ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5806/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022 reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând instanței:

I. Anularea H.G. nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19.

II. Suspendarea executării anexelor H.G. nr. 171/2022 care condiționează accesul si participarea la activități și la servicii de prezentarea certificatului de vaccinare/testare/trecere prin boală până la data de încetării aplicabilității hotărârii de guvern atacate.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți

Prin sentința civilă nr. 372 din 28 februarie 2022 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, ca neîntemeiată.

Respinge excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării H.G. nr. 34/2022 ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecat formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, PRIN PRIM MINISTRU și prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, ca neîntemeiată."

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 martie 2022 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal admițând sesizarea din oficiu, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 372/28.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022 în sensul că se va scrie și citi corect "Respinge cererea de suspendare a executării H.G. nr. 171/2022 ca neîntemeiată", în loc de "Respinge cererea de suspendare a executării H.G. nr. 34/2022 ca neîntemeiată", cum în mod greșit s-a consemnat

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 372 din 28 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A., în cadrul căruia, fără a încadra expres criticile sale în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, susținând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, respectiv a art. 16 și art. 53 din Constituția României, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 3 și 4 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 55/2020).

Într-un prim motiv de recurs s-a susținut că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020

Dispoziția legală invocată este clară: starea de alertă se instituie și se prelungește prin hotărâre de guvern, la propunerea minstrului de interne. Deci, tebuie să existe un înscris asumat prin semnătură de ministrul afacerilor interne prin care acesta, și nu altă persoană sau entitate, să propună prelungirea stării de alertă. Faptul că ministrul afacerilor interne este de acord cu prelungirea stării de alertă nu echivalează cu faptul că acesta a și propus prelungirii stării de alertă, întrucât verbul a fi de acord nu este sinonim cu verbul a propune.

În speță nu s-a făcut dovada existenței unui astfel de înscris. Voința ministrului afacerilor interne de a propune prelungirea stării de alertă trebuie să fie expresă, materializată într-un înscris semnat de acesta, iar nu dedusă din diverse împrejurări, cum ar fi participarea la acestuia la ședințele CNSU sau calitatea sa de membru al CNSU. Hotărârea NCSU prin care se propune prelungirea stării de alertă este semnată numai de primul ministru și din cuprinsul ei nu rezultă că ministrul afacerilor interne a formulat propunerea de prelungire a stării, de alertă. Nici împrejurarea că ministrul afacerilor interne a semnat Nota de fundamentare nu prezintă relevanță, întrucât aceasta reprezintă un înscris distinct de propunerea de prelungire a stării de alertă, fiind emisă în raport de dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 (prin nota de fundamentare analizându-se factorii de risc prevăzuți de textul de lege menționat), iar nu în raport de art. 4 alin. (1) din lege.

Într-adevăr, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 instituie o condiție formală, ca prelungirea stării de alertă să fie propusă de ministrul afacerilor interne, însă dacă legea impune o astfel de condiție, ea trebuie îndeplinită. Guvernul pretinde tuturor persoanelor să respecte legea, în sens larg, inclusiv hotărârile de guvern pe care le emite, însă, în aceeași măsuri, are obligația de a respecta toate obigațiile de formă și de fond prescrise de legi, inclusiv condițiile formale pentru emiterea hotărârii de guvern de prelungire a stării de alertă prevăzute de art. 3 și 4 din Legea nr. 55/2020.

Cu privire la dispozițiile legale referitoare la avizul Consiliului Legislativ apreciază recurenta că instanța de fond a încălcat art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 în spiritul său, întrucât motivarea nu trebuie să fie formală, ci concretă, respectiv să explice în concret cum este respectat principiul egalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, iar nu o altă dispoziție constituțională.

Recurenta arată că nu a susținut că avizul Consiliului Legislativ nu ar fi consultativ, ci a susținut că nu au fost respectate exigențele art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 în litera și în spiritul lor - "Observațiile și propunerile Consiliului Legislativ privind respectarea normelor de tehnică legislativă vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de act normativ. Neacceptarea acestora trebuie motivată în cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau într-o notă însoțitoare".

După cum a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu este suficient să se arate că măsurile luate prin hotărârea de guvern se circumscriu principiului egalității de tratament juridic pentru situații identice sau comparabile, fără a se arată, în concret, cum se circumscriu respectivele măsuri principului invocate. De asemenea, cu privire la măsurile care presupun limitarea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale nu este suficient să se arate că acestea sunt luate în scopul asigurării unei protecții adecvate a dreptului la viață, la integritate fizică și psihică și la ocrotirea sănătății. Cu privire la aceste măsuri, ce presupun limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale recurenta susține că trebuie să se explice, în concret, cum este respectat principiul egalității în drepturi astfel cum este el reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituție, chestiunea referitoare la scopul luării măsurilor vizând în realitate prevederile art. 53 alin. (1) din Constituție, iar nu ale art. 16 alin. (1) și 53 alin. (2) din legea fundamentală.

Într-o altă critică recurenta arată că instanța de fond a interpretat si aplicat greșit dispozițiile art. 53 și 16 din Constituția României și dispozițiile Legii nr. 55/2020 care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale

Susține astfel că scopul măsurilor luate de Guvern nu se confundă cu necesitatea și proporționalitatca acestora, sunt reglementate distinct de art. 53 din Constituție, astfel că distinct trebuie îndeplinite de Guvern și verificate de instanță.

Restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale pentru persoanele care nu prezintă certificat de vaccinare/testare/trecere prin boală nu este reglementată legal. Legea nr. 55/2020 stabilește numai categoriile de drepturi și libertăți fundamentale al căror exercițiu poate fi restrâns, astfel că în aplicarea legii executivul nu poate adăuga la lege și stabili și categoriile de persoane cărora Ii se aplică restrângerile. Guvernul aplică legea așa cum este dată, nu poate, în lipsa unei abilitări date prin lege, să stabilească cui se aplică excepția constând în restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale. Hotărârea de guvern atacată dată în executarea Legii nr. 55/2020 nu este emisă în limitele și potrivit normelor care le ordonă cum apreciază instanța de fond, având în vedere faptul că deși legea stabilește numai categoriile de drepturi și libertăți fundamentale ce pot fi restrânse, hotărârea de guvern stabilește - fără a exista în acest sens o prevedere legală, fără ca Guvernul sa fie abilitat în acest sens - și categoriile de persoane cărora le este restrâns exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale. în consecință, se reține și încălcarea limitelor de competență a emitentului actului atacat.

Măsura restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale pentru persoanele care nu prezintă certificat de vaccinare/testare/trecere prin boală este discriminatorie, toate persoanele sunt într-o situație identică - respectiv toate persoanele, indiferent că dețin în format material sau electronic înscrisul care atestă vaccinarea/testarea trecerea prin boală sau nu dețin acest înscris pot să fie sau pot să nu fie purtătoare și transmițătoare de virus - dar tratamentul juridic este diferit - numai persoanelor care nu prezintă înscrisul constând în certificatul de vaccinare/testare/trecere prin boală le este restrâns exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale. Instanța susține că efectele pandemiei de covid 19 sunt diferite asupra unor categorii de persoane din punct de vedere al vulnerabilității, ceea ce justifică tratamentul diferit. Apreciază că nu s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar de către pârât că efectele infecției sunt diferite la persoanele vaccinate și nevaccinate; dacă internările în spitale și decesele se înregistrau numai la persoane nevaccinate poate se putea pune problema inexistenței discriminării, dar în situația existentă - în care există se îngregistrază infectări, internări în spitate și decese și în rândul persoanelor care se vaccinează și, suplimentar, acestea pot avea (evident anterior decesului) ca urmare a vaccinului, efecte adverse ce s-au manifestat până la acest moment, respectiv abia 1 an de la începerea vaccinării, foarte diverse, de la înroșirea locului vaccinului, până la boli grave și boli rare (s-au raportat și decese care au fost urmarea vaccinului) - existența discriminării este cu prisosință dovedită. De asemenea, numărul infectărilor este comparabil între vaccinați și nevaccinați (55,8% nevaccinați nu reprezintă un procent în favoarea vaccinaților, în raport de faptul că numărul nevaccinaților depășește numărul vaccinaților în populația țării). Numărul mai mare al deceselor în categoria vaccinaților (dacă" raportările sunt corecte) nu este un argument în susținerea măsurilotr pentru că nu se dovedește câ au fost infectați de vaccinați. Dacă problema este a sistemului medical, pentru că nu sunt suficiente paturi, aceasta trebuie rezolvată, de exemplu cu alocarea sumelor ce au fost cheltuite pentru ce le 120000000 de milioane de vaccinuri cumpărate și ncfolosite sau cu sumele plătite posturilor tv private pentru promovarea vaccinurilor. Aceasta este o chestiune de oportunitate, cum cheltuiește guvernul banii, dar se transformă într-o chestiune de necessitate și proporționlitate dacă guvernul folosește banii publici pentru achiziționarea unui număr halucinant de vaccinuri raportat la populația țării și în același timp nu are suficiente paturi de spital și medicamente pentru tratarea infecției.

Măsura nu este proporțională, pentru că nu este justificată științific. Nu este dovedită științific o legătură între restrângerile reglementate prin actul atacat și scopul care se spune că este urmărit, stoparea/încetinirea transmiterii virusului. în acest sens este evidentă situația din alte țări, în care deși populația este vaccinată în procent mult mai mare decât la noi (de exemplu în Franța, Germania, Israel sau inclusiv în prezent Marca Britanic). De asemenea, este evidentă situația în în orașe mari din România cum este de exemplu Capitala - menționată chiar în actele oficiale depuse la dosar de partea adverse, unde nivelul de infectare este mai mare decât în alte localități deși rata de vaccinare este superior altor localități - sau alte orașe mari sau localități precum cea mia mare comună din țară aflată în județul Cluj.

Măsura nu este nici necesară. Realitatea este diferită de cea menționată în cifrele oficiale (însuși ministrul sănătății a arătat că până în prezent s-au infectat circa 10000000 de persoane, deși oficial numărul infectaților este de circa 2000000, iar ministrul afacerilor interne a arătat că la vaccinarea la chiuvetă Românie este pe primul loc în Europa, deci numărul certificatelor de vaccinare este în realitate mult mai mic decât cel dat în cifrele oficiale), iar instanța trebuie sa țină cont de aceste realități, pentru că sunt aduse la cunoștința persoanelor de membri ai guvernului, iar nu de simpli cetățeni, totuși, chiar și din cifrele oficiale rezultă că măsura nu este necesară, întrucât pentru cvasimajoritatea persoanelor efectele sunt insignifiante sau, cel puțin, pot fi tratate fără fără aglomerarea spitalelor, efectele virusului afectând, preponderant, astfel cum rezultă din analiza depusă Ia dosar (tabelul cu privire Ia numrul deceselor), persoane vârstnice care prezentau și comobidități care, având în vedere situația lor personală, fără intervenția guvernului, nu frecventează săli de sport, săli de concerte, malluri.

Cu privire la purtarea măștilor, recurenta susține că instanța nu a analizat toate argumentele invocate de recurentă, limitându-se a arăta numai faptul că potrivit notei de fundamentare depuse de guvern că s-ar fi observat anumite chestiuni. In condițiile în care nu se menționează cine a observat și în de document a observat aceste chestiuni mențiunile reținute de instanță, în condițiile în care aceste observații nu sunt ale unor specialiști care au ajuns la aceste concluzii în urma unor studii, cele arătate nu pot fi luate în considerare. De asemenea, după cum am arătat, întrucât măsura purtării măștii a fost instituită potrivit hotărârilor de guvern de instituire și prelungire a stării de alertă pentru o foarte îndelungată perioadă de timp, cel puțin în spațiile închise, pentru verificarea necesității, proporționalității, dar și scopului măsurii, era necesar să se dovedească faptul că beneficiile purtării măștii depășesc riscurile, că purtarea măștii timp îndelungat nu este susceptibilă să producă boli mai grave decât infecția. Nu este suficient ca măsura impusă prin actul atacat să fie prevăzută de lege (de altfel cu privire la această chestiune pentru anumite spații nici nu avem lege în sensul de act formal emis de Parlament și cu privire la actul care exista s-a amis excepția de neconstituționalitate), este necesar, potrivit art. 53 din constituție ca aceasta să fie necesară și proporțională.

Deși a solicitat expres anularea art. 5 din actul atacat, instanța nu s-a pronunțat cu privire la această solicitare.

Deși guvernul are o putere discreționară în administrarea treburilor publice, astfel cum arată și instanța (pagina 8 alin. ultim dinsentință), totuși aceasta este limitată de Constituție și legile țării și, astfel cum am demonstrat, limitele date de Legea nr. 55/2021 și de art. 16 alin. (1) și 53 din Constituție au fost încălcate, astfel că se impune anularea actului atacat.

De asemenea, instanța reține că inclusiv în perioadele de criză principiul controlului judecătoresc asupra celorlalte puteri ale statului este indispensabil funcționării cffectivc a statului (pagina 13 alin. penultima din sentință), totuși acest control trebuie să fie efectiv, nu doar formal. Apreciază că în speță instanța a făcut doar un control formal, prin care numai a justificat măsurile luate de guvern prin actul atacat. Are în vedere faptul că, deși potrivit Constituției, cetățenii sunt egali în fața legii fără privilegii și fără discriminări, instanța a reținut că egalitatea și nediscriminarea sunt respectate, deși este evident că persoanele care nu prezintă certificatul de vaccinare/testare/trccere prin boala sunt discriminate, astfel cum am demonstrate anterior. De asemenea, în analiza condiției proporționalității instanța nu a avut în vedere toate clementele oferite de Analiza factorilor de risc, reținând, selectiv, numai elementele cu privire Ia care la deliberare sau la motivare a apreciat că ar fi în favoarea emitentului actului (numărul de îmbolnăviri, care era oricum aproximativ egal între vaccinați și nevaccinați și numărul de decese), neavând în vedere și alte aspect care se regăseau chiar pe aceeași pagină și pe care chiar subsemnata le-am invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată (numărul total de îmbolnăviri și decese) și, pentru că le-am invocat, avea obligația să le analizeze.

Nu există nicio dispoziție în vreo lege în vigoare în România la momentul emiterii hotărârii de guvern atacate care să condiționeze existența vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale de existența certificatului de vaccinare/testare/trecere prin boală. Legea nr. 55/2020 cuprinde prevederi referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, însă, întrucât legea stabilește numai drepturile și libertățile fundamentale care pot fi restrânse, iar nu și persoanele care sunt vizate de aceste măsuri, ele se aplică tuturor persoanelor.

Exercitarea în deplinătatea lor a drepturilor și libertăților fundamentale de către toate persoanele reprezintă regula, iar restrângerea exercițiului lor o reprezintă excepția, care potrivit regulilor de interpretare logică este de strictă interpretare și aplicare; în consecință, dacă prin excepție de la regula exercitării depline de către toate persoanele a drepturilor și libertăților fundamentale prin Legea nr. 55/2020 se stabilește numai faptul că este restrâns exercițiul anumitor drepturi și libertăți fundamentale, numai exercițiul acestor drepturi și libertăți fundamentale este restrâns tuturor persoanelor care au aceste drepturi și libertăți fundamentale. Aplicând această regulă de interpretare logică coroborată cu regula de interpretare logică "unde legea nu distinge nici interpretul nu poate distinge" ajungem la concluzia că dacă legea nu stabilește categoriile de personae cărora li se aplică excepția constând în restrângerea exercițiului drepturilor și fundamentale nici interpretul, care este Guvernul, instanța de judecată, nu trebuie să distingă stabilind excepții de la excepție, în sensul că sunt exceptați de la excepția restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale anumite categorii de persoane.

Prin hotărâre de guvern nu se pot stabili reglementări derogatorii de la legea care stabilește excepția constând în restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, o astfel de soluție fiind contrară principiului ierarhiei actelor normative. Dacă la regula exercitării în deplinătatea lor a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale de către toate persoanele legea stabilește o excepție, constând în restrângerea exercițiului anumitor drepturi și libertăți fundamentale, în aplicarea acestei legi Guvernul nu poate stabili el o excepție de la excepție, în sensul că pentru anumite categorii de persoane (cele care prezintă certificatul de vaccinare/testare/trecere prin boală) nu se mai aplică excepția ci regula.

Cât timp legea stabilește numai categoriile de drepturi și libertăți fundamentale al căror exercițiu poate fi restrâns, în aplicarea legii executivul nu poate adăuga Ia lege și stabili și categoriile de persoane cărora li se aplică restrângerile. Guvernul aplică legea așa cum este dată, nu poate, în lipsa unei abilitări date prin lege, să stabilească cui se aplică excepția constând în restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale.

Hotărârea de guvern atacată dată în executarea Legii nr. 55/2020 nu este emisă în limitele și potrivit normelor care le ordonă cum apreciază instanța de fond, având în vedere faptul că deși legea stabilește numai categoriile de drepturi și libertăți fundamentale ce pot fi restrânse, hotărârea de guvern stabilește - fără a exista în acest sens o prevedere legală, fără ca Guvernul să fie abilitat în acest sens - și categoriile de persoane cărora le este restrâns exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale. în consecință, se reține și încălcarea limitelor de competență a emitentului actului atacat.

În raport de considerentele expuse, apreciază recurenta că instanța de fond a încălcat dispozițiile legale în litera și în spiritul lor. Textele Legii nr. 55/2020 sunt clare, stabilesc exercițiul căror drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns prin hotărârea de guvern de aplicare a legii (de instituire sau prelungire a stării de alertă), de asemenea art. 16 alin. (1) din Constituție este clar, în sensul că toți cetățenii sunt egali în drepturi, fără privilegii și fără discriminări, iar instanța a restrâns excepția constând în restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale stabilite de Legea nr. 55/2020 numai la o categorie de persoane, cele care nu dețin un certificate care atestă vaccinare, testarea sau trecerea prin boală, deși toate persoanele, fără deosebire după cum dețin sau nu certificatul de vaccinare/testare/trecere prin boală, pot să fie sau să nu fie purtătoare sau transmițătoare de virus. Nu se poate susține că sunt respectate dispozițiile Legii nr. 55/2020 și deciziile Curții Constituționale, în condițiile în care însăși Legea nr. 55/2020 preved la art. 1 alin. (2) că măsurile se dispune de guvern cu respectarea principiului egalității și acest principiu este încălcat - toate persoanele, fie că dețin sau nu hârtia sau înscrisul electronic ce atestă vaccinara/testarea/trecerea prin boală pot să fie sau să nu fie purtătoare și transmițătoare de virus. Legea nu reglementează la nivel de detaliu situațiile de fapt, dar nici guvernul nu trebuie să adauge la lege, respective dacă legea stabilește exclusiv drepturile și libertățile al căror exercițiu poate fi restrâns, guvernul nu poate, pentru că nu este abilitat în acest sens de Parlament, să stabilească categoriile de persoane cărora li se aplică respectivele restrângeri. Subliniază faptul că toate persoanele sunt în situație de egalitate juridică, fiindcă toate pot fi purtătoare și transmițătoare de virus, indiferent dacă dețin sau nu în formă materializată sau în formă electronica certificatul de vaccinare/testare/trecere prin boală. Certificatul dovedește numai că persoana s-a vaccinat sau s-a testat sau a trecut prin boală, și aceasta exclusiv în situația în care certificatul nu este obținut fraudulos (a se vedea declarațiile ministrului de interne, făcute nu doar în calitate de cetățean, ci și îăn calitate de ministr de interne, care a arătat că România are cea mai mare rată de vaccinare la chiuvetă).

Mai susține recurenta că, deși a explicat pe larg principiul egalității și principiul nediscriminării (pagina 11 din sentință) instanța de fond nu a explicat cum este respectat principiul egalității în drepturi reglementat de art. 16 din Constituție, în condițiile în care toate persoanele, fie că dețin, fie că nu dețin certificatul de vaccinare/testare/trecere prin boală, pot să fie sau nu fie transmițătoare de virus, deci sunt în situuație de egalitate juridică, însă restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fndamentale vizează exclusiv persoanele care nu dețin certificatul.

Subliniază că restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să se facă exclusiv prin lege, ca act formal emis de Parlament, iar nu prin orice fel de act normativ, cum susține instanța de fond. (pagina 12 alin. (4) din sentință). în acest sens sunt considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 157/2020 (invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată), obligatorii pentru instanțele de judecată din România în raport de prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește susținerea că restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale menționată în hotărârea de guvern atacată este discriminatorie, recurenta arată că nu a invocat faptul că drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu a fost restrâns prin actul atacat ar fi absolute, ci a susținut că deși legea stabilește numai categoriile de dreptuuri și libertăți al căror exercițiu se poate restrânge, guvernul, cu încălcarea principiului egalității, a stabilit că restrângerile se vor aplica exclusiv persoanelor care nu prezintă certificatul de vaccinare/testare/trecere prin boală.

Cu privire la teste instanța de fond a omis să analizeze argumentele subsemnatei. Apreciază că această chestiune vizează legalitatea măsurilor dispuse de guvern și trebuia analizată de instanță. In cuprinsul cererii de chemare în judecată a arătat că oricare dintre tipurile de teste poate să dea rezultate eronate, că testele RT PCR nu se mai folosesc în SUA după data de 01.01.2022, că testele de orice fel, chiar dacă sunt corect făcute fac dovada exclusiv pentru momentul la care s-a prelevat proba și că testarea implică o component financiară ce nu poate fi neglijată. Folosind un exemplu concret (având în vedere un preț care este inferior celor de pe piață), dacă un test rapid antigen are prețul de 10 Iei și pentru un an familia mea care are 5 membri face de câte trei ori oe săptămână câte un test antigen care are rezultat negativ, rezultă faptul că într-un an familia mea cheltuiește nejustificat (pentru că rezultatele testelor sunt negative) suma de 7800 de RON, care nu poate fi recuperată/decontată. Este un exemplu "de școală", dar cred că are corespondent în realitate, având în vedere faptul că nu toate persoanele din România s-au infectat de-a lungul unui an, în această categorie de persoane fiind și recurenta și celalte persoane din familia sa.

Cu privire la vaccinare recurenta critică faptul nu s-a ținut seama de caracterul de noutate absolută al vaccinurilor, de necunoașterea efectelor pe termen mediu și lung, de efectele adverse care deja s-au manifestat (tulburări cardiace, ale sistemului sangvin, tulburări ale sistemului respirator, ale sistemului reproducător și chiar moartea), de lipsa responsabilității producătorului și statului, etc. Instanța a reținut că este valid argumentul susținut de subsemnata în sensul că nu se cunosc efectele pe termen mediu și lung ale vaccinurilor, însă a arătat că prioritară este stoparea transmiterii virusului și a numărului de spitalizări și decese. Apreciez că aceste chestiuni țin de necesitatea și proporționalitatea măsurilor dispuse de guvern. Apreciez că argumentul instanței este greșit, dat cu încălcarea spiritului legii. Se susține faptul că este prioritară stoparea transmiterii virusului și, implicit a numărului de spitalizări și decese. Dacă virusul se transmite la un număr foarte mare de persoane, dar un procent mic (ex. 10 %) sunt spitalizate și un procent și mai mic (ex. 3%) decedează iar vaccinurile au pe termen lung varii efecte adverse, de la cele mai banale, cum este înroșirea locului unde se face vaccinul, până la unele grave (boli grave, boli rare, culminând cu decesul), stoparea transmiterii virusului nu prezintă o reală relevanță practică. Protejarea dreptului la viață, la integritatea fizică și la ocrotirea sănătății vizează nu numai infecția cu virusul Sars Cov 2, ci toate bolile pe care le pot avea toate persoanele. In condițiile în care nu se cunosc cu certitudine toate efectele pe termen mediu și lung ale vaccinurilor și având în vedere faptul că în termen de numai 1 an de la data la care a început efectuarea acestor vaccinuri la populație s-au manifestat reacții diverse, care includ chiar și boli grave și boli rare, culminând chiar cu decesul, nu se poate susține cu respectarea art. 53 alin. (1) și (2) din Constituție în litera și în spiritul său eficiența vaccinurilor. De altfel este dovedit faptul că și persoane vaccinate sau trecute prin boală pot fi purtătoare și transmițătoare de virus (a se vedea în special situația din țările în care populația este vaccinată în procent mai mare decât în țara noastră, unde rata deceselor este mai mare în rândul persoanelor vaccinate). Cât timp o persoană se îmbolnăvește de o boală gravă, o boală rară sau decedează nu știu ce măsuri corective pentru acestea (despre care face vorbire instanța) se pot lua. In cazul decesului este tardivă orice măsură, iar în cazul bolilor grave și bolilor rare tratamentul nu există/este experimental/este foarte costisitor/este de lungă durată sau toate acestea la un loc. Având în vedere faptul că nu se cunosc efectele pe termen mediu și lung ale vaccinurilor, iar pe termen scurt, de numai 1 an de la începerea administrării la populație, s-a dovedit faptul că acestea au la un număr însemnat de persoane efecte adverse de la cele mai neînsemnate până la deces, precum și faptul că și persoanele vaccinate pot transmite virusul, eficacitatea vaccinurilor nu poate fi reținută. Analiza acestor chestiuni ține de necesitatea și proporționalitatea luării măsurilor de restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale persoanelor care nu prezintă certificatul de vaccinare/testare/trecere prin boală, iar nu de oportunitatea luării lor, pentru că pentru că legea, inclusiv legea fundamentală, trebuie respectată în litera dar și în spiritul său.

Cât privește afirmația instanței de fond în sensul că eficacitatea vaccinurilor este atestată de numărul mare de îmbolnăviri și decese în rândul persoanelor nevaccinate, apreciază recurenta că și aceasta este greșită, având în vedere faptul că este foarte clar că numărul persoanelor nevaccinate este mult mai mare decât al celor vaccinate. Pe lângă procentul de vaccinare menționat oficial trebuie să avem în vedere și faptul că în realitate și dintre persoanele care dețin certificat care atestă vaccinarea o mare parte dețin doar un înscris care menționează vaccinarea, deci din procentul de 40 % vaccinați menționat în statisticile oficiale cei care sunt în realitate vaccinați sunt în procent mult mai mic, astfel că raportând numărul de îmbolnăviri și decese la procentul de persoane vaccinate și la procentul de persoane nevaccinate se ajunge la concluzia că nu este dovedită eficiența vaccinurilor. Această chestiune apare cu mai multă acuratețe în alte state, în care procentul de vaccinați este mai mare și spitalizările și decesele în cadrul acestei categorii de populație este mai mare (Italia, Franța, Marea Britanie).

Statul, inclusiv prin intermediul Guvernului, avea obligația să promoveze nu doar vaccinarea (inclusiv prin loteria vaccinării și prin reclame la vaccinuri, care s-a dovedit că nu opresc transmiterea virusului), ci, cel puțin în aceeași măsură, inclusiv prin reclame pe posturile cu cea mai mare audiență, profilaxia covid cu băi de soare și de aer, consum de fructe și legume crude, diverse suplimente (vitamina D3, vitamina C, zinc, magneziu, seleniu, quercetin, curcumin, etc) și medicația cu antibiotice și antivirale, inclusiv administrate în alte țări, care au avut efecte pozitive în tratarea covid. De asemenea, trebuiau aduse la cunoștința cetățenilor inclusiv efectele adverse ale vaccinurilor, nu doar beneficiile acestora (unele dintre acestea nefiind de natură medicală).

Împrejurarea că la momentul emiterii hotărârii de guvern nu se identificase un antiviral eficient nu prezintă relevanță, întrucât nici măsurile de restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor care nu prezintă certificat de vaccinare/testare/trecere prin boală nu a avut niciun efect benefic.

Consideră recurenta că nu este corectă analiza instanței făcută cu privire la persoanele infectate și decedate, în sensul că procentul este mai mare la persoanele nevaccinate. Singurul argument adus de instanță cu privire la necesitate și proporționahtate este legat de faptul că dintre persoanele infectate sunt mai multe cele care sunt nevaccinate (pagina 15 din sentință). Apreciază că pe lângă faptul că acest argument nu este corect, nu era singurul de analizat.

Mai susține recurenta că a criticat și măsura purtării măștii în spații închise și deschise și apreciază că și cu privire la această măsură art. 53 din Constituție a fost încălcat. Pentru a constata că măsura purtării măștii în spațiile închise și deschise este necesară și este proporțională cu scopul urmărit era absolut necesară existența unor studii științifice care să dovedească în primul rând faptul că purtarea măștii oprește transmiterea virusului și în al doilea rând că beneficiile purtării măștii sunt în mod evident superioare neajunsurilor. Aceasta nu este o chestiune de oportunitate, ci de necesitate și de proporționalitate, având în vedere faptul că, cel puțin în spațiile publice închise, obligația purtării măștii a fost prevăzută în toate hotărârile de guvern de instituire și prelungire a stării de alertă, începând cu data de 14.05.2020. Efectele pe termen scurt (de exemplu după ce folosim masca la serviciu sau în transportul în comun) le observăm fiecare dintre noi și nu sunt de neglijat (dificultăți de respirație, de concentrare a atenției, iritații ale pielii), însă efectele pe termen lung trebuie cercetate de specialiști, pentru a nu se ajunge la situația în care din mijloc de protecție masca să devină vector de diverse îmbolnăviri - tulburări de personalitate, boli ORL, boli dermatologice, boli respiratorii, boli pulmonare. Cât timp sunt de notorietate efectele negative pe termen scurt ale purtării măștii nu mi se poate pretinde să dovedesc faptul că sunt într-o categorie de risc căreia i se recomandă purtarea măștii pentru a dovedi interesul solicitării mele, întrucât statul garantează dreptul la sănătate al persoanelor. Pentru ca măsura purtării măștii să fie proporțională cu scopul urmărit statul trebuie să se asigure că dreptul la sănătate al cetățenilor este respectat, astfel că nu este obligată să dovedească faptul că este într-o categorie de persoane căreia îi este interzisă purtarea măștii.

Susține că aceste argumente, prezentate de subsemnata în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu au fost analizate de instanță. Întrucât a investit instanța cu cererea de chemare în judecată în cuprinsul căreia a invocat aceste argumente, susține recurenta că instanța avea obligația să le analizeze sau să le înlăture motivat, precizând care sunt considerentele pentru care apreciază că acestea nu vizează legalitatea actului atacat (necesitatea și proporționalitatea).

Instanța nu a analizat chestiunile invocate în cererea de chemare în judecată cu privire la art. 13 din Legea nr. 55/2020. Art. 13 stabilește faptul că se poate institui obligația purtării măștii de protecție. întrucât legea nu distinge, nici interpretul, în speță guvernul și ministerele prevăzute de lege nu trebuie să distingă, respectiv să stabilească faptul că este obligatorie purtarea unui anumit tip de mască de protecție. Sunt aplicabile regulile de interpretare logică "exceptio est strictissimae interpretationis et aplicattonis" (excepția este de strictă interpretare și aplicare) și "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemas" (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă), astfel că interpretul (în speță Guvernul și, implicit, instanța judecătorească, care în acțiunea în anulare verifică [egalitatea hotărârii de l prelungire a stării de alerta emisă de Guvern) nu trebuie să distingă, adică să restrângă măștile de protecție la un anumit tip - din material textil/medicinală/FFP2. Prin hotărâre de guvern nu se pot stabili reglementări derogatorii de la lege, o astfel de soluție fiind contrară principiului ierarhiei actelor normative.

Cu privire la măști instanța a reținut numai o chestiune menționată în nota de fundamentare, respectiv că s-ar fi observat anumite chestiuni. în condițiile în care nu se menționează cine a observat și în de document a observat aceste chestiuni mențiunile reținute de instanță, în condițiile în care aceste observații nu sunt ale unor specialiști care au ajuns la aceste concluzii în urma unor studii, nu pot fi luate în considerare. De asemenea, după cum a arătat, întrucât măsura purtării măștii a fost instituită potrivit hotărârilor de guvern de instituire și prelungire a stării de alertă pentru o foarte îndelungată perioadă de timp, cel puțin în spațiile închise, pentru verificarea necesității, proporționalității, dar și scopului măsurii, era necesar să se dovedească-faptul că beneficiile purtării măștii depășesc riscurile, că purtarea măștii timp îndelungat nu este susceptibilă să producă boli mai grave decât infecția.

Consideră că împrejurarea că și în alte țări s-a instituit obligația purtării măștii nu este un argument cu privire la legalitatea acestei măsuri, pentru că și în acele țări, cu toată existența acestei obligații virusul tot s-a transmis. De asemenea, împrejurarea că și în alte țări din Europa considerate democrate s-a restrâns exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale pentru persoanele care nu prezintă certificatul nu este un argument pentru legalitatea măsurilor, întrucât, pe de o parte, virusul tot s-a transmis, numărul și procentul infectărilor fiind chiar mai mare decât în țara noastră, iar, pe de altă parte, sunt cunoscute mitingurile contra restricțiilor din țări precum Franța, Italia, Germania, SUA, Canada.

Cu privire la cererea de suspendare a executării, recurenta susține că soluția de respingere a excepției de inadmisibilitate este legală motiv pentru care solicită a se reține ca pertinente și concludente toate argumentele invocate în susținerea acestei soluții, atât de instanță, cât și de parte. Cu privire la motivarea pe fond a cererii de suspendare a executării apreciază că pentru toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată nu erau incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004. Recurenta a formulat cererea de suspendare a executării numai ca și cerere accesorie cererii de anulare a actului atacat și numai pentru ca accesul la instanță să fie efectiv și eficace, astfel că, dacă instanța aprecia că cererea de anulare era întemeiată admitea și cererea de suspendare a executării, pentru ca anularea să producă totuși, în concret, efecte juridice, iar dacă aprecia că cererea de suspendare a executării este nefondată respingea și cererea accesorie de suspendare a executării. Art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu era incident pentru că recurenta nu l-am invocat, chiar a precizat expres că nu se aplică, și pentru că decizia Curții Constituționale precizează expres că dispozițiile Legii nr. 554/2004 sunt excluse de la aplicare în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 55/2020.

De asemenea, apreciază, în principal, că dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză (atât dispozițiile de procedură, cât și cele de fond, inclusiv art. 18 și 14 indicate de către instanță) în raport de decizia Curții Constituționale nr. 392/2021, care menționează expres că dispozițiile legii contenciosului administrativ sunt excluse de la aplicare și nu face distincție după cum aceste dispoziții sunt de fond sau de procedură, și s-ar aplica numai dispozițiile pe care recurenta le-a invocat ~ Constituția României și Legea nr. 55/2020, iar în subsidiar, chiar dacă s-ar aplica dispozițiile de fond, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 s-ar impune admiterea cererii și anularea actului .atacat, fiind încălcate la emiterea lui prevederile Legii fundamentale și ale Legii nr. 55/2020.

În raport de toate motivele de fapt și de drept expuse, recurenta solicită admiterea recursului și, pentru că dispozițiile art. 497 noul C. proc. civ. nu permit instanței supreme judecarea pe fond a litigiului, solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Curtea de Apel București, secția a IX a de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește interesul formulării recursului, susține recurenta că, deși efectele actului atacat sunt epuizate în prezent justifică interesul formulării recursului, întrucât controlul judecătoresc al actelor administrative, deci inclusiv al celor normative cu durată de timp determinată, este garantat de art. 126 alin. (6) din Constituția României: "controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar." Actul atacat este un act administrativ emis de o autoritate publică (Guvernul României) care nu privește raporturile cu Parlamentul și nu este un act de comandament militar, astfel că se justifică controlul judecătoresc al acestuia, inclusiv deci exercitarea, susținerea și soluționarea pe fond, iar nu pe excepția lipsei de interes, a căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii în anularea actului.

În caz contrar, în ipoteza inversă, a admiterii cererii în anulare a hotărârii de guvern partea care a pierdut procesul nu ar mai avea interes sa exercite calea de atac împotriva hotărârii de anulare a actului administrativ cu durată determinată în timp.

Controlul judecătoresc este justificat și este necesar, întrucât anularea în justiție a actului atacat deschide calea formulării unor eventuale cereri de despăgubiri pentru vătămarea drepturilor și intereselor legitime pe temeiul legii contenciosului adminstrativ/pe temeiul dreptului comun (după cum apreciem că dispozițiile de fond, iar nu de procedură ale legii contencios administrativ sunt sau nu aplicabile cererii în pretenții prin care se solicită daune materiale și/sau morale, în raport de decizia Curții Constituționale - chestiune de fond în litigiul având ca obiect daune matriale/morale).

In ipoteza în care s-ar aprecia că recurenta nu mai justifică interesul formulării recursului prin prisma faptului că actul atacat și-a epuizat efectele juridice s-ar încălca principiul accesului efectiv și eficace la justiție reglementat atât de legislația internă, cât și de cea europeană. Împrejurarea că recursul nu a fost formulat și nu este soluționat până la momentul la care actul atacat și-a epuizat efectele nu îi este imputabil recurentei, care a formulat cererea de chemare în judecată la câteva zile de la momentul la care actul atacat a intrat în vigoare, pentru că anterior, în mod absolut, nu ar fi putut formula cererea, necunoscând, în concret conținutul actului.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului formulat de reclamanta A. a formulat întâmpinare intimatul - pârât Guvernul României, în cadrul căreia a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare și excepția lipsei de interes a recurentei în susținerea recursului, în considerarea faptului că, la acest moment, Hotărârea de Guvern contestată nu mai este în vigoare, aceasta producându-și efectele timp de 30 de zile de la data emiterii sale.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Susține în esență intimatul că hotărârea primei instanțe este motivată, atât în fapt, cât și în drept, iar recurenta-reclamantă nu aduce critici punctuale și argumentate împotriva considerentelor instanței, ci sunt reluate nemulțumirile acesteia cu privire la procedura de judecată și inexistența unor termene care să permită soluționarea cu celeritate a acțiunilor care au ca obiect anularea actelor normative emise pe timpul stării de alertă, însă, obiectul căii de atac nu îl constituie pretenția concretă dedusă judecății și nici apărarea părții adverse, ci hotărârea judecătorească, soluția instanței.

În speță, recurenta reia în fața Înaltei Curți solicitarea de anulare act normativ, contrar tuturor principiilor constituționale.

Atât timp cât în preambulul actului este indicat temeiul de drept al emiterii, iar actul este însoțit de o Notă de fundamentare, legal întocmită, cât si de alte înscrisuri reprezentate de H.C.N.S.U nr. 7/2022 și de Analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgența generată de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României la data de 1.02.2022 nu se poate constata o aparentă nelegalitate. Dimpotrivă, aceste mențiuni se subsumează prezumției de legalitate și caracterului executoriu al unui act administrativ.

Cât privește necesitatea sa și proporționalitatea cu situația care a generat-o, intimatul arată că în mod corect a reținut instanța de fond că măsurile dispuse au avut în vedere protejarea sănătății populației, respectiv s-a urmărit o încetinire a răspândirii virusului, astfel încât sistemul sanitar, deja supus unei presiuni uriașe, să nu intre în colaps.

Pentru toate aceste motive, precum și pentru cele învederate instanței de fond, în acord cu soluția și motivarea instanței de fond, intimatul Guvernul României solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinări

Recurenta - reclamantă A. a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului - pârât Guvernul României, combătând apărările acestuia, atât în ceea ce privește excepțiile invocate cât și cele ce vizează fondul recursului, susținând că acestea sunt nefondate.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 05.07.2022 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 06.12.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, amintește Înalta Curte că, în ceea ce privește excepțiile invocate de intimat în cadrul întâmpinării, respectiv excepția nulității recursului pentru nemotivare și excepția lipsei de interes a recurentei în susținerea recursului, dar și excepția autorității de lucru judecat, invocată de recurenta - reclamantă, au fost soluționate de instanță, în ședința publică de la acest termen de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., în sensul respingerii acestora, considerentele avute în vedere de instanță la pronunțarea acestei soluții regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

În ceeea ce privește contextul factual, se reține că demersul cu care reclamanta A. a sesizat instața, privește atât anularea H.G. nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, cât și suspendarea executării anexelor H.G. nr. 171/2022 care condiționează accesul si participarea la activități și la servicii de prezentarea certificatului de vaccinare/testare/trecere prin boală până la data de încetării aplicabilității hotărârii de guvern atacate.

Soluționând cererea reclamantei, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins-o, ca neîntemeiată, în integralitate, prin sentința civilă nr. 372 din 28 februarie 2022, recurată în cauză, respingând deopotrivă și excepțiile invocate de pârât, respectiv: excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării și excepția lipsei de interes.

Astfel, trecând la analizarea recursului, Înalta Curte constată că, prin motivele invocate recurenta critică faptul că instanța de fond nu a răspuns la toate motivele de nelegalitate expuse în cadrul cererii de chemare în judecată, nu a combătut toate argumentele sale privind nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 171/2022, ce a făcut obiectul judecății.

Deși recurenta nu a invocat o nemotivare a hotărârii, criticile ce vizează omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument expus în cadrul cererii de chemare în judecată ("instanța a omis să analizeze argumentele sale cu privire la teste", ori " nu a analizat toate argumentele privind măsura purtării măștii...) se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situația când " hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța