ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.11.2017, reclamantul A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor a solicitat instanței anularea Ordinului nr. 203 din data de 15.03.2017 al Președintelui ANPC, comunicat sub semnătura la data de 30.03.2017.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.12.2017, pârâta Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor a invocat excepția tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și menținerea în integralitate a dispozițiilor Ordinului nr. 203/15.03.2017, emis de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1462 din 27 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și respingerea în tot a acțiunii.

În motivarea recursului său, reclamanta susține că instanța fondului a pronunțat sentința civilă nr. 1462/27.03.2018 cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 7571/07.12.2017, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017.

Arată recurenta reclamantă că intimata ANPC a emis Ordinul contestat în prezenta cauză ca urmare a efectuării unui control cu privire la contractul de credit nr. x/07.11.2016, încheiat de subscrisa cu consumatorul B., prin care acesta se împrumutase cu 900 de RON, cu un comision de administrare de 212,50 RON, fără dobândă remuneratorie. Astfel, față de sesizarea acestuia cu nr. 401/17.01.2017, ANPC a încheiat procesul-verbal de costatare a contravenției nr. x/02.03.2017, prin care a stabilit următoarele:

Conform ANPC, prevederile art. 11.2 din contractul de credit, prin care se reglementa un comision de prelungire a perioadei de creditare, precum și încheierea de către reclamantă a unui angajament de plată cu consumatorul în temeiul acestor prevederi, la data de 06.02.2017, fără a detalia componența sumei de plată, reprezintă o practică comercială incorectă, pentru că în felul acesta consumatorul ar fi fost supus stresului de a încheia un angajament de plată în condiții nefavorabile, din punctul de vedere al ANPC fiind mai avantajoasă pentru el, pentru o depășire pe termen scurt a scadenței, plata dobânzii penalizatoare de 1,5% pe zi de întârziere decât plata comisionului de prelungire pe 15 sau respectiv 30 de zile a contractului. Prin urmare, ANPC a stabilit că prin stipularea comisionului de prelungire în contract și încheierea angajamentului de plată în condițiile arătate, reclamanta ar fi încălcat prevederile art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) din legea nr. 363/2007, drept pentru care a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de la 2.000 la 10.000 de RON, conform art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 17 alin. (1) din legea nr. 363/2007, stabilind suma de 5.000 de RON ca amendă contravențională. De asemenea, ANPC a stabilit că în baza prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din legea nr. 363/2007 se propune încetarea practicilor incorecte

Totodată, ANPC a considerat că dobânda penalizatoare de 1,5% pe zi de întârziere stabilită în contractul de credit ar încălca prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 aprobată prin legea nr. 288/2010, arătând că în contract nu s-ar face nicio referire la faptul că rata acestei dobânzi se calculează pe bază de procent fix și nu poate fi mai mare de 3 puncte procentuale care se adaugă la rata dobânzii curente și se aplică la principalul restant, și invocând de asemenea în conținutul procesului-verbal faptul că cele trei puncte procentuale s-ar adăuga în opinia ANPC la dobânda curentă anuală, deși în cazul nostru este inexistentă. Prin urmare, în acest caz ANPC a decis sancționarea în baza prevederilor art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 pentru încălcarea prevederilor art. 35-44 cu amenda contravențională de la 20.000 de RON la 100.000 de RON, aplicând sancțiunea de 20.000 de RON și sancțiunile complementare de aducere a contractului în conformitate cu prevederile legale și restituire a sumelor încasate ilegal.

Ulterior, ANPC a emis Ordinul nr. 203/15.03.2017, prin care dispunea la art. 1 încetarea practicii comerciale incorecte, ce constă în fapta reclamantei de a nu informa consumatorul despre produsul financiar și modul de acordare a creditelor, faptă ce determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o pentru luarea unei decizii de tranzacționare. La art. 2, în explicarea acestei dispoziții a art. 1, se relua în întregime conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției, astfel încât reclamanta putea doar să deducă, și nu să știe în mod cert, că practica comercială incorectă sancționată consta, conform reținerilor din procesul-verbal, în inserarea prevederilor legate de comisionul de prelungire în contractul de credit, precum și în încheierea angajamentului de plată cu consumatorul, în baza acestor prevederi, fără a preciza componența sumelor de plată. Prin urmare, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției ar fi adus după sine și nulitatea acestui ordin, ca act subsecvent față de procesul-verbal, încheiat în temeiul acestuia, conform principiului de drept: accesorium sequitur principale.

Împotriva procesului-verbal, reclamanta a formulat plângere, care a fost respinsă de Judecătoria sectorului 1 prin sentința civilă 3761/12.05.2017 pronunțată de în dosarul nr. x/2017. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel, iar acesta a fost admis în parte de către Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017, a cărei autoritate de lucru judecat a fost încălcată de instanța de fond în prezentul dosar, atât în ce privește dispozitivul deciziei menționate cât și considerentele acesteia.

Punctând aspectele prin care sentința recurată ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 7571/07.12.2017, recurenta arată că prin decizia anterior menționată, Tribunalul București schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite în parte plângerea contravențională și anulează în parte procesul-verbal nr. x încheiat la data 02.03.2017 cu privire la contravenția prev. de art. 38 alin. (2) rap. la art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 și exonerează apelanta de plata amenzii în cuantum de 20.000 de RON. Menține în rest sentința apelată".

Cu toate acestea, deși soluția pronunțată prin această decizie, înainte ca aceasta să fie motivată, a fost depusă la dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII a CAF, ca anexă la răspunsul reclamantei la întâmpinare, în sentința recurată se reține că plângerea contravențională formulată de reclamantă a fost respinsă definitiv prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal" (pag. 7, par. 5 din sentința recurată).

Prin urmare, susținerile instanței de fond sunt contradictorii față de soluția pronunțată în realitate prin decizia nr. 7571/07.12.2017, care are autoritate de lucru judecat pe aspectele tranșate cu privire la procesul-verbal de constatare a contravenției, apreciază recurenta reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017, Tribunalul București nu numai că anulează procesul-verbal cu privire la contravenția constând în menționarea în contract a unei dobânzi penalizatoare, considerată în mod neîntemeiat nelegală de către ANPC, dar invalidează și faptele reținute de către ANPC ca reprezentând o practică comercială incorectă, respectiv menționarea comisionului de prelungire la art. 11.2 din contract și încheierea angajamentului de plată în condițiile existenței unui astfel de comision, reținând următoarele în această privință, în considerente:

"Potrivit art. 1.10.2 contractul prevede un comision de administrare de 212,5 RON; din punctul de vedere emis de societatea apelantă rezultă componentele (structura) acestui "comision de administrare": comision fix (10 RON), comision variabil (4,5% din suma împrumutată) și, în mod surprinzător, "dobândă" (0,6% din suma împrumutată").

Ascunderea dobânzii în comisionul de administrare reprezintă o încălcare evidentă a regulilor de bază în materia protecției consumatorilor.

Plasarea unui produs financiar cu dobândă de 0% și dobândă ascunsă în structura unui comision este o practică comercială incorectă." lată deci, că instanța de apel a reținut drept practică comercială incorectă din partea reclamantei o cu totul altă faptă decât cele reținute de ANPC în procesul-verbal de constatare a contravenției respectiv a reținut că reglementarea în contract a unui comision de administrare care masca și o dobândă reprezintă practică comercială incorectă și nu reglementarea în contract a comisionului de prelungire a creditului și încheierea angajamentului de plată în condițiile existenței acestuia. De altfel, cu privire la aceste fapte reținute de către ANPC drept practică comercială incorectă în cadrul procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța de apel s-a pronunțat în mod expres că acestea nu reprezintă contravenții, la pag. 9 par. 3 din decizia nr. 7571/07.12.2017 a Tribunalului București reținându-se, în acest sens, următoarele:

"cu referire la restul practicilor comerciale menționate în actul sancționator, Tribunalul reține că nu există o corelare suficientă între descrierea faptei și norma încălcată. De asemenea, reținem că, per ansamblu, dispozițiile contractuale la care se face referire în actul sancționator sunt suficient de clare pentru ca un consumator mediu să acționeze în cunoștință de cauză, astfel că, din perspectivă strict contravențională nu se impune reținerea lor ca fapte ilicite."

În raport de aceste considerente, recurenta reclamantă susține că în mod definitiv instanța de apel a stabilit că faptele reținute în procesul-verbal de constatare a contravenției drept practică comercială incorectă nu sunt fapte ilicite, ceea ce înseamnă că, deși acest proces-verbal a fost menținut în ce privește practica comercială incorectă, nu a fost menținut în privința faptelor reținute în cadrul său, ci în privința altei fapte, respectiv stabilirea în contract a unui comision de administrare care conținea o dobândă mascată, faptă reținută pentru prima dată de instanța de apel ca fiind practică comercială incorectă!

Or, având în vedere că decizia nr. 7571/07.12.2017 a Tribunalului București are autoritate de lucru judecat cu privire la toate aspectele tranșate privind procesul-verbal de constatare a contravenției, menținerea în temeiul său a Ordinului nr. 203/15.03.2017 emis de ANPC, prin care se dispune încetarea unei practici comerciale incorecte, constând în fapte despre care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu sunt contravenții, reprezintă un nonsens juridic.

Faptul că s-a stabilit în mod definitiv că practica comercială incorectă stabilită de ANPC prin procesul-verbal nu există, pentru că faptele reținute ca atare nu sunt contravenții, unica faptă reținută drept practică comercială incorectă de către instanța de apel fiind alta decât cea descrisă în acest proces-verbal, duce la nulitatea Ordinului nr. 203/15.03.2017 al ANPC care, reluând în cadrul său întreg conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției, impune încetarea unei practici comerciale incorecte constând în fapte despre care s-a stabilit în mod definitiv că nu sunt ilicite.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva ordinului nr. 203/15.03.2017.

Prin ordinul anterior menționat, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dispus, începând cu data de 31.03.2017, încetarea practicii comerciale incorecte, utilizată de operatorul economic A. S.A., practică ce constă în fapta operatorului economic de a nu informa consumatorul despre produsul financiar și modul de acordare a creditelor, faptă ce determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o pentru luarea unei decizii de tranzacționare.

Pentru a ajunge la această concluzie, autoritatea a arătat că "în urma analizării contractului de credit nr. x/07.11.2016 încheiat între A. S.A. și consumatorul B. s-a constatat faptul că, atât informațiile Standard la nivel European cât și în contract, este menționat un comision de prelungire a contractului în cuantum, în cazul contractului de față de 135 de RON, pentru prelungirea creditului cu 15 zile sau 270 de RON pentru prelungirea creditului cu 30 zile.

Conform prevederilor art. 11.2 din contract, solicitarea de prelungire se face cu 3 zile lucrătoare înainte și după data scadenței prin intermediul aplicației sau pe site-ul operatorului economic financiar.

Prelungirea contractului nu este obligatorie pentru creditor, acesta având dreptul să aprobe sau să refuze prelungirea duratei contractului la libera sa apreciere și fără să fie necesar să ofere justificări pentru decizia luată. Analizând contractul de față la valoarea acordată a împrumutului, respectiv 900 RON și aplicând dobânda penalizatoare, aceasta fiind de 900*1,5%/zi = 13,5lei/zi întârziere.

Practic consumatorul, dacă dorește o prelungire de până la 15 zile și dorește să achite după 5 zile de la scadență este mai avantajat să plătească dobânda penalizatoare menționată în contract și nu cea de 3%/an care ar fi trebuit să fie conform prevederilor legale.

Consumatorul intrând în incapacitate de plată, operatorul economic de servicii financiare îi face un angajament de plată în care sunt incluse 3 rate lunare în valoare de 627 RON fiecare, ceea ce înseamnă o valoare totală de plată de 1881 RON, or luând în calcul valoarea creditului și plățile efectuate, precum și faptul că dobânda penalizatoare a fost calculată incorect, rezultă niște sume de plată foarte mari, în raport cu valoarea împrumutului.

În acest fel presiunea pe consumator este foarte mare, el trebuind să ia o decizie în necunoștință de cauză, nefiind informat asupra componenței sumei de 1881 RON.

Prin urmare, consumatorul trebuie să ia o decizie de tranzacționare sub presiunea plății creditului în totalitate sau să achite sumele considerate ca și comision pentru prelungirea perioadei de creditare, în caz contrar, se aplică dobânzi penalizatoare și se declară creditul scadent anticipat.

În acest fel, operatorul economic a utilizat o practică comercială incorectă contrar diligentei profesionale care a deformat în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge ori al unui membru mediu al unui grup când practica comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.

În cazul de față nu se poate discuta de o practică corectă și principiul bunei credințe, întrucât operatorul de servicii financiare transmite această informație rămânând un termen foarte scurt, în cazul de față, trei zile, înainte de scadență și trei zile după, în care consumatorul trebuie să ia o decizie de tranzacționare fără a avea posibilitatea de a analiza efectele asupra costului total al creditului.

Astfel, prin plata acestui comision, de fapt consumatorul mai plătește o dobândă mascată, sub forma de comision, de care nu a avut cunoștință la semnarea contractului.

Prin modul în care operatorul economic procedează la acordarea creditelor utilizează o practică comercială incorectă contrară diligenței profesionale și deformează în mod esențial comportamentul consumatorului mediu căruia i se adresează având în vedere faptul că practica comercială este adresată grupurilor vulnerabile de consumatori care doresc un credit urgent.

În speța de față, operatorul economic de servicii financiare utilizează o practică comercială incorectă așa cum este definită de lege, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea 363/2007 cu modificările și completările ulterioare și se sancționează cu amendă contravențională de la 2000 la 100000 RON, conform prevederilor art. 15 alin. (1) lit. coroborat cu art. 17 alin. (1) din legea nr. 363/2007. Se aplică sancțiunea de 5000 RON. Totodată, în baza prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din legea nr. 363/2007 se propune încetarea practicilor incorecte.

Mai mult, în capitolul 6 dobânda penalizatoare se menționează că aceasta este de 1,5%/zi, întârziere fără a face nici o referire cu privire la faptul că rata dobânzii penalizatoare se calculează pe bază de procent fix și nu poate fi mai mare de 3 puncte procentuale care se adaugă la rata dobânzii curente și se aplică la principal restant.

Astfel, se încalcă prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 aprobată prin legea nr. 288/2010 cu modificările și completările ulterioare și se sancționează în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 pentru încălcarea prevederilor art. 35-44 cu amenda contravențională de la 20.000 la 100.000 RON., în cazul de față fiind aplicată sancțiunea de 20.000 RON. Totodată în baza prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c) se dispune sancțiunea contravențională complementară de aducere a contractului la conformitate cu prevederile legale, în termen de maxim 15 zile. În baza prevederilor art. 88 alin. (1) lit. b) se dispune sancțiunea contravențională complementară, de restituire a sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maxim 15 zile. În baza prevederilor art. 89 alin. (1) lit. b) se propune măsura complementară de aducerea a tuturor contractelor similare în conformitate cu prevederile legale într-un termen de 30 de zile."

Ordinul sus-menționat a fost emis în baza procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x/02.03.2017 prin care apelanta A. S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 RON, în baza dispozițiilor art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 și cu sancțiunile complementare constând în restituirea sumelor încasate fără temei legal ți aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale într-un termen de maxim 15 zile în baza art. 88 alin. (1) lit. b) din același act normativ, pentru încălcarea prevederilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 și cu amendă contravențională în cuantum de 5000 RON, în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 17 alin. (1) din legea nr. 363/2007 pentru încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) din legea nr. 363/2007.

Soluționând contestația reclamantei, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată, înlăturând criticile formulate de reclamantă la adresa procedurii de emitere a ordinului, cu motivarea prevăzută în considerentele sentinței.

În ceea ce privește fondul măsurilor dispuse prin ordinul nr. 203/15.03.2017, Curtea de apel constată că acestea vizează temeinicia și legalitatea aplicării sancțiunii contravenționale, aspecte ce pot fi analizate exclusiv pe calea plângerii contravenționale, precizându-se, în considerentele sentinței, că reclamanta a uzat de această cale, plângerea sa fiind respinsă definitiv prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Contrar celor menționate de instanța fondului, Înalta Curte constată că prin decizia pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017 a fost admis apelul petentei A. S.A. și schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale și anulării procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională nr. x/02.03.2017 prin care apelanta A. S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 RON, în baza dispozițiilor art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010.

Examinând cuprinsul deciziei civile nr. 7571/07.12.2017, Înalta Curte constată faptul că instanța de apel a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională nr. x/02.03.2017 numai cu privire la fapta contravențională constând în ascunderea dobânzii (de 0,6% din suma împrumutată) în comisionul de administrare de 212,5 RON, prevăzut de art. 1.10.2 din contract, stabilind că sancționarea petentei A. S.A. pentru această faptă este justificată.

În schimb, prin aceeași decizie instanța de apel consideră netemeinică sancționarea petentei pentru faptul că în Capitolul 6-Dobânda penalizatoare se menționează că aceasta este de 1,5% zi întârziere fără a se face nicio referire cu privire la faptul că rata dobânzii penalizatoare se calculează pe bază de procent fix și nu poate fi mai mare de 3 puncte procentuale care se adaugă la rata dobânzii curente și se aplică la principal restant, anulând procesul-verbal cu privire la această faptă.

În fine, prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017, instanța de apel menționează, cu privire la restul practicilor comerciale menționate în actul sancționator, că nu există o corelare suficientă între descrierea faptei și norma încălcată. De asemenea, instanța de apel reține că, per ansamblu, dispozițiile contractuale la care se face referire în actul sancționator(cu excepția dobânzii mascate) sunt suficient de clare pentru ca un consumator mediu să acționeze în cunoștință de cauză, astfel că, din perspectivă strict contravențională nu se impune reținerea lor ca fapte ilicite. Consumatorul își conservă însă dreptul de a acționa pe calea dreptului comun pentru apărarea intereselor sale.

Sintetizând, tribunalul arată că a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției doar cu privire la a doua faptă și doar pentru practica comercială incorectă de ascundere a dobânzii în structura comisionului.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că este lipsită de suport concluzia judecătorului fondului, în sensul că plângerea contravențională formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională nr. x/02.03.2017 ar fi fost respinsă, în mod definitiv, conținutul deciziei civile nr. 7571/07.12.2017 reflectând cu totul altceva și anume admiterea plângerii contravenționale și desființarea parțială a actului sancționator, fapt ce impune casarea sentinței civile recurate și rejudecarea cauzei cu luarea în considerare a celor dezlegate de instanța de apel prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017.

Constată Înalta Curte, așa cum a subliniat și intimata pârâtă, că este greșită aprecierea recurentei reclamante, în sensul că sentința civilă atacată a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat, nefiind demonstrată în cauză existența triplei identități de parte, obiect și cauză în privința dosarului soluționat prin decizia civilă nr. 7571/07.12.2017 și a dosarului nr. x/2017

Pe de altă parte, efectele deciziei civile nr. 7571/07.12.2017 se impun a fi valorificate în cauza de față din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în virtutea căruia se va concluziona în cauză, conform celor dezlegate de instanța de apel în dosarul nr. x/2017, că nu există practica comercială incorectă, a cărei încetare s-a dispus prin actul administrativ dedus judecății.

Cum chestiunea litigioasă dezlegată prin decizia instanței de apel este ridicată și în cauza de față, unde reclamanta susține, între altele, că nu există temeiul emiterii ordinului de încetare a practicii comerciale incorecte, iar efectul pozitiv al autorității de lucru judecat interzice, pe de o parte, reanalizarea acestei chestiuni litigioase, tranșate definitiv între părți în dosarul nr. x/2017, iar, pe de altă parte, același efect impune prezentei instanțe să valorifice statuările instanței de apel cu privire la chestiunea litigioasă definitiv tranșată, Înalta Curte constată întemeiată concluzia recurentei reclamante, în sensul nelegalității ordinului nr. 203/15.03.2017, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei în rejudecare și anulării ordinului contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. S.A. împotriva sentinței nr. 1462 din 27 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, admite acțiunea.

Anulează Ordinul nr. 203 din data de 15.03.2017, emis de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.