ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6828/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 februarie 2018, sub nr. x/2018, prin declinare de competență prin sentința civilă nr. 1943/30.10.2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, reclamanții: A., B., C., D., E., F., G. - magistrați procurori în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, au chemat în judecată pârâții: Ministerul Apărării Naționale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând:

Prin sentința civilă nr. 1298 din 20 martie 2018, Curtea de Apel București:

- a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și inadmisibilității, ca neîntemeiate;

- a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare;

- a anulat în parte Ordinul nr. 1353/28.03.2017 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită reclamanților ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON;

- a obligat pârâții să achite fiecărui reclamant diferențele dintre, pe de o parte, drepturile salariale recalculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, și prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015, iar pe de altă parte, drepturile salariale efectiv plătite reclamanților începând cu data de 09.04.2015;

- a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare.

3.1. Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

A arătat pârâtul că în mod greșit a anulat prima instanță ordinul de salarizare atacat, apreciind că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite ca drepturile salariale să fie stabilite pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, iar pentru perioada începând cu data de 01.12.2015,prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,50 RON (405 RON + majorarea de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015). Aceasta, întrucât:

- drepturile salariale acordate au fost calculate în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

- salarizarea acestora a fost efectuată în acord cu dispozițiile legilor speciale anuale de salarizare, recte O.U.G. nr. 20/25016, avându-se în vedere valorile de referință sectorială pentru anul 2015 - valoarea maximă aflată în plată la nivelul Ministerului Public, iar pentru anul 2016 - la nivelul familiei ocupaționale justiție;

- la 09.04.2015 - data intrării în vigoare a prevederilor art. 5 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, cu completările și modificările ulterioare, solda de funcție pentru reclamanți a fost calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială care era echivalentă indemnizației de încadrare - 291,982 RON;

- de la 01.08.2016 veniturile, în cazul procurorilor militari, au fost calculate și prin luarea în considerare a sporului de 18% prevăzut de O.U.G. nr. 10/2007;

- începând cu 31.01.2017 valoarea de referință sectorială a fost de 381,823 RON, respectându-se astfel dispozițiile art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016;

- ulterior, art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 a fost completat cu alin. (1

2

) care prevedea că, în aplicarea prevederilor alin. (1) pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază ... se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.

În concluzie, recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de fond privind acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanților de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

3.2. Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

După ce a invocat actele normative care au stat la baza emiterii ordinului atacat, respectiv, art. 36 din Legea nr. 284/2010, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiași act normativ, art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și prin O.U.G. nr. 43/2016, raportat la considerentele Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, recurentul-pârât a arătat, în esență, că, la data de 9 aprilie 2015, nu exista în plată, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, nicio indemnizație brută lunară pentru funcțiile în discuție stabilită cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legale pentru anularea Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1353 din data de 28 martie 2017.

A susținut recurentul-pârât că, pentru perioada anterioară datei de 01.10.2016, soluția instanței de fond privind acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanților de la data de 9.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

În cauză, nu s-au formulat întâmpinări de către părțile intimate-reclamante.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și de pârâtul Ministerul Public - PÎCCJ, secția parchetelor militare sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că, față de criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Public - PÎCCJ, secția parchetelor militare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

În consecință, Înalta Curte va examina recursurile deduse judecății prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de ambele părți pârâte fiind circumscrise acestui caz de casare.

Criticile de nelegalitate prin care pârâții Ministerul Apărării Naționale și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au susținut că, prin emiterea Ordinului nr. 1353/28.03.2017 și salarizarea procurorilor și personalului de spectialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor militare, începând cu data de 01 octombrie 2016, avându-se în vedere noua valoare maximă de referință sectorială de 405 RON aflată în plată, au fost îndeplinite obligațiile legale ce le revin în privința stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamanților, vor fi respinse, ca nefondate.

Prin motivele recursurilor declarate în cauză, pârâții au susținut că, anterior datei de 01 octombrie 2016, nu pot fi stabilite drepturile salariale cuvenite reclamanților în raport de valorile de referință menționate în cererea de chemare în judecată, susținând că, la data de 09 aprilie 2015, nu exista în plată în cadrul familiei ocupaționale Justiție, nicio indemnizație brută lunară pentru procurori stabilită cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, iar dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Așadar, argumentul recurenților-pârâți este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ține de temporalitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

În ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte reține, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei (hotărâri judecătorești) că, într-o serie de litigii, au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistrați, prin raportare la această valoare de referință sectorială, cu începere de la data de 09 aprilie 2015.

Totodată, prin dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție".

Prin urmare, începând cu data de 09 aprilie 2015, reclamanții încadrați în funții auxiliare și conexe din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizații brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau și alți magistrați, în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului PÎCCJ în sensul că această indemnizație poate fi avută în vedere doar de la data de 01 octombrie 2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocotește considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice".

Înalta Curte mai reține că valoarea de referință sectorială a fost majorată cu 10% începând cu data de 01 decembrie 2015, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 293/2015.

Înalta Curte, având în vedere cele prezentate anterior, apreciază că toate criticile invocate de recurenții-pârâți privitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) din C. civ., sunt neîntemeiate.

În susținerea acestei opinii, se apreciază că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referință în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar ulterior recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanțelor judecătorești este corectă.

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referință sectorială calculată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Ordinul nr. 1353/28.03.2017 nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit magistraților reclamanți, motiv pentru care sentința recurată va fi menținută de instanța de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondate, a criticilor comune formulate de către ambii pârâții.

Pentru aceste motive, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare împotriva sentinței civile nr. 1298 din 20 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2020.