Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
10 noiembrie 2022

Decizia nr. 5332/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 244/2018 a Tribunalului Bacău

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimatul Consiliul Județean Bacău. Respinge cererea de revizuire formulată de Regia Autonomă Aeroportul Internațional A. Bacău împotriva Deciziei nr. 28 din 11 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.