SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GRECIA (N (solicitarea nr. 430/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 iulie 2008 DEFINIF 31/10/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Gorou c. Grecia (n 1), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Christos Rozakis, Khanlar hagiev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 iulie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură A la origine a cauzei se află o cerere (n 4303/03) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, M Anthi Gorou ( La 23 ianuarie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Apessos, consilier pe lângă Consiliul Juridic de la . . I. Bakopoulos, auditor la Consiliul Juridic de la . Recurenta se plângea în special de durata procedurii în cauză.
Prin decizia din 24 mai 2007, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. S.M., funcționar în același minister, a fost superiorul superior al reclamantei, care se plângea, în special, că S.M. a adresat zece scrisori ministrului educației naționale, în care a denunțat-o pentru infracțiuni disciplinare pe care nu le-a comis niciodată. La 29 noiembrie 2001, mandatul de prezentare în instanță a fost notificat S.M. La data de 18 ianuarie 2002, la data la care recurenta își va reiniția constituirea de părți civile fără a solicita despăgubiri. În aceeași zi, tribunalul corecțional din statul respectiv a condamnat S.M.
la 12 luni de închisoare (judiciul nr. 5150/2002). După examinarea tuturor argumentelor invocate de reclamantă, instanța de apel a considerat că aceasta nu respecta instrucțiunile superiorului său superior, pe care și le exprima pe teme care nu îi erau de competență și pe care nu le respecta orarul de lucru. La 1 octombrie 2002, reclamanta a solicitat procurorului să se adreseze Curții de Casație pentru a se pronunța împotriva hotărârii nr. La 7 octombrie 2002, procurorul districtual a respins cererea recurentei. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Acesta efectuează o analiză cronologică a procedurii pentru a demonstra că fiecare etapă a acesteia a fost realizată cu celeritate.
Perioada care trebuie luată în considerare 14. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 26 iunie 1998, data la care reclamanta a depus plângere, cu constituirea unei părți civile și s-a încheiat cel târziu la 7 octombrie 2002, data la care procurorul a respins cererea recurentei și, prin urmare, a durat patru ani și mai mult de trei luni pentru două instanțe judiciare. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 15. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII.
16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 17. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. În special, Curtea ia notă de faptul că reclamanta a depus o plângere cu constituirea unei părți civile în iunie 1998 și că mandatul de prezentare în instanță a fost notificat S.M. la 29 noiembrie 2001. În plus, în ianuarie 2002, tribunalul corecțional da își pronunță sentința la trei ani și șase luni de la constituirea părții civile a reclamantei.
În opinia Curții, astfel de termene sunt iraționale, în special în contextul unei cauze penale de denunțare falsă și calomnie care, în lumina explicațiilor părților, nu prezenta o complexitate deosebită. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu răspunde la cerința privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 18. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.
500 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit din cauza duratei procedurii în litigiu. 20. Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. 21. Curtea consideră că recurenta trebuie să fi suferit un prejudiciu moral pe care nu îl compensa suficient constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, Curtea îi alocă reclamantei 2 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. 850 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Aceasta produce două facturi de o sumă totală de 1 850 EUR pentru onorariile pe care le-a plătit deja pentru reprezentarea sa în fața Curții.
23. Guvernul afirmă că pretențiile recurentei sunt excesive. 24. Curtea amintește că achitarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată de către aceasta cu titlu de impozit pe această sumă. Interese moratorii 25. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES BUGETAR, CURȚII, LA L 6 alin. (1) din Convenție cu privire la durata procedurii în cauză A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru daune morale și 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către aceasta, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 31 iulie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Modulul Președinte
AFFAIRE GOROU c. GRÈCE (N o 1) (Requête n o 4350/03) ARRÊT STRASBOURG 31 juillet 2008 DÉFINITIF 31/10/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Gorou c. Grèce (n o 1), La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de : Nina Vajić, présidente, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, juges, et de Søren Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 juillet 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 4350/03) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet Etat, M me Anthi Gorou (« la requérante »), a saisi la Cour le 23 janvier 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.La requérante est représentée par M e H. Mylonas, avocat au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, MM. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil juridique de l’Etat, et I. Bakopoulos, auditeur auprès du Conseil juridique de l’Etat.
3.La requérante se plaignait en particulier de la durée de la procédure en cause.
4.Par une décision du 24 mai 2007, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
5.Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement). EN FAIT
6.La requérante est fonctionnaire au sein du ministère de l’Education Nationale. Le 26 juin 1998, elle porta plainte, avec constitution de partie civile sans demande de réparation, contre S.M. pour fausse dénonciation judiciaire et diffamation. S.M., fonctionnaire au sein du même ministère, était le supérieur hiérarchique de la requérante. Cette dernière se plaignait, en particulier, que S.M. avait adressé dix lettres au ministre de l’Education Nationale, dans lesquelles il la dénonçait pour des délits disciplinaires qu’elle n’avait prétendument jamais commis.
7.Le 29 novembre 2001, le mandat de comparution en audience fut notifié à S.M.
8.L’audience devant le tribunal correctionnel d’Athènes eut lieu le 18 janvier 2002, date à laquelle la requérante réitéra sa constitution de partie civile sans demande de réparation. Le même jour, le tribunal correctionnel d’Athènes condamna S.M. à douze mois d’emprisonnement (jugement n o 5150/2002). S.M. interjeta appel de ce jugement.
9.Le 19 juillet 2002, la cour d’appel d’Athènes relaxa S.M. Après avoir examiné tous les arguments soulevés par la requérante, la cour d’appel considéra que celle-ci ne respectait pas les instructions de son supérieur hiérarchique, qu’elle exprimait son avis sur des sujets hors sa compétence et qu’elle ne respectait pas les horaires de travail. La cour d’appel admit que le contenu des lettres litigieuses était, en grande partie, véridique. Elle considéra aussi qu’il ne relevait pas du pouvoir discrétionnaire de S.M. de s’adresser au ministre de l’Education Nationale mais que cela faisait partie de ses obligations professionnelles (arrêt n o 7309/2002).
10.Le 1 er octobre 2002, la requérante demanda auprès du procureur près la Cour de cassation de se pourvoir en cassation contre l’arrêt n o 7309/2002 de la cour d’appel d’Athènes. Elle se plaignait en particulier que cet arrêt n’était pas suffisamment motivé.
11.Le 7 octobre 2002, le procureur près la Cour de cassation rejeta la demande de la requérante. EN DROIT I.
12. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
13.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il procède à une analyse chronologique de la procédure pour démontrer que chaque étape de celle-ci fut menée avec célérité. A. Période à considérer
14.La période à considérer a débuté le 26 juin 1998, date à laquelle la requérante porta plainte, avec constitution de partie civile et a pris fin au plus tard le 7 octobre 2002, date à laquelle le procureur près la Cour de cassation a rejeté la demande de la requérante qu’il se pourvoie en cassation. Elle a donc duré quatre ans et plus de trois mois pour deux instances judiciaires. B. Caractère raisonnable de la durée de la procédure
15.La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
16.La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Frydlender précité).
17.Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas d’espèce. En particulier, la Cour note que la requérante a déposé plainte avec constitution de partie civile en juin 1998 et que le mandat de comparution à l’audience a été notifié à S.M. le 29 novembre 2001. De surcroît, le tribunal correctionnel d’Athènes a rendu son jugement en janvier 2002, à savoir trois ans et six mois après la constitution de partie civile de la requérante. De l’avis de la Cour, de tels délais sont déraisonnables, surtout dans le cadre d’une affaire pénale de fausse dénonciation judiciaire et diffamation qui, à la lumière des explications des parties, ne présentait pas de complexité particulière. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse était excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
18. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
19.La requérante réclame 7 500 EUR au titre du dommage moral qu’elle a subi en raison de la durée de la procédure litigieuse.
20.Le Gouvernement estime qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.
21.La Cour estime que la requérante doit avoir subi un préjudice moral que ne compense pas suffisamment le constat de violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, la Cour alloue à la requérante 2 500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur ladite somme. B. Frais et dépens
22.La requérante demande également 1 850 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Elle produit deux factures d’une somme totale de 1 850 EUR pour les honoraires qu’elle a déjà versés pour sa représentation devant la Cour.
23.Le Gouvernement affirme que les prétentions de la requérante sont excessives.
24.La Cour rappelle que l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). Statuant en équité, la Cour accorde à la requérante 1 500 EUR au titre des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû par elle à titre d’impôt sur cette somme. C. Intérêts moratoires
25.La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention quant à la durée de la procédure en cause ; 2. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) pour dommage moral et 1 500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par elle ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 31 juillet 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Nina Vajić Greffier Présidente