ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5381/2022

HOTĂRÂRE
15.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5381/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.05.2020 sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pe baza documentelor existente la dosar, la această dată, să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 1088 din 4 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea promovată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva sentinței civile nr. 1088 din 4 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs, pârâtuil A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității de folosință a recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că se impune a analiza, cu prioritate, excepția lipsei capacității procesuale de folosință, având în vedere că aceasta este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac".

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință pe tot parcursul procesului.

Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.

De asemenea, capacitatea procesuală de folosință reprezintă acea componentă a capacității de folosință a unei persoane fizice care constă în aptitudinea de a dobândi și exercita drepturi și obligații procesuale, aptitudine care încetează odată cu decesul persoanei fizice.

Prin urmare, la acest moment, recurentul-pârât este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ., deoarece la data de 11 decembrie 2021 acesta a decedat, conform datelor înscrise în certificatul de deces de la dosarul recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1088 din 4 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a recurentului

Anulează recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1088 din 4 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a recurentului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5398/2022
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 18.12.201
ÎCCJ 2024-11-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5074/2024
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii. Hotărârea instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a con
ÎCCJ 2022-05-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2558/2022
Ședința publică din data de 10 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2022-05-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2536/2022
Ședința publică din data de 6 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucur
ÎCCJ 2023-05-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2330/2023
Ședința publică din data de 4 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 17.07.2019 pe rolul Curții de Ape
Sursă