ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5607/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și C., a solicitat anularea/constatarea încetării de drept a contractului nr. x/01.04.2013 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 42 denumit Lupoaia, jud. Bihor și obligarea pârâtelor de rând 2 și 3 la încheierea contractului de gestionare cinegetică cu reclamanta pentru fondul cinegetic 42 Lupoaia.

Prin sentința civilă nr. 20/CA/2021 din 3 martie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția rămânerii fără obiect invocată de pârâta C..

A respins ca rămase fără obiect capetele de cerere formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor referitoarea la emiterea unui acord de reziliere de drept a Contractului nr. x/01.04.2013 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 42, denumit Lupoaia, din județul Bihor, respectiv de obligare a pârâtei B. să dispună rezilierea de drept a contractului anterior menționat.

A respins ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamanta A. privind obligarea pârâților Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și C. la încheierea cu reclamanta a contractului de gestionare cinegetică pentru fondul cinegetic 42 Lupoaia.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recursul a vizat soluția prin care a fost respinsă solicitarea de obligare a pârâților Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și C. la încheierea cu reclamanta a contractului de gestionare cinegetică pentru fondul cinegetic 42 Lupoaia.

Recurenta reclamantă a solicitat admiterea în întregime a acestui capăt de cerere, sau, în subsidiar, admiterea în parte, în sensul de a dispune reluarea procedurii de atribuire a contractului pentru acest fond din momentul procedural la care s-a ajuns după rămânerea definitivă a sentinței nr. 2312/2016 a Tribunalului Bihor rămasă definitivă prin Decizia nr. 1919/02.10.2017 a Curții de Apel Oradea și a sentinței nr. 110/2018 din 25.06.2018 a Curții de Apel Oradea rămasă definitivă la 01.11.2018 conform Deciziei nr. 3662/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, considerând, totodată, că hotărârea cuprinde cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta reclamantă a arătat că a participat împreună cu pârâta AVPS Bihor la procedura de de selecție pentru atribuirea contractului de gestionare cinegetică pentru același fond de vânătoare, AVPS Bihor utilizând o serie de acte false care au avut ca rezultat desemnarea ei ca și câștigătoare și descalificarea recurentei.

Prin hotărârile judecătorești mai sus menționate, actele folosite de AVPS Bihor pentru câștigarea contractului de gestionare cinegetică au fost anulate, inclusiv procesele-verbale de desemnare a acestei pârâte ca îndeplinind condițiile de atribuire.

În opinia recurentei, urmare a anulării prin hotărâri judecătorești definitive a validării propunerii AVPS Bihor ca viitor gestionar al acestui fond cinegetic, trebuia restabilită situația anterioară, iar acesta este momentul încheierii contractului prin atribuire directă singurei entități solicitante ramase în competiție după eliminarea falsurilor, respectiv AVPS Ceica.

Recurenta a arătat că în mod greșit prima instanță a considerat că cererea reclamantei de repunere în situația anterioară falsurilor și actelor deja anulate de alte instanțe de contencios se referă la soarta contractului, nu la aceste acte.

De altfel, la data de 15.02.2021, sub nr. x, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis un acord pentru încetarea de drept a contractului nr. x/01.04.2013, ulterior fiind emisă de același minister Adresa nr. x/16.02.2021, prin care i se punea în vedere pârâtei B. să notifice încetarea de drept a contractului.

În aceste condiții, eliminându-se impedimentul constând în existența unui contract care a supraviețuit anulării actelor ce au stat la baza sa, recurenta a considerat că cererea de repunere în situația anterioară este îndreptățită și legitimă - procedura urmând a se relua de la momentul procedural în care se afla și acum, ea nefiind încheiată.

Prima instanța, reținând o stare de fapt și de drept eronată, a dat o hotărâre cu încălcarea legii materiale care îi impunea restabilirea situației anterioare, nu ca rezultat direct al anulării contractului, ci ca rezultat direct al anulării Procesului-verbal de rezultate finale a procedurii de atribuire.

Recurenta a apreciat că, în urma judecăților anterioare, este unica entitate solicitantă îndreptățită la atribuirea directă a gestionării fondului, adică la încheierea Contractului.

Recurenta a susținut că argumentele instanței de fond sunt străine de pricină, toată argumentația respingerii cererii fiind axată pe ideea greșită că cererea este un efect direct al anularii contractului nelegal existent la data introducerii acțiunii și pe faptul că acesta nu a fost anulat, ci declarat încetat.

Acest fapt nu are relevanța pe care o dă prima instanță, dimpotrivă, deschide calea și face posibilă restabilirea situației legale, pentru că efectul actelor anulate nu a fost doar crearea unui avantaj nelegal AVPS Bihor, ci și dezavantajarea recurentei reclamante care, în lipsa falsurilor, ar fi avut posibilitatea de a încheia contractul în locul acestei pârâte.

Recurenta reclamantă a mai arătat că argumentul primei instanțe în sensul că nu poate să intervină în activitatea Ministerului Mediului, respectiv să cenzureze activitatea acestuia de atribuire a contractelor administrative de gestiune cinegetică reprezintă o încălcare a legii, raportat la soluțiile pronunțate anterior în cauză prin care s-a stabilit ilegalitatea unor părți din procedură, iar supraviețuirea timp de 3 ani de la data anulării definitive a Contractului întocmit pe acte anulate precum și înlăturarea în final a efectelor contractului obligă instanța, la cererea celui îndreptățit, să cenzureze procedura de atribuire a contractelor administrative sub aspectul legalității lor.

În final, recurenta a considerat că ultimul argument al primei instanțe, în sensul modificării între timp a normei de procedură privind atribuirea contractelor, nu are în sine relevanță asupra soluției solicitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, între vechea și noua reglementare există unitate de reglementare și diferențe în principal de formă, atât în vechea normă cât și în noua recurenta reclamantă fiind îndreptățită la încheierea directă a Contractului în calitate de gestionar propus de către asociațiile proprietarilor de terenuri legal constituite în scopul propunerii gestionarului faunei, care au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fondului.

Recurenta a arătat că procedura nu trebuie să fie considerată încheiată sau să fie reluată ab initio, întrucât ar lipsi de sens toate demersurile și drepturile deja câștigate de reclamantă și pe care nu le-a putut exercita pentru că timp de 3 ani ministerul a refuzat să anuleze contractul ilegal.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul că dacă se va considera că încheierea contractului direct nu este momentul imediat consecutiv procedural, atunci trebuie să se admită în parte cererea și să se dispună obligarea autorității să continue procedura identificând momentul respectiv.

Intimații pârâți B., Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și C. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, nefiind de altfel dezvoltate de către recurenta reclamantă nici măcar formal argumente care să justifice invocarea sa.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că între pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de administrator și pârâta C., în calitate de gestionar, a fost încheiat Contractul nr. x/01.04.2013 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 42, denumit Lupoaia, din județul Bihor. La procedura de atribuire a gestiunii fondului cinegetic a participat și reclamanta A..

Ulterior, urmare a acțiunilor inițiate de reclamantă, prin sentința nr. 2312/12.12.2016 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia nr. 1919/02.10.2017 a Curții de Apel Oradea și sentința nr. 110/25.06.2018 a Curții de Apel Oradea, definitivă prin Decizia nr. 3662/01.11.2018 a ÎCCJ, au fost anulate actele care au stat la baza atribuirii fondului cinegetic în favoarea pârâtei C., respectiv actele prin care a fost materializată procedura de atribuire.

La data de 15.02.2021, sub nr. x, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis un acord pentru încetarea de drept a contractului nr. x/01.04.2013, ulterior fiind emisă de același minister Adresa nr. x/16.02.2021, prin care i se punea în vedere pârâtei B. să notifice încetarea de drept a contractului.

În acest context, reclamanta A. a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând anularea/constatarea încetării de drept a contractului nr. x/01.04.2013 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 42 denumit Lupoaia, jud. Bihor și obligarea pârâților Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și C. la încheierea contractului de gestionare cinegetică cu reclamanta pentru fondul cinegetic 42 Lupoaia.

Instanța de fond a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect și ca nefondat capătul de cerere referitor la obligarea pârâților Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și C. la încheierea cu reclamanta a contractului de gestionare cinegetică pentru fondul cinegetic 42 Lupoaia.

Recurenta a criticat prin motivele de recurs soluția primei instanțe prin care s-a respins cererea de obligare a pârâților Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și C. la încheierea cu reclamanta a contractului de gestionare cinegetică. A susținut că instanța de fond nu a reținut în mod corect situația de fapt și de drept, în condițiile în care rezultatul direct al anulării Procesului-verbal de rezultate finale a procedurii de atribuire este restabilirea situației anterioare, respectiv atribuirea către AVPS Ceica a contractului de gestionare cinegetică din postura de unic solicitant căruia îi poate fi atribuit direct.

Această critică este nefondată.

Înalta Curte constată că prin sentința nr. 2312/12.12.2016 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1919/02.10.2017 a Curții de Apel Oradea s-au anulat adeverința nr. x/08.10.2012 eliberată de Primăria Comunei Drăgești, adeverința nr. x/07.09.2012 eliberată de Primăria Comunei Ceica, adeverința nr. x/20.09.2012 eliberată de Primăria Comunei Sâmbăta, adeverința nr. x/12.09.2012 eliberată de Primăria Comunei Holod, adeverința nr. x/26.09.2012 eliberată de Primăria Comunei Lăzăreni, dovada nr. 6229/12.12.2012 eliberată de ITRSV Oradea și anexa acesteia, tribunalul reținând că, raportat la conținutul adeverințelor contestate de reclamantă, acestea nu cuprind toate mențiunile prevăzute de art. 5 din O.G. nr. 33/2002, precum și împrejurarea că în speță nu s-a probat că dovada nr. 6229/12.12.2012 a fost emisă ca urmare a unor verificări reale și corecte a suprapunerii terenurilor menționate în adeverințele unităților administr a tiv teritoriale emise în favoarea pârâtei AVPS Bihor peste suprafața fondului cinegetic în cauză.

Totodată, prin sentința nr. 110/25.06.2018 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3662/01.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus anularea dovezii nr. 6229/12.12.2012 și a Anexei la Dovadă emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Oradea; anularea în parte a Procesului-verbal nr. x/BGM/07.01.2013 întocmit de Ministerul Mediului și Pădurilor-Comisia de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice, respectiv a Anexei nr. 2, pct. 2, precum și a Anexei 3 pct. 1, sub aspectul constatării că D. deține 97,17% din fondul cinegetic nr. 42 Lupoaia; anularea în parte a Referatului nr. x/15.03.2013 referitor la rezultatele finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice pentru gestionarii propuși de către proprietarii de terenuri emis de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice-Direcția Generală Păduri, a Anexei 1 - pct. 2, respectiv a anexei 2 - pct. 1 - sub aspectul constatării că D. deține 97,17% din fondul cinegetic nr. 42 Lupoaia și a validării propunerii AJVPS Bihor ca viitor gestionar al acestui fond cinegetic.

Așadar, prin hotărârile anterior menționate au fost anulate actele care au stat la baza atribuirii fondului cinegetic anterior menționat în favoarea pârâtei C., respectiv actele prin care a fost materializată procedura de atribuire, fără a se analiza dacă reclamanta AVPS Ceica îndeplinește sau nu condițiile de atribuire.

În contextul în care Contractul nr. x/01.04.2013 a încetat de drept ca urmare a hotărârilor instanțelor judecătorești, atribuirea dreptului de gestionare a fondului cinegetic în discuție presupune derularea procedurii prevăzute prin Regulamentul de atribuire a fondurilor cinegetice aprobat prin Ordinul 2020/2016.

Potrivit art. 1 lit. b) din Regulament, atribuirea în gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice se realizează de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare în condițiile prevăzute la art. 8 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru gestionarii licențiați propuși de către asociațiile proprietarilor de terenuri, legal constituite în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, care au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic supus atribuirii.

Contrar susținerilor recurentei, în situația de față instanța nu poate dispune obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la încheierea contractului cu reclamanta și nici să stabilească condițiile în care să se desfășoare atribuirea în gestiune a unui fond cinegetic, întrucât este atributul acestui pârât să urmeze procedura prevăzută de lege, o eventuală soluție în sensul dorit de recurenta reclamantă echivalând cu depășirea prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege.

Instanța de recurs nu contestă faptul că eliminarea din cadrul unei proceduri de atribuire viciate poate fi de natură să fi produs o vătămare recurentei reclamante, însă partea se poate adresa instanței pentru repararea eventualelor prejudicii cauzate de actele administrative încheiate în cadrul acestei proceduri.

Sunt nefondate și criticile cu privire la aplicarea în timp a Regulamentului de atribuire a fondurilor cinegetice, în condițiile în care autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare are obligația de a urma procedura de atribuire în gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice în conformitate cu legile în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.

În sfârșit, nu pot fi primite susținerile recurentei reclamante prin care a solicitat repunerea în situația anterioară încheierii Procesului-verbal cu rezultatele finale, întrucât actul prin care s-a concretizat procedura de atribuire este Contractul nr. x/01.04.2013, iar față de împrejurarea încetării de drept a contractului în temeiul dispozițiilor contractuale, în mod corect judecătorul fondului a reținut că încetarea poate produce efecte doar pentru viitor, neputând opera repunerea părților în situația anterioară.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 20/CA/2021 din 3 martie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2022.