AFFAIRE GOROU c. GRECE (N° 2)

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

14.06.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Non-violation de l'art. 6-1 (équité);Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GOROU c. GRECE (N° 2) (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

În cauza Gorou c. Grecia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii L. Loucaide, președinte, C.L. Rozakis, N. Vajić, A. Kovler, E. Steiner, domnii D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători, și domnul S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 mai 2007, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 12686/03) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, Anthi Gorou (inclusiv reclamanta mai mult), a sesizat Curtea la 23 ianuarie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor de autor și a libertăilor fundamentale ( Delegații agentului său, dnii K. Georgiadis, sunt reprezentați în cadrul Consiliului juridic al statului membru și I. Bakopoulos, auditor la Consiliul juridic al statului membru. În special, reclamanta se plângea, sub aspectul art. 6 alin. (1) din Convenție, al echității și al duratei procedurii desfășurate ca urmare a depunerii de către aceasta a unei plângeri la penalitate. Prin decizia din 14 februarie 2006, camera a declarat cererea parțial admisibilă, atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise suplimentare [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 2 iunie 1998, Comisia a depus o plângere cu constituirea unei părți civile fără a solicita despăgubiri împotriva S.M. pentru mărturie falsă și calomnie. S.M., funcționar în cadrul aceluiași minister, este superiorul ierarhic al recurentei. Aceasta din urmă a susținut în special că, în cadrul unei anchete administrative deschise împotriva acesteia, S.M. a declarat că nu respectă orarul de lucru și că nu a fost de acord cu colegii săi. La tribunalul corecțional dat a avut loc la 26 septembrie 2001, data la care recurenta își va reiniția constituirea de părți civile și și-a prezentat argumentele. În aceeași zi, tribunalul corecțional da'étéža S.M. în special, după examinarea tuturor elementelor de probă, el a considerat că acuzațiile au fost adevărate și că inculpatul nu a avut intenția de a calomnia sau de a o insulta pe reclamantă (judecata nr. 74941/2001). La 5 august 2002, această hotărâre a fost pusă la îndoială și înregistrată în registrul Tribunalului Corecțional. La 24 septembrie 2002, reclamanta a solicitat procurorului în apropierea Curții de Casație să formuleze un recurs în casare împotriva hotărârii nr. 74941/2001 a Tribunalului Corecțional de Primă Instanță. Aceasta a susținut, în special, că acesta nu a fost suficient motivat. 10. La 27 septembrie 2002, procurorul din apropierea Curții de Casație a decăzut reclamanta, cu privire chiar la cererea instanței competente, mențiunea scrisă de mai jos: mai puțin nu există nici un mijloc legal și bine întemeiat de casare II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 11. Codul de procedură penală conține următoarele dispoziții relevante art. 139 Hotărârile, ordonanțele camerei de judecători, ordonanțele judecătorului instructor sau ale procurorului trebuie să fie motivate în mod special și precis (...) (...) Chiar și în absența unei dispoziții speciale care impune, toate hotărârile și ordonanțele trebuie să fie motivate, indiferent dacă sunt definitive sau incidente sau dacă decizia care trebuie luată intră sub incidența puterii discreționare a judecătorului sesizat. art. 505 § Procurorul din apropierea Curții de Casație poate fi acuzat împotriva oricărei decizii în termenul prevăzut la art. 479 alineatul (2) (...) în dreptul asupra violărilor comise în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție 12. Recurenta consideră că decizia prin care procurorul din apropierea Curții de Casație a respins cererea sa de a introduce un recurs în casare nu a fost suficient de motivată; de asemenea, se plânge de durata procedurii în litigiu. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la motivarea deciziei procurorului în apropierea Curții de Casație 13. Recurenta susține că, în conformitate cu practica constantă a dreptului intern, partea civilă se poate confrunta cu casarea prin intermediul procurorului districtual în apropierea Curții de Casație. În opinia sa, atunci când ordinea juridică internă oferă o cale de atac justițiabilă, statul are obligația de a se asigura că acesta beneficiază de garanțiile fundamentale prevăzute la art. 6. Cu toate acestea, în acest caz, lipsa totală a motivării deciziei procurorului în apropierea Curții de Casație n Guvernul susține că sarcina procurorului se limitează la a reprezenta interesul public și social în cadrul unei proceduri penale și adaugă că decizia privind oportunitatea de a acorda dreptul la cererea recurentei de a introduce un recurs în casație era exclusiv în sarcina discreționară a procurorului 15. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se bazează acestea ( García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 26, CEDO 1999. I). Domeniul de aplicare al acestei obligații poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie să se analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei specii (Ruiz Torija Hiro Balani c. Spania, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 303-A și 303-B, p. 12, § 29, p. 29-30, § 27; Hotărârea Higgins și alții c. Franța, Rec., 1998, Rec., 1998, p. 60, § 42). În speță, Curtea constată că procurorul din apropierea Curții de Casație a respins cererea recurentei, care l-a invitat să se pronunțe împotriva hotărârii nr. 74941/2001, prin câteva cuvinte scrise cu privire la aceeași cerere. Pentru a verifica dacă această motivare poate fi considerată suficientă, Curtea trebuie să ia în considerare, printre altele, natura prezentului litigiu. În această privință, Comisia remarcă faptul că cauza nu ridica întrebări complicate, deoarece este vorba de a stabili dacă cuvintele superiorului superior al recurentei cu privire la comportamentul profesional al acesteia din urmă puteau fi sau nu considerate calomniatoare. Or, prin hotărârea sa nr. 74941/2001, tribunalul corecțional din statul respectiv a considerat că acuzațiile incriminate erau întemeiate și că pârâtul nu a avut intenția de a calomnia sau de a denigra reclamanta. Întrucât această decizie nu era suficient de motivată, reclamanta a încercat să se ocupe de casare, prin intermediul procurorului din apropierea Curții de Casație 17. Având în vedere circumstanțele descrise mai sus, în special caracterul simplu al litigiului și concluziile clare ale Curții de Justiție, Curtea consideră că ar fi rezonabil să se considere că procurorul ar fi trebuit să prezinte într-un mod lung și detaliat motivele pentru care nu a considerat oportun, în acest caz, să formuleze un recurs în Casație împotriva acestei decizii. Într-adevăr, Comisia consideră că, prin teza sa, nu există nici un mijloc legal și bine întemeiat de casare, procurorul a confirmat hotărârea pronunțată de instanța corecțională după o examinare completă a cauzei, prin prezentarea motivelor sale (García Ruiz c. Spania loc.cit.). Nimic nu permite să se pronunțe decât o motivare mai temeinică . Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Pe durata procedurii 18. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de la art. 6 alineatul (1) din Convenție. 19. Guvernul susține că instanele judiciare sesizate au pronunțat în termene rezonabile 20. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 2 iunie 1998, data la care reclamanta și-a depus plângerea în fața procurorului districtual în apropierea tribunalului corecțional dai, și s-a încheiat la 27 septembrie 2002, data la care procurorul din apropierea Curții de Casație și-a respins cererea de introducere a unui recurs și, prin urmare, se întinde pe o perioadă de patru ani și mai mult de trei luni, pentru un grad de jurisdicție 21. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente și dreptul la litigiul pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n § 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Ouranio Toxo și alții c. Grecia, nr. 74989/01, §§ 17-18 și 28-30, CEDH 2005 X (extracții) 23. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, procedura în litigiu a trecut printr-o perioadă excesivă de timp care nu corespunde cerinței de termen rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 25. Reclamanta solicită 17 500 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 26. Guvernul afirmă că o constatare de încălcare ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă. 27. Curtea consideră că reclamanta a suferit, pe baza duratei excesive a procedurii, un prejudiciu moral pe care nu îl compensează suficient constatarea încălcării. 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 28. Recurenta solicită, de asemenea, 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată prezentate în fața Curții. Aceasta produce două facturi, cu o sumă totală de 2 300 EUR, pentru cheltuielile de judecată pe care le-a plătit deja pentru reprezentarea sa în fața Curții. 29. Guvernul consideră că pretențiile recurentei sunt excesive. 30. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 300 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Interese moratorii 31. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA A declarat , cu patru voturi împotriva a trei, que mail . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale și 2 300 EUR (două mii trei sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restante, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înfășurată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 14 iunie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președinte Prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 alineatul (2) din Convenție și 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, la partea dizidentă a judecătorului Spielmann, la care se alătură judecătorii Vajić și Kovler. L.L. S.N. Nu împărtășesc punctul de vedere al majorității conform căruia art. 6 alin. (1) din Convenție nu a fost încălcat în ceea ce privește motivarea deciziei procurorului în apropierea Curții de Casație. Tribunalul a solicitat să se reamintească faptul că recurenta a intentat o acțiune în calomnie și că instanța corecțională, în hotărârea sa nr. 74941/2001 din 26 septembrie 2001, a considerat că cuvintele incriminate erau adevărate și că mai întâi pârâtul nu avea competența de a calomnia sau de a o insulta pe reclamantă. Aceasta a solicitat procurorului din apropierea Curții de Casație să se pronunțe împotriva acestei hotărâri. În special, aceasta a susținut că acesta nu era suficient de motivat. Procurorul din apropierea Curții de Casație a decăzut reclamanta. În aceeași instanță a purtat următoarea mențiune manuscrisă: Întrebarea pe care reclamanta a dorit să o supună cenzurii Curții de Casație era o chestiune de drept pur: întrebarea dacă hotărârea era suficient de motivată. În dreptul elen, exercitarea recursului în casare depinde de puterea discreționară a procurorului în apropierea Curții de Casație. Acesta acționează, prin urmare, rolul unui filtru al accesului la Curtea de Casație. Din art. 139 din Codul de procedură penală (a se vedea punctul 11 din hotărâre) rezultă că procurorul trebuia să răspundă în mod motivat cererii recurentei. În speță, procurorul a respins cererea recurentei fără a-și justifica cu adevărat decizia. Într-adevăr, respingerea a fost formulată în câteva cuvinte manuscrise aplicate chiar pe instanța reclamantei. Cuvintele nu există nici un mijloc de casare legală și bine întemeiată Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții, art. 6 alineatul (1) din convenție obligă instanțele să își motiveze hotărârile (Van de Hurk c. Țările de Jos, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A n 288, p 20 § 61) și hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se întemeiază (García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 26 CEDH 1999 I). Domeniul de aplicare al acestei obligații poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie să analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei specii (Ruiz Torija c. Spania, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 303-A, p. 12, § 29 Hiro Balani c. Spania, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 303 B, p. 29-30, § 27 Higgins și alții c. Franța, Hotărârea din 19 februarie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 60 alin. 42). Este adevărat că, în cazul de față, litigiul prezentat de reclamant în temeiul art. 6 alin. motivarea unei hotărâri pronunțate într-o instanță. Este adevărat, de asemenea, că un procuror nu este obligat de aceleași obligații, în ceea ce privește motivarea deciziilor pe care trebuie să le ia, pe care le iau cei care le au în jurisdicția sediului. Cu toate acestea, Curtea a avut deja ocazia de a sancționa practica care constă pentru procurorii din Grecia de a respinge, prin note scrise laconice, cererile care le sunt prezentate de cei interesați (a se vedea mutatis mutandis, Gorou c. Grecia (n, n 9747/04, 11 ianuarie 2007). Astfel, în cauza Gorou c. Grecia (n mai sus, aceasta se exprimă după cum urmează: 22. (...) Curtea ia notă de faptul că procurorul reprezintă în principal interesele societății în procesul penal (Kampanis c. Grecia, Hotărârea din 13 iulie 1995, seria A n 318 B, p. 48, § 56). În plus, din art. 24 din Codul de organizare a instanțelor și din Statutul organelor judiciare (a se vedea mai sus, alineatul (13)) procurorul se bucură de garanții de independență atât în ceea ce privește executarea, cât și în ceea ce privește părțile în litigiu. În plus, în ceea ce privește prezenta cauză, să răspundă cererii recurentei nu era de competența discreționară a procurorului în apropierea Curții de Casație. Dimpotrivă, în conformitate cu art. 139 din Codul de procedură penală (a se vedea punctul 14 de mai sus), acesta trebuia să răspundă în mod motivat 10. Prin urmare, Comisia consideră că lipsa unei motivații speciale în ceea ce privește motivele pentru care s-a ajuns la concluzia că cererea recurentei nu a ridicat niciun motiv legal și întemeiat ar putea să submineze decizia procurorului arbitrar, având în vedere, în special, caracterul său determinant în ceea ce privește dreptul recurentei de a se prezenta în casation. 11. Prin urmare, consider că art. 6 alineatul (1) din Convenție a fost încălcat în această privință.