ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3965/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10.10.2016 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții, a solicitat:

- admiterea acțiunii dedusă judecății și anularea deciziilor 307306/06.05.2016, respectiv 306306/11.03.2016, cu efectul exonerării reclamantei de plata creanței bugetare în cuantum de 549633,94 RON.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în considerarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 31 din 2 martie 2017 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin adm. B., cu sediul în Botoșani, județul Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București - Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții, cu sediul în București, B-dul x, nr. 2-4.

Anulează procesul-verbal nr. x/11.03.2016 și decizia nr. 307307/06.05.2016 în ceea ce privește suma de 240.163,94 RON, menținând suma de 309.470,00 RON ca și creanță datorată de reclamantă.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 2050 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 31 din 2 martie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Control Antifraudă și Inspecții.

Prin recursul declarat reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a invocat, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 25 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 66/2011, reținând că termenele reglementate nu sunt termene de prescripție sau de decădere, că legea nu prevede vreo sancțiune și că, astfel, nerespectarea lor nu ar atrage nulitatea actului de control.

Pentru a verifica respectarea/nerespectarea termenului imperativ incident în cauză și raportat la speța dedusă judecății, arată că Scrisoarea de misiune pentru efectuarea controlului nr. 260.287 a fost aprobată la data de 7 august 2015 de către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și la data de 5 noiembrie 2015 (după primele 90 de zile reglementate prin dispozițiile art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011) s-a dispus prelungirea termenului aferent verificărilor, cu încă 90 de zile, prin Nota nr. 261.155.

Or, este evident, arată reclamanta, că nu doar că întocmirea procesului-verbal contestat s-a realizat în afara termenul stabilit pentru finalizarea controlului, dar și faptul că din data de 4 februarie 2016, echipa de control nu mai avea un mandat valabil, acordat prin scrisoare de misiune, pentru a face acte de control și pentru a întocmi ori semna vreun document.

Față de aceste elemente de facto, problema sancțiunii nulității actului capătă și alte valențe, nefiind posibil a susține că depășirea termenului de efectuare a controlului, lipsa mandatului valabil al echipei de control, precum și semnătura unui asemenea agent constatator necompetent, pot rămâne nesancționate din perspectiva condițiilor de validitate ale unui act administrativ.

- aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor legale - naționale și comunitare - relative la pretinsa neregulă și la consecințele acesteia din punctul de vedere al recuperării unui eventual prejudiciu.

În acest context, din punctul de vedere al reglementării interne, având în vedere Decizia nr. 66/2015 a Curții Constituționale din România, potrivit căreia calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actuniy rezultă, în mod indubitabil, arată reclmanta că existența abaterii criticată în prezenta cauză intră sub incidența dispozițiilor O.G. nr. 79/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din actul normativ menționat privind controlul si recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, neregula reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate si conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită ".

Din punctul de vedere al reglementării comunitare, sunt de menționat: Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999; Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului; Regulamentul (Consiliul Uniunii Europene, Euratom) Nr, 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene; Regulamentul (CE) nr. 65/din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005; Regulamentul (CE) 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit.

Precizează reclamanta că toate actele normative comunitare menționate, au un numitor comun în privința definirii neregularității, în sensul că aceasta este o încălcare a unei prevederi a dreptului comunitar, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea efectul de a prejudicia bugetul general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Analiza acestor definiții legale din legislația europeană incidentă în cauză cu privire la nereguli, evidențiază - mai presus de orice alt comentariu - că ceea ce sancționează este acțiunea sau omisiunea unui agent economic, și nu eroarea de sistem definită de Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene în art. 2 alin. (38) ca neregulă ce poate avea o natură recurentă, cu o probabilitate ridicată de apariție în tipuri de operațiuni similare, care decurge dintr-o deficientă semnificativă în funcționarea eficace a sistemelor de gestiune si control inclusiv din neinstituirea unor proceduri adecvate în conformitate cu prezentul regulament si cu normele specifice fondurilor.

În raport de cele menționate anterior, în speță se dorește sanționarea agentului economic pentru o neregularitate ce nu-i aparține, respectiv pentru aplicarea eronată a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare pentru Programul Operațional de Pescuit.

Astfel, Direcția Generală Pescuit, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional de Pescuit a menționat în mod expres în cuprinsul adresei nr. x din 21 iunie 2016 faptul că "dacă în cererea de finanțare există dovada înregistrăm de pierderi pe parcursul a 2 ani de zile de la instituirea sitului Natura 2000 datorate restricțiilor impuse de ariile naturale protejate, atunci este corect ca aplicarea formulei de calcul a primei să se facă pentru fiecare an în parte în funcție de pierderile înregistrate. Valoarea finală va fi formată din suma valorilor rezultate pentru fiecare an în parte."

În aceste condiții, pretinsa eroare de calcul a primei de despăgubire nu se datorează operatorului economic și nici nu reprezintă - în realitate - o neregularitate.

Este profund greșită motivarea instanței, în sensul că S.C. A. S.R.L. Botoșani ar fi încasat compensații din fonduri europene nerambursabile, în cuantum dublu. În fapt, reclamanta a încasat două compensații, însă din punctul de vedere valoric, cumulul celor două compensații se încadrează în condiția legală referitoare la perioada maximă de doi ani pentru care se pot acorda aceste sume nerambursabile.

În contextul menționat, chiar dacă s-ar reține vreo neregularitate, aceasta aparține categoric sistemului, aspect confirmat chiar prin înscrisurile depuse de pârâtă la dosarul cauzei, dovada cea mai categorică în acest sens fiind utilizarea aceleași formule de calcul în raporturile cu toți cei 26 de agenți economici care au beneficiat de finanțare europeană nerambursabilă pentru domeniul piscicol.

Pentru acest motiv, este neîntemeiată motivarea instanței de fond potrivit căreia reclamanta însăși trebuia să cunoască și să respecte termenii acordării compensațiilor, motiv pentru care ar fi generat neregularitatea analizată în prezenta cauză.

Este greu de admis în contextul realităților economice românești că un agent economic poate cenzura sau interpreta în mod propriu un document emis de o autoritate centrală specializată a statului.

Deși instanța de fond face referire și la Decizia CCR nr. 683/2016 privind neconstituționalitatea Legii privind unele măsuri referitoare la plățile beneficiarilor Sit Natura 2000, aceasta nu poate influența soluția din speța dedusă judecății, Curtea Constituțională pronunțându-se pe un act normativ diferit, chiar dacă acesta vizează tangențial chestiunea finanțărilor nerambursabile.

Concluzionând, reclamanta arată că împrejurarea că s-a încercat degrevarea de răspundere pecuniară a beneficiarilor finanțării europene nerambursabile în raport de propria turpitudine a autorității competentă menționată anterior, încercare eșuată datorită soluției dată de CCR. nu poate constitui un argument în raport de care judecătorul cauzei să fie împiedicat a analiza actul administrativ exclusiv din perspectiva tuturor condițiilor de validitate și să-1 sancționeze în mod corespunzător.

Prin recursul declarat pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate în sensul menținerii ca legală a creanței datorate de reclamantă în sumă de 309.470,00 RON și respingerea acțiunii privind anularea procesului-verbal nr. x/11.03.2016 și a deciziei nr. 307307/06.05.2016 în ceea ce privește suma de 240.163,94 RON.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a invocat, în esență, următoarele critici:

Prin sentința civilă nr. 31/2017, Curtea de Apel Galați a reținut că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.03.2016 este nelegal în ce privește licența de acvacultura, în sensul că S.C. A. S.R.L. se încadra în categoria beneficiarilor eligibili.

Astfel, instanța de fond apreciază în mod eronat faptul că "în condițiile în care reclamanta a desfășurat activitatea neîntrerupt și a depus raportări periodice, recalcularea compensației pe un considerent formal - lipsa licențelor de acvacultura valabile neîntrerupt pentru perioada 2008-2009 - apare ca fiind contrară prevederilor Regulamentului 1198/2006 care, pe de o parte, se referă la o perioadă de referință de maximum 2 ani, iar pe de altă parte dispune alocarea indemnizației pentru acoperirea pagubelor de producție în favoarea unităților de acvacultura funcționale în ariile protejate. "(Sentința civilă nr. 31/2017, pag. 11, paragraful 7)

Din documentele anexate cererii de finanțare a rezultat faptul că beneficiarul nu a deținut licență de acvacultura valabilă întreaga perioadă cuprinsă în calculul pierderilor suferite ca urmare a aplicării condițiilor impuse prin includerea în sit Natura 2000 a amenajării piscicole, prin urmare la stabilirea compensației nu au fost respectate prevederile Regulamentului 1198/2006.

Or, licența de acvacultura făcea parte din lista documentelor obligatorii pe care beneficiarii trebuiau să le anexeze Cererilor de finanțare, astfel cum prevede cap. 3.3 Lista documentelor anexate Cererii de finanțare, Acțiunea 3 - Acvacultura durabilă în Situri Natura 2000, pct. 11 din Ghidul Solicitantului pentru Măsura 2.2, valabil la acea dată.

În urma verificării criteriilor de eligibilitate asupra Cererii de finanțare depuse, de către personalul DGP AMPOP, care a analizat eligibilitatea cererii de finanțare, au rezultat aspecte cu privire la suprafața luciului de apă pentru care s-au solicitat compensații, care necesitau a fi clarificate, în sensul că au existat diferențe de suprafață înscrise în licențele de acvacultura anexate cererii.

Echipa de control, așa cum se arată și în adresa Autorității de Audit nr. 51579 din 16.10.2012 a constatat că o parte din perioada pentru care s-au cerut compensații nu era acoperită de licență de acvacultura valabilă, prin urmare prin aplicarea pricipiului proporționalității statutat de O.U.G. nr. 66/2011, s-a calculat o reducere a sumei proporțional cu perioada în care beneficiarul a deținut licență valabilă.

Arătă că finațarea acordată beneficiarului S.C. A. S.R.L., este acordată din fonduri nerambursabile - Fondul European pentru Pescuit, conform Regulamentului CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit, astfel, nu se poate reține culpa finanțatorului pentru faptul că beneficiarul a solicitat unei instituții eliberarea unei licențe, care nu a fost eliberată, beneficiarul având obligația față de finanțator să depună toate documentele valabile pentru toată perioada pentru care a solicitat fondurile nerambursabile, a se vedea cazul beneficiarului S.C. C. S.R.L..

Pârâtul reiterează aspectele reținute în PV nr. 306306/11.03.2016 privitoare la lipsa licenței de acvacultura și metoda de calcul, concluzionând că din totalul de 309.470,00 RON, beneficiarul are dreptul să primească o compensație de 69.306,06 RON pentru întreaga suprafață, iar pentru diferența de 240.163,94 tei urmând a se întocmi titlu de creanța fiind o sumă ce a fost plătită necuvenit.

În consecință, se confirmă constatarea Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, din adresa nr. x/20.11.2012, referitoare la acordarea în exces a cuantumului compensației prin aplicarea "în mod eronat, a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare pentru POP, astfel valoarea de 309.470.00 RON reprezentând compensație pentru pierderile de producție aferente perioadei 2008 - 2009 este stabilită ca fiind neeligibilă.

Echipa de control a stabilit în seama beneficiarului următoarele debite:

- 309.470,00 RON, contribuție publică națională - BN. reprezentând cheltuieli afectate de nereguli ca urmare a achitării compensației pe fiecare an în parte si nu calcularea si achitarea unei singure compensații pentru o perioadă de maxim 2 ani;

- 240.163.94 RON, contribuție publică, din care 75% - 180.122.94 RON contribuție FEP si 25% - 60.041,00 RON contribuție BN. reprezentând diferența de sumă pentru perioada în care beneficiarul nu a avut licență de acvacultura valabilă în intervalul 2008-2009."

Modalitatea de abordare a DGP AM POP - autoritate responsabilă cu gestionarea fondurilor POP, respectiv calculul sumei proporțional cu perioada în care beneficiarul a deținut licență valabilă, poate fi observată și în cazul altor beneficiari (exemplu fiind S.C. C. SRL).

În ceea ce privește

}

,compensația aferentă perioadei 2008-2009 pentru pierderile de producție prevăzute pentur Măsura 2.2. Măsuri de acva-mediu în cuantum dublu, instanța de fond în mod corect a reținut faptul că aceasta constituie o neregulă, iar suma de 309.470,00 RON încasată necuvenit este supusă restituirii. "(Sentința civilă nr. 31/2017, pag. 10, paragraful 3).,,... Reclamanta a acceptat și profitat de o compensație dublă față de cea cuvenită potrivit Programului Operațional Pescuit 2007-2013 în condițiile în care art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006 prevede alocarea unei singure indemnizații pentru maxim 2 ani. " (Sentința civilă nr. 31/2017, pag. 9, paragraful 3).

Astfel, în sprijinul constatărilor ce au stat la baza întocmirii titlului de creanță vine decizia nr. 683 din 23 noiembrie 2016 referitoare la obiecția de neconstituționatitate a dispozițiilor Legii privind unele masuri referitoare ta plățile beneficiarilor Sit Natura 2000, prin care Curtea Constituțională a României a reținut că pentru perioada 2008-2009 beneficiarilor "le-au fost plătite doua prime, or, în mod corect, trebuia plătită pentru perioada 2008-2009 o singură primă", precum și faptul că "creanța în cauză este o creanță bugetară rezultată dintr-o neregulă, ea nepierzându-și individualitatea prin faptul că a fost preluată ta bugetul de stat, definindu-se, în continuare, ca sumă de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora conform art. 2 alin. (1) Ut. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011".

Față de aspectele legate de constatările Autorității de Audit și ale DGCAI stabilite prin Nota de control nr. x/18.09.2014, echipa de control a constatat următoarele:

Prin adresa nr. x/15.02.2011. emisă de către Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, se confirmă faptul că "întreaga suprafață a iazului Hănești $i pepiniera Hânesti, intră în perimetrul sitului Natura 2000 "lazurile de pe valea Baseului Podriqai Ibanesei" declarat ca Sit Natura 2000 - tipul Ariei de Protecție Specială Avifaunistică, prin H.G. nr. 1284/2007".

Prin cererea de finanțare RO 2214121004070168 depusă de către beneficiarul S.C. A. S.R.L., ce stă la baza întocmirii Ordinului de finanțare nerambursabilă nr. 78/07.03.2011, privind finanțarea din Fondul European pentru Pescuit și Bugetul Național, pentru implementarea măsurilor de protecție și conservare a biodiversității în sit NATURA 2000 - pentru iazul Hănești și pepiniera Hănești, a fost solicitată prima pentru compensarea pierderilor de venituri înregistrate în cadrul fermei piscicole, situri Natura 2000 x în sumă totală de 618.940,00 RON. Suma solicitată, conform pct. 3 -calculul primei din Memoriul Justificativ al proiectului "Rețeaua ecologică europeană Natura 2000 și amenajarea piscicola Hănești", a fost stabilită de către beneficiar având în vedere calculul pierderilor suferite în anii 2008 și 2009, de peste 35%, astfel prima a fost calculată pentru o suprafață totală de luciu de apă de 309,47 ha, la o compensație de 1.000 RON/ha și înmulțită cu 2 pentru cei doi ani menționați.

în consecință, se confirmă constatarea Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, din adresa nr. x/20.11.2012, referitoare la acordarea în exces a cuantumului compensației prin aplicarea "în mod eronat", a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare pentru POP, astfel valoarea de 309.470,00 RON reprezentând compensație pentru pierderile de producție aferente perioadei 2008 - 2009 este stabilită ca fiind neeligibilă.

Legalitatea restituirii sumei necuvenite în valoare de 309.470,00 RON este prevăzută la art. 2 și art. 4 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene.

Prin Ghidul solicitantului aferent acestei măsuri din POP 2007 - 2013, document ce a stat la baza întocmirii Cererii de finanțare, precum și a aprobării finanțării, la capitolul 4.6. Recuperarea debitelor, se prevede:

"constituie obiect al recuperării creanțelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare $i/sau din cofinantarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum și alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului.

Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor.

Compartimentul de control, nereguli și antifraudă stabilește și individualizează, în urma controlului efectuat la dumneavoastră, obligația de plată, întocmind un Proces-verbal de constatare (conform modelului prevăzut în anexa H.G. nr. 1306/2007), document ce reprezintă, în condițiile legii, titlul de creanță."

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 10 Nereguli, sume necuvenite și restituirea finanțării din Anexa I la Ordinul de finanțare nerambursabilă din POP nr. x/07.02.2011 pentru proiectul "Rețeaua ecologică europeană Natura 2000 și amenajarea piscicolă Hănești", încheiate între DGP AMPOP și A. S.R.L "orice plată excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite."

Potrivit art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, "dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare".

În ceea ce privește obligarea instituției noastre la plata cheltuielilor de judecată, pârâtul solicită respingerea cererii, sau cel puțin cenzurarea cuantumului acestora.

Recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. și recurentul pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Control Antifraudă și Inspecții au depus întâmpinări în cauză solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea oponentă.

II. Soluția instanței de recurs cu privire cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene

Analizând cererea de adresare a întrebărilor preliminare formulate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 267 din Tratat, precum și ținând seama de punctele de vedere exprimate de părți, Înalta Curte constată că nu se impune admiterea cererii pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene:

"Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt termen."

De asemenea, potrivit art. 2 din Legea nr. 340/2009:

"(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză."

După cum rezultă din dispozițiile citate anterior, instanța națională sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai în măsura în care se pune în discuție validitatea sau interpretarea tratatelor și actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii și apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

Instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unor întrebări preliminare este sau nu necesară.

Prin urmare, art. 267 din TFUE prevede acest mecanism pentru interpretarea tratatelor sau pentru interpretarea și verificarea validității unei norme din legislația secundară a Uniunii Europene, dar instanța națională poate să respingă o astfel de cerere atunci când jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislației naționale într-un sens care să concorde dreptului Uniunii.

Întrebarea ce se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de validitate sau interpretare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de aplicarea dreptului național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Or, Înalta Curte constată că, prin modul în care sunt formulate întrebările propuse, recurenta-reclamantă tinde, de fapt, să obțină o veritabilă "decizie de îndrumare" în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, întrucât excedează competenței acesteia.

Astfel, nu se solicită, în realitate, interpretarea art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006, ci să se statueze asupra modului de aplicare a acestuia de către o autoritate publică națională, într-o situație de fapt dată, reiterându-se sub altă formă, motivele invocate în cererea de chemare în judecată, precum și în calea de atac a recursului.

Conform prevederilor art. 267 TFUE și ale jurisprudenței în materie, CJUE are doar obligația interpretării normelor indicate de instanța națională, cu luarea în considerare a particularităților cauzei, fără însă a face vreo apreciere pe fondul demersului judiciar și fără a pronunța o hotărâre prin care să fie dezlegate chestiunile litigioase din cauză, aceste prerogative fiind în mod evident și exclusiv atributul instanței naționale.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că nu este vorba de o solicitare care să vizeze validitatea sau interpretarea normelor de drept comunitar, petenta urmărind dezlegarea de către instanța europeană a fondului litigiului.

În privința întrebărilor formulate, se constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu pun o problemă de interpretare a dreptului Uniunii Europene, ci o problemă de aplicare a acestui drept, care este atributul instanței naționale.

Pe de altă parte, speța oferă suficiente elemente pentru ca instanța supremă să fie în măsură să soluționeze cauza prin aplicarea reglementărilor invocate în acord cu dreptul Uniunii Europene.

Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, având în vedere conținutul întrebărilor preliminare propuse, se observă că ceea ce se solicită CJUE este să se pronunțe asupra modalității în care se calculează cuantumul indemizației excepționale prin raportarea pierderii la un an calendaristic sau la doi ani calendaristici, în condițiile formulării cererii pentru o perioadă de doi ani, ceea ce ar implica analiza situației de fapt din cauza pendinte, aspect ce excede atribuțiilor Curții Europene.

În acest context, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L..

III. Soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Control Antifraudă și Inspecții sunt fondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. vizând greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 25 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011:

"(…)

Art. 21. (…)

(23) Termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26).

(24) În cazul în care activitatea de verificare vizează mai mulți beneficiari și/sau întreaga perioadă în care, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, pot fi luate măsuri de recuperare a creanțelor, precum și în cazuri justificate în care - în scopul verificării - este necesară colaborarea cu alte instituții, termenul de finalizare a activității de verificare prevăzut la alin. (23) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile.

(25) Organizarea și efectuarea verificărilor necesare stabilirii creanței bugetare rezultate din nereguli și emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se efectuează în termen de maximum 60 de zile de la data comunicării de către DLAF a actului de control emis în conformitate cu normele și procedurile proprii, respectiv de la data primirii raportului de inspecție emis de OLAF.

(26) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, conform regulamentului prevăzut la art. 24.(…)

Art. 25. -

(1) În situația în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicații de ordin financiar, acestea au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21.

(2) Termenul maxim de efectuare a activităților prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a reverificării.

(3) În cazuri justificate, termenul de finalizare a activității de reverificare prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile. (…)".

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că aceste termene stabilite de lege pentru emiterea proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sunt termene de recomandare, nerespectarea lor nefiind de natură să atragă nulitatea actului administrativ.

Înalta Curte reține că termenele anterior menționate reprezintă termene de recomandare, atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut, în cazul nerespectării lor, sancțiunea decăderii sau o altă sancțiune similară, de natură să afecteze valabilitatea actului întocmit după împlinirea lor.

Nerespectarea obligației de întocmire a procesului-verbal în termenul legal este calificată drept abatere de dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, de natură să atragă, eventual, sancționarea disciplinară a personalului care se face vinovat de săvârșirea acesteia.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011:

(1) Constituie abateri de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență următoarele fapte:

(…)

d) neemiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență;

(…).

Aceste termene nu pot fi considerate termene de decădere/imperate cum, în mod greșit, argumentează reclamanta, deoarece din actul normativ nu rezultă, în mod neîndoielnic, că nerespectarea acestora atrage pierderea dreptului de a stabili creanțele bugetare.

În conformitate cu dispozițiile art. 2545 C. civ.:

(1) Prin lege sau prin voința părților se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârșirea unor acte unilaterale,

(2) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor.

Potrivit dispozițiile art. 2547 C. civ.:

Dacă din lege sau din convenția părților nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripție.

Aceste termene nu pot fi considerate nici termene de prescripție, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează prescripția dreptului de a stabili creanțele bugetare rezultate din nereguli.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011:

(1) Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.

În concluzie, termenele prevăzute de dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 au natura juridică a unor termene de recomandare, iar nerespectarea acestora nu poate afecta valabilitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.03.2016.

Situația de fapt

În baza Ordinului de finanțare nerambursabilă nr. 87/07.03.2011, reclamantei S.C. A. S.R.L i-a fost acordată o compensație în cuantum de 618.940,00 RON, pentru acoperirea pierderilor de producție piscicolă aferente perioadei 2008-2009, ca urmare a aplicării regulilor prevăzute în programul SIT NATURA 2000, în temeiul prevederilor art. 30 din Regulamentul CE 198/2006, potrivit căruia se acordă o indemnizație excepțională pentru maximum 2 ani de la data deciziei de instituire a zonei NATURA 2000, pentru unitățile de acvacultură existente înainte de emiterea deciziei.

În raportul tehnic de evaluare, care a stat la baza stabilirii sumei mai sus menționate, s-au avut în vedere pierderile de producție aferente unei suprafețe de 309,47 ha luciu apă, cu o valoare de 1000 RON/ha.

În baza adresei Curții de Conturi a României - Autoritatea de Audit, nr. 51579/AP/16.10.2012, înregistrată la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sub nr. x/18.10.2012, ca urmare a verificărilor suplimentare efectuate la solicitările CE prin scrisorile nr. Ares (2012)579580/11(05/12 și nr. Ares(2012)959619/09/08/2012 privind stabilirea naturii sistemice a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensațiilor pentru pierderile de producție înregistrate de unitățile de acvacultură - sit Natura 2000, a fost transmis Direcției Generale Pescuit - Autoritate de Management pentru POP, situația centralizatoare a tuturor dosarelor analizate în urma misiunii de audit, prin care la pct. 16 din Anexă, este stabilită suma de 309.470,00 RON ca fiind plătită necuvenit pentru reclamanta A. S.R.L.

Constatarea cu implicații financiare relativ la situația reclamantei a fost următoarea: "Referitor la cererea de finanțare RO 2214121004070168 s-a constatat că, în baza deciziei de finanțare nr. x/22.02.2011, solicitantului i-a fost acordată o compensație în valoare de 618.940,00 RON. Potrivit Memoriului justificativ și Raportului tehnic de evaluare a pierderilor întocmit de către expertul tehnic judiciar, însoțit de documente suport, pierderile de producție suferite în perioada 2008-2009 au fost de peste 35%. Cuantumul acordat prin decizia de finanțare a fost de 1000 RON/ha pentru o suprafață de luciu de apă de 309,47 ha, conform licențelor de acvacultura depuse la dosarul cererii de finanțare. Prin decizia autorității de management menționată mai sus, prima s-a calculat prin însumarea primei aferente pentru anul 2008 în cuantum de 309.470,00 RON (309,47 ha *1000 RON/ha) cu prima aferentă anului 2009 de 309.470,00 RON (309,47 ha *1000 RON/ha), în condițiile în care modul de calcul al primei, stabilit prin Decizia Comitetului de Monitorizare nr. 16 nu prevede că valoarea primei este aferentă fiecărui an de pierdere. Pe cale de consecință, suma de 309.470,00 RON din cererea de plată nr. x/07.03.2011 a fost plătită necuvenit beneficiarului în cauză și a fost inclusă în Declarația Lunară de Cheltuieli nr. 14/10.05.2011, transmisă Comisiei cu aplicația nr. 3/2011."

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.03.2016, întocmit ca urmare a finalizării verificărilor Autorității de management fonduri europene, s-a constatat că prin emiterea Ordinului de finanțare nerambursabilă nr. 87/22.02.2011reclamantei i-a fost plătită în mod necuvenit suma în valoare de 618.940,00 RON RON, cu încălcarea dispozițiilor Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010 care prevăd calcularea unei singure compensații pentru o perioadă de maxim 2 ani iar nu compensații anuale și însumarea sumelor rezultate pentru fiecare an.

Prin urmare, prin procesul-verbal contestat s-a stabilit în seama beneficiarului un debit în valoare 549.633,94 RON, contribuție publică națională din bugetul de stat.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare x/11.03.2016 reclamanta a formulat contestația înregistrată sub nr. x/15.04.2016.

Prin Decizia nr. 307307/06.05.2016 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor POP 2007-2013 din cadrul M.A.D.R, a fost respinsă contestația ca neîntemeiată .

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că sunt fondate criticile formulate de reclamantă și pârât cu privire la greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material, urmând să le analizeze împreună și să le răspundă cu argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În ceea ce privește suma de 309.470,00 RON, contribuție publică națională - BN. reprezentând cheltuieli afectate de nereguli ca urmare a achitării compensației pe fiecare an în parte și nu calcularea și achitarea unei singure compensații pentru o perioadă de maxim 2 ani, astfel cum a fost reținută în procesul-verbal nr. x/11.03.2016 contestat în cauză, Înalta Curte arată următoarele:

Constatarea unor deficiențe sistemice în administrarea internă a fondurilor alocate național din Fondul European de Pescuit prin Raportul de audit DG MARE din cadrul Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) 959619/09.08.2012 și prin Raportul de Audit 2013 nr. 50182/AP/08.02.2012 emis de Autoritatea de Audit a Curții de Conturi a României nu translatează automat responsabilitatea acestor deficiențe în sarcina beneficiarilor finali, cu consecința recuperării sumelor acordate cu titlu de fonduri nerambursabile, fără stabilirea în concret pentru fiecare beneficiar a responsabilității proprii.

Așa cum rezultă din economia art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 obligația de emitere a procesului-verbal este condiționată de reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă și stabilirea în concret a responsabilității fiecărui beneficiar.

În această notă, nu era suficientă pentru angajarea răspunderii reclamantei, constatarea unor deficiențe sistemice, care ar reprezenta realizarea defectuoasă a verificărilor de management asupra proiectelor, din cadrul sistemului propriu de management al autorității pârâte, fiind necesar analizarea unor considerente specifice care să fundamenteze angajarea răspunderii reclamantei.

În acest sens, Înalta Curte constată că prin art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, act normativ unional cu efecte directe în plan național, s-a reglementat posibilitatea acordării de sprijin prin acordarea de indemnizații pentru utilizarea unor metode de producție în acvacultură care să ajute la protejarea și ameliorarea mediului și la conservarea naturii, respectiv pentru a promova conform art. 30 alin. (2) lit. d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică.

Potrivit art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament este alocată o indemnizație excepțională pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 și numai pentru unitățile de acvacultură existente înainte de această decizie, calculată de statele membre conform alin. (4) în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: pierderea de venit suportată, costul suplimentar care poate rezulta din aplicarea metodelor privind mediul acvatic, necesitatea de a oferi sprijin financiar pentru desfășurarea proiectului și dezavantajele specifice sau costurile de investiții pentru unitățile situate în interiorul sau în apropierea zonelor Natura 2000.

Prin urmare, beneficiarii pot beneficia de o indemnizație excepțională pentru maximum doi ani, prin raportare la pierderea de venit suportată, criteriu avut în vedere și de autoritatea de mangement atunci când a instrumentat cererile reclamantei. Această indemnizație, așa cum s-a reținut prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 683/2016, are natura juridică a unei despăgubiri și a vizat pierderile înregistrate pe anii 2008 și 2009.

În consecință, s-a reglementat la nivel european posibilitatea beneficiarilor de a obține o indemnizație excepțională pentru maximum 2 ani, prin raportare la pierderea de venit suportată, cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit inițial chiar autoritatea de management, prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007-2013.

Ulterior, s-a emis Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007-2013 prin care s-a stabilit modalitatea de acordare și de calcul a compensației, făcându-se trimitere la modul de calcul al primelor și la cuantumul acestora, iar prin Decizia nr. 43/12.07.2013 s-a adoptat Minuta celui de-al 10-lea Comitet de Monitorizare al Programului Operațional pentru Pescuit 2007-2013, considerându-se că intimata-reclamantă a beneficiat în mod nelegal de suma de 618.940 RON.

Este necontestat în cauză că reclamanta îndeplinea condițiile legale pentru acordarea acestei indemnizații și că cele două sume anuale acordate au vizat anii 2008 și 2009 fiecare, aspect care rezultă cu evidență din actele de control ale autorității de management și din Ordinul de finanțare nerambursabilă nr. 87/07.03.2011 prin care a fost aprobată cererea de finanțare nr. x.

La determinarea sumei alocate fiecărui an s-au avut în vedere pierderile de producție superioare procentului de 35% pentru fiecare an, precum și suprafața de 309,47 ha luciu de apă, pentru care reclamanta era îndreptățită la 1000 RON/ha, astfel că la un simplu calcul rezultă că suma cuvenită pentru fiecare an era de 309.470 RON, cum s-a procedat în cauză.

De altfel, așa cum rezultă cu evidență din procesul-verbal atacat neregula imputată reclamantei a constat în aceea că a solicitat, iar autoritatea de management pârâtă i-a acordat, prime pentru compensarea pierderilor de producție înregistrate în cadrul Amenajării piscicole pentrul iazul Hănești și pepiniera Hănești, sit Natura 2000 ROSPA0049, în valoare totală de 618.940 RON, valoare calculată pentru o suprafață totală de luciu apă de 309,47 ha, la o compensație de 1.000 RON/ha, pentru fiecare an în parte (2008 și 2009), și nu calcularea unei singure compensații pentru o perioadă de maxim 2 ani, nerespectând astfel prevederile legislației comunitare și naționale și anume art. 30 al Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit precum și ale Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010, document ce a stat la întocmirea Ghidului Solicitantului în baza căruia beneficiarul a solicitat compensația.

Prin urmare, nu cuantumul indemnizației este considerat ca fiind excedentar față de cerințele legii, ci modalitatea de acordare, legiutorul unional în viziunea autorității de management prevăzând o unică indemnizație pentru maximul doi ani, iar nu două indemnizații pentru fiecare an în parte, punct de vedere îmbrățișat de instanța de fond.

Dispozițiile art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament nu instituie condiții de ordin formal pentru acordarea acestei indemnizații, ci numai de ordin material, prevăzând că este alocată beneficiarilor o indemnizație excepțională pentru maximum doi ani, fără a se înțelege că are în vedere o plată unică a acesteia.

Instanța de recurs constată că dispozițiile art. 30 din Regulamentul european instituie, pentru beneficiari, dreptul la acordarea unei indemnizații pentru maximum doi ani, fără a se distinge ca fiind vorba despre o plată unică, astfel că se impune concluzia potrivit căreia, la procesarea cererii intimatei, autoritatea de management a procedat corect prin acordarea indemnizației prin efectuarea a două plăți, nefiind interzisă o astfel de modalitate de acordare a primelor.

Sintagma "o indemnizație excepțională" are în vedere situația acordării despăgubirilor din Fondul European pentru Pescuit o singură dată în aplicarea acestui program de asistență financiară, fără să excludă posibilitatea ca alocarea ei în concret să fie făcută prin mai multe plăți, care prin adiționarea lor să aibă ca rezultat nivelul maxim prevăzut de legiutor. În concordanță cu această interpretare a fost conduita reclamantei, precum și a autorității de managment, atât la momentul procesării și validării cererilor de finanțare, precum și cu ocazia activităților de control ulterioare.

Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013 invocată prin actele administrative contestate în cauză, nu constituie un act administrativ cu caracter normativ, care să instituie reguli de conduită pentru subiecții adresanți, pentru a căror nerespectare să poată fi angajată răspunderea juridică, pentru simplul motiv că nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, dincolo de neîndeplinirea celorlalte trăsături care-l diferențiază de un act administrativ cu caracter individual, respectiv acelea de a institui reguli generale cu aplicabilitate repetată și a produce efecte erga omnes.

În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 429/2019 pronunțată în examinarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2000, a reținut că "în concordanță cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta referitoare la exigențele de calitate a legii, acestea instituie regula publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative enumerate expres de lege și stabilesc limitativ excepții de la această regulă. Publicarea actelor normative reprezintă așadar o condiție de validitate a actelor normative, având ca efect intrarea acestora în vigoare.

În jurisprudența sa, Curtea a constatat că prin reglementarea normelor de tehnică legislativă au fost impuse o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesară."

Întrucât, în privința Deciziei nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013 nu a fost îndeplinită obligația publicării în Monitorul Oficial, autoritatea de management și cu atât mai puțin instanța de fond nu-i putea valoriza efectele și a dispune sancționarea reclamantei pentru neconformarea acesteia unor pretinse norme de conduită care nu-i fuseseră aduse la cunoștință.

Pe de altă parte, este de observat că această decizie contravine dispozițiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament, instituind condiții mai restrictive pentru beneficiul indemnizației analizate. Astfel la o simplă analiză a formulei de calcul prin care poate fi determinată indemnizația rezultă că un beneficiar al acesteia, în interpretarea Comisiei de monitorizare (P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcție de pierderea medie de producție, prin metode extensive, sau semiintensive și a speciilor de pește sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafața pentru care s-a făcut cererea, ha) poate obține o despăgubire numai pentru maximum un an, întrucât poate declara doar suprafața pe care a obținut pierderea, deși dacă s-ar fi avut în vedere dezdăunarea benefic