ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 717/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea încheierii nr. 43/17.06.2019, prin care a fost soluționată contestația nr. 2927/SRO/13.06.2019 împotriva măsurilor dispuse prin Decizia Curții de Conturi a României nr. 6/2019, și a solicitat instanței modificarea deciziei intimatei în sensul anulării măsurilor II.1, II.3, II.4, II.5, II.6, II.7, II.8.

Prin sentința civilă nr. 904 din 4 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea promovată de reclamantul Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat, în parte, încheierea nr. 43/17.06.2019 și Decizia nr. 6/24.05.2019 emise de pârâta Curtea de Conturi a României, respectiv în ceea ce privește măsurile de la punctele nr. II.1, II.3, II.4, II.5 și II.7, precum și soluția pronunțată asupra contestației formulate împotriva acestor măsuri.

A respins în rest ca neîntemeiată cererea de anulare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, cu privire la măsura de la pct. II.1 din Decizia nr. 6/24.05.2019, s-a arătat că stabilirea unui nivel de salarizare superior celui reglementat de legislația în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice pentru un număr de 31 de persoane detașate de la societăți comerciale, în cadrul Ministerului, în valoare totală de 283.905 RON, este în afara cadrului legal.

Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că ocuparea posturilor vacante, prin detașare, trebuie să constituie o excepție și nu regula generală, iar intimatul reclamant nu s-a asigurat că măsura luată respectă principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar sănătos, fiind acceptate persoane care nu aveau experiență în domeniile aflate în responsabilitatea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, iar prelungirea detașării nu a fost motivată.

De asemenea, instanța de fond a ignorat faptul că reclamantul, în calitate de instituție publică, așa cum este definită la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, era obligat să respecte dispozițiile art. 1 alin. (1), (3) și (4) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, drepturile salariale ale personalului plătit de la bugetul de stat, fiind în mod exclusiv, cele prevăzute prin acest act normativ. Prin contractele colective de muncă/acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care exced sau contravin prevederilor legii anterior menționate.

Totodată, recurenta pârâtă a apreciat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora intimatul reclamant trebuia să respecte cele două principii ale salarizării, respectiv principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin actul normativ menționat și principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție.

MMACA a achitat drepturi de natură salarială peste nivelul reglementat de prevederile Legii cadru nr. 153/2017, prevalându-se de prevederile art. 47 din Codul muncii, care acordă salariatului posibilitatea de a opta pentru salariul cel mai avantajos și pe care instanța de fond le-a aplicat în mod greșit, fără a le corobora cu celelalte norme de drept incidente.

Astfel, potrivit art. 30 din Codul muncii, încadrarea salariaților la instituțiile publice se face numai prin concurs sau examen, detașarea constituind o situație de excepție, referitoare la modificarea contractului de muncă. Prin detașare se dispune schimbarea temporară a locului de muncă la un alt angajator, în vederea executării unor lucrări în interesul acestuia și în mod excepțional se poate modifica și felul muncii.

Or, recurenta pârâta a învederat că, în cazul MMACA, detașarea din mediul privat a unui număr de 86 de persoane, dintre care 31 de persoane cu salarii peste cele reglementate de legea cadru, constituie o practică și nu o excepție, întrucât din documentele puse la dispoziție Curții de Conturi, nu rezultă care este excepția și, implicit, legătura dintre competențele profesionale ale persoanelor detașate și interesul MMACA pentru aceste competențe.

S-a menționat, totodată, că în mediul privat salariații au avut stabilit un salariu în funcție de competențele/atribuțiile și interesele angajatorului din mediul privat, însă nu pot beneficia de aceleași drepturi salariale și în cadrul MMACA unde, temporar, desfășoară un alt gen de activitate.

Mai mult, în opinia recurentei pârâte, practica detașării unor salariați din mediul privat, cu salariile stabilite de către angajatorii privați, afectează și principiul sustenabilității financiare, potrivit căruia stabilirea nivelului de salarizare pentru personalul bugetar trebuie să se facă astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii. Așadar, concluzia instanței de fond, potrivit căreia MMACA s-a încadrat în cheltuielile bugetare aprobate, nu are relevanță în cauză.

Potrivit legislației incidente finanțelor publice, creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanțarea funcțiilor administrației publice, programelor, acțiunilor, obiectivelor și sarcinilor prioritare, potrivit scopurilor prevăzute în legi și alte reglementări și vor fi angajate și folosite în strictă corelare cu gradul previzionat de încasare a veniturilor bugetare. Mai mult, cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale (art. 14 din Legea nr. 500/2002).

Recurenta pârâtă a mai arătat că intimatul reclamant a primit, cu privire la acest aspect, îndrumări și de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale comunicate prin adresa nr. x/14.02.2018, în care ministerul de resort menționează faptul că "(...) detașarea unei persoane pe o funcție publică de executie/de conducere se poate realiza cu respectarea încadrării în cheltuielile bugetare aprobate și în cuantumul sumelor stabilite pentru fiecare post în parte (...) În ceea ce privește detașarea unei persoane pe o funcție contractuală de execuție, apreciem că se impune încetarea detașării, renegocierea salariului la angajatorul de bază și dispunerea unei noi detașări numai în condițiile în care cheltuielile salariale se încadrează în limitele aprobate".

În susținerea aspectelor învederate, recurenta pârâtă a invocat, cu titlu de practică judiciară care prezintă relevanță în soluționarea litigiului, sentința civilă nr. 2317/11.04.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, menținută prin decizia civilă nr. 5509/17.11.2016 a Curții de Apel București, respectiv sentința nr. 1005/18.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, hotărâri prin care s-au menținut, ca fiind legale, actele emise de către Curtea de Conturi în ceea ce privește măsurile dispuse pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate vizând achitarea către persoane angajate din mediul privat, prin detașare, a unor salarii mai mari decât cele prevăzute în legea cadru de salarizare a personalului bugetar.

În ceea ce privește măsura de la pct. II.3 din Decizia nr. 6/24.05.2019, recurenta pârâtă a susținut că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că M.M.A.C.A. nu a verificat dacă în cadrul comisionului achitat au fost incluse sau nu cheltuielile cu deplasarea angajatului firmei prestatoare.

Potrivit art. 2 alin. (4) din Anexa la H.G. nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acțiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (în prezent MMACA), pentru acțiunile de promovare a exportului prevăzute la alin. (1) lit. a) se instituie scheme de minimis care se aprobă prin ordin al ministrului economiei comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri (în prezent MMACA). Finanțarea în cadrul schemelor se acordă numai după aprobarea acestora prin ordin.

Conform prevederilor art. 10 din Anexa 1 la Ordinul ministrului economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri nr. 455/16.05.2016 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis "Participarea operatorilor economici la târguri și expoziții internaționale organizate în străinătate" (pentru perioada 17 mai 2016 - 31 decembrie 2018), ajutoarele acordate în cadrul schemei de minimis constau în sprijin financiar de la bugetul de stat pentru acoperirea următoarelor categorii de cheltuieli eligibile: (...) b) 100% din cheltuielile pentru: cheltuielile de transport, cazare, diurnă și cu asigurarea medicală pentru persoanele care organizează și coordonează acțiunile din cadrul MECRMA, (...), cheltuielile aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a manifestărilor expoziționale internaționale, precum și alte cheltuieli care se justifică a fi alocate pentru realizarea manifestărilor expoziționale internaționale, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.

Recurenta pârâtă a susținut că, pentru organizarea manifestărilor expoziționale internaționale, intimatul reclamant MMACA a încheiat cu societăți din România, contracte de prestări servicii, ale căror anexe, respectiv devizele de cheltuieli anexate la ofertele financiare, pe lângă cheltuielile eligibile ce pot fi acoperite de la bugetul de stat, inclusiv comisionul solicitat de societatea prestatoare de servicii, cuprind și cheltuieli cu deplasarea pentru delegatul acestei societăți, contrar prevederilor Ordinului nr. 455/2016 referitoare la cheltuielile eligibile ce pot fi acoperite de la bugetul de stat.

Mai mult decât atât, comisionul societății prestatoare de servicii a fost acceptat și decontat de MMACA fără a se cunoaște criteriile obiective pe care le-a avut în vedere entitatea la stabilirea acestuia, criterii care să exprime cheltuielile acesteia (cheltuieli materiale, cheltuieli cu forța de muncă, cheltuieli generale de funcționare, profit, taxe, impozite etc.), valoarea comisioanelor percepute de firmele românești oscilând între 10,98% și 21,95 % din valoarea contractelor.

Astfel, cheltuielile cu cazarea, transportul, diurna și asigurarea medicală pentru delegatul societății prestatoare de servicii au fost acceptate și decontate de către MMACA, fără ca intimatul reclamant să aibă posibilitatea de a verifica dacă aceste cheltuieli sunt cuprinse și în comisionul solicitat de societate.

Dintre cele 14 contracte de prestări servicii derulate în anul 2018 și verificate de către Curtea de Conturi prin eșantionare, s-a constatat că MMACA a alocat și utilizat ineficient fonduri bănești în sumă estimată de 134.936 RON, prin acceptarea la plată a unor cheltuieli cu cazarea, transportul, diurna și asigurarea medicală pentru delegatul societății organizatoare.

Suplimentar comisionului, M.M.A.C.A. a mai achitat societăților organizatoare ale evenimentelor și cheltuielile generate de deplasarea unui delegat al acestora la eveniment, fără a avea dovada că acestea nu au mai fost achitate ca urmare a includerii lor în comision. Or, din Ordinul nr. 455/16.05.2016 nu rezultă că aceste cheltuieli cu deplasarea delegatului societății organizatoare sunt incluse în categoria cheltuielilor eligibile.

Așadar, în opinia recurentei pârâte, instanța de fond trebuia să aibă în vedere că intimatul reclamant a efectuat aceste cheltuieli fără respectarea principiului unei bune gestiuni financiare în angajarea și utilizarea cheltuielilor prevăzut de art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 1, art. 5 și art. 10 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată.

În ceea ce privește măsura de la pct. II. 4 din Decizia nr. 6/24.05.2019, recurenta pârâtă a susținut că, deși instanța de fond a apreciat că declarația pe propria răspundere (anexa nr. 4 la Ordinul MECRMA nr. 455/16.05.2016) prezentată de către beneficiarul unui ajutor de minimis, participant la un târg internațional/misiune economică "este suficientă" întrucât comisia de selectare a firmelor participante nu are competențe și atribuții de verificare a condițiilor de eligibilitate, a reținut, totodată, ca fiind incidente în speță prevederile art. 4 din Ordinul MECRMA nr. 455/16.05.2016 potrivit cărora declarația operatorului economic "nu exonerează furnizorul de ajutor de minimis de obligația de a verifica îndeplinirea de către operatorul economic a condițiilor de eligibilitate" însă le-a aplicat în mod greșit la situația de fapt reținută.

Astfel, recurenta pârâtă a arătat că legiuitorul a considerat că este obligatorie verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către beneficiarii ajutoarelor de minimis și nu opțională, așa cum s-a constatat și în raportul de audit financiar și procesul-verbal de constatare încheiate în urma acțiunii de "Audit financiar financiar asupra contului de execuție bugetară pe anul 2018".

Din probatoriul administrat rezultă, în opinia recurentei pârâte, un aspect pe care instanța l-a ignorat, respectiv faptul că nu au fost depuse documentele verificate și care să demonstreze îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate de către firmele selectate. Din înscrisurile depuse la dosar de intimatul reclamant se poate observa că acestea nu reprezintă în fapt documentele presupus a fi fost verificate și analizate de către comisiile de selectare a firmelor participante la târguri internaționale/misiuni economice și, deci, beneficiare de ajutoare de minimis, documente din care să fi rezultat îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 296/2007 și ale Ordinului MECRMA nr. 455/16.05.2016.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Anexa la H.G. nr. 296/2007 privind aprobarea mecanismelor de derulare a acțiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei și Comerțului și art. 8 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri nr. 455/16.05.2016 privind aprobarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului, finanțat din bugetul de stat, pot beneficia de măsurile de ajutor de minimis operatorii economici care îndeplinesc, cumulativ, anumite condiții de eligibilitate.

Selectarea operatorilor economici participanți la târguri și expoziții internaționale organizate în străinătate se realizează de către o comisie de selecție constituită prin ordin al ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Această Comisie verifică eligibilitatea operatorilor economici, inclusiv din punctul de vedere al reglementărilor de ajutor de stat, verifică respectarea regulii de cumul, încheie procesul-verbal de selecție a operatorilor economici (proces-verbal care constituie act administrativ ce poate fi contestat în condițiile legii), comunică rezultatele selecției operatorilor economici și înștiințează operatorii economici selectați asupra valorii estimative a ajutorului de minimis ce poate fi acordat.

Intimatul-reclamant, ca furnizor de ajutor de minimis, încheie, înainte de participarea operatorului economic la târgul sau expoziția internațională organizată în străinătate, un act administrativ cu fiecare beneficiar al prezentei scheme, prin care se statuează dreptul legal de a se acorda ajutor de minimis, precizând valoarea maximă estimată a ajutorului de minimis pe care acesta o poate primi, precum și caracterul de minimis al acesteia, făcând explicit referire la Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 și menționând titlul acestuia și referința de publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum și condițiile în care se acordă ajutorul de minimis.

Calculul valorii exacte a ajutorului de minimis acordat de M.M.A.C.A. operatorului economic beneficiar al prezentei scheme se face la momentul decontului final al cheltuielilor aferente târgului sau expoziției internaționale. Pentru actualizarea valorii ajutorului estimat prevăzut în actul inițial, Ministerul încheie ulterior un act administrativ în care se va preciza valoarea exactă stabilită după decontul final de cheltuieli aferent acțiunii.

Recurenta pârâtă a învederat că, în urma verificărilor efectuate, echipa de audit a constatat faptul că, în anul 2018, din fonduri alocate de la bugetul de stat, M.M.A.C.A. a acordat ajutoare de stat în sumă estimată de 735.144 RON, unor agenți economici care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate pentru participarea la târguri internaționale.

În concluzie, chiar dacă anumite informații sunt aduse la cunoștință de către beneficiari printr-o declarație pe proprie răspundere, Comisia de selecție are, contrar celor reținute de instanța de fond, obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor de eligibilitate de către fiecare operator economic, pentru a putea beneficia de măsurile de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 3 din Anexa la H.G. nr. 296/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 8 din Anexa I la OMCMRA nr. 455/2016.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Anexa 1 la OMCMRA nr. 455/2016, monitorizarea schemei de minimis se realizează de M.M.A.C.A., care este obligat să respecte prevederile legale în vigoare privitoare la controale la fața locului pentru a verifica condițiile de acordare a ajutoarelor și pentru a dispune măsurile ce se impun în situația în care aceste condiții nu au fost respectate. Or, astfel de controale nu au fost efectuate de către departamentele de specialitate din cadrul M.M.A.C.A.

Așadar, în opinia recurentei pârâte, constatarea echipei de audit se întemeiază pe faptul că intimatul reclamant a luat în considerare doar declarația pe proprie răspundere în evaluarea eligibilității depusă de operatorul economic și nu a uzat de toate pârghiile legale pentru a verifica dacă acesta, în calitate de beneficiar de ajutor de minimis, îndeplinește condițiile cumulative impuse de actele normative enunțate anterior.

În ceea ce privește măsura de la pct. II.5 din Decizia nr. 6/24.05.2019, recurenta pârâtă a subliniat că beneficiarii programului de participare la târguri și expoziții internaționale sunt operatorii economici, persoane juridice române, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 3 din Anexa la H.G. nr. 296/2007 și art. 8 din Anexa 1 la O.M.E.C.R.M.A. nr. 455/2016.

În anul 2018, intimatul reclamant a încheiat cu operatori economici din România contracte de prestări servicii, având ca obiect organizarea unor târguri și misiuni economice internaționale, la care au participat firme românești în calitate de expozanți.

În baza acestor contracte, Ministerul a decontat și o serie de cheltuieli "pentru materiale publicitare, de prezentare și promovare cu caracter economic general și pentru mediatizarea prezenței românești la acțiunile promoționale" cheltuieli eligibile în conformitate cu prevederile art. 4 din Anexa la H.G. nr. 296/2007 și art. 10 din Anexa 1 la O.M.E.C.R.M.A. nr. 455/2016.

Recurenta pârâtă a susținut că, în raport de aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 22 din Legea nr. 500/2002, art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, art. 5 alin. (1) și art. 10 alin. (4) din O.G. nr. 119/1999, analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond trebuia să rețină că materialele de promovare achiziționate de către M.M.A.C.A. nu au fost repartizate în totalitate firmelor participante (beneficiare a ajutoarelor de stat), acestea fiind repartizate și delegatului firmei organizatoare (prestatorul serviciilor de organizare a evenimentelor internaționale) și reprezentantului patronatului de ramură/asociației profesionale prezent la acțiune.

În opinia recurentei pârâte, raportat la prevederile legale menționate și verificând procesele-verbale de recepție și distribuire a materialelor promoționale încheiate și semnate de către toți participanții la evenimente, instanța de fond trebuia să constate faptul că mai multe exemplare din materialele de promovare achiziționate (video-cataloage, powerbank-uri, dispozitive antipierdere bluetooth, memory stick-uri, pixuri personalizate pentru touch screen, smart bracelet-uri) au fost repartizate atât reprezentantului patronatului de ramură/asociației profesionale prezent la acțiune, cât și delegatului societății organizatoare a evenimentului (prestatoare a serviciilor achiziționate de către M.M.A.C.A.), în condițiile în care doar firmele participante la eveniment sunt beneficiarele ajutoarelor de stat, în care este inclusă și contravaloarea materialelor de promovare achiziționate.

În caietele de sarcini (anexă la contractele de prestări servicii) s-a prevăzut, contrar prevederilor legale, distribuirea materialelor de promovare, în prima zi a actiunii, pe bază de proces-verbal și către reprezentantul patronatului/asociației profesionale prezent la acțiune. Distribuirea unor materiale de promovare și delegatului societății organizatoare a evenimentului (prestatoare a serviciilor achiziționate de către M.M.A.C.A.), nu a fost prevăzută în caietul de sarcini.

Astfel, în urma verificărilor efectuate prin eșantionare a contractelor de prestări servicii derulate în anul 2018, în condițiile în care doar firmele participante la eveniment sunt beneficiarele ajutoarelor de stat în care este inclusă și contravaloarea materialelor de promovare achiziționate, M.M.A.C.A. a alocat și utilizat ineficient fonduri bănești în sumă estimată de 20.566 RON, prin repartizarea pe bază de proces-verbal a unor materialele de promovare, atât către reprezentantul patronatului de ramură/asociației profesionale prezent la acțiune, cât și delegatului societății organizatoare a evenimentului (prestatoare a serviciilor achiziționate de către M.M.A.C.A.).

În ceea ce privește măsura de la pct. II.7 din Decizia nr. 6/24.05.2019, recurenta pârâtă a apreciat că, la pronunțarea soluției, instanța de fond trebuia să aibă în vedere prevederile art. 2 Cap. I Anexa I la Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 496/2014 privind aprobarea Normelor metodologice privind dobândirea și retragerea certificatului de atestare a cunoștintelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi, unde este definit "compartimentul financiar contabil" ca fiind denumirea generică pentru structura organizatorică specifică din cadrul instituției publice care desfășoară activitatea financinr-contabilă a acesteia. Or, în cazul MMACA, este prevăzută ca structură organizatorică care desfășoară activitatea economică a ministerului - o direcție, condusă de un director economic. Conducătorul compartimentului financiar-contabil este, de fapt, persoana care ocupă funcția de conducere și care răspunde, împreună cu personalul din subordine, de înregistrarea în contabilitate a operațiunilor patrimoniale, de întocmirea situațiilor financiare și de elaborarea și fundamentarea proiectului bugetului instituției.

În fapt, certificarea atestării SEC presupune testarea cunoștințelor persoanelor care acced la funcția de conducător al structurii organizatorice care desfășoară activitatea financiar-contabilă în cadrul instituției publice, indiferent de denumirea acesteia. Or, în cazul MMACA, directorul Direcției economice conduce această activitate, deci trebuia să dețină atestatul pentru ocuparea postului și desfășurarea activității de coordonare a direcției.

Mai mult, în fișa postului de director, printre atribuțiile directorului este și aceea de a conduce, organiza și controla activitatea Direcției, însă la condițiile specifice de ocupare a postului nu s-a completat și aceea de a deține certificatul de atestare, condiție legală obligatorie.

În concluzie, recurenta pârâtă a susținut că atât ocuparea postului de director, cât și întocmirea fișei de post aferentă acestuia, ambele atribuții ale ordonatorului de credite al MMACA, s-a efectuat cu nerespectarea prevederilor art. 19 lit. b)

3

) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Chiar dacă desemnarea pe această funcție a fost cu caracter temporar, persoana respectivă trebuia să îndeplinească atribuțiile conducătorului compartimentului financiar contabil, iar conform dispozițiilor anterior menționate, persoana care ocupă această poziție este obligată să dețină certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi (S.E.C.). Mai mult, ordonatorii de credite au obligația de a verifica îndeplinirea acestei condiții și de a actualiza fișa de post cu această cerință obligatorie. Ca atare, nu există derogări de la această obligație, iar dacă legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem.

Recurenta pârâtă a apreciat că, raportat la această condiție, nu s-a identificat certificatul menționat la dosarul profesional al persoanei desemnate.

Prin urmare, soluția instanței de fond, potrivit căreia nu era necesară îndeplinirea acestei condiții, întrucât persoana a fost desemnată temporar pe funcția de director al Direcției Economice și nu pe cea de conducător al compartimentului financiar - contabil, este nelegală.

În final, recurenta pârâtă a mențioant că valoarea estimată a abaterilor de la legalitate și regularitate pentru care s-au dispus măsurile sus menționate din decizia atacată, pentru eșantionul verificat este de 1.186.177 RON, iar valoarea estimată a abaterilor pentru care s-au dispus măsurile de la pct. II.1, II.3, II.4, II.5 și II.7 din decizie, în legătură cu care a fost formulat recursul Curții de Conturi, este de 1.177.797 RON.

În concluzie, pentru considerentele anterior expuse, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și în rejudecare, respingerea, în tot, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantului privind anularea actelor administrative emise de Curtea de Conturi a României, respectiv a încheierii nr. 43/2019 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și a pct. II.1, II.3, II.4, II.5 și II.7 din Decizia nr. 6/2019 emisă de Departamentul IV.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul-reclamant Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea măsurilor dispuse la punctele II.1, II.3, II.4, II.5, II.6, II.7 și II.8 din nr. 6/2019 (anexa nr. 3), precum și a încheierii nr. 43/17.06.2019, ambele acte administrative fiind emise de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi a României.

Instanța de fond a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat, în parte, încheierea nr. 43/17.06.2019 și Decizia nr. 6/24.05.2019 emise de pârâta Curtea de Conturi a României, respectiv în ceea ce privește măsurile de la punctele nr. II.1, II.3, II.4, II.5 și II.7, precum și soluția pronunțată asupra contestației formulate împotriva acestor măsuri și a respins, în rest, ca neîntemeiată cererea de anulare.

Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește măsura nr. II.1. din Decizia nr. 6/24.05.2019, recurenta pârâtă a apreciat, în esență, că stabilirea unui nivel de salarizare superior celui reglementat de legislația în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice pentru un număr de 31 de persoane detașate de la societăți comerciale, în cadrul Ministerului, în valoare totală de 283.905 RON, este în afara cadrului legal.

Înalta Curte constată că Legea nr. 153/2017 nu reglementează și situația drepturilor salariale ale personalului detașat din sistemul privat în sectorul bugetar, ci doar situația personalului detașat din sectorul bugetar către alți angajatori "în țară", aparținând atât sistemului bugetar, cât și sistemului privat, în lipsa unei distinctii legale. În acest sens, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 prevăd că drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice care îndeplinește unele activități cu caracter temporar, în țară și în străinătate, inclusiv cu ocazia delegării sau detașării, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, dacă prin prezenta lege sau alte acte normative în vigoare nu se reglementează altfel. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, până la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la alin. (2), rămân aplicabile prevederile referitoare la delegare și detașare din actele normative în vigoare la data prevăzută la art. 43, respectiv la data de 01.07.2017.

Așadar, în condițiile în care situația invocată de recurenta pârâtă, respectiv detașarea unor salariați de la un angajator privat la o autoritate/instituție publică nu este reglementată de Legea nr. 153/2017, devin aplicabile prevederile generale în materie de salarizare pe perioada detașarii, respectiv art. 47 alin. (1) și (2) din Codul muncii, potrivit cărora drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea, iar pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detașat.

Din analiza dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Codul muncii rezultă că fiecare angajator trebuie să stabilească, distinct, drepturile salariale cuvenite persoanei detașate, pentru funcția pe care o ocupă, în funcție de criteriile de salarizare utilizate de fiecare dintre aceștia. Cu alte cuvinte, angajatorul privat de la care provine persoana detașată va stabili drepturile salariale în temeiul contractului colectiv sau individual de muncă, iar autoritatea sau instituția publică la care este detașată va emite o decizie sau un ordin prin care va stabili drepturile salariale aferente funcției ocupate în organigrama proprie, potrivit Legii nr. 153/2017, în această din urmă situație, fiind respectate principiile egalității și nediscriminării, având în vedere că persoanei detașate i se vor stabili exact aceleași drepturi salariale ca unui angajat propriu al autorității sau instituției publice care ocupă o funcție identică.

Ulterior stabilirii drepturilor salariale, persoana detașată are dreptul de a opta să încaseze drepturile care îi sunt mai favorabile (în cauza dedusă judecății, drepturile salariale stabilite de angajatorul privat de la care provine), plata efectivă realizându-se, potrivit dispozițiilor din Codul muncii, de angajatorul la care este persoana este detașată, respectiv de instituția sau autoritatea publică.

Astfel, instituția sau autoritatea publică nu va achita salariul pe care l-a stabilit corect conform Legii nr. 153/2017, ci un alt salariu, respectiv cel pe care l-ar fi achitat angajatorul privat de la care provine persoana detașată.

Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, detașarea personalului contractual din cadrul MMACA a fost realizată în conformitate cu dispozițiile Codului muncii, cu încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate și cu aprobarea ordonatorului principal de credite, persoanele detașate fiind îndreptățite să beneficieze de drepturile salariate mai avantajoase.

În concluzie, contrar celor suținute de recurenta pârâtă, intimatul reclamant a respectat legislația muncii referitoare la personalul detașat din mediul privat.

În ceea ce privește susținerile recurentei pârâte referitoare la caracterul excepțional al detașării, în raport cu regula generală a angajării prin concurs sau examen, Înalta Curte constată că acestea reprezintă un aspect de oportunitate și nu de legalitate, urgența ocupării unui numit post fiind o chestiune pe care o apreciază angajatorul în organigrama căruia se regăsește postul respectiv. Or, cu privire la necesitatea concretă a ocuparii respectivelor posturi și la consecințele care ar fi decurs dacă acele posturi nu erau ocupate (necesitate invocată de intimatul reclamant), recurenta pârâtă nu a adus nicio critică, invocând doar chestiuni generale precum afectarea principiului sustenabilității fianciare, obligația utilizării eficiente a resurselor bugetare, practicarea unui management financiar sănătos sau a unei bune gestiuni financiare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect intanța de fond a reținut că II.1 din decizia nr. 6/2019 și implicit încheierea nr. 43/17.06.2019, sunt nelegale, motiv pentru care, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, le-a anulat, cu consecința admiterii actiunii.

În ceea ce privește măsura nr. II.3. din Decizia nr. 6/24.05.2019, recurenta pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că M.M.A.C.A. nu a verificat dacă în cadrul comisionului achitat au fost incluse sau nu cheltuielile cu cazarea, transportul, diurna și asigurarea medicală pentru delegatul societății prestatoare de servicii.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond și contrar celor susținute de recurenta pârâtă, că prețul serviciilor organizatorului, respectiv comisionul, nu cuprinde cheltuielile acestuia determinate de contract, întrucât are o natură juridică diferită, acesta reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Acest aspect rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 10 din Anexa 1 la Ordinul ministrului economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri nr. 455/16.05.2016 care reglementează cheltuielile eligibile de a fi decontate, comisionul fiind prevăzut ca o cheltuială distinctă față de cheltuielile cu cazarea, transportul, diurna și asigurarea medicală pentru persoanele care organizează și coordonează acțiunile.

De asemenea, atât pentru comision, cât și pentru cheltuielile cu cazarea, transportul, diurna și asigurarea medicală ale personalului organizatorului târgului internațional există aprobarea ordonatorului principal de credite.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că angajarea cheltuielilor cu cazarea, transportul, diurna și asigurarea medicală ale personalului organizatorului târgului internațional este legală, acestea neputând fi incluse în comisionul solicitat de societate, comison care reprezintă contravaloarea serviciilor prestate.

În ceea ce privește măsura nr. II.4. din Decizia nr. 6/24.05.2019, recurenta pârâtă a apreciat, în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit că declarația pe propria răspundere prezentată de către beneficiarul unui ajutor de minimis, participant la un târg internațional/misiune economică "este suficientă" întrucât comisia de selectare a firmelor participante nu are competențe și atribuții de verificare a condițiilor de eligibilitate, în condițiile în care legiuitorul a considerat că este obligatorie verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către beneficiarii ajutoarelor de minimis și nu opțională.

Înalta Curte constată că un operator economic trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate, condiții reglementate de prevederile art. 3 alin. (1) și art. 9 din Anexa la H.G. nr. 296/2007 respectiv: existența în obiectul lor de activitate a operațiunii de export; nomenclatorul de export corespunde cu profilul târgului la care se solicită participarea; produsele sunt de concepție și/sau marcă proprie, de calitate și cu valoare adăugată ridicată.

Una dintre condițiile de eligibilitate pe care operatorii economici trebuie să o îndeplinească este aceea ca produsele să fie de concepție și/sau marcă proprie. Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, dacă verificarea îndeplinirii acestei condiții în ipoteza în care vizează înregistrarea mărcii la OSIM se realizează prin consultarea bazei de date administrate de OSIM, în absența unei înscrieri în registrul mărcilor, proveniența sau originalitatea produsului este dovedită cu declarația pe propria răspundere a fabricantului, potrivit căreia produsul este de concepție proprie.

De asemenea, instanța de control judiciar constată, contrar celor susținute de recurenta pârâtă, că art. 4 din Ordinul MECRMA nr. 455/2016 nu impune efectuarea de verificări suplimentare cu privire la conformitatea cu adevărul a declarației pe propria răspundere a fabricantului, potrivit căreia produsul este de concepție proprie. Aceste dispoziții impun verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, respectiv a documentelor prevăzute expres de lege și a aspectelor care intră în atribuțiile comisiei și care pot fi efectiv verificate de această comisie.

Or, în cauză, comisia de selecție din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a verificat toate documentele depuse de societăți conform dispozițiilor din H.G. nr. 296/2007 și Ordinul nr. 455/2016.

Mai mult, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în calitate de furnizor de ajutor de minimis, a întreprins controale la târgurile și misiunile internaționale prin delegații ministerului, fiind depuse la dosar procesele-verbale încheiate de reprezentantul intimatului reclamant cu reprezentantul patronatului reprezentativ pentru specificul târgului și cu reprezentantul societății organizatoare, la târgul A. din 16-22.07.2018.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că măsura nr. II.4 este nelegală, neputându-i-se imputa intimatului reclamant nedovedirea provenienței produselor prin alte documente în afară de declarația pe proprie răspundere a fabricantului care beneficiază de ajutorul de minimis.

În ceea ce privește măsura nr. II.5. din Decizia nr. 6/24.05.2019, recurenta pârâtă a susținut, în esență, că materialele de promovare achiziționate de către M.M.A.C.A. nu au fost repartizate în totalitate firmelor participante (beneficiare a ajutoarelor de stat), acestea fiind repartizate, în mod nelegal, și delegatului firmei organizatoare (prestatorul serviciilor de organizare a evenimentelor internaționale) și reprezentantului patronatului de ramură/asociației profesionale prezent la acțiune.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, conform proceselor-verbale de recepție și distribuire a materialelor promoționale, video-cataloage, powerbank-uri, dispozitive antipierdere bluetooth, memory stick-uri, pixuri personalizate au fost repartizate atât reprezentantului patronatului de ramură/asociației profesionale prezent la acțiune, cât și delegatului societății organizatoare a evenimentului.

Materialele promoționale au rolul de a crește vizibilitatea produselor românești la târguri prin distribuirea către potențiali cumpărători sau parteneri externi, astfel că acestea nu sunt destinate doar beneficiarilor de ajutor de minimis.

În condițiile în care Salonul românesc de la târgurile internaționale este promovat prin efortul concertat al reprezentanților patronatului, ministerului, organizatorului de târg precum și al producătorilor români, materialele promoționale sunt folosite de către delegatul patronatului tot în beneficiul firmelor.

De altfel, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, în prezenta cauză, toate materialele promoționale au fost distribuite vizitatorilor atingându-se astfel scopul pentru care au fost produse, cu mențiunea că firma organizatoare păstrează mostre pentru decont și pentru potențiale controale.

Așadar, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei pârâte referitoare la acordarea materialelor de promovare, în mod nelegal, delegatului patronatului.

În ceea ce privește măsura nr. II.7. din Decizia nr. 6/24.05.2019, recurenta pârâtă a susținut, în esență, că ocuparea postului de director economic și întocmirea fișei de post aferentă acestuia, ambele atribuții ale ordonatorului de credite al MMACA, s-a efectuat cu nerespectarea prevederilor art. 19 lit. b)

3

) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 19 lit. b)

3

) din Legea nr. 500/2002, dobândirea și menținerea certificatului de atestare în domeniul Sistemului European de Conturi reprezintă condiție specifică obligatorie pentru ocuparea postului de conducător al compartimentului financiar-contabil, ordonatorii de credite având obligația modificării corespunzătoare a fișelor de post respective. La ocuparea postului de conducător al compartimentului financiar-contabil ordonatorii de credite au obligația de a verifica întrunirea condițiilor prevăzute de prezenta lege.

În cauza dedusă judecății, se observă că, prin Ordinului ministrului pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat nr. 1455/30.10.2018, persoana care ocupa funcția de auditor a fost desemnată să exercite, cu caracter temporar, funcția publică de director al Direcției Economice din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Contrar celor susținute de recurenta pârâtă, persoana desemnată să exercite, cu caracter temporar, funcția publică de conducere de director al Direcției Economice nu trebuie să dețină Certificatul de Atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi, întrucât art. 19 lit. b)

3

) din Legea nr. 500/2002 se referă la conducătorul compartimentului financiar-contabil. Or, directorul Direcției Economice nu ocupă postul de conducător al compartimentului financiar-contabil.

Mai mult, obligația deținerii certificatului de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de conturi nu a fost prevăzută printre criteriile pentru ocuparea postului de director al Direcției Economice din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și nu este inclusă în fișa postului.

De altfel, având în vedere că nu s-a solicitat îndeplinirea condiției referitoare la deținerea Certificatului de Atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi de către titularul postului de director al Direcției Economice, suspendat din funcție, nu se poate susține că această condiție se impune în privința persoanei care fost desemnată să exercite, cu caracter temporar, respectiva funcție.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut și nelegalitea măsurii nr. II.7.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 904 din 4 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.