ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1900/2024

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 26 ianuarie 2022, reclamantul A. augustin a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G. și H., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul arabil extravilan în suprafață de 35.800 mp.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 3176 din 6 decembrie 2022, Tribunalul Ilfov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor G. și F., a respins cererea formulată în contradictoriu cu acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins, ca nefondată, cererea formulată în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și H., a obligat reclamantul la plata către pârâta G. a sumei de 1.500, către pârâtul H. a sumei de 900 de RON și către pârâta F. a sumei de 974,62 RON, cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile, la 20 ianuarie 2023, a formulat apel reclamantul A. augustin, solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr. 1316/A/2023 din 17 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul și a obligat apelantul-reclamant să achite intimatei-pârâte D. suma de 1.250 RON, precum și fiecăruia dintre intimații-pârâți H., F. și G. suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la 10 ianuarie 2024, reclamantul A. augustin a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei. Recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susținerea căruia a învederat următoarele: Instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatelor G. și F., apreciind că, în măsura în care acestea au susținut că nu au efectuat niciun act de acceptare a moștenirii după autorul lor, sarcina probei contrare incumba reclamantului, conform art. 249 din C. proc. civ. În justificarea calității procesuale pasive a intimatelor-pârâte G. și F., au fost depuse la dosar înscrisuri care dovedesc calitatea acestora de descendente a defunctei I. (bunica paternă). Potrivit art. 963 alin. (2) din C. civ., descendenții defunctului au vocație la moștenire, iar în doctrina de specialitate s-a arătat că, la moartea unei persoane, patrimoniul său se transmite moștenitorilor legali, fără nicio manifestare de voință din partea acestora. Din moment ce intimatele-pârâte au afirmat că nu au calitate procesuală pasivă, întrucât nu au efectuat niciun act de acceptare a succesiunii după defunctul lor tată, J., rezultă că sarcina dovedirii acestor afirmații aparținea intimatelor, nu reclamantului. Instanța de apel a aplicat, în mod greșit, dispozițiilor art. 954, art. 963 alin. (2), art. 1.108 alin. (3) și art. 1.669 din C. civ., atunci când a reținut că intimații K. nu sunt proprietarii imobilului, întrucât nu a fost dezbătută succesiunea promitentei-vânzătoare L.. Or, la data decesului autoarei L., patrimoniul său le-a fost transmis nepoților de fiu predecedat, intimații recunoscând în fața primei instanțe calitatea de succesori și fiind de acord cu admiterea cererii de chemare în judecată. În ce privește lipsa certificatului de moștenitor emis ca urmare a decesului promitentei-vânzătoare L., a fost demarată procedura succesorală notarială, însă nu a putut fi finalizată din culpa intimaților, care nu au furnizat notarului public înscrisurile solicitate.

Apărările formulate în cauză La 22 martie 2024, intimata-pârâtă E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului. La 2 aprilie 2024, intimații-pârâți D., B., C., G., F. și H. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Având a soluționa, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de către intimații-pârâți prin întâmpinări, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, constatând că unele dintre argumentele dezvoltate în memoriul de recurs se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., din moment ce recurentul-reclamant a susținut aplicarea greșită, de către instanța de apel, pe de o parte, a dispozițiilor art. 249 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a normelor de drept material cuprinse la art. 954, art. 963 alin. (2), art. 1.108 alin. (3) și art. 1.669 din C. civ., context în care nu este incidentă sancțiunea nulității, prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Deliberând asupra recursului, prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, pentru următoarele considerente de drept: În memoriul de recurs, reclamantul a invocat, în mod expres, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Însă, având în vedere că, prin intermediul primei critici de recurs, reclamantul a susținut aplicarea greșită, de către instanța de apel, a art. 249 din C. proc. civ. (normă de drept procesual), se reține că această critică se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Cod. În consecință, Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva criticilor invocate de reclamant, care se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatelor-pârâte G. și F., a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 249 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat. Potrivit art. 249 din C. proc. civ., "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege". Contrar susținerilor recurentului-reclamant, această normă de drept procesual, ce consacră regula actori incumbit onus probandi, a fost în mod corect aplicată de către instanța de apel, atunci când a reținut că revine reclamantului sarcina dovedirii calității intimatelor-pârâte G. și F. de moștenitoare ale lui J.. Plecând de la susținerea din întâmpinare a intimatelor-pârâte G. și F., în sensul că sunt străine de moștenirea tatălui lor, întrucât nu au efectuat acte de acceptare expresă sau tacită, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a regulii conform căreia dovada faptului negativ se realizează prin probarea faptului pozitiv contrar, ceea ce înseamnă că recurentul-reclamant trebuia să probeze împrejurarea că cele două intimate-pârâte au acceptat, în mod expres sau tacit, moștenirea defunctului J., probă care nu a fost făcută în fața instanțelor de fond. Nu poate fi primită susținerea recurentului-reclamant că, din moment ce intimatele-pârâte G. și F. au afirmat că nu au acceptat succesiunea tatălui lor, trebuia să probeze afirmația respectivă. Din această perspectivă, instanța de apel a reținut, în mod corect, că reclamantul a încercat să strămute sarcina probei, atunci când a susținut că cele două intimate-pârâte nu au făcut dovada neacceptării succesiunii tatălui lor, în condițiile în care, după cum s-a arătat, dovada faptului negativ se realizează prin probarea faptului pozitiv contrar, ceea ce înseamnă că recurentul-reclamant trebuia să probeze că intimatele-pârâte G. și F. sunt moștenitoare ale defunctului J.. Recurentul-reclamant a mai arătat că, pentru a justifica legitimitatea procesuală pasivă a intimatelor-pârâte G. și F., a depus la dosar înscrisuri care dovedesc calitatea lor de descendente ale defunctei I. (bunica paternă), învederând că, potrivit dispozițiilor art. 963 alin. (2) din C. civ., descendenții defunctului au vocație la moștenire și că, potrivit opiniilor exprimate în doctrina de specialitate, la moartea unei persoane, patrimoniul său se transmite moștenitorilor legali, fără nicio manifestarea de voință din partea acestora. Nici aceste susțineri nu pot fi primite, recurentul-reclamant făcând o interpretare eronată a dispozițiilor art. 963 alin. (2) din C. civ., care stipulează doar că "descendenții au vocație la moștenire, indiferent de gradul de rudenie cu defunctul", nu și faptul că patrimoniul defunctului se transmite moștenitorilor legali, fără nicio manifestarea de voință din partea acestora. Dimpotrivă, art. 1.106 din C. civ. prevede că "nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine", iar art. 1.108 din C. civ. reglementează felurile acceptării moștenirii. Mai mult, astfel cum, în mod just, a observat instanța de apel, legiuitorul a reglementat și o prezumție de renunțare la moștenire, stipulând în art. 1.112 din C. civ. următoarele: "(1) Este prezumat, până la proba contrară, că a renunțat la moștenire succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea lui de succesibil, nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală, prin acceptarea moștenirii sau renunțarea expresă la moștenire, în termenul de un an prevăzut la art. 1.103. (2) Prezumția de renunțare operează, după împlinirea termenului de un an de la deschiderea moștenirii, dacă succesibilul, citat în condițiile legii, nu face dovada exercitării dreptului de opțiune succesorală." Recurentul-reclamant face o confuzie între vocația succesorală, reglementată la art. 963 din C. civ., și calitatea de moștenitor legal, în condițiile în care doar prin acceptarea unei moșteniri vocația se consolidează și devine calitate, iar un succesibil care are vocație succesorală poate fi străin de moștenire, dacă nu acceptă expres sau dacă nu efectuează acte de acceptare tacită a moștenirii, înăuntrul termenului de opțiune succesorală. În contextul celor expuse, se constată că instanța de apel a respins, în mod corect, criticile vizând soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatelor-pârâte G. și F., cu atât mai mult cu cât, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.12.2006, acestea nu au promis să vândă cota lor indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului, ci promitentă-vânzătoare a fost bunica lor paternă, I., care deținea cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului, în baza titlului de proprietate nr. x/25.09.1996, emis în baza Legii nr. 18/1991. Atât timp cât, în cadrul unei proceduri succesorale, nu s-a stabilit calitatea intimatelor-pârâte G. și F. de moștenitoare ale tatălui lor (J.) și, subsecvent, ale bunicii lor (I.), nu pot fi obligate la executarea obligației de a face asumate de promitenta-vânzătoare I. prin antecontract, respectiv perfectarea contractului pentru cota de 1/2 (ce îi revine lui J. din masa succesorală de pe urma mamei sale, conform certificatului de moștenitor nr. x/22.05.2014) din cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului. În altă ordine de idei, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a aplicat, în mod greșit, dispozițiile de drept material ale art. 1.669 din C. civ., atunci când a reținut că în cauză nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat. Cu titlu preliminar, este de notat că, în condițiile în care antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.12.2006 a fost încheiat sub imperiul C. civ. de la 1864, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 1.669 alin. (1) din noul C. civ., indicate de către recurentul-reclamant, ci dispozițiile art. 1.073 și 1.077 din C. civ. de la 1864 și cele ale art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, având în vedere principiul tempus regit actum, materializat în art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, conform căruia "contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa". De altfel, legea materială aplicabilă litigiului a fost stabilită, în mod corect, de instanțele de fond, nefăcând obiectul criticilor de recurs. Atunci când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare refuză, în mod nejustificat, să încheie contractul, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Ca atare, dacă obligația de înstrăinare nu este respectată de către promitentul-vânzător, promitentul-cumpărător este îndreptățit să solicite obligarea acestuia la perfectarea vânzării, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract. O atare hotărâre are caracter constitutiv de drepturi și asigură executarea silită a obligației de a face, asumate prin promisiunea bilaterală. Pentru a putea fi admisă o cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, este necesar a fi îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele cerințe: să existe o promisiune bilaterală încheiată în mod valabil; una dintre părți să refuze perfectarea contractului; reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin promisiunea bilaterală sau să se fi declarat pregătit să le îndeplinească; promitentul-vânzător să fie proprietarul bunului promis spre vânzare; promitentul-cumpărător să nu fie incapabil a dobândi acel bun. În cauză, instanța de apel a constatat că nu este îndeplinită condiția ca intimații-pârâți să aibă întregul drept de proprietate asupra imobilului promis Înalta Curte constată că această concluzie este greșită, întrucât instanța de apel nu a ținut cont de împrejurarea esențială că fiecare dintre promitenții-vânzători a promis să vândă cota indiviză pe care o deținea din dreptul de proprietate asupra terenului extravilan arabil în suprafață de 35.800 mp. Astfel cum au reținut ambele instanțe de fond, prin titlul de proprietate nr. x/25.09.1996, eliberat de Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 35.800 mp, situat în comuna Măgurele, satul M., județul Ilfov, în favoarea lui N., I. și O., fiecare având o cotă indiviză de 1/3, în calitate de moștenitori ai defunctei P.. Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 5 decembrie 2006, B., C., D., L., E. și I. au promis să vândă recurentului-reclamant cotele lor indivize (în total 2/3) din terenul extravilan arabil în suprafață de 35.800 mp, astfel: B. - cota indiviză de 3/24 din cota indiviză de 1/3, C. - cota indiviză de 3/24 din cota indiviză de 1/3, D. - cota indiviză de 3/24 din cota indiviză de 1/3, L. - cota indiviză de 6/24 din cota indiviză de 1/3, E. - cota indiviză de 9/24 din cota indiviză de 1/3, iar I. - cota indiviză de 1/3. În cuprinsul antecontractului, s-a menționat că B., C., D., L. și E. au dobândit cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului, prin moștenire legală, de pe urma defunctului O., conform certificatului de moștenitor nr. x/24.05.2005 și a suplimentului la certificatul de moștenitor nr. x/26.08.2005, în timp ce I. a dobândit cota de 1/3 prin titlul de proprietate nr. x/25.09.1996. În ce-l privește pe intimatul-pârât H., instanța de apel a reținut că acesta are calitatea de moștenitor legal al defunctei I., venind la moștenirea acesteia în baza reprezentării succesorale, în calitate de nepot de fiu predecedat (Q.), astfel cum atestă certificatul de moștenitor nr. x/22.05.2014 emis de R.. Instanța de apel a mai reținut că nu are nicio relevanță juridică faptul că, în cuprinsul acestui certificat de moștenitor, a fost menționat, ca intrând în masa succesorală, doar un apartament situat în București, nu și cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.12.2006, cotă care face parte din masa succesorală a defunctei I., în baza titlului de proprietate nr. x/25.09.1996, emis în baza Legii nr. 18/1991. Din această perspectivă, instanța de apel a reținut, în mod just, că neincluderea terenului în masa succesorală a defunctei I. sau neîndeplinirea formalității notariale de suplimentare a certificatului de moștenitor nu constituie un fine de neprimire pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract. În acest context, Înalta Curte reține că intimatul-pârât H., în calitate de moștenitor al defunctei I., poate fi ținut să execute, față de recurentul-reclamant, obligația asumată de autoarea sa, în privința cotei de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului promis spre vânzare (I. deținea o cotă indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului, conform titlului de proprietate nr. x/25.09.1996, iar intimatul-pârât H. are o cotă de 1/2 din masa succesorală rămasă de pe urma bunicii sale paterne). Referitor la ceilalți intimați-pârâți, instanța de apel a constatat că impedimentul pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract constă în nestabilirea moștenitorilor defunctei promitente-vânzătoare L. și a cotei ce le revine acestora din dreptul de proprietate asupra terenului ce formează obiectul antecontractului autentificat sub nr. x/05.12.2006. În acest sens, instanța de apel a reținut că promitenta-vânzătoare L. a decedat la 20.12.2015, iar procedura succesorală nu este finalizată, fiind suspendată prin încheierea nr. 5/08.12.2021, emisă de B.N.P. S. în dosarul nr. x/2021, care atestă că defuncta L. are ca succesibili (fără a se stabili calitatea de moștenitori) pe intimații-pârâți E., B. (nepot de fiu predecedat), C. (nepot de fiu predecedat) și D. (nepoată de fiu predecedat). Nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant, în sensul că, la data decesului lui L., patrimoniul său le-a fost transmis fiicei și nepoților de fiu predecedat (T.). Pentru considerentele prezentate supra, se reține că, atât timp cât, în cadrul unei proceduri succesorale (notariale sau judiciare), nu s-a stabilit calitatea intimaților-pârâți E., B., D. și C. de moștenitori ai defunctei L., aceștia nu pot fi obligați la executarea obligației asumate de către promitenta-vânzătoare L. prin antecontractul de vânzare-cumpărare, respectiv perfectarea contractului pentru cota sa de 6/24 din cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate. În schimb, intimații-pârâți E., B., D. și C. pot fi ținuți să execute obligația de a face pe care și-au asumat-o prin antecontract, și anume de a vinde recurentului-reclamant cota indiviză pe care o deține fiecare din dreptul de proprietate, dobândită prin moștenire de la defunctul O., conform certificatului de moștenitor nr. x/24.05.2005, suplimentat prin certificatul nr. x/26.08.2005, astfel: B. - cota de 3/24 din cota indiviză de 1/3, C. - cota de 3/24 din cota indiviză de 1/3, D. - cota de 3/24 din cota indiviză de 1/3, E. - cota de 9/24 din cota indiviză de 1/3. În concluzie, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de către instanța de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept matrial cuprinse la art. 1.073 și art. 1.077 din C. civ. de la 1864 și art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, ceea ce determină incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. În rejudecare, instanța de apel va ține cont, în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., de faptul că intimatul-pârât H. poate fi ținut să execute obligația de a face asumată de către autoarea sa (I.), în privința cotei de 1/2 din cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului, iar intimații-pârâți E., B., D. și C. pot fi ținuți să execute obligația de a face pe care și-au asumat-o prin antecontract, și anume de a vinde cota indiviză pe care o deține fiecare din dreptul de proprietate, dobândită prin moștenire de la defunctul O., conform certificatului de moștenitor nr. x/24.05.2005, suplimentat prin certificatul nr. x/26.08.2005. Dată fiind soluția de casare și de trimitere a cauzei spre rejudecare, care nu permite, la acest moment, stabilirea părții care a pierdut procesul, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată efectuate de părțile litigante în recurs urmează a fi avute în vedere de către instanța de apel, cu ocazia rejudecării.