ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5783/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 31.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională Apele Române pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în parte a actului administrativ constând în Autorizația de gospodărire a apelor nr. 79/04.04.2019 privind Acumularea Gura Apelor în sensul anulării măsurii înscrise la alin. (7) din Cap. "Titularul autorizației este obligat", măsură care instituie în sarcina sa următoarea obligație:

"Să ia măsuri de asigurare a igienizării suprafeței ludului de apă și de curățire de plutitori."

În motivare, a arătat în esență că Hidroelectrica este o societate ce își desfășoară activitatea principală de producerea de energie electrică în hidrocentrale - prin exploatarea resurselor de apă, fiind un important utilizator de apă în scop hidroenergetic, care prin lacurile de acumulare din concesiune asigură și servicii complexe de gospodărire a apelor.

Pentru a-și realiza obiectul de activitate, Hidroelectrica, în calitatea sa de beneficiar, a încheiat cu Administrația Națională "Apele Române" în calitate de operator unic al resurselor de apă, un abonament de utilizare/exploatare a resurselor de apă în temeiul căruia societății reclamante i s-a conferit dreptul de a utiliza a resurselor de apă, respectiv de a le exploata pentru producerea de energie electrică. Utilizarea resurselor de apă din râurile interioare, lacuri naturale și lacuri de acumulare amenajate și concesionate către Hidroelectrica în vederea producerii de energie electrică, se poate face numai în baza unei autorizații emise de ANAR sau de administrațiile bazinale din subordinea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1828/10.06.2019 Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepție necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administratov și Fiscal la data de 31.07.2020.

Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 574 din data de 12 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională Apele Române.

Recursul exercitat în cauză.

Împotriva sentinței de fond a promovat recurs reclamanta A. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată de la fond și din recurs.

În dezvoltarea recursului a susținut, în contextul unei prezentări a situației de fapt, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996.

Astfel, a arătat că în mod nelegal instanța de fond a reținut, cu privire la obligația "să ia măsuri de asigurare a igienizării suprafeței luciului de apă și de curățire de plutitori", incidența art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, care prevede că în zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligația de întreținere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca și de întreținere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor și a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective.

Sub aspectul evidențiat a considerat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material întrucât art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 se referă la lucrări de construcții și nicidecum la obligația de colectare a deșeurilor. Pe de altă parte, a arătat că obligația are în vedere întreținerea albiilor minore, astfel că este evident că întreținerea, repararea sau refacerea lucrărilor de amenajare nu se confundă cu activitatea de igienizare a luciului apei și, ca urmare, textul de lege invocat nu poate constitui temei de drept pentru impunerea obligației de a igieniza întreaga suprafață a Acumulării Gura Apelor.

A apreciat recurenta că se impune a se observa că potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale Apele Române, intimata-pârâtă este operator unic pentru resursele de apă de suprafață naturale sau amenajate, indiferent de deținătorul cu orice titlu al amenajării și pentru resursele de apă subterană și indiferent de natura lor și a instalațiilor aferente, scop în care alocă dreptul de utilizare a resurselor de apă cu potențialele lor naturale, în condițiile legii, cu excepția celor prevăzute expres în reglementările specifice în vigoare.

În acest sens a concluzionat că Hidroelectrica nu este administratorul Acumulării Gzra Apelor și că asupra lucrării hidrotehnice Hidroelectrica are un drept de concesiune și nicidecum asupra apei, ca bun din domeniul public care este dată prin lege în administrarea Administrației Naționale Apele Române. Așadar, a apreciat că lacul de acumulare ca și construcția hidrotehnică este concesionată către Hidroelectrica, însă apa din lacul de acumulare este administrată de Administrația Națională Apele Române, apă pe care Hidroelectrica o utilizează în temeiul unui abonament de utilizare/exploatare a resurselor de apă, plătind un tarif de 1,10 RON/metru cub către Administrația Națională Apele Române.

Or, dacă Hidroelectrica ar administra luciul de apă, astfel cum pretinde Administrația Națională Apele Române și instanța de fond, nu înțelege care ar mai fi rațiunea încheierii abonamentului de utilizare a resurselor de apă cu aceasta. Ca urmare, a opinat că Hidroelectrica ar putea să utilizeze această apă pe care o uzinează fără niciun tarif și fără a încheia cu Administrația Națională Apele Române un abonament în acest sens, deoarece ipoteza Administrației Naționale Apele Române este contrazisă de legislația în vigoare, care îi conferă calitatea de administrator al apelor ce aparțin domeniului public al statului.

Instanța de fond nu a avut în vedere aspectul că suprafața lacului de acumulare este de 242 km pătrați, ceea ce face ca o asemenea măsură instituită în sarcina Hidroelectrica, pe lângă faptul că nu are temei legal în legislația specifică, să fie imposibil de realizat.

A mai arătat recurenta că Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, dispune că Administrația Națională Apele Române este administratorul lacurilor aflate în domeniul public al statului român, conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (1

1

), art. 3

1

și art. 4 alin. (2) din lege, citate în cuprinsul cererii de recurs.

În continuare, a susținut că hotărârea de fond a fost dată cu greșita aplicare a art. 6 și a art. 1 alin. (2) din Anexa 1 la Ordinul nr. 891/2019 privind aprobarea Procedurii și competențelor de emitere, modificare, retragere și suspendare temporară a autorizațiilor de gospodărire a apelor, precum și a Normativului de conținut al documentației tehnice supuse autorizării, criticând raționamentul instanței de fond ce a condus la pronunțarea sentinței care se sprijină pe aspectul că, în virtutea art. 6 din Ordinul nr. 891/2019, Administrația Națională Apele Române poate impune și alte măsuri care intră în marja de apreciere a autorității.

În acest sens a solicitat a se observa că Ordinul nr. 891/2019 a intrat în vigoare la data de 7 august 2019, iar Autorizația de Gospodărire a Apelor nr. 79/2019 contestată a fost emisă la 04 aprilie 2019, deci anterior intrării în vigoare a actului normativ reținut ca fiind aplicabil de către instanța de fond. Or, în opinia recurentei, legalitatea actului administrativ contestat trebuie analizată la momentul emiterii acestuia, raportat la actele normative contemporane în vigoare, potrivit principiului "tempus regit actum", astfel încât este evident că instanța de fond s-a raportat la un act normativ care nu era în vigoare, fiind vorba despre o evidentă greșită aplicare a normei de drept material.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond conține motive străine de natura cauzei.

Astfel, arată că instanța de fond reține că " realizarea unor activități de igienizare a luciului de apă de care este ținută să se ocupe reclamanta nu excede obiectului sau de activitate, cu atât mai mult cu cât în autorizația de gospodărire a apelor nr. 79/04.04.2019 privind lacul de acumulare Gura Apelor se specifică obligația pentru titularul autorizației de a asigura menținerea caracteristicilor autorizate ale lacului de acumulare și ale lucrărilor aferente (obligație necontestată)."

Măsura înscrisă la alin. (4) din AGA nr. 79/2019 - să asigure menținerea caracteristicilor autorizate ale acumulării și ale lucrărilor aferente, nu are nici o legătură cu speța de dedusă judecății, ci se referă la obligația Hidroelectrica de a utiliza apa pusă la dispoziție de ANAR pentru producerea de energie electrică doar în parametri autorizați, respectiv folosind debitul autorizat, o anumită putere, un anumit volum de apă pe care îl poate uzina, etc. Este adevărat că Hidroelectrica nu a contestat această măsură, pentru că este evident că din punct de vedere tehnic Hidroelectrica în activitatea de producere a energiei electrice trebuie să respecte parametrii autorizați ai acumulării. Măsura la care face trimitere instanța că nu a fost contestată de reclamanta-recurentă nu are niciun efect direct asupra măsurii de igienizare și invers. Parametrii lacului de acumulare nu se modifică cu nimic dacă Iacul de acumulare nu este igienizat

Instanța de fond mai reține că " " titularul autorizației are obligația generală de a întreține Iacul de acumulare (obligație necontestată).,

Or, susține recurenta că tocmai obligația de Igienizare face obiectul prezentei cauze, iar prin cererea de chemare în Judecată a arătat pe larg care sunt argumentele care o îndreptățesc să concluzioneze că Hidroelectrica nu are obligația de a întreține, de a igieniza întregul lac de acumulare, câtă vreme pe de-o parte luciul de apă și apa- ca bun public- are un sigur administrator și anume ANAR, iar, pe de altă parte, Hidroelectrica nu este poluatorul real.

Solicită astfel admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Administrația Națională Apele Române a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, în cuprinsul căreia a solicitat să se constate că recursul acesteia este nefondat, apreciind că, în mod corect a reținut instanța de fond că actul administrativ contestat este legal, impunându-se menținerea sentinței primei instanțe, ca temeinică și legală.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., de apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă și de cadrul normativ incident litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ce reglementează situația "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte constată că, subsumat acestuia, recurenta-reclamantă a susținut ca fiind motive străine de natura cauzei reținerile instanței în sensul că "realizarea unor activități de igienizare a luciului de apă de care este ținută să se ocupe reclamanta nu excede obiectului sau de activitate, cu atât mai mult cu cât în autorizația de gospodărire a apelor nr. 79/04.04.2019 privind lacul de acumulare Gura Apelor se specifică obligația pentru titularul autorizației de a asigura menținerea caracteristicilor autorizate ale lacului de acumulare și ale lucrărilor aferente (obligație necontestată)."

Susține astfel că măsura înscrisă la alin. (4) din AGA nr. 79/2019, respectiv "să asigure menținerea caracteristicilor autorizate ale acumulării și ale lucrărilor aferente", nu are nici o legătură cu speța de dedusă judecății, ci se referă la obligația Hidroelectrica de a utiliza apa pusă la dispoziție de ANAR pentru producerea de energie electrică doar în parametri autorizați, respectiv folosind debitul autorizat, o anumită putere, un anumit volum de apă pe care îl poate uzina, etc.

Apreciază, deopotrivă ca fiind motive străine de natura cauzei și considerentele instanței "titularul autorizației are obligația generală de a întreține Iacul de acumulare (obligație necontestată)".

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, neputând reține ca fiind străine cauzei considerentele primei instanțe invocate de recurenta-reclamantă, fiind evident că acestea au legătură cu cauza dedusă judecății.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar amintește că, pentru a fi incident acest motiv de casare, trebuie ca în hotărâre să existe "numai motive străine de natura cauzei", nefiind suficient a identifica anumite considerente pentru a se admite recursul pe acest subpunct.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de fond ar fi interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 107/1996 și ale Ordinului nr. 891/2019.

În primul rând, este de observat că potrivit art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, astfel cum a fost modificată și completată, "(1) Resursele de apă, de suprafață și subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor. (2) Apele din domeniul public se dau în administrare Administrației Naționale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condițiile legii."

De asemenea, art. 7 alin. (2) din același act normativ prevede:

"Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum și aplicarea strategiei și a politicii naționale, cu respectarea reglementărilor naționale în domeniu, se realizează de Administrația Națională «Apele Române», prin administrațiile bazinale de apă din subordinea acesteia."

În egală măsură, O.U.G. nr. 107/2002 prevede că intimata-pârâtă Administrația Națională "Apele Române" este instituția publică de interes național care, prin administrațiile bazinale din subordine, deține un drept de administrare asupra bunurilor proprietatea publică a statului. În conformitate cu Statutul său aprobat prin H.G. nr. 1176/2002, pârâta coordonează și răspunde de modul de folosire a resurselor de apă de suprafață și subterane de pe teritoriul țării, în acest sens fiind autoritatea competentă să elibereze autorizațiile de gospodărire a apelor, în scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă și protejării acestora împotriva epuizării și poluării.

Or, din interpretarea cadrului normativ evidențiat rezultă că intimata-pârâtă, în calitatea sa de autoritate competentă să elibereze autorizațiile de gospodărire a apelor, are atribuții de monitorizare și coordonare a activităților ce vizează modul de folosire a resurselor de apă de suprafață și subterane de pe teritoriul țării de către utilizatorii-deținători ai autorizațiilor de gospodărire a apelor, nefiind obligată ea însăși să asigure igienizarea luciului de apă.

În ce privește faptul că reclamanta nu este proprietar/administrator al apei din lacul de acumulare, acestea fiind proprietate publică a Statului român dată în administrarea A.N.A.R., Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, ce prevăd că "În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligația de întreținere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca și de întreținere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor și a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective".

Reclamanta se înscrie în ipoteza normei legale, urmarea contractului de concesiune a barajului și lacului de acumulare, conform H.G. nr. 2077/2004 pentru aprobarea duratei contractului de concesiune a unor bunuri proprietate publică a statului, care se atribuie Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" - S.A.

Una dintre obligațiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligații legale impuse de natura bunurilor concesionate precum, printre altele, protecția mediului.

Îndeplinirea obligației contestată din cuprinsul autorizației are ca scop asigurarea protecției mediului, prin evitarea producerii unor accidente în activitatea de producție a energiei electrice, cauzate de sursele de poluare vizate de demersul reclamantei.

Anexa 1 la Legea nr. 107/1996 definește: - pct. 5 albie minoră: "suprafață de teren ocupată permanent sau temporar de apă, care asigură curgerea nestingherită, din mal în mal, a apelor la niveluri obișnuite, inclusiv insulele create prin curgerea naturală a apelor"; - pct. 35 gospodărirea apelor: "ansamblul activităților care prin mijloace tehnice și măsuri legislative, economice și administrative, conduc la cunoașterea, utilizarea, valorificarea rațională, menținerea sau îmbunătățirea resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor sociale și economice, la protecția împotriva epuizării și poluării acestor resurse, precum și la prevenirea și combaterea acțiunilor distructive ale apelor"; - pct. 75 utilizator de apă: "orice persoană fizică sau persoană juridică care, în activitățile sale, folosește apa, luciul de apă sau valorifică fructul acesteia".

Or, potrivit înscrisurilor atașate la dosar, reclamanta face parte din categoria persoanelor care au în exploatare "alte asemenea lucrări", astfel că obligația de întreținere îi revine în considerarea acestei calități, fiind un utilizator de apă și incumbându-i astfel întreținerea inclusiv a apei ce ocupă terenul pe care se află lucrările exploatate.

Înalta Curtea subliniază că, prin art. 38 din Anexa 1 (Procedura și competențele de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor) la Ordinul ministrului mediului și gospodării apelor nr. 662/2006 se prevedea că "(1) Emitentul autorizației de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul de investiție să execute și alte lucrări necesare, necuprinse în documentația tehnică prezentată la autorizare, dar care se impun a fi realizate, în scopul evitării producerii de pagube utilizatorilor de apă existenți sau riveranilor. (2) De asemenea se pot impune condiții pentru: respectarea limitelor de calitate impuse prin acte normative pentru asigurarea conservării și dezvoltării resursei de apă, contorizarea consumurilor de apă, asigurarea scurgerii salubre pe cursuri de apă, alocarea rațională și monitoringul resurselor de apă, precum și a altor condiții ce conduc la protejarea interesului public în acest domeniu.".

Aceste dispoziții au fost în mare parte preluate prin art. 6 din Anexa 1 la Ordinul nr. 891/2019 privind aprobarea Procedurii și competențelor de emitere, modificare, retragere și suspendare temporară a autorizațiilor de gospodărire a apelor, precum și a Normativului de conținut al documentației tehnice supuse autorizării, având următorul conținut:,,(1) Emitentul autorizației de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul de investiție să execute și alte lucrări necesare, necuprinse în documentația tehnică prezentată la autorizare, dar care se impune a fi realizate în scopul conformării cu prevederile legale. (2) De asemenea, se pot impune condiții pentru: asigurarea monitorizării indicatorilor de calitate, respectarea limitelor de calitate impuse prin acte normative pentru asigurarea conservării și dezvoltării resursei de apă, contorizarea consumurilor de apă, asigurarea debitului de servitute pe cursuri de apă, alocarea rațională și monitoringul resurselor de apă, precum și alte condiții ce conduc la protejarea interesului public în acest domeniu". De altfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Anexa 1 la Ordinul nr. 891/2019 "În scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă și protecției acestora împotriva epuizării și poluării, Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, introduce obligația utilizatorului de apă de a solicita și obține, atât pentru desfășurarea activităților existente, cât și pentru punerea în funcțiune, "autorizația de gospodărire a apelor" ce reglementează funcționarea și exploatarea lucrărilor și activităților desfășurate pe ape sau care au legătură cu apele".

Prin urmare, inclusiv din rațiunea însăși a existenței autorizației de gospodărire a apelor reiese îndreptățirea pârâtei de a institui o atare obligație în sarcina reclamantei.

Înalta Curte nu poate reține susținerea recurentei cu privire la aceea că pârâta, în calitate de administrator, ar avea obligația de a asigura igienizarea luciului de apă, în realitatea aceasta din urmă având doar atribuții de monitorizare și coordonare a acestei activități, care este însă în mod efectiv dusă la îndeplinire de către deținătorii autorizațiilor de gospodărire a apelor, potrivit textelor de lege mai sus menționate, în calitate de utilizatori.

O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române" arată că pârâta ANAR este instituție publică de interes național care, prin administrațiile bazinale din subordine, deține un drept de administrare asupra bunurilor proprietatea publică a statului. Statutul (H.G. nr. 1176/2002) prevede că intimata ANAR coordonează și răspunde de modul de folosire a resurselor de apă de suprafață și subterane de pe teritoriul țării, în acest sens fiind autoritatea competentă să elibereze autorizațiile de gospodărire a apelor, în scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă și al protejării acestora împotriva epuizării și poluării.

Potrivit art. 55 alin. (5) din Legea apelor nr. 107/1996 prevede că:

"Prin autorizația de gospodărire a apelor, cât și prin actele complementare acesteia, trebuie impuse prevederi specifice privind mijloacele de supraveghere, modalitățile de control tehnic și mijloacele de intervenție în caz de incidente, avarii sau accidente și altele asemenea".

Or, din interpretarea cadrului normativ evidențiat rezultă că intimata-pârâtă, în calitatea sa de autoritate competentă să elibereze autorizațiile de gospodărire a apelor, are atribuții de monitorizare și coordonare a activităților ce vizează modul de folosire a resurselor de apă de suprafață și subterane de pe teritoriul țării de către utilizatorii-deținători ai autorizațiilor de gospodărire a apelor, nefiind obligată ea însăși să asigure igienizarea luciului de apă.

Prin urmare, pârâta ANAR are atribuții în coordonarea modului de folosire a resurselor de apă de către deținătorii de autorizații de gospodărire a apelor, asigurarea atingerii scopului legii, de protejarea a resurselor de apă împotriva epuizării și poluării, revenind însă deținătorului de autorizație de gospodărire a apelor, iar nu autorității ce coordonează emiterea acestor acte administrative.

În concluzie, includerea obligației menționate în autorizația de gospodărire a apelor pentru baraje și lacuri de acumulare, indiferent de administratorul acestora, își găsește temeiul legal în reglementările invocate, nefiind condiționată de existența în obiectul de activitate al utilizatorilor a activității de igienizare și curățire a suprafețelor de luciu de apă.

În speță, prin Contractul nr. x din data de 27.12.2004, de concesiune a bunurilor care alcătuiesc domeniul public și a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 298bis din 30 aprilie 2015, Ministerul Economiei și Comerțului a concesionat recurentei-reclamante A. bunurile proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei electrice în centrale hidroelectrice și a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, în scopul exploatării, reabilitării, modernizării, retehnologizării, precum și construirii de noi amenajări hidroenergetice conform programelor de investiții (art. 3 alin. (1) din contract).

Obligațiile concesionarului sunt reglementate în art. 11 din contract, la lit. i) fiind prevăzută "obligația de a respecta orice alte obligații legale impuse de natura bunurilor concesionate precum: protejarea informațiilor clasificate, condițiile de siguranță în exploatare, protecția mediului, obligațiile privind folosirea și conservarea bunurilor din patrimoniu, regimul special al circulației unor bunuri etc.".

Obiectul de activitate al recurentei-reclamante, în realizarea căruia a solicitat autorizația de gospodărire a apelor contestată în cauză, îl constituie producerea de energie electrică în hidrocentrale prin exploatarea resurselor de apă, fiind un important utilizator de apă în scop hidroenergetic care, prin lacurile de acumulare din concesiune, asigură și servicii complexe de gospodărire a apelor.

Având în vedere că recurenta-reclamantă a formulat cererea de eliberare a autorizației de gospodărire a apelor privind Acumularea Gura Apelor, în mod corect a reținut prima instanță ca fiind incidente în speță dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996 care prevăd că:

"În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligația de întreținere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca și de întreținere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor și a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective".

Or, în contextul factual și normativ reliefat, rezultă în mod neîndoielnic faptul că autoritatea pârâtă are competența de a emite autorizații de gospodărire a apelor prin care să instituie măsuri pentru a asigura buna utilizare a resurselor de apă, inclusiv sub aspect calitativ, respectiv măsuri ce vizează asigurarea protecției mediului, din care face parte și măsura contestată în cauza pendinte, contrar susținerilor recurentei-reclamante.

De altfel, prin obligația contestată emitentul actului administrativ a avut în vedere tocmai calitatea recurentei-reclamante de administrator al lucrărilor hidrotehnice, prin această măsură urmărindu-se prevenirea unor efecte negative asupra apelor și mediului înconjurător, prin asigurarea funcționării în siguranță a uvrajelor și prizelor acumulării și a menținerii calității apei din acumulare, precum și evitarea producerii unor accidente în activitatea de producție a energiei electrice, cauzate de sursele de poluare vizate de demersul reclamantei, indiferent care ar fi acestea.

Din această perspectivă este de observat că reclamanta se înscrie în ipoteza normei legale enunțate ca urmare a contractului de concesiune încheiat între Ministerul Economiei și Comerțului, în calitate de concedent, și reclamantă, în calitate de concesionar, contract aprobat prin H.G. nr. 2077/2004.

Înalta Curtea mai reține că măsura dispusă nu este una excesivă, un astfel de caracter fiind incident în măsura în care obligația nu ar corespunde cerinței protejării interesului public.

Or, scopul eliberării autorizației de gospodărire a apelor de către autoritatea publică competentă este tocmai acela de a se asigura atingerea obiectivului stabilit prin H.G. nr. 1176/2002, referitor la gospodărirea durabilă a resurselor de apă și protejarea acestora împotriva epuizării și poluării.

Așadar, impunerea prin autorizația litigioasă a obligației de igienizare a luciului de apă în sarcina deținătorului de autorizație nu excede scopului legii, de a se asigura protejarea apelor împotriva poluării, ci, dimpotrivă, urmărește atingerea acestui obiectiv, prin mijlocirea pârâtei ANAR.

Faptul că obligația de a asigura igienizarea suprafeței luciului de apă și de curățire de plutitori nu este expres prevăzută în contractul de concesiune, în lege sau în Regulamentul de exploatare, nu poate avea drept consecință nelegalitatea actului administrativ contestat, câtă vreme măsura dispusă este în strânsă legătură cu obiectul de activitate al recurentei-reclamante, pentru realizarea căruia a solicitat eliberarea autorizației de gospodărire a apelor contestată, iar aceasta se înscrie în sfera măsurilor ce vizează asigurarea protecției mediului.

Totodată, faptul că impunerea obligațiilor în sarcina reclamantei este de natură a-i cauza costuri suplimentare reprezintă aspecte ce nu au legătură cu legalitatea actului administrativ, modul de ducere la îndeplinire a acelor obligații fiind exclusiv responsabilitatea reclamantei.

Recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile Legii nr. 107/1996 care prevăd că Administrația Națională "Apele Române" este administratorul apei din lacurile aflate în domeniul public al statului român.

Într-adevăr, Legea apelor nr. 107/1996 prevede că Administrația Națională "Apele Române" este administratorul apei din lacurile aflate în domeniul public al statului român, însă prin încheierea contractului de concesiune nr. x/27.12.2004 ce are ca obiect concesionarea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei electrice în centrale hidroelectrice și a terenurilor pe care acestea sunt amplasate în scopul exploatării lor, implicit și a luciului de apă, recurentei-reclamante i s-au stabilit mai multe obligații între care și aceea "de a respecta orice alte obligații legale impuse de natura bunurilor concesionate precum este și aceea de a proteja mediul" ceea ce relevă faptul că acesteia îi revine responsabilitatea de a lua "măsuri de asigurare a igienizării suprafeței luciului de apă și de curățire de plutitori".

Atât timp cât în raport de dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 Administrația Națională "Apele Române" poate concesiona sau închiria parte din domeniul public al apelor, pentru exploatarea apelor de suprafață sau subterane, cu excepția apelor geotermale, a materialelor din acestea și din maluri, precum și pentru valorificarea vegetației din albiile minore și de pe maluri, folosirea energiei apelor, exploatarea luciului de apă pentru agrement ori sporturi, obligațiile stabilite prin contractul de concesiune nu pot fi interpretate în sensul că întreținerea lacului de acumulare ar fi în sarcina operatorului Administrația Națională "Apele Române".

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 menționează în mod expres că în zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligația de întreținere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca și de întreținere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor și a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective. Or, atât timp cât recurenta-reclamantă exploatează Acumularea Gura Apelor, prin raportare la obiectul său de activitate "producerea de energie electrică", recurentei-reclamante îi revine obligația de întreținere a luciului de apă.

Cu alte cuvinte, chiar dacă obiectul de activitate al recurentei-reclamante constă în producerea de energie electrică în hidrocentrale, aceasta nu înseamnă că realizarea unor activități de igienizare a luciului de apă pe care îl are în administrare excede obiectului său de activitate, cu atât mai mult cu cât art. 11 lit. i) din Contractul de concesiune nr. x/2004 prevede că una din obligațiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligații legale impuse de natura bunurilor concesionate, precum protecția mediului.

Cu privire la critica recurentei-reclamante în sensul că măsura de a asigura curățarea luciului de apă a fost instituită cu încălcarea principiului "poluatorul plătește" conform căruia toți utilizatorii resurselor de apă trebuie să respecte legislația în domeniul apelor, care interzice poluarea în orice mod a resurselor de apă, aruncarea sau introducerea în orice mod în albiile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor ori bălților, precum și depozitarea deșeurilor pe malurile acestora, Înalta Curte constată că într-adevăr, dispozițiile art. 21 din Legea nr. 211/2011 stabilesc faptul că, în conformitate cu principiul "poluatorul plătește", costurile operațiunilor de gestionare a deșeurilor se suportă de către producătorul de deșeuri sau, după caz, de deținătorul actual ori anterior al deșeurilor, iar în cazul deșeurilor abandonate și în cazul în care producătorul/deținătorul de deșeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administrației publice locale, însă aceste dispoziții sunt aplicabile în situația în care luciul de apă nu face obiectul vreunui contract de concesiune, iar debitul nu contribuie în vreun fel la producerea de foloase materiale în patrimoniul unei societăți de producere a energiei electrice.

De altfel, după identificarea producătorului/deținătorului de deșeuri, pentru cheltuielile prevăzute la alin. (3), cât și pe cele legate de acțiunile întreprinse pentru identificare, recurenta-reclamantă se poate îndrepta împotriva poluatorului, așa cum dispun prevederile art. 21 alin. (4) din actul normativ sus-citat.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentei privind greșita aplicare a art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

Nici critica privind greșita aplicare a art. 6 din Ordinul nr. 891/2019 nu poate fi reținută de instanța de control judiciar.

Deși, este adevărat că Ordinul nr. 891/2019 a intrat în vigoare la data de 07 august 2019, iar actul administrativ contestat -Autorizația de Gospodărire a Apelor nr. 79 privind Acumularea Gura Apel - este emis la data de 04.04.2019, deci, anterior intrării în vigoare a actului normativ reținut ca fiind aplicabil de către instanța de fond, acest aspect nu poate conduce la o altă soluție, în condițiile în care dispozițiile art. 6 (alin. (1) și (2) din Anexa1 la acest Ordinul nr. 891/2019, reprezintă, în esență, o preluare a dispozițiilor art. 38 din Anexa 1 la Ordinul nr. 662/2006, incident la momentul emiterii autorizației.

Față de aceste motive, Înalta Curte constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, și anume Autorizația de gospodărire a apelor nr. 79/04.04.2019, prima instanță reținând în mod corect că aceasta a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine reformarea sentinței de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile situației deduse judecății.

Cât privește solicitarea recurentei-reclamante de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține, ca o primă observație, că acestea reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluționat prin hotărârea judecătorească.

Potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului".

Astfel, se observă că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți în procesul civil și, totodată, au caracter de sancțiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală și culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

În speță, recurenta-reclamantă a promovat calea extraordinară de atac a recursului, solicitând și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, astfel cum a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar. Or, prin raportare la modalitatea de soluționare a recursului reclamantei, care va fi respins, ca nefondat, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta-reclamantă, având în vedere că este partea care a căzut în pretenții.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs.

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat și, în consecință, va menține sentința de fond atacată, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 574 din 12 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.