ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5809/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cadrul procesual

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal la data de 28.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta ASOCIAȚIA CENTRUL PENTRU POLITICI DURABILE ECOPOLIS a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București suspendarea executării următoarelor trei acte administrative:

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 860/17.02.2022, Tribunalul București, secția II-a contencios administrativ Fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA CENTRUL PENTRU POLITICI DURABILE ECOPOLIS, în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București, și a suspendat executarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal - Sector 2, București, a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 443/26.07.2018 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Zona de Sud a Sectorului 4, București și a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 242/18.06.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal - PUZ Coordonator Sector 5, București până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei soluții au formulat cerere de recurs Consiliul General al Municipiului București în nume propriu, A. în calitate de consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București prin consilier general B., solicitând casarea sentinței civile nr. 860/2022, cu reținere spre rejudecare, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecata, ca neîntemeiată.

Urmare promovării căii de atac a recursului, dosarul a fost înaintat Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ, sub același număr, respectiv nr. x/2021.

Pe parcursul judecării recursurilor recurenta din prezenta cauză, doamna C., alături de alți petenți, au depus la dosar cereri de intervenție accesorie, solicitând admiterea în principiu a acestora.

Prin încheierea de ședință din data de 05.07.2022 completul învestit cu judecarea recursurilor și implicit cu analizarea cererilor de intervenție, a respins, ca inadmisibile, în principiu, toate cererile de intervenție accesorie formulate în interesul intimatei - reclamante și al recurentului - pârât CGMB, inclusiv cererea de intervenție formulată de recurenta C..

După respingerea cererii de intervenție, petenta C., prin reprezentantul său, a formulat oral Cerere de recuzare a membrilor completului de judecată.

Hotărârea ce fac obiectul controlului judecătoresc dedus judecății de față

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12 iulie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Completul cu numărul imediat următor celui ce a fost recuzat, respectiv Completul nr. 4, din compunerea căruia nu a făcut parte nici un judecător dintre judecătorii recuzați, admițând excepția inadmisibilității cererii de recuzare, invocată din oficiu, a respins cererea de recuzare formulată de petenta C., ca inadmisibilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva acestei încheieri a exercitat calea de atac a recursului petenta C., și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzeio unei alte instanțe de același grad, deoarece buna adminstrare a justiției depinde de acest aspect.

În dezolvarea criticilor sale a susținut, în esență, recurenta - petentă că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură imperative prevăzute de art. 40 alin 1, teza I C. proc. civ. prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 174 C. proc. civ.

Prin folosirea sintagmei" va respinge", legiuitorul a reglementat în mod clar sub o formă imperativa modalitățile de respingere a unei cereri formulate de o persoană care nu are calitate procesuală, respectiv "respingerea cererii formulată ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală."

Or, instanța care a soluționat cererea de recuzare a decis să respingă recuzarea ca inadmisibilă, soluție ce se află în totalitate în afara normei de procedură prevăzută de art. 40 alin. (1) C. proc. civ.

Cu atât mai mult, consideră că, în cazul cererii de recuzare sancțiunea inadmisibilității intervine doar în cazurile prevăzute de art. 47 alin. (2) și (3); respectiv pentru situații vădit nelegale, precum situația în care se invocă alte motive decât cele prevăzute de art. 41 și 42 C. proc. civ., recuzarea altor judecători decât cei care fac parte din completul căruia i s-a repartizat pricina sau recuzarea unui judecător de mai multe ori pentru același motiv.

Consideră că excepția inadmisibilității nu este aplicabilă din moment ce petenta a investit instanța cu o cerere de recuzare a judecătorilor din completul căruia i s-a repartizat cauza, iar acțiunea ce are ca scop înlăturarea stării de incompatibilitate a judecătorului este admisibilă în temeiul legii.

Apreciază că noțiunea de admisibilitate este legată de tot ce înseamnă procedură judiciară, fiind o concretizare a dreptului la un proces echitabil, asigurat prin liberul acces la justiție. Admisibilitatea unei cereri adresate instanțelor de judecată constituie materializarea și particularizarea dreptului la un proces echitabil și liberului acces la instanță transpuse din abstractul lor, general în concretul și specificul fiecărei proceduri, fiind astfel o condiție; sau o sumă de condiții prevăzute de lege pentru adresarea cererii instanței, în scopul și cu posibilitatea examinării ulterioare a acesteia în fond. Admisibilitatea nu implică și nici nu exclude temeinicia sau legalitatea cererii, acestea fiind aspecte ce țin de fondul cauzei, ci reprezintă doar un filtru1 procedural prealabil, menținut de echilibrul între două tendințe aparent opuse ce constau pe de o parte în drepturile menționate anterior, iar pe de altă parte în condițiile formale și uneori restrictive impuse de legiuitor.

În concret însă, admisibilitatea poate fi constituită din mai multe elemente, de obicei formale, care reglementează modalitatea de adresare a cererii către instanță de judecată și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi examinată în fond.

Neîndeplinire. acestor cerințe legale de admisibilitate trebuie să conducă la imposibilitatea oricărei analize asupra pretenției concrete și la împiedicarea examinării fondului prin efectul legii iar mai apoi instanța să constate inadmisibilitatea cererii. Astfel inadmisibilitatea ar trebui să fie văzută ca o sancțiune pentru nerespectarea condițiilor legale de admisibilitate și mai apoi ca o soluție pronunțată de instanță.

Or, nefiind încălcată nicio condiție de admisibilitate instituită prin lege pentru formularea cererii de recuzare, susține recurenta că situația nu permite invocarea excepției inadmisibilității și cu atât mai mult nu permite admiterea acestei excepții.

Prin faptul că instanța investită cu soluționarea recuzării a ales să respingă cererea prin admiterea excepției inadmisibilității și nu a excepției lipsei de calitate procesuală, i-a creat o vătămare, prin faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare pe care l-ar fi întemeiat pe dispozițiile art. 14 C. proc. civ.

Astfel, dacă instanța ar fi ales să invoce excepția lipsei calității procesuale, aceasta ar fi avut obligația ca mai înainte de a respinge cererea, să solicite dovada calității procesuale active, această situație nemaifiind incidență și în cazul excepției inadmisibilității.

Completul învestit cu soluționarea recuzării a urmărit însă să respingă cât mai rapid cererea de recuzare pentru a le facilita judecătorilor recuzați posibilitatea de a se pronunța.

Invocarea excepției lipsei calității procesuale de către instanță din oficiu, este mijlocul procesual prin care este semnalată lipsa calității procesuale a uneia dintre părți, lucru care s-ar putea traduce ca o inexistență a unei legături între persoana chemată în judecată și raportul juridic de drept material invocat.

Admiterea acestei excepții de fond, absolute, are drept consecință respingerea' cererii de chemare în judecată pe motiv că a fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală.

Așadar din moment ce obiectul cererii era reprezentat de verificarea imparțialității judecătorilor din completul investit cu soluționarea recursului și nu de verificarea unui raport juridic de drept material, analiza admisibilității nu ar fi trebuit să se raporteze în principal la calitatea petentei.

Consideră astfel că dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. pen._C a fost încălcat, deoarece completul a invocat și admis o excepție ce nu se potrivea situației juridice prezentate, astfel, prin acest mod am fost împiedicată să formulez apărări și totodată să își exprime argumentele cu privire la calitatea procesuală pe care o deține.

Din moment ce nu a avut posibilitatea discutării excepției ce vizează calitatea sa procesuală, această situație (fiind soluționată pe calea excepției inadmisibllității fapt ce a condus la o respingere sumară a cererii de recuzare) consideră că vătămarea rezultă din lipsa sa de apărare.

De asemenea, mai susține recurenta că trebuie luată în considerare vătămarea produsă prin posibilitatea creată completului pentru care s-a cerut recuzarea de a se pronunța în cauză.

Având în vedere că instanța a invocat o excepție neîntemeiată iar soluția de respingere a avut la bază exclusiv această excepție, având în vedere argumentele expuse și dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. civ. consideră că încheierea din data de 12.07.2022 este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de petenta C. a formulat întâmpinare doar intimatul Municipiul București - prin Primarul General al Municipiului București, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, în subsidiar, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, în al doilea subsidiar, ca lipsit de interes, în al treilea subsidiar, ca tardiv formulat și, în al patrulea subsidiar, ca neîntemeiat.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatului Municipiul București - prin Primarul General al Municipiului București i-a fost comunicată recurentei C. în termenul legal, aceasta nu a combătut apărările autorității în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelul completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 07.10.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționarea recursului ce face obiectul judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta C. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Înainte de a proceda la analizarea pe fond a recursului, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza mai întâi excepțiile invocate de intimatul Municipiul București - prin Primarul General al Municipiului București, în cadrul întâmpinării, respectiv excepția inadmisibilității recursului, excepția lipsei de interes și excepția lipei calității procesuale, reținând deopotrivă că reprezentantul intimatului, în cadrul dezbaterilor orale din ședința publică de la acest termen de judecată, a renunțat la excepția tardivității, invocată, de asemenea, în cadrul întâmpinării.

Înalta Curte va analiza împreună excepțiile inadmisibilității și lipsei calității recurentei de a promova calea de atac a recursului, în considerarea faptului că acestea vizează în esență aceeași problemă, respectiv că recurenta nu este parte în procesul de bază, dat fiind faptul că cererea sa de intervenție accesorie a fost respinsă de instanța învestită cu judecata recursului, ca inadmisibilă, în principiu.

Înalta Curte constată netemeinicia acestora, în considerarea faptului că, deși este adevărat faptul că terțul dobândește calitatea de parte în proces doar din momentul și sub condiția admiterii în principiu a cererii sale de intervenție voluntară, textul art. 53 C. proc. civ. nu înlătură dreptul titularului cererii de recuzare de a promova calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care i-a fost respinsă cererea de recuzare, altfel s-ar îngrădi dreptul la un grad de jurisdicție, în contra principiului dreptului de acces liber la justiție, astfel cum este prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

De asemenea, prevederile alin. (2) ale aceluiași text de lege, dispun că încheierea prin care s-a încuviințat sau s-a respins abținerea, cea prin care s-a încuviințat recuzarea și încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut de art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Constată, astfel, instanța de control judiciar că, în ceea ce privește cererea de recuzare, din interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 53 C. proc. civ., rezultă că legiuitorul a statuat că nu este supusă căii de atac încheierea prin care s-a încuviințat recuzarea sau încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut de art. 48 alin. (3), restul situațiilor care au condus la respingerea acesteia, pentru alte cazuri decât cel de la art. 48 alin. (3), putând fi supuse controlului judiciar, posibilitatea atacării soluției de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care a fost soluționată cauza, având drept scop garantarea desfășurării normale și imparțiale a judecății.

Fiind un act procedural emis în rezolvarea unei cereri incidentale, indiferent de existența sau nu a calității procesuale a petentei C. în litigiul principal, el este opozabil părții care a demarat procedura a cărei soluționare s-a realizat prin încheierea atacată.

De asemenea, chiar dacă prin încheierea din 05 iulie 2022 instanța învestită cu litigiul principal a respins, ca inadmisibilă, în principiu, cererea acesteia de intervenție accesorie în interesul CGMB, în condițiile în care prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12 iulie 2022 s-a luat și măsura respingerii cererii de recuzare formulată de aceeași parte, nu se poate aprecia că aceasta nu are deschisă nici o cale de atac împotriva acestei soluții sau că nu are calitatea de a promova această cale de atac.

Or, în considerarea art. 53 alin. (1) C. proc. civ., calitatea de parte care poate ataca încheierile prin care a fost respinsă cererea de recuzare se referă inclusiv la petenta care a formulat respectiva cerere.

O interpretare contrară înseamnă, pe de o parte, a înfrânge voința legiuitorului care a statuat în mod clar ce anume încheieri nu sunt supuse căii de atac, dar, ar împiedica tocmai persoana care a formulat o asemenea cerere de a declara calea de atac garantată de lege împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea, ceea ce ar îngrădi dreptul părților la un grad de jurisdicție, în contra principiului dreptului de acces liber la justiție, astfel cum este prevăzut de art. 6 C. proc. civ. dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sintagma "numai de părți" cuprinsă în cadrul dispozițiilor anterior menționate, referindu-se inclusiv la titularul cererii de recuzare, neputând fi interpretată în sens restrictiv, doar cu referire la calitatea părților din procesul de bază.

Pentru aceste considerente, reținând că recurenta este titularul cererii de recuzare respinsă prin încheierea ce face obiectul controlului judecătoresc, că recursul ce a făcut obiectul dosarului în care a fost formulată cererea de recuzare a fost soluționat, prin hotărâre definitivă, iar cererea de recuzare nu a fost respinsă ca rămasă fără obiect, raportat la dispozițiile art. 48 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, excepția inadmisibilității recursului și excepția lipsei calității procesuale, invocate de intimatul Municipiul București - prin Primarul General al Municipiului București.

Aceeasi va fi soluția și în cazul excepției lipsei de interes, invocată de același intimat, reținând că, raportat la dispozițiile art. 33 din C. proc. civ., interesul recurentei subzistă și acesta constă în schimbarea soluției ce a fost dată cererii sale de recuzare, în sensul admiterii acesteia.

În condițiile în care hotărârea prin care " s-a soluționat cauza" este definitivă, sunt incidente dispozițiile tezei a II-a a articolului 53 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că " Încheierea (de recuzare) va putea fi atacată cu recurs la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri", astfel că, susținerile intimatului, în sensul că nu ar exista interes " câtă vreme petenta nu a contestat încheierea împreună cu hotărârea Curții de Apel București", nu pot fi reținute, fiind fără suport legal.

În concluzie, se constată că împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare, titularul acesteia poate exercita calea de atac, deoarece justifică în mod evident interesul atacării soluției, drept pe care recurenta C. l-a valorificat, prin recurarea încheierii din 12 iulie 2022, din perspectiva respingerii, ca inadmisibilă, a cererii sale de recuzare.

Pe cale de consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., instanța va respinge excepțiile invocate de intimatul Municipiul București - prin Primarul General al Municipiului București, respectiv excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale și excepția lipsei de interes a recurentei în promovarea recursului, ca nefondate.

În continuare, procedând la analizarea pe fond a recursului, Înalta Curte constată că, astfel cum a expus și anterior, prezentul recursul este promovat împotriva unei încheieri premergătoare prin care recurentei i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată împotriva membrilor completului învestit implicit cu soluționarea cererii sale de intervenție accesorie, pe considerentul că este terț în raport cu procesul, în condițiile în care cererea acesteia de intervenție accesorie a fost respinsă în principiu, ca inadmisibilă.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale și a regulilor de procedură, neputând fi reținut motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat de recurentă.

Astfel, potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

În cadrul cererii sale de recurs recurenta a invocat încălcarea normelor de procedură imperative prevăzute de art. 40 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că " De asemenea, în cazul lipsei calității procesuale sau a interesului, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori, ca lipsită de interes, după caz".

Susține astfel recurenta că excepția inadmisibilității invocată și admisă de instanță nu este aplicabilă, din moment ce partea a învestit instanța cu o cerere de recuzare, iar acțiunea ce are ca scop înlăturarea stării de incompatibilitate a judecătorului este admisibilă în temeiul legii.

Consideră astfel recurenta că, în cazul cererii de recuzare sancțiunea inadmisibilității intervine doar în cazurile prevăzute de art. 47 alin. (2) și (3); respectiv pentru situații vădit nelegale, precum situația în care se invocă alte motive decât cele prevăzute de art. 41 și 42 C. proc. civ., recuzarea altor judecători decât cei care fac parte din completul căruia i s-a repartizat pricina sau recuzarea unui judecător de mai multe ori pentru același motiv.

Aceste critici nu pot fi primite de instanța de control judiciar raportat la dispozițiile art. 44 alin. (1) și art. 65 alin. (1) C. proc. civ. ce prevăd următoarele:

Art. 44 Recuzarea:

"1) Judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri".

Art. 65 Situația intervenientului:

1) Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale".

Raportat la aceste dispoziții, în condițiile în care cererea de intervenție accesorie formulată de recurentă fusese anterior respinsă în principiu, ca inadmisibilă, de către instanța învestită cu judecarea căii de atac a recursului, în mod legal completul învestit cu judecarea cererii de recuzare formulată de recurentă, ce nu dobândise calitatea de parte în proces, respectiv de intervenientă, nefiindu-i admisă în principiu cererea de intervenție, a respins cererea de recuzare, ca inadmibilă, calitatea de parte (în proces) a titularului cererii de recuzare reprezentând o condiție de admisibilitate a cererii de recuzare.

Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a respins cererea de recuzare, ca inadmisibilă și nu pentru lipsa calității procesuale, astfel cum eronat susține recurenta, având în vedere că, raportat la dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală vizează fondul dreptului, fondul " raportului juridic litigios...dedus judecății", iar acest raport nu a fost analizat de instanța învestită cu cererea de recuzare.

Înalta Curte nu-și poate însuși interpretarea recurentei conform căreia sancțiunea inadmisibilității intervine doar în cazurile prevăzute de art. 47 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., dispozițiile menționate la art. 44 alin. (1) C. proc. civ., vizând tot admisibilitatea cererii.

Câtă vreme aceste dispoziții impun o condiție de admisibilitate a cererii de recuzare și anume, ca aceasta să fie formulată de către o persoană care are calitatea de parte în proces, rezultă că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulată de recurenta, ce nu a dobândit niciodată calitatea de parte în dosar, rămânând un terț față de cauză, este legală, iar criticile recurentei nu pot conduce la reformarea acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar soluția dată de instanța de fond este legală și reflectă corecta aplicare și interpretare a dispozițiilor 44 alin. (1) și ar5. 47 alin. (1) C. proc. civ.,motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepțiile invocate de intimatul - pârât Municipiul București prin Primarul General al Municipiului București, ca nefondate, respingând, ca atare și recursul promovat de recurenta-petentă C., cu consecința menținerii, ca legale, a încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate de intimatul - pârât Municipiul București prin Primarul General al Municipiului București, ca nefondate.

Respinge recursul formulat de recurenta-petentă C. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 12 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.