ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5780/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 26.09.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., a formulat acțiune în anulare împotriva Ordinului nr. 212/6 iunie 2019 emis de Președintele ANPC, precum și a Răspunsului ANPC nr. 9652/29.07.2019 la plângerea prealabilă formulată, solicitând anularea Ordinului și a Răspunsului, în temeiul art. 12 alin. (3) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și art. 8 și urm. din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 256 din data de 22 aprilie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, anulând Ordinul nr. 212/6.06.2019 emis de Președintele ANPC și Răspunsul ANPC nr. 9652/29.07.2019.

Recursul exercitat în cauză.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, ca netemeinice și nelegale, și menținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința menținerii dispozițiilor Ordinul Președintelui ANPC nr. 212/06.06.2019 și a răspunsului nr. x/29.07.2019, ca temeinice și legale.

Într-o primă critică ce ar putea fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat lipsa unei motivări clare a soluției pronunțate, aceasta susținând că instanța de judecată nu a motivat sentința civilă atacată decât prin reluarea apărărilor formulate de către partea adversă, fără a veni în susținerea acestora cu argumente proprii, astfel că nu se pot primi motivele de admitere a cererii și fără a lua în considerare măcar pentru a combate apărările ce au fost formulate de autoritate.

Mai mult decât atât instanța de judecată nu a admis sau respins celelalte puncte din cererea de chemare în judecată.

O altă critică adusă hotărârii recurate vizează interpretarea privind nemotivarea ordinului contestat.

Astfel, susține recurenta că motivarea Ordinului cu nr. 212 a fost una destul de amplă și explicită, având în vede faptul că la baza emiterii acestuia a stat procesul-verbal de constatare a contravenției.

Consideră că nu se poate reține o nemotivare a actului administrativ, câtă vreme în cadrul acest este expusă situația de fapt motivată într-un mod complex și clar.

Deopotrivă, a mai susținut recurenta că instanța de fond nu a avut în vedere situația de fapt, aceasta nefiind analizată în niciun mod.

În susținerea acestui motiv recurenta reia în integralitate situația de fapt expusă în cadrul întâmpinării depusă în dosarul de fond.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, ca netemeinică și nelegală și menținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința menținerii dispozițiilor din Ordinul Președintelui ANPC nr. 212/06.06.2019 și a răspunsului nr. x/29.07.2019, ca temeinice și legale.

Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamanta A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal, ca nulă, iar în subsidiar, ca nefondată și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

În prealabil, arată intimata că actul administrativ a cărui nelegalitate a fost reclamată de societate în prezentul litigiu este legat indisolubil de procesul-verbal de constatare a contravenției emis de ANPC cu 6 zile înainte.

În privința amenzii aplicate de ANPC, intimata aduce la cunoștința instanței de casare faptul că Procesul-verbal nr. x din 30 mai 2019 a fost anulat definitiv de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ prin decizia civilă nr. 3353 din 28 octombrie 2020, instanța de apel statuând că nu a fost vorba despre nicio practică comercială incorectă a intimatei-reclamante din prezenta cauză, nefiind întrunite "elementele esențiale ale contravenției imputate petentei".

Susține că, din această perspectivă, recursul autorității trebuie respins fie și numai pentru motivul anulării procesului-verbal inițial de constatare a contravenției, fără cercetarea motivelor de nelegalitate proprii ordinului Președintelui ANPC.

În ceea ce privește nulitatea recursului, intimata arată că, din simpla lecturare a recursului se poate observa că recurenta combate doar în două fraze statuările instanței de fond în ceea ce privește nelegalitatea ordinului ce face obiectul judecății iar pe parcursul a 6 pagini din 8 reia prezentarea incoerentă a unor chestiuni de fapt propuse în fața primei instanțe.

Pe fondul recursului susține că prima instanță a analizat în mod corect și complet situația de fapt dedusă judecății.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenta-pârâtă, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., de apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-reclamantă și de cadrul normativ incident litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ce reglementează situația "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte constată că, subsumat acestuia, recurenta-reclamantă a susținut lipsa unei motivări clare a soluției pronunțate.

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, neputându-se reține o motivare necorespunzătoare a sentinței de fond, din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost motivată, prima instanță expunând motivele ce au condus la anularea celor două acte administrative contestate, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Susținerile recurentei, în sensul că instanța nu a motivat sentința decât prin reluarea apărărilor formulate de intimata - reclamantă, fără a veni în susținerea acestora cu argumente proprii, sunt nefondate, dat fiind faptul că preluarea de către instanță a unora dintre argumentele unei părți pe care le-a considerat pertinente nu conduce la concluzia că instanța nu a făcut o apreciere proprie a susținerilor părților și o analiză a probelor administrate, de vreme ce în considerente, instanța a analizat probele administrate, a stabilit situația de fapt și a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speța dedusă judecății.

Nici cealaltă critică subsumată aceluiași motiv de nelegalitate, ce vizează faptul că instanța de judecată nu a admis sau respins celelalte puncte din cererea de chemare în judecată, nu poate fi reținută, în considerarea faptului că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat doar anularea Ordinului nr. 212/06 iunie 2019 precum și a Răspunsului la plângerea prealabilă formulată, răspuns înregistrat sub nr. x nr. 9652/29.07.2019, iar instanța de primă jurisdicție s-a pronunțat în limitele învestirii.

Faptul că instanța nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă nu poate conduce la reformarea hotărârii atacate, pe de o parte, raportat la faptul că, găsind întemeiat motivul de nelegalitate constând în nemotivarea ordinului, nu se mai impunea analizarea celorlalte, acesta reprezentând un motiv suficient pentru anularea respectivului ordin, astfel cum, de altfel, a și menționat în considerentele hotărârii iar, pe de altă parte, raportat la faptul că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speța de față, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, iar o astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale, asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta- pârâtă este nefondat.

În continuare, analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată legalitatea acesteia, raportat la soluția ce a fost pronunțată în privința sancțiunii contravenționale ce a stat la baza emiterii ordinului atacat în litigiul ce face obiectul prezentei judecăți.

Astfel, se constată că, prin Procesul-verbal nr. x din 30 mai 2019, emis în temeiul Legii nr. 363/2007, ANPC a decis sancționarea reclamantei A. S.A. cu amendă contravențională în cuantum de 70.000 RON și propunerea luării măsurii de încetare a presupusei practici comerciale incorecte constând în majorarea tarifelor abonamentelor A..

Această propunere a fost concretizată în data de 6 iunie 2019, atunci când Președintele ANPC a emis Ordinul nr. 212 din 6 iunie 2019, prin intermediul căruia, în temeiul art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007, a dispus încetarea pretinsei practici comerciale incorecte utilizate de operatorul economic A. S.A., practică contrară diligenței profesionale, constând în aceea că a ales să transfere în sarcina utilizatorului final anumite costuri impuse prin legislație, folosind o poziție de forță dominantă și psihologică în fața consumatorului, prin majorarea abonamentelor cu până la 2,21 RON - în funcție de serviciul utilizat având în vedere faptul că un abonat poate beneficia până la 4 pachete în baza aceluiași contract, preț ce poate fi acceptat de majoritatea abonaților, coroborat cu faptul că procedurile de renunțare la contract, de o eventuală portare a numărului în altă rețea de telefonie, cât și relocarea într-o altă rețea de distribuție cablu TV și internet sunt mult mai complicate și uneori imposibil de realizat ca urmare a inexistenței infrastructurii altui operator, ceea ce deformează sau este susceptibil să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu, care este deja într-o relație contractuală cu furnizorul de servicii.

Actul a fost emis, așa cum se arată în preambulul său, în baza art. 4 alin. (1) lit. a) și b), art. 15 alin. (1) lit. a), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a) și art. 13

1

din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor și avându-se în vedere procesul-verbal de constatare a contravenției nr. x/30.05.2019, prin care A. S.A. a fost sancționată pentru utilizarea de practici comerciale incorecte, conform art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 363/2007.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, "O practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) este contrară cerințelor diligenței profesionale; b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori".

Art. 13 alin. (1) din lege prevede că "În măsura în care se consideră necesar, ținând cont de toate interesele implicate și, în special, de interesul public, instanțele judecătorești competente sau Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vor dispune, în procedură de urgență, chiar fără a exista o dovadă a unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intenției sau a neglijenței comerciantului, una dintre următoarele măsuri: a) încetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte; b) interzicerea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte, chiar dacă acestea nu au fost încă puse în practică, dar acest lucru este iminent".

Potrivit art. 13

1

, "Măsurile dispuse potrivit dispozițiilor art. 13 se realizează de către conducătorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau de către conducătorii unităților cu personalitate juridică din subordinea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, la propunerea agentului constatator, în termen de 5 zile".

Nu în ultimul rând, art. 15 alin. (1) prevede că "Utilizarea de către comercianți a unor practici comerciale incorecte este interzisă, constituie contravenție și se sancționează după cum urmează: a) cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, pentru utilizarea practicilor comerciale incorecte definite la art. 4 alin. (1) și (2)".

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că, în concret, după ce agentul constatator stabilește că sunt îndeplinite condițiile săvârșirii unei practici comerciale incorecte, luând în considerare interesul consumatorilor, acesta poate propune adoptarea unei măsuri complementare amenzii stabilite prin procesul-verbal de contravenție, anume măsura încetării practicii comerciale incorecte. Dacă conducătorul ANPC sau conducătorii unităților cu personalitate juridică din subordinea ANPC, după caz, consideră că practica comercială incorectă prezintă un grad ridicat de periculozitate și poate produce prejudicii grave consumatorilor, aceștia pot emite un ordin sau, după caz, o decizie, prin care sa oblige comerciantul la încetarea practicii comerciale incorecte.

Așadar, măsura încetării practicii comerciale incorecte nu poate exista în absența stabilirii existenței acestei practici comerciale incorecte prin procesul-verbal de contravenție.

Se constată astfel că, în speță, aceleași fapte imputate reclamantei au constituit atât temei al sancționării sale contravenționale, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. x/30.05.2019, cât și temei al luării măsurii prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a), prin ordinul contestat în prezenta cauză, prin care s-a dispus încetarea practicii comerciale considerate de către autoritate ca fiind incorectă.

Prin urmare, actul administrativ contestat în prezentul litigiu, respectiv Ordinul Președintelui ANPC nr. 212/din 6 iunie 2019, instituie o măsură complementară sancțiunii amenzii contravenționale, având un evident caracter accesoriu și subordonat acesteia.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, din ambele etape procesuale constată că, după pronunțarea instanței de fond, însă, înainte de promovarea recursului de către pârâta Autoritatea Națională Pentru Protecția împotriva hotărârii ce face obiectul prezentului control judiciar, Procesul-verbal de constatare a contravenției nr. x din data de 30.05.2019 a fost anulat definitiv de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ prin decizia civilă nr. 3353 din 28 octombrie 2020, instanța de apel statuând că nu a fost vorba despre nicio practică comercială incorectă a intimatei-reclamante din prezenta cauză, nefiind "îndeplinită cerința răspunderii contravenționale a petentei în absența întrunirii elementelor constitutive ale contravenției imputate acesteia."

Ordinul de instituire a măsurii complementare a încetării practicii comerciale incorecte are un caracter accesoriu față de procesul-verbal de contravenție prin care, în principal, se constată fapta contravențională și se propune instituirea măsurilor complementare, fiind un act administrativ ce are la bază chiar procesul-verbal de constatare a contravenției. Astfel fiind, în aplicarea principiului de drept accesorium sequitur principale, o eventuală anulare a procesului-verbal de contravenție afectează valabilitatea ordinului atacat, ca act administrativ a cărei valabilitate depinde în mod indisolubil de existența și validitatea procesului-verbal de contravenție.

Așadar, modalitatea de soluționare a plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției reverberează asupra modului de soluționare a acțiunii în anularea ordinului de instituire a măsurii complementare a încetării practicii comerciale incorecte, tocmai în virtutea caracterului accesoriu a celui din urmă act administrativ.

Or, în condițiile în care, în litigiul contravențional s-a stabilit cu titlu definitiv că nu i se poate reproșa reclamantei săvârșirea unor practici comerciale incorecte în sensul legii, Înalta Curte reține că măsura dispusă prin ordinul contestat rămâne fără fundament, motiv pentru care se impune respingerea recursului promovat de pârâtă, pentru motivul anulării procesului-verbal inițial de constatare a contravenției.

În consecință, întrucât fapta comercială incorectă nu există, acest aspect fiind stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 8159 din 18.11.2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5, în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3353/2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 212/06.06.2019 a rămas fără temei juridic, motiv pentru care criticile recurentei, ce vizează interpretarea primei instanțe cu privire la nemotivarea acestuia sau cu privire la neanalizarea situației de fapt, nu se mai impune a fi analizate, acestea nemaifiind apte de a conduce la reformarea hotărârii primei instanțe, raportat la soluția ce a fost pronunțată în privința sancțiunii contravenționale ce a stat la baza emiterii ordinului.

În concluzie, observând caracterul complementar al măsurii dispuse prin ordinul ce face obiectul litigiului pendinte, față de sancțiunea principală dispusă prin procesul-verbal de contravenție ce a făcut obiectul dosarului anterior menționat, din moment ce ordinul ce face obiectul litigiului de față este emis în baza unei propuneri cuprinse în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar acest proces-verbal a fost anulat definitiv de către instanță, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului promovat de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naționată pentru Protecția Consumatorilor împotriva sentinței civile nr. 256 din 22 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.