ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2441/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.12.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională Apel Române a solicitat anularea în parte a autorizației de gospodărire a apelor nr. 15/09.02.2021 privind barajul si lacul de acumulare Ipotești cu privire la obligația prevăzută la pct. 7 având ca obiect măsuri de asigurare a igienizării suprafeței luciului de apă și de curățire de plutitori.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la înlocuirea obligației de la pct. 7 din cadrul capitolului referitor la obligații cu obligația având următorul conținut: "Pentru respectarea prevederilor art. 42, lit. h) din Ordinul nr. 459/07.03.2019, Hidroelectrica va colecta plutitorii din zona frontului de retenție pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță a echipamentelor hidromecanice."

Prin sentința civilă nr. 1373 din 5 iulie 2022, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională Apele Române, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2. a declarat recurs reclamanta A. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta invocă greșita interpretare și aplicare a art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, arătând că textul de lege se referă la lucrări de îmtreținere și refacere a digurilor/terasamentelor, iar nu la igienizarea luciului de apă. Instanța de fond a reținut corect că societatea reclamantă are calitatea de administrator al lucrărilor hidroenergetice, dar a considerat în mod nejustificat că în sarcina acesteia ar intra și obligația de a igieniza întreg luciul de apă. Reclamanta Hidroelectrica are doar obligația întreținerii, reparării sau refacerii lucrărilor de apărare (diguri, baraje) și a cuvetei lacului de acumulare, iar asupra apei, ca bun al statului, societatea nu intervine sub nicio formă, aceasta nefiind dată în concesiune/administrare, Hidroelectrica achitând doar dreptul de folosință a apei. Nu există în lege sau în Regulamentul de exploatare al acumulării Ipotești vreo obligație expresă privitoare la igienizarea luciului de apă a lacului de acumulare. Acest fapt, pe care instanța de fond l-a ignorat total, este probat prin obiectul contractului de concesiune, care nu are în vedere luciul de apă, ci numai construcțiile hidrotehnice (diguri, baraj) și terenul pe care acestea sunt amplasate - cuveta lacului.

Recurenta-reclamantă susține și greșita interpretare și aplicare a art. 42 alin. (2) lit. h) din Ordinul nr. 459/78/2019, potrivit căruia obligația Hidroelectrica de colectare a plutitorilor este limitată la zona frontului de barare al lucrărilor din administrare, astfel că măsura dispusă de ANAR este în contradicție cu acest text legal. În mod greșit a apreciat instanța de fond că acest text al ordinului nu are legătură cu prezenta cauză, întrucât face referire la atribuțiile Ministerului Energiei, indicând totuși că aceste atribuții sunt exercitate prin Hidroelectrica.

Consideră că instanța de fond a interpretat greșit principiul "poluatorul plătește", câtă vreme plutitorii și deșeurile nu provin din activitățile reclamantei, sens în care solicită a fi avute în vedere prevederile Ordinului nr. 891/2019, art. 27, art. 33 alin. (1) și art. 15 și 16 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 107/1996 și art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 107/2002. Obiectivele hidroenergetice ale sucursalelor din subordinea recurentei-reclamante nu constituie surse de poluare cu PET-uri, deșeuri lemnoase, din plastic sau de altă natură, întrucât acestea nu rezultă din activitatea de producere a energiei electrice, iar societatea nu răspunde pentru deșeurile produse de alți operatori economici; chiar Hidroelectrica este direct afectată de deșeurile transportate de apă, sens în care desfășoară continuu acțiuni de colectare a deșeurilor de orice natură și în special plutitori. Poluanții rezultați din activitatea de producere a energiei electrice sunt uleiul de turbină, uleiul hidraulic, uleiul electroizolant și motorina, or, acești poluanți nu se regăsesc printre cei pentru care agențiile de protecție a mediului au solicitat reclamantei să curețe suprafața luciului de apă.

Intimata-pârâtă Administrația Națională Apele Române nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs, însă a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, pentru argumentele dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare în parte a autorizației de gospodărire a apelor nr. 15/09.02.2021 privind "Barajul si lacul de acumulare Ipotești", emisă de pârâta Administrația Națională Apele Române, respectiv obligația nr. 7 din Cap. "Titularul autorizației este obligat" să ia "măsuri de asigurare a igienizării suprafeței luciului de apă și de curățire de plutitori". În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei la modificarea obligației contestate în sensul respectării dispozițiilor art. 42 lit. h) din Ordinul nr. 459/07.03.2019, astfel încât obligația impusă societății să se refere strict la măsuri de colectare a plutitorilor din zona frontului de retenție pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță a echipamentelor hidromecanice.

Prima instanță a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, iar calea de atac promovată împotriva acestei soluții a fost întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora "Casarea unei hotărâri se poate cere: (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Recurenta-reclamantă a criticat sentința de fond din perspectiva unei pretinse aplicări greșite a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, susținând că nici acest text de lege și nici Regulamentul de exploatare al acumulării Frunzaru nu prevăd vreo obligație expresă privitoare la igienizarea luciului de apă al lacului de acumulare, ci numai obligația de întreținere, reparare și refacere a construcțiilor hidrotehnice (diguri, baraj) și a cuvetei lacului, astfel că prima instanță a interpretat în mod greșit și prevederile contractului de concesiune.

Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale antereferite.

Potrivit art. 4 din Legea apelor nr. 107/1996, astfel cum a fost modificată și completată,,(1) Resursele de apă, de suprafață și subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor. (2) Apele din domeniul public se dau în administrare Administrației Naționale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condițiile legii.". De asemenea, art. 7 alin. (2) din același act normativ prevede "Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum și aplicarea strategiei și a politicii naționale, cu respectarea reglementărilor naționale în domeniu, se realizează de Administrația Națională «Apele Române», prin administrațiile bazinale de apă din subordinea acesteia.".

În egală măsură, O.U.G. nr. 107/2002 prevede că intimata-pârâtă Administrația Națională "Apele Române" este instituția publică de interes național care, prin administrațiile bazinale din subordine, deține un drept de administrare asupra bunurilor proprietatea publică a statului. În conformitate cu Statutul său aprobat prin H.G. nr. 1176/2002, pârâta coordonează și răspunde de modul de folosire a resurselor de apă de suprafață și subterane de pe teritoriul țării, în acest sens fiind autoritatea competentă să elibereze autorizațiile de gospodărire a apelor, în scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă și protejării acestora împotriva epuizării și poluării.

De asemenea, art. 55 alin. (5) din Legea apelor nr. 107/1996 prevede că "Prin autorizația de gospodărire a apelor, cât și prin actele complementare acesteia, trebuie impuse prevederi specifice privind mijloacele de supraveghere, modalitățile de control tehnic și mijloacele de intervenție în caz de incidente, avarii sau accidente și altele asemenea".

Or, din interpretarea cadrului normativ evidențiat rezultă că intimata-pârâtă ANAR, în calitatea sa de autoritate competentă să elibereze autorizațiile de gospodărire a apelor, are atribuții de monitorizare și coordonare a activităților ce vizează modul de folosire a resurselor de apă de suprafață și subterane de pe teritoriul țării de către utilizatorii-deținători ai autorizațiilor de gospodărire a apelor, nefiind obligată ea însăși să asigure igienizarea luciului de apă. În acest sens sunt avute în vedere și prevederile art. 1 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 891/2019 conform cărora "În scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă și protecției acestora împotriva epuizării și poluării, Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, introduce obligația utilizatorului de apă de a solicita și obține, atât pentru desfășurarea activităților existente, cât și pentru punerea în funcțiune, "autorizația de gospodărire a apelor" ce reglementează funcționarea și exploatarea lucrărilor și activităților desfășurate pe ape sau care au legătură cu apele".

Totodată, art. 6 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 891/219, privind aprobarea Procedurii și a competențelor de emitere, modificare, retragere și suspendare temporară a autorizațiilor de gospodărire a apelor, din 23.07.2019, forma în vigoare în perioada de referință, prevede că "(1) Emitentul autorizației de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul de investiție să execute și alte lucrări necesare, necuprinse în documentația tehnică prezentată la autorizare, dar care se impune a fi realizate în scopul conformării cu prevederile legale. (2) De asemenea se pot impune condiții pentru: asigurarea monitorizării indicatorilor de calitate, respectarea limitelor de calitate impuse prin acte normative pentru asigurarea conservării și dezvoltării resursei de apă, contorizarea consumurilor de apă, asigurarea debitului de servitute pe cursuri de apă, alocarea rațională și monitoringul resurselor de apă, precum și alte condiții ce conduc la protejarea interesului public în acest domeniu".

În speță, prin contractul nr. x din 27.12.2004 de concesiune a bunurilor care alcătuiesc domeniul public și a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 298bis din 30 aprilie 2015, Ministerul Economiei și Comerțului a concesionat recurentei-reclamante A. S.A. bunurile proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei electrice în centrale hidroelectrice și a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, în scopul exploatării, reabilitării, modernizării, retehnologizării, precum și construirii de noi amenajări hidroenergetice conform programelor de investiții (art. 3 alin. (1) din contract). Dispozițiile art. 11 lit. i) din acest contract de concesiune prevăd că una dintre obligațiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligații legale impuse de natura bunurilor concesionate, precum protecția mediului.

Or, îndeplinirea obligației contestate din cuprinsul autorizației de gospodărire a apelor nr. 15/09.02.2021 are drept scop chiar asigurarea protecției mediului, prin evitarea producerii unor accidente în activitatea de producție a energiei electrice, cauzate de sursele de poluare vizate de demersul reclamantei.

Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996 "În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligația de întreținere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca și de întreținere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor și a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective", iar potrivit Anexei 1 pct. 75 la acest act normtiv, prin "utilizator de apă" se înțelege "orice persoană fizică sau persoană juridică care, în activitățile sale, folosește apa, luciul de apă sau valorifică fructul acesteia". Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă face parte din categoria persoanelor care au în exploatare "alte asemenea lucrări", astfel că obligația de întreținere îi revine în considerarea acestei calități, fiind un utilizator de apă, incumbându-i întreținerea inclusiv a apei ce ocupă terenul pe care se află lucrările exploatate.

În consecință, odată cu dobândirea dreptului de concesiune prin contractul de concesiune nr. x/2004, precum și prin dobândirea dreptului de utilizare a resurselor de apă de suprafață, recurenta-reclamantă a preluat, în baza legii, în considerarea calității sale de utilizator/concesionar, toate obligațiile referitoare la prevenirea degradării calității apelor și, chiar dacă obiectul de activitate al reclamantei constă, în principal, în producerea de energie electrică în hidrocentrale, aceasta nu înseamnă că realizarea unor activități de igienizare a luciului de apă pe care îl are în administrare excede obiectului său de activitate, cu atât mai mult cu cât art. 11 lit. i) din contractul de concesiune prevede că una dintre obligațiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligații legale impuse de natura bunurilor concesionate, precum protecția mediului, nefiind, așadar, identificate elemente de natură a contura nelegalitatea actului contestat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut de către prima instanță că impunerea prin autorizația de gospodărire a apelor a obligației de igienizare a luciului de apă în sarcina deținătorului de autorizație nu excedează scopului legii, de protejare a apelor împotriva poluării, ci, dimpotrivă, urmărește atingerea acestui obiectiv, prin mijlocirea pârâtei. Faptul că obligația de a asigura igienizarea suprafeței luciului de apă și de curățire de plutitori nu este expres prevăzută în contractul de concesiune, în lege sau în Regulamentul de exploatare a acumulării Frunzaru nu poate avea drept consecință nelegalitatea actului administrativ contestat, câtă vreme măsura dispusă este în strânsă legătură cu obiectul de activitate al recurentei-reclamante, pentru realizarea căruia a solicitat eliberarea autorizației de gospodărire a apelor contestată, iar aceasta se înscrie în sfera măsurilor ce vizează asigurarea protecției mediului.

Concluzionând, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, reținând că reclamanta se înscrie în ipoteza normei legale enunțate, ca urmare a contractului de concesiune încheiat între Ministerul Economiei și Comerțului, în calitate de concedent, și reclamantă, în calitate de concesionar, contract aprobat prin H.G. nr. 2077/2004.

Înalta Curte nu va primi nici criticile recurentei-reclamante referitoare la greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 42 alin. (2) lit. h) din anexa la Ordinul nr. 459/78/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică, precum și incidente/accidente la construcțiile hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă și poluări marine în zona costieră, potrivit căruia "Ministerul Energiei are următoarele atribuții: (...) (2) prin Hidroelectrica S.A., are următoarele atribuții: (...) h) asigură participarea cu forțe și mijloace de intervenție operativă pentru combaterea poluărilor accidentale în zona lacurilor de acumulare ale centralelor hidroelectrice din administrare, precum și colectarea plutitorilor din zona frontului de barare al lucrărilor din administrare".

Instanța de control judiciar reține, în acord cu prima instanță, că acest text legal nu este incident în prezenta cauză, deoarece se referă la o atribuție legală ce aparține Ministerului Energiei, pe care acesta o exercită prin intermediul reclamantei, iar nu la obligațiile ce-i revin direct recurentei-reclamante ca urmare a încheierii contractului de concesiune nr. x din 27.12.2004.

Nefondate sunt și criticile referitoare la greșita aplicare a principiului "poluatorul plătește", sens în care Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă conferă principiului o accepțiune proprie, diferită de cea consacrată la nivel național și european.

Principiul amintit este unul dintre principiile esențiale care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene, aplicarea acestuia însemnând că poluatorii suportă costurile poluării provocate, inclusiv costul măsurilor luate pentru prevenirea, combaterea și remedierea poluării, precum și costurile pe care aceasta le impune societății. Prin aplicarea principiului, poluatorii sunt încurajați să evite daunele aduse mediului și sunt trași la răspundere pentru poluarea pe care o provoacă. De asemenea, costul remedierii este suportat de poluator, nu de către contribuabil.

Principiul invocat are în vedere situația în care o companie, în realizarea obiectului său de activitate, cauzează daune mediului înconjurător, situație în care este răspunzătoare pentru acestea și trebuie să ia măsurile de reparare sau de prevenire necesare și să suporte toate costurile aferente, vizând astfel activitățile profesionale care prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

Sub acest aspect este important a se aminti că Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 21 aprilie 2004, privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului, care instituie acest principiu, are în vedere, pe de o parte daunele aduse mediului prin exercitarea uneia dintre activitățile enumerate în anexa a III-a la directivă, cum ar fi industria energetică, producția și prelucrarea metalelor, industria extractivă, industria chimică, gestionarea deșeurilor, producția de celuloză, hârtie și carton la scară largă, vopsirea textilelor și tăbăcăria, producția de carne, produse lactate și produse alimentare la scară largă, iar, pe de altă parte, daunele ecologice aduse speciilor protejate și habitatelor naturale (sau o amenințare iminentă de producere a unor asemenea daune) prin exercitarea altor activități profesionale decât cele enumerate în anexa a III-a și în cazul în care compania a comis vreo eroare sau vreo neglijență.

Ca atare, aplicarea acestui principiu nu poate constitui temei de anulare a obligației instituite în sarcina recurentei-reclamante prin autorizație, deoarece acest act nu a fost emis ca urmare a faptului că poluarea suprafeței luciului de apă cu plutitori, lemne și PET-uri s-ar datora activității societății reclamante, pentru a fi incident acest principiu, ci a fost emis în scopul asigurării protecției mediului, prin evitarea producerii unor accidente în activitatea de producție a energiei electrice, cauzate de sursele de poluare vizate de demersul reclamantei. Chiar dacă obiectul de activitate al reclamantei constă, în principal, în producerea de energie electrică în hidrocentrale, aceasta nu înseamnă că realizarea unor activități de igienizare a luciului de apă, pe care îl are în administrare, precum și de curățire de plutitori excedează obiectului său de activitate, având în vedere întregul context normativ evidențiat în considerentele prezentei decizii.

Așadar, și din această perspectivă hotărârea primei instanțe este la adăpost de orice critică, judecătorul fondului interpretând și aplicând în mod corect normele de drept material incidente și adoptând astfel o soluție justă prin raportare la contextul factual reținut.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, și anume autorizația de gospodărire a apelor nr. 13/09.02.2021, prima instanță reținând în mod corect că aceasta a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine reformarea sentința de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile situației deduse judecății.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1373 din 5 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 aprilie 2024.