ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6825/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției, au solicitat: 1. anularea în parte a Deciziei nr. 32/A/03.02.2017 emisă de Președintele Curții de Apel Timișoara în ceea ce privește data începând cu care se aplică valoarea de referință sectorială, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară și acordarea noilor indemnizații, după cum urmează: a) prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la data de 30 noiembrie 2015, conform prevederilor Legii nr. 71/2015; b) prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10%, respectiv 445,5 RON, începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015; 2. obligarea pârâtei Curtea de Apel Timișoara la emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Timișoara, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială conform petitului 1 al acțiunii, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 9 aprilie 2015, iar nu 1 octombrie 2016; 3. obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul calculat potrivit valorilor de referință sectoriale menționate la petitul 1 al acțiunii, aferent perioadelor cuprinse între 09.04.2015 - 01.12.2015 (VRS de 405 RON) și respectiv 01.12.2015-31.12.2016 (VRS de 405 RON + 10%) și venitul efectiv plătit (VRS de 305 RON) sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care să fie adăugată dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; 4. obligarea pârâtului Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, la emiterea unor grile unice de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate și conex, la nivelul cel mai mare aflat în plată pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime, cu luarea în considerare a grilei unice de salarizare stabilită la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și aplicabilă deja la nivelul curților de apel care au admis contestațiile formulate și au dispus recalcularea salariilor conform acestor grile, prin raportare la dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 și Deciziei nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4299 din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel București a hotărât următoarele: (i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; (ii) a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției; (iii) a anulat, în parte, Decizia nr. 32/A/03.02.2017, emisă de Curtea de Apel Timișoara și Hotărârea nr. 4/06.03.2017, emisă Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, în ceea ce îi privește pe reclamanți; (iv) a obligat pârâta Curtea de Apel Timișoara să procedeze la emiterea unor decizii de salarizare a reclamanților, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016; (v) a obligat pârâții la plata către fiecare reclamant a diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2. a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Timișoara, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, rejudecând cu privire la perioada 09.04.2015 - 01.10.2016, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În motivarea recursului, pârâta arată că acțiunea reclamanților este întemeiată pe prevederile Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016, precum și pe ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene precum și unele măsuri fiscal bugetare. Recurenta-pârâtă a redat cuprinsul punctului 32 din decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, precizând însă, că decizia produce efecte numai pentru viitor, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale. Prin urmare, interpretarea dată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 794/2016 nu poate fi invocată pentru obținerea retroactivă a unor drepturi salariale pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial al acestei hotărâri. A mai precizat recurenta-pârâtă că nici normele legale în vigoare și nici decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale nu au prevăzut că salariul maxim aflat în plată la data de 09.04.2015 a fost calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, iar de la data de 01.12.2015 în funcție de o valoare de referință sectorială de 445 RON.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 iunie 2018, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 a statuat doar modul de aplicare a unor dispoziții legale preexistente, în vigoare cu mult înainte de pronunțarea acestei decizii. Astfel, dispozițiile legale avute în vedere de Curtea Constituțională existau anterior pronunțării acesteia și constau în: art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, interpretat prin decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, O.U.G. nr. 20/2016, art. 1531, 1535 din C. civ., art. 166 Codul muncii, prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 - care vorbesc despre o salarizare unitară la nivelul familiei ocupaționale Justiție, ale Legii nr. 71/2015 și ale O.U.G. nr. 20/2016, prin care a fost modificată PUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, art. 1535 alin. (1) C. civ. Intimații-reclamanți susțin, așadar, că nu se poate vorbi despre faptul că salarizarea unitară în cadrul familiei ocupaționale Justiție ar fi fost introdusă prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 794/2016, pentru a se vorbi de aplicarea sa începând cu data publicării deciziei instanței de contencios constituțional.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la dosar la 12 iulie 2018, recurenta-pârâtă a susținut că, pentru a respecta prevederile legale în materia salarizării, a emis decizia nr. 79/29.05.2018, prin care a acordat personalului auxiliar de specialitate și personalului conex de la instanțele din circumscripția sa, drepturi salariale stabilite în funcție de o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015 și începând cu data de 01.12.2015, calculate în funcție de o valoare de referință sectorială de 463,5 RON. Astfel, pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2017, reclamanților le-au fost acordate drepturi salariale calculate în funcție de o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată de aceștia prin acțiune. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Timișoara este nefondat, pentru următoarele considerente: Din perspectiva motivului de legalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în esență, recurenta-pârâtă a criticat faptul că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, atât în ceea ce privește data de la care s-a dispus acordarea valorii de referință sectoriale, cât și cuantumul acesteia. Prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, stabilindu-se că: "(5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Reiese, astfel, că prin acest act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim în cadrul aceleiași autorități sau instituții. Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin decizia nr. 23/26.09.2016, prin care s-a stabilit aplicabilitatea acestor dispoziții și pentru familia ocupațională "Justiție". Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanții erau îndreptățiți a primi drepturi salariale calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON. Ulterior, la data de 01.12.2015, a intrat în vigoare Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, care stabilea o majorare a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție’’ cu 10 % față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015. În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32). Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar. Aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016, de modificare a O.U.G. nr. 57/2015, în a cărei expunere de motive s-a reținut că adoptarea actului este necesară în contextul în care "există niveluri diferite de salarizare pentru aceeași funcție în cadrul aceleiași instituții", iar "autoritățile/instituțiile publice centrale și locale se confruntă cu o serie de procese aflate pe rolul instanțelor de judecată din întreaga țară, având ca obiect eliminarea unor discrepanțe rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010". Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâta. Așa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentei că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii și a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a reclamanților din cauză, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Totodată, în ceea ce privește nivelul maxim al indemnizațiilor, prevăzut de O.U.G. nr. 83/2014, respectiv includerea în acest nivel și a drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătorești, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 36/2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ÎCCJ, s-a reținut că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare." Relevante pentru problema de drept dedusă judecății sunt următoarele considerente ale deciziei: "69. În chestiunea ce interesează prezenta sesizare trebuie reamintită Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. (...) 74. Așadar, revenind la sesizarea dedusă analizei în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul rând, reamintește, cu titlu de principiu, faptul că forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale prevăzută de art. 147 alin. (4) din Constituția României se atașează dispozitivului și considerentelor pe care se întemeiază raționamentul din punct de vedere juridic. În acest sens este relevant faptul că, potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină soluția adoptată, în verificarea conformității textelor legale analizate cu prevederile Constituției României. Astfel, Curtea Constituțională reține că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. 75. Chiar dacă în decizia prezentată mai sus Curtea Constituțională a interpretat un alt text de lege decât cel supus prezentei dezbateri, totuși, se observă că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanța constituțională se verifică și în privința acestui text de lege. 76. Prin urmare, a accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conținut raționamentul avut în vedere în decizia mai sus citată și să fie negat rolul Curții Constituționale de așezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală. 77. Din acest motiv, opinia exprimată de instanța de trimitere în sensul că numai existența unor hotărâri judecătorești de acordare a unor majorări salariale unora dintre magistrați sau membri ai personalului auxiliar nu este suficientă pentru a atrage aplicabilitatea art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în modalitatea stabilirii pentru întreg personalul din justiție a unei valori de referință sectorială majorate, nu poate fi împărtășită. 78. Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecința aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive să producă consecințe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice. 79. Chiar dacă în cauză hotărârile judecătorești pronunțate pentru obținerea unor drepturi salariale au efecte doar între părțile ce au luat parte la judecată, totuși se observă că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului asimilat, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală." În consecință, având în vedere efectele produse de această decizie, conform art. 521 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluția egalizării indemnizațiilor de încadrare prin luarea în considerare și a drepturilor obținute prin hotărâri judecătorești se aplică și sub imperiul O.U.G. nr. 83/2014, similar situației reglementate de O.U.G. nr. 57/2015. De altfel, chiar pârâta Curtea de Apel Timișoara a înțeles să valorifice considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin emiterea Deciziei nr. 79 din 29.05.2018, adresată personalului auxiliar de specialitate și conex, în cuprinsul căreia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâta își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile constituționale. În concluzie, Înalta Curte constată că sentințe recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Timișoara, ca nefondat.