ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1018/2024

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la 28 octombrie 2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Suceava la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data producerii prejudiciului și până la plata efectivă.

Prin cererea modificatoare depusă la 18 februarie 2022, reclamantul a arătat că se judecă în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Suceava, Direcția Națională Anticorupție (structura centrală) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 680 din 29 aprilie 2022, Tribunalului Suceava, secția I civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului Serviciul Teritorial Suceava-Direcția Națională Anticorupție, și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamantului suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată (28 octombrie 2021) și până la momentul plății efective, precum și să plătească reclamantului suma de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție.

Prin decizia civilă nr. 126A din 11 aprilie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamant, a admis apelul exercitat de către pârât și a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a menținut restul dispozițiilor din sentința apelată.

4.1. Recursul declarat de reclamantul A.

Împotriva acestei decizii civile, la 6 iunie 2023, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a interpretat și a aplicat, în mod greșit, normele de drept material privind răspunderea civilă delictuală, sens în care a dezvoltat următoarele argumente:

Instanța de apel a reținut că materialele/informațiile/probele administrate în cursul urmăririi penale au fost diseminate în presă de către alte persoane decât cele din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticoruptie, iar, cu privire la comunicatul nr. 182/VIII/3 din 04.03.2021, instanța de apel a reținut că a fost redactat fără a se depăși caracterul de informare, astfel că nu a fost săvârșită nicio faptă ilicită.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că există un dubiu cu privire la "sursa" care a divulgat în mass-media informațiile nepublice pe care le conțineau dosarele de urmărire penală, dat fiind că ordonanțele de reținere sau piese ale dosarelor penale au fost comunicate și altor autorități implicate în procedura punerii în executare a măsurilor preventive.

Prin adresa nr. x/24.05.2023, Curtea de Apel Suceava a comunicat că "nu există persoane din cadrul instituției care să fi divulgat mass-mediei informații privind conținutul dosarelor penale nr. x/2019 și nr. y/2020 ale D.N.A. Serviciul Teritorial Suceava", iar, prin adresa nr. x/26.05.2023, Tribunalul Suceava a comunicat că "la nivelul Tribunalului Suceava, comunicarea cu mass-media se realizează doar prin intermediul Biroului de informare și relații publice". Prin adresa nr. x/25.05.2023, Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.PJ. Suceava a arătat că "personalul din cadrul I.PJ. Suceava nu a comunicat în niciun fel date sau informații cu privire la ordonanțele de reținere nr. 79/P/2019 și nr. 5/P/2020 ale D.N.A.-Serviciul Teritorial Suceava". Prin adresa nr. x/27.03.2023, Baroul Suceava a precizat că nu a comunicat informații sau acte procedurale sau date din anchetă către terți sau către mass-media, oferind, totodată, explicații în legătură cu transmiterea prin poșta electronică a unui extras din ordonanța de reținere emisă în dosarul nr. x/2020 către administratorul platformei ifep.ro, eroare adusă imediat la cunoștința organelor de urmărire penală, aspect se coroborează cu explicațiile date de procurorul de caz.

Prin raportare la înscrisurile depuse la dosar, reiese că pârâtul avea obligația legală de a securiza probatoriul administrat. Fapta ilicită a pârâtului constă în disfuncționalitatea activității jurisdicționale, prin divulgarea de informații în presă privind mai multe date din dosarele penale. Întrucât actele care se desfășoară în cadrul cercetării penale se află în coordonarea și sub supravegherea magistratului procuror, este evident că responsabilitatea pentru o faptă ilicită aparține pârâtului, care are obligația de a se abține de la orice vătămări aduse particularilor, în sensul în care procurorul și persoanele aflate sub supravegherea sa au obligația de a-și exercita atribuțiile într-un mod care să nu lezeze drepturile fundamentale ale persoanei. Prin urmare, se impune a se analiza dacă pârâtul a respectat obligația negativă ce îi incumba, în caz contrar, putând fi antrenată angajarea răspunderii sale delictuală pentru declarațiile și divulgarea de componente din dosarele penale, care au încălcat prezumția de nevinovăție, dreptul la demnitate și reputație, precum și dreptul la viață privată.

În cauză, au fost nesocotite prevederile art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., care impun caracterul nepublic al urmăririi penale. Sub aspectul probațiunii, a fost făcută dovada publicării în presă a unor componente ale dosarelor penale aflate în custodia pârâtului, la un moment când procedura avea caracter nepublic, astfel că acțiunea/inacțiunea pârâtului, care a făcut posibilă încălcarea secretului etapei procedurale, îmbracă forma ilicitului.

Angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului este independentă de existența vreunei culpe, având în vedere că acesta răspunde obiectiv, pe ideea garanției pe care este obligat să o asigure pentru actele păgubitoare ale agenților săi. În speță, maniera de divulgare a informațiilor către presă s-a circumscris unei acțiuni nepermise, în contextul în care răspunderea se angajează și pentru cea mai ușoară culpă, nefiind necesară o vinovăție calificată.

Recurentul mai învederat că traumele personale, suferințele și calvarul la care a fost supus prin prezentarea obsesivă în postura de pretins infractor au condus la încălcarea drepturilor sale personale și a dreptului la viață privată. Această conduită ilicită nu numai că a încălcat prezumția de nevinovăție, dar a stat și la baza prelungirii măsurii preventive de către Curtea de Apel Suceava, inclusiv această împrejurare fiind circumscrisă încălcării drepturilor personale, sub aspectul îngrădirii dreptului la libertate. Atingerile aduse vieții private prin divulgarea de informații în presă sunt de natură a afecta demnitatea și onorarea oricărei persoane, cauzând un prejudiciu moral important, cu atât mai mult în situația profesiei de comisar de poliție. Totodată, fapta de divulgare în presă a interceptărilor și a stenogramelor cuprinzând conversații privind viața intimă, bunurile deținute, inclusiv fotografii, constituie o intruziune în viața privată.

4.2. Recursul exercitat de pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție

La 29 mai 2023, a declarat recurs și pârâtul, prin care a învederat că, deși prin încheierea din 28 martie 2023, curtea de apel a reținut că au fost solicitate cheltuieli de judecată de către Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, reprezentând cheltuieli de deplasare, totuși a omis să se pronunțe cu privire la această cerere.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursurile de față, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamant și va respinge, ca inadmisibil, recursul exercitat de pârât, pentru următoarele considerente de drept:

Cu privire la recursul reclamantului, în ședința publică din 11 aprilie 2024, recurentul-pârât a invocat, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității, asupra căreia Înalta Curte se va pronunța cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

În acest context normativ, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare a recursului.

În prezenta cauză, cu toate că recurentul-reclamant a indicat, în memoriul de recurs, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., totuși se constată că acesta a fost invocat doar în mod formal, din moment ce recurentul-reclamant nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze că decizia recurată ar fi pronunțată în urma interpretării și/sau aplicării greșite a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală.

Dimpotrivă, se constată că argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea sa, din moment ce recurentul-reclamant susține că instanța de apel a interpretat greșit mijloacele de probă administrate în cauză, criticând decizia recurată din perspectiva faptului că instanța de apel ar fi omis să examineze, atunci când a analizat condițiile răspunderii civile delictuale, unele dintre înscrisurile depuse la dosar (încheierea nr. x din 19 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2021, adresa nr. x/24.05.2023 emisă de către Curtea de Apel Suceava, adresa nr. x/26.05.2023 a Tribunalului Suceava, adresa nr. x/25.05.2023 emisă de Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.PJ. Suceava, precum și adresa nr. x/27.03.2023 a Baroului Suceava).

Cu alte cuvinte, recurentul-reclamant nu dezvoltă critici de nelegalitate în legătură cu raționamentul logico-juridic al instanței de apel, neprezentând argumente în drept pentru care apreciază că, prin decizia recurată, s-au interpretat și/sau aplicat, în mod greșit, normele de drept material. Deși în memoriul de recurs se indică anumite texte din C. civ. sau din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, totuși recurentul-reclamant nu expune critici concrete de nelegalitate, ci urmărește, în realitate, schimbarea situației de fapt, ce a fost stabilită definitiv de către instanța de apel. În acest sens, recurentul-reclamant oferă o interpretare proprie a materialului probatoriu administrat în cauză și susține că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția. Or, este evident că aceste argumente, dată fiind și maniera în care au fost prezentate, aduc în discuție netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea sa.

Mai mult, se observă că recurentul-reclamant reiterează unele dintre criticile invocate prin cererea de apel împotriva sentinței primei instanțe, cu toate că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă decizia pronunțată de către instanța de apel.

În consecință, indicarea formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanță, în condițiile în care recurentul-reclamant invocă doar critici prin care urmărește ca instanța de recurs să reanalizeze mijloacele de probă administrate în cauză și să reevalueze situația de fapt, cu toate că nu are o atare competență legală.

Din moment ce niciuna dintre criticile invocate de recurentul-reclamant nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt incidente în cauză prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că va anula recursul declarat de către reclamant.

Cu privire la recursul pârâtului, în ședința publică din 11 aprilie 2024, Înalta Curte, în raport cu dispozițiile art. 445 din C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra cererii privind cheltuielile de judecată, cu toate că, prin încheierea din 28 martie 2023, a consemnat faptul că pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de deplasare.

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., "dacă, prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii (...)", iar, conform art. 445, "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444".

Se constată că legiuitorul a impus obligația de a fi urmată exclusiv procedura reglementată la art. 444 din C. proc. civ., atunci când instanța omite să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. În această ipoteză legală intră și omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii privind cheltuielile de judecată, dat fiind că aceasta are caracterul unei cereri accesorii, în sensul dispozițiilor art. 30 alin. (4) din C. proc. civ.

Având în vedere că art. 445 din C. proc. civ. prevede, cât se poate de clar, că nu se poate cere completarea hotărârii prin exercitarea căilor de atac, se reține că recurentul-pârât nu are deschisă calea recursului pentru a obține complinirea lipsurilor din dispozitivul deciziei instanței de apel cu privire la cheltuielile de judecată solicitate în faza procesuală anterioară.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 445 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 126A/2023 din 11 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei civile nr. 126A/2023 din 11 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2024.