ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5617/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta A. SRLD a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Instituția Prefectului Județului Cluj, Comitetul pentru Situații de Urgență Cluj, să se dispună

- anularea H.G. nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în forma modificată prin H.G. nr. 348/2021 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu privire la următoarele articole, cuprinse în anexa nr. 3 - "Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc": art. 2, punctele 2

1

, 2

2

, 2

3

, art. 7 punctele. 3, 4, 5, 6, 7, art. 10 punctele 1

1

și 1

2

;

- constatarea inexistenței, iar în subsidiar anularea art. 1 si 2 ale Hotărârii nr. 20 din 25.03.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19 și aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologie pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în contextul pandemiei de COVID-19,

- anularea în întregime a Hotărârii nr. 50 din 27.03.2021 a Comitetului pentru Situații de Urgență Cluj cu privire la stabilirea unor măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc, în aplicarea H.G. nr. 293/2021, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul limitării și prevenirii virusului SARS-COV02, pe raza unor unități administrativ-teritoriale din județul Cluj.

Prin sentința civilă nr. 103 pronunțată la data de 09 aprilie 2021, Curtea de Apel Clul, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Guvernul României și de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 293/2021, în forma modificată prin H.G. nr. 348/2021, constatarea inexistenței ori, în subsidiar, anularea parțială a Hotărârii nr. 20/2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și anularea Hotărârii nr. 50/2021 a Comitetului pentru Situații de Urgență Cluj.

A admis cererile de intervenție accesorie formulate de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și de Ministerul Afacerilor Interne.

A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului Cluj ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva hotărârii anterior menționată a formula recurs, reclamanta A. S.R.L. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată.

Printr-o primă critică se arată de către recurentă că reținerea instanței de fond referitoare la faptul că intimatul Guvernul României nu este inițiator, ci doar emitent, nu poate fi primită întrucât prin aceasta nu s-ar face decât să se permită în domeniile de reglementare unde avizul ar fi necesar să se facă o distincție nejustificată în funcție de cine are strict inițiativa. Nici celălalt argument reținut de către instanță nu poate fi primit, intrucât sunt incidente toate literele de la art. 2 alin. (2) din lege, instanța face o interpretare restrictivă, când în realitate interpretarea ar trebui să fie una teleologică.

S-a criticat sentința și sub aspectul nesolicitării avizului Consiliului Economic și Social, susținându-se că potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 Consiliul Economic și Social este consultant obligatoriu asupra proiectelor de acte normative inițiate de Guvern.

O altă critică vizează încălcarea ierarhiei actelor normative. În cadrul acestei critici, recurenta redă dispozițiile art. 108 din Constituția României, art. 4 din Legea nr. 24/2000, art. 58 din Legea nr. 24/2000 susținând că din analiza sistematică a acestor norme juridice și ținând cont de principiul general al ierarhiei actelor normative, hotărârile Guvernului pot avea ca obiect de reglementare exclusiv modul de aplicare, de punere în executare, în concret a legii, fără posibilitatea de a excede sfera de reglementare stabilită de legiuitor, în sensul adăugării sau a modificării acesteia prin normele de aplicare.

Se arată de către recurent că modalitatea concretă de punere în aplicare prin actele administrative atacate, excede flagrant limitelor legii, fiind de natură să aducă atingere drepturilor constituționale ale recurentei, atingând chiar substanța lor prin impunerea unor limitări care în realitate sunt sine die, limitări disproporționate și discriminatorii. Măsurile luate trebuiau să fie temporare, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozatb al acesteia și necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor.

Susține recurenta că măsurile restrictive de drepturi, precum și cele de renunțare sau de relaxare se dispun cu respectarea principiului egalității de tratament juridic pentru situații identice sau comparabile.

O altă critică vizează lipsa de necesitate a măsurilor și încălcarea principiului proporționalității, sens în care se susține că în lipsa unor motivări care să aibă la bază date obiective cu privire la impactul măsurilor, acestea nu pot fi considerate necesare. Într-o societatea democratică, posibilitatea exercițiului dreptului sau al libertății constituie regula, iar abaterea de la regulă trebuie să rezulte din date obiective, analiza proporționalității prezintă importanță doar dacă măsura este necesară.

După un istoric amplu al actelor normative apărute în perioada pandemiei, concluzionează recurenta că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze proporționalitatea și necesitatea între 2 limite concrete: părerea unui om fără documentare prealabilă și studii, iar instanța a ales părerea unui om în detrimentul științei, ceea ce, în opinia recurentei, este total greșit.

Au fost formulate critici și cu privire la nemotivarea actelor administrative atacate, sens în care susține că actele administrative conțin doar referiri vagi, cu caracter general, lispind cu desăvârșire referiri la insuficiențele și neconcordanțele reglementărilor în vigoare, concluziile studiilor, lucrărilor de cercetare, impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt cât și pe termen lung.

O ultimă critică vizează nerespectarea principiului egalității de tratament juridic pentru situații identice sau comparabile și al nediscriminării, sesn în care invocă recurenta dispozițiile H.G. nr. 293/2021, Ordinul nr. 1219/1634/2020

Au depus întâmpinare intimații pârâți Guvernul României, Instituția Prefectului județului Cluj, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadtul Ministerului Afacerilor de Interne, Miniserul Afacerilor de Interne prin care au solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat, susținând în esență că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de prcoedură civilă se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că nu a fost solicitat avizul Consiliului Economic și Social, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestei critici, pentru considerentele arătate în continuare.

Se reține că potrivit art. 141 din Constituția României, Consiliul Economic și Social este organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înființare, organizare și funcționare.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr 248/2013, "Consiliul Economic și Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative inițiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaților ori senatorilor. Rezultatul acestei consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative."

Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că avizul Consiliului Economic și Social se impune a fi solicitat pentru proiectele de acte normative inițiate de Guvern.

Totodată, așa cum a statuat și Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 391/08.06.2021 invocată de pârâtul M.A.I., "art. 141 din Constituție se rezumă doar la consacrarea rolului Consiliului Economic și Social ca organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului, iar pentru detalii privind domeniile de specialitate în care acesta este consultat, textul face trimitere la legea sa organică de înființare, organizare și funcționare. (…) norma constituțională, exprimând sintetic rolul pur consultativ pentru Parlament și Guvern al Consiliului Economic și Social, nu face niciun fel de referire expresă la obligația inițiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul consultativ al Consiliului Economic și Social și nici cu privire la mecanismele de consultare a acestui organ consultativ, acestea fiind tratate în legea de organizare și funcționare a acestuia, la care Legea fundamentală face trimitere."

Instanța reține că nici Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social nu instituie obligativitatea solicitării avizului, nefiind prevăzută o obligație expresă în sarcina inițiatorului proiectului de act normativ de a obține avizul și nici o sancțiune pentru lipsa acestui aviz.

O altă critică vizează încălcarea ierarhiei actelor normative, susținând recurenta că măsurile restrictive de drepturi, precum și cele de renunțare sau de relaxare se dispun cu respectarea principiului egalității de tratament juridic pentru situații identice sau comparabile, critică pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

Sub acest aspect, Înalta Curte va reține că din coroborarea normelor constituționale cuprinse la art. 53 alin. (1) și art. 115 alin. (6) din Constituția României, rezultă că afectarea/restrângerea drepturilor sau libertăților fundamentale nu se poate realiza decât prin lege, ca act formal al Parlamentului. În acest sens Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 80/16.02.2014, s-a statuat în mod clar că: "[...] potrivit jurisprudenței sale constante, Curtea Constituțională a statuat că restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu se poate realiza decât prin lege, ca act juridic adoptat de Parlament", dar și jurisprudența mai recentă (Decizia Curții Constituționale nr. 157/2020 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 397/15.05.2020).

Drepturile în discuție, despre a căror limitare face vorbire recurenta reclamantă cunosc o reglementare constituțională, însă exercitarea lor cunoaște și limitări, permise de lege.

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 5 alin. (2) și (3) din Legea nr. 55/2020.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 - Măsurile restrictive de drepturi prevăzute în prezenta lege, precum și, după caz, cele de renunțare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalității de tratament juridic pentru situații identice sau comparabile.".

Potrivit art. 5 alin. (2) din același act normativ - Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt: (...) d) măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu, iar potrivit art. 5 alin. (3) - Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: a) restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise; b) restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite; c) interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice; d) restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite; e) închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat; f) limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici; g) participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale."(subl ns.)

Totodată, potrivit art. 6 din Legea nr. 55/2020:

"Hotărârile prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind: a) baza legală; b) perioada stării de alertă; c) măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri; d) instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz."

Înalta Curte va mai avea în vedere și dispozițiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit cărora:

"În vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege, Guvernul adoptă hotărâri, la propunerea ministerelor de resort sau a CNSSU."

Din interpretarea sistematică a textelor de lege se constată că prin lege, legislativul a recunoscut atribuții în sarcina Guvernului României atât în privința prelungirii stării de alertă cât și în ceea ce privește dispunerea măsurilor restrictive de drepturi la care face referire Legea nr. 55/2020.

Așadar, limitarea drepturilor s-a realizat prin lege, ca act formal adoptat de Parlament, iar în organizarea executării legii a fost emisă hotărârea de guvern, prin care au fost stabilite condițiile în care pot fi desfășurate anumite activități. Măsura se circumscrie legii în baza căreia a fost emisă, fără a adăuga condiții restrictive noi față de cele cuprinse în Legea nr. 55/2020.

Prin urmare, măsurile de restricționare a exercițiului unor drepturi fundamentale nu au fost dispuse cu încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituția României, Legea nr. 55/2020 prevăzând astfel de limitări și delegând aplicarea în concret a acestora.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

"(1) Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă."

Prin urmare, se constată că hotărârea de guvern în litigiu a fost emisă în baza și în executarea în concret a dispozițiilor Legii nr. 55/2020 și în limitele acestora. Hotărârea Guvernului nr. 293/2021, astfel cum a fost modificată, cuprinde măsurile concrete necesar a fi întreprinse pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. b) și lit. f) din Legea nr. 55/2020, conform cărora unele dintre măsurile pentru diminuarea impactului de risc sunt "restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite" și "limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici".

Aplicarea în concret a legii se realizează prin norme care organizează exercitarea legii sau execută în concret legea, iar acestea sunt date în competența autorităților publice, prin adoptarea sau emiterea unor acte administrative.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 55/2020, starea de alertă se instituie și se prelungește de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne și nu poate depăși 30 zile.

Așa cum s-a arătat măsurile ce pot fi dispuse în perioada stării de alertă sunt prevăzute de Legea nr. 55/2020, în art. 6 și arată neechivoc ce anume trebuie să cuprindă hotărârile prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Legea nr. 55/2020 permite ca organizarea executării și executarea în concret a acestui act normativ să fie realizată prin hotărâri ale autorităților publice competente.

Față de acestea, critica referitoare la încălcarea principiului ierarhiei actelor normative va fi respinsă ca nefondată.

În privința susținerilor ce vizează încălcarea principiului proporționalității consacrat de art. 53 din Constituție, acestea sunt în mod vădit nefondate.

Potrivit art. 53 din Constituție: - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevede că (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Condițiile pentru restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți prevăzute în Constituția României sunt aceleași avute în vedere și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când verifică încălcarea unor articole din Convenție, dar și prevăzute expres de art. 9 alin. (2).

Măsurile au avut o reglementare legală, un caracter temporar și au fost instituite pentru protecția sănătății publice și chiar a dreptului la viață. Sub acest din urmă aspect și al proporționalității este de reținut în primul rând contextul intern și internațional în care acestea au fost dispuse. Astfel, a fost declarată "Pandemia" de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, iar, aspect de notorietate, majoritatea statelor din Uniunea Europeană au dispus măsuri similare.

Măsurile contestate de recurenta-reclamantă care au afectat activitatea sa economică au avut drept scop protejarea sănătății și siguranța publică, fiind așadar necesare și proporționale într-o societate democratică.

Cât privește ultima critică referitoare la nemotivarea actelor administrative atacate, Înalta Curte va reține caracterul nefondat al acesteia.

Așa cum s-a arătat în literatura și practica judiciară, motivarea unui act administrativ are două laturi esențiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situației date, precum și indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale. A motiva implică a face cunoscute elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea și aprecierea legalității măsurii, iar importanța acestei exigențe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum și de interesele pe care destinatarii actului ar putea să le aibă în primirea acestor explicații. Obiectivul motivării este prezentarea raționamentului instituției emitente a actului, cu o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.

În cauză, este de observat că din preambulul H.G. nr. 293/2021 cu modificările și completările aduse prin H.G. nr. 348/2021, rezultă că la baza măsurilor dispuse, au stat Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 16/2021 și nr. 20/2021 care au propus adoptarea acestor măsuri în baza analizei factorilor de risc privind managementul situației de urgență generate de virusul SARS-Cov-2 pe teritoriul României la data de 07.05.2021 întocmită la nivelul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției. Se reține, totodată, că în Nota de fundamentare sunt indicate motivele adoptării actului contestat respectiv cele găsite în Secțiunea a 2-a "Motivul emiterii actului normativ" pct. 1 Descrierea situației actuale din respectivul document reținându-se faptul că "Interacțiunea în situații de risc (cum ar fi contactul apropiat pe o perioadă îndelungată) joacă un rol special. ÎN spații închise acest lucru crește semnificativ riscul de transmitere chiar dacă este menționată o distanță mai mare de 1,5m"

În aceste condiții, sub aspectul oportunității este evident că potrivit dispozițiilor Legii nr. 55/2020 a alege una dintre mai multe soluții este un atribut care revine autorităților competente cărora instanța nu li se poate substitui, respectiv Consiliul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, Comitetului Național pentru Situații de Urgență și Guvernul României.

În acest context în mod corect, a reținut judecătorul fondului că "evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuți la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 indică necesitatea adoptării unui răspuns amplificat la situația de urgență determinată de răspândirea noului coronavirus. Adoptarea unor noi măsuri se impunea pentru prevenirea răspândirii infecțiilor și evitarea atingerii unui nivel necontrolat al acestora".

În raport de toate aceste considerente, nemulțumirea părții care a pierdut procesul, valorificată în cadrul și în limita exercitării căii de atac și a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în situația recursului, nu este suficientă pentru a face dovada unui exces de putere de partea judecătorului a cărui soluție îl nemulțumește.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 103 din 9 aprilie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.