, dar au deschis și calea terților, care nu sunt părți în dosar și care nu au fomulat pretenții față de pârât, să solicite restituirea sumelor achitate, chiar dacă aceste sume i-au fost acordate reclamantei.

Având în vedere că, în ședința publică din 11 aprilie 2024, revizuentul a complinit obligația de achitare a diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, Înalta Curte constată că excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu, a rămas fără obiect, astfel că va analiza în continuare excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., precum și excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ambele excepții fiind puse în dezbaterea contradictorie a părților în ședința publică din 11 aprilie 2024.

Deliberând asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente de drept:

Sub un prim aspect, se constată că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", iar, conform art. 509 alin. (2) din același Cod, "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".

Coroborând aceste dispoziții legale, se reține că, pentru cele trei ipoteze prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., legiuitorul a impus, drept condiție premisă, ca hotărârea supusă revizuirii să fie pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul. Astfel cum s-a reținut constant în practica judiciară, evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută de către instanța de fond, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Or, această condiție legală nu este îndeplinită în cauză, din moment ce, prin decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârât împotriva deciziei nr. 22 din 1 februarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Nefiind o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care să evoce fondul, decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2024 nu poate face obiectul revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, se reține că motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reprezintă o aplicație a principiului disponibilității, garantat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., precum și a obligației instanței de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, instituite prin art. 22 alin. (6) din același Cod.

Acest motiv de revizuire are în vedere trei ipoteze distincte, și anume instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita), nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (minus petita) și a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita). Se observă că toate aceste trei ipoteze au în vedere obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța, adică pretențiile concrete formulate de părți prin cererea principală, cererea reconvențională sau cererile de intervenție.

Invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuentul a argumentat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor depuse la dosar, care ar fi probat respectarea clauzelor promisiunii de vânzare-cumpărare, că nu s-a pronunțat asupra existenței unui caz fortuit, care ar fi avut drept consecință prelungirea datei de îndeplinire a obligațiilor contractuale, și că nu s-a pronunțat cu privire la întrunirea condițiilor privind antrenarea răspunderii civile contractuale.

Se reține că niciuna dintre aceste susțineri nu se încadrează în ipotezele legale antemenționate, nefiind apte să tragă incidența motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. În mod evident, aserțiunile revizuentului nu se circumscriu ipotezei minus petita, având în vedere că instanța de recurs s-a pronunțat asupra recursului cu care a fost învestită, respingându-l ca nefondat. Pretinsa omisiune a instanței de recurs de a analiza unele înscrisuri depuse în probațiune, precum și unele apărări care vizau fondul pricinii (incidența cazului fortuit, analiza condițiilor privind angajarea răspunderii civile delictuale) nu pot fi subsumate ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a din C. proc. civ.

În considerarea ambelor aspecte expuse supra, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Analizând excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente de drept:

Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 69 din 17 ianuarie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, apreciind că aceasta este contrară deciziei civile nr. 22 din 1 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara. Având în vedere că ultima hotărâre, în sensul dispozițiilor precitate, este decizia civilă nr. 69 din 17 ianuarie 2024, se constată că aceasta este definitivă de la data pronunțării sale, respectiv 17 ianuarie 2024, în conformitate cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din C. proc. civ., astfel că de la acest moment curge termenul de o lună pentru declararea căii de atac a revizuirii.

Făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din C. proc. civ. privind calculul termenelor procedurale, rezultă că termenul de o lună s-a împlinit la 19 februarie 2024.

Or, cererea de revizuire a fost transmisă instanței, prin poștă, la 29 februarie 2024, conform ștampilei aplicate pe plicul aflat la dosar, cu depășirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ceea ce conduce la respingerea cererii de revizuire, ca tardiv formulată.

Referitor la termenul de declarare a revizuirii, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este de menționat că, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și a constatat că acestea sunt constituționale (de exemplu, Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, Decizia nr. 495 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020, Decizia nr. 351 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 6 decembrie 2021, Decizia nr. 366 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 22 iulie 2021, sau Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022, Decizia nr. 545 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 8 februarie 2023).

În esență, Curtea Constituțională a reținut că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind, în mod direct, de cunoașterea argumentării ce a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, întrucât, în ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre, cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate, iar, pentru a verifica existența triplei identități, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci doar soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor.

Curtea Constituțională a reținut că, deși, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, totuși revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.

Curtea a observat că, în ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri, ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri.

Curtea a subliniat că, în contextul în care termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri, nu se poate reține împiedicarea accesului la justiție al părții și nici a dreptului la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Având în vedere aceste aspecte și constatând că cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cauză devin aplicabile prevederile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel; actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Față de aceste considerente, în baza art. 185 alin. (1) coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuentul, fiind partea care a pierdut procesul, să plătească intimatei cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat, însă va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că suma de 6.545 RON, solicitată de către intimată, este disproporționată, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei.

În acest sens, se reține că litigiul a avut un grad redus de complexitate, fiind vorba despre o cerere de revizuire ce a fost respinsă în urma admiterii unor excepții procesuale, că activitatea desfășurată de către avocatul intimatei a constat în formularea întâmpinării și reprezentarea la un singur termen de judecată, precum și că litigiul a fost soluționat la primul termen de judecată.

În considerarea acestor aspecte particulare ale cauzei, se apreciază că suma de 2.000 RON este rezonabilă pentru a fi acordată sub forma cheltuielilor de judecată, astfel că, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuentul să plătească intimatei suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat, redus conform dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 69 din 17 ianuarie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 69 din 17 ianuarie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, doar în ceea ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Obligă pe revizuentul A. să achite intimatei B. suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2024.