ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5179/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.07.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal 1instanței, reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. au solicitat obligarea pârâtului Consiliul Concurenței Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval, la emiterea deciziei de soluționare a plângerii nr. 18014/23.12.2019 în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinței, sub sancțiunea unor penalități de 10.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, precum și obligarea pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin refuzul de emitere a respectivei decizii în termenul legal, evaluate provizoriu la suma de 10.000.000 RON, cu dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1240 din 27 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamante. Sesizează Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 66 2 alin. (2) și alin. (8) teza I din O.G. nr. 22/1999, în forma în care acestea au fost introduse prin Legea nr. 235/2017. Respinge în rest excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței - Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval. Obligă pârâtul să soluționeze plângerea formulată de reclamante, înregistrată sub nr. x/23.12.2019. Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 de RON către reclamante, cu titlul de cheltuieli de judecată."

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. cât și pârâtul Consiliul Concurenței - Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval. 3.1. Recurentele-reclamante A. S.R.L. și B. S.R.L. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurentele au apreciat că este nelegală soluția de respingere a cererii de obligare a pârâtului la plata atât a unei penalități de întârziere în cuantum de 10.000 RON pe zi în cazul în care nu va emite actul administrativ - decizia pentru soluționarea plângerii în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, cât și a prejudiciului creat prin refuzul emiterii actului administrativ cu caracter individual în termenul legal de 60 de zile de la data sesizării, evaluat provizoriu la suma de 10.000.000 RON, precum și a dobânzilor legale aferente până la acoperirea integrală a prejudiciului. În motivarea recursului s-a arătat că la data de 23.12.2019 reclamantele s-au adresat Consiliului de Supraveghere în Domeniul Naval, ca instituție fără personalitate juridică din cadrul Consiliului Concurenței, cu o plângere în temeiul art. 66 2 alin. (2) lit. d) liniuța iii) din O.G. nr. 22/1999, referitoare la procedura privind cerințele minime aplicate pentru furnizarea serviciilor de siguranță, invocând și posibile înțelegeri pe orizontală și pe verticală, prin formarea unui cartel. Pârâtul nu a întreprins o veritabilă investigație, ci s-a rezumat la simple adrese, acesta dar și instanța neprezentând vreo justificare asupra tergiversării investigației declanșate la plângerea recurentelor-reclamante. Prin tergiversarea anchetei și neefectuarea vreunui act de investigație, pârâtul a favorizat administrația portuară, în sensul că a dilatat derularea anchetei, pentru a permite implementarea directă, nemijlocită a prevederilor atacate din Regulamentul portuar, pentru a bloca, dezorganiza și elimina din piață societățile reclamante, cu scop anticoncurențial. Instanța de fond nu a analizat deloc comportamentul anticoncurențial adoptat de recurentul-pârât, faptul că acesta nu a adoptat nicio decizie în termenul rezonabil de 6 luni impus de prevederile constituționale, dar și de cele internaționale. Astfel, alegațiile autorității de supraveghere/concurență nu pot fi reținute, deoarece nu se prezintă motive rezonabile pentru tergiversare, fiind inexplicabil de nu au fost solicitate toate înscrisurile o singură dată, or de ce nu s-au deplasat inspectorii pe teren pentru a ridica înscrisurile. Așa cum a statuat Consiliul Concurenței prin Decizia nr. 51/2016, faptul că recurentele-reclamante s-au adresat instanței nu reprezintă o procedură paralelă sau care se desfășoară simultan, deoarece obiectul dedus judecății în prezentul litigiu/actul administrativ ce se solicită a fi emis este distinct față de soluția ce se va pronunța în dosarul nr. x/2010 de către Tribunalul Constanța. Plângerea reclamantelor a vizat tratamentul abuziv, discriminatoriu, inechitabil, aplicat prin decizia administratorului infrastructurii de transport naval, având în vedere că dispozițiile regulamentului portuar au fost introduse ca urmare a solicitării unei firme concurente - C. S.A., astfel cum reiese din corespodența purtată. O asemenea analiză tebuia să îmbrace forma unei decizii emise în termenul legal, iar tergiversarea soluționării plângerii în vederea impunerii unor norme forțate de restricționare a competiției demonstrează intenția autorității de a vătăma societățile prin ajutorul acordat concurenței, motiv pentru care se apreciază că există suspiciuni rezonabile asupra faptului că recurentul-pârât nu va executa soluția judiciară de admitere în parte dispusă de prima instanță. Astfel, solicitarea de exprimare a unui punct de vedere a fost emisă la data de 23.07.2020, cu depășirea termenului imperativ de soluționare a plângerii, de 60 de zile de la primirea solicitării - 23.12.2019. Totodată, prin adresa nr. x/18.05.2020 a Administrației Porturilor Maritime S.A. către A. S.R.L. este impus termenul de 29.05.2020 pentru respectarea prevederilor art. 123 alin. (3) din Regulamentul portuar privind afilierea, sub sancțiunea rezilierii contractului de pilotaj nave maritime conform art. 12 lit. A) pct. 2 și plata daunelor conform prevederilor art. 25 din contractul nr. x/04.06.2018, cu aplicarea prevederilor art. 1553 din C. civ.. Prin adresa nr. x/19.05.2020 s-a formulat un memoriu către administrația portuară, pentru care s-a emis adresa nr. x/25.05.2020, prin care au fost informate asupra faptului că termenul stabilit la 29.05.2020, sub sancțiunea rezilierii ambelor contracte de pilotaj, remorcaj nave maritime, rămâne valid în lipsa modificării actelor constitutive și cesiunii în vederea respectării art. 123 alin. (3) din Regulamentul portuar privind regimul incompatibilităților. În același înscris s-a consemnat clar și faptul că formularea plângerii către Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval, în lipsa unei decizii, nu prezintă vreo valoare, chiar dacă termenul legal de 60 de zile fusese depășit culpabil de către Consiliul Concurenței, ceea ce demonstrează participarea Consiliului Concurenței la înțelegerea dintre Administrația Porturilor Maritime S.A., C. S.A. și alte firme interesate pe orizontală pentru eliminarea de pe piață a firmelor recurente-reclamante. Astfel, la adresa din 19.05.2020 nu s-a primit niciun răspuns, ceea ce dovedește implicarea pârâtului în înțelegerea anticoncurențială. În acest sens, se invocă prevederile art. 66 2 alin. (5) din O.G. nr. 22/1999, în forma în vigoare la data formulării plângerii, precizând că pârâtul era obligat să se pronunțe prin decizie în termen de maxim 60 de zile de la data sesizării ca urmare a obținerii informațiilor solicitate în termen de 30 de zile, în speță nefiind îndeplinite condițiile pentru prelungirea termenului de 30 de zile. Astfel, vătămarea adusă este tocmai lipsa soluționării în termen legal a plângerii formulate, coroborat cu creșterea intensității presiunii anticoncurențiale, ca urmare a înțelegerii pe verticală dintre autoritatea de supraveghere și firmele implicate. Reclamantele au solicitat proba cu expertiza contabilă pentru a cuantifica exact prejudiciul suferit ca urmare a înțelegerii anticoncurențiale, în condițiile în care activitățile pe care practicile anticoncurențiale le presupun se desfășoară în mod clandestin, iar probele sunt greu de obținut, însă permit evidențierea nu numai a comportamentului anticoncurențial/favorizare a unui competitor - C. S.A. - pentru eliminarea de pe piață a firmelor reclamante, prin mijloace dolosive, dar și a duratei comportamentului anticoncurențial - continuu, a perioadei pentru care a existat intenția frauduloasă a înțelegerii între administrația portuară, Consiliul Concurenței prin Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval și C. S.A. În acest sens, au invocat Hotărârea Curții din 21.09.2006, TechnischeUnie/Comisia, C-113/04 P, punctul 166, decizie obligatorie în cauză. Au mai arătat recurentele că în materia concurenței nu sunt necesare probe directe sau emise de Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval, ci sunt suficiente indiciile disparate, fragmentare ce pot conduce la coincidențe care determină, în lipsa unor explicații rezonabile, existența unei înțelegeri anticoncurențiale, sens în care au susținut că instanța de control judiciar trebuie să rețină ampla jurisprundență a Curții Europene de Justiție în materie. Daunele solicitate în speță constau în paguba concretă cauzată de autoritatea de competiție prin refuzul de a soluționa plângerea în termenul legal de 60 de zile, ce s-a produs prin obligarea la transferul părților sociale a unei întreprinderi către un terț ca urmare a unui comportament abuziv al autorității publice. Nu există nicio justificare asupra lipsei unui comportament diligent al Consiliului Concurenței, lipsa oricărei reacții la o plângere ce presupunea o decizie ce trebuia emisă în termen de maxim 60 de zile ce ar fi oprit comportamentul administrației portuare de obligare a transferului forțat de părți sociale. În speță, prestarea serviciului are loc în porturile maritime, ceea ce conduce la ideea afectării comerțului european pe piața conexă transporturilor navale, respectiv prestarea serviciilor în condițiile în care anterior Consiliul Concurenței a emis Decizia nr. 51/2016 prin care a adoptat sancțiuni și a decis eliminarea suprareglementărilor de piață prin crearea unor bariere disproporționate. Sunt îndeplinite, așadar, condițiile art. 101 alin. (1) T.F.U.E.: conceptul de "comerț între statele membre", conceptul de "poate să afecteze" și conceptul de "caracter semnificativ". Referitor la aceste noțiuni, recurentele au subliniat că piața relevantă afectată în cauză este piața serviciului pilotaj/remorcaj al navelor maritime în porturile maritime românești, europene, respectiv piața relevantă geografică este o piață regională, iar potrivit pct. 22 al Comunicării Comisiei Europene, aplicarea criteriului efectului asupra comerțului este independentă de definiția piețelor geografice relevante, comerțul între statele membre putând fi afectat și în cazurile în care piața relevantă este națională sau subnațională. Îndeplinirea primelor două condiții pentru aplicarea art. 101 alin. (1) T.F.U.E. nu presupune să aibă loc afectarea efectivă a comerțului dintre statele membre, ci presupune numai existența potențialului de a afecta acest comerț, iar cu privire la latura subiectivă, instanța de fond a reținut că intenția subiectivă a părților de a restrânge concurența nu este necesară pentru existența încălcării, reclamantele nefiind obligate să stabilească existența unei intenții comune de a urmări un scop anticoncurențial, ci doar existența unei intenții comune a părților de a se comporta pe piață într-un anumit mod. Sub aspectul existenței faptei anticoncurențiale, instanța trebuia să valorifice în mod adecvat jurisprudența în materie a CJUE, îndeosebi hotărârea preliminară pronunțată în cauza C-8/08 T-Mobile Netherlands BV. Orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți în solidar la reparație față de cel prejudiciat conform art. 1382 din C. civ.. Prejudiciul creat se repară integral și constă în pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul nerealizat, precum și cheltuielile pe care le-a efectuat pentru limitarea prejudiciului, inclusiv cheltuielile de judecată. 3.2. Recurentul-pârât Consiliul Concurenței - Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval, a invocat, la rândul său, cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, casarea în parte a sentinței și respingerea integrală a acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată. Sub un prim aspect, s-a arătat că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare, ignorând dispozițiile art. 66 2 alin. (2) din O.G. nr. 22/1999, potrivit cărora, în îndeplinirea atribuției de soluționare a plângerilor, CSDN exercită o activitate administrativ-jurisdicțională, astfel că raportat la dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, procedura administrativ-jurisdicțională și cea în contencios-administrativ nu se pot desfășura simultan. Potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din același act normativ, jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative si gratuite, iar "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională". Procedura administrativ-jurisdicțională reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, o optiune a persoanei care formulează o plângere, pentru soluționarea cu celeritate a litigiului, are caracter facultativ și nu îi îngrădește acesteia dreptul de a se adresa instanței de judecată. Mai mult decât atât, având în vedere reglementarea prevăzută la art. 6 alin. (4), persoana care dorește să sesizeze instanța de judecată are obligația să renunțe la procedura administrativ-jurisdicțională și să notifice organul administrativ-jurisdicțional în cauză, iar abia după 15 zile de la notificare poate sesiza instanța de contencios administrativ. Așadar, reiese că legiuitorul a reglementat cu claritate etapele ce trebuie a fi parcurse pentru sesizarea instantei de judecată, în cazul în care o persoană a optat pentru jurisdictia administrativă specială. Drept urmare, rezultă că procedura administrativ-jurisdictională și cea în fata instantei de judecată nu se pot desfășura simultan, o opinie contrară echivalând cu o aplicare greșită a normelor de drept material incidente. În acest sens, recurentul-pârât a invocat opinii doctrinare și Decizia CCR nr. 34/2016, prin care s-a statuat că, în ceea ce privește caracterul facultativ al jurisdicțiilor administrative speciale, acesta este o garanție a accesului liber Ia justiție, alegerea - electa una via - aparținând cetățeanului. Astfel, a susținut că: instanța de fond a reținut în mod eronat că recurentul-pârât ar fi refuzat soluționarea plângerii prin invocarea unei justificări, având în vedere că tocmai faptul că procedura administrativ-jurisdicțională și cea judiciară nu se pot desfășura în paralel conduce la inadmisibilitatea unei astfel de acțiuni concomitente; că instanța de fond a reținut în mod eronat că prin răspunsul din data de 13.08.2020, transmis de reclamante autorității la solicitarea de a preciza care este calea de care înțeleg să uzeze, acestea nu au optat pentru procedura judiciară și nici nu au arătat că înțeleg să retragă plângerea adresată Consiliului. Contrar acestui considerent al instanței de fond, s-a arătat că la o simplă verificare a portalului instanțelor de judecată, rezultă fără echivoc că reclamantele au optat și pentru procedura judiciară, în contextul în care dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului Constanța, era în stare de judecată. Prin urmare, pârâtul nu a refuzat soluționarea adresei transmise de reclamante, înregistrată sub nr. x/23.12.2019, ci a pus în vedere acestora să opteze, pentru una dintre cele două căi de atac. A precizat că, deși dispozițiile legale nu prevăd în mod expres posibilitatea suspendării/încetării procedurii administrativ-jurisdicționale în situația în care se optează și pentru procedura judiciară, din interpretarea art. 6 alin. (4) din Legea nr. 544/2004, rezultă că cele două proceduri nu se pot derula în paralel, cu atât mai mult cu cât există riscul ca CSDN și instanța de contencios-administrativ să pronunțe, simultan, soluții diferite cu privire la aceeași speță, însă doar hotărârea instanței de judecată se bucură de autoritate de lucru judecat, ceea ce face ca într-o asemenea ipoteză să fie afectat inclusiv principiul securității raporturilor juridice. Având în vedere că societățile s-au adresat și instanței competente de contencios administrativ, contestând aceleași dispoziții din regulamentul portuar, a apreciat recurentul-pârât că acțiunea reclamantelor este inadmisibilă. Printr-un alt set de critici, recurentul Consiliul Concurenței a arătat că instanța de fond a reținut în mod nelegal un refuz al autorității pârâte, în sensul Legii nr. 554/2004, obligându-l la soluționarea cererii reclamantelor. În ceea ce privește obținerea unor noi informații, împrejurare reținută de instanță ca fiind elocventă pentru calculul termenului în care CSDN ar fi trebuit să se pronunțe, s-a arătat că CSDN nu a solicitat informații suplimentare pentru soluționarea adresei reclamantelor, întrucât acestea nu au optat pentru una dintre cele două căi procedurale și au înțeles să uzeze de ambele, încălcând astfel dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Cu referire la faptul că instanța de fond a reținut că "termenul legal de soluționare de 60 de zile lucrătoare de la obținerea tuturor informațiilor necesare trebuie considerat împlinit prin raportare la data ultimului răspuns transmis la solicitarea Consiliului de CN Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, 26.05.2020" și "obligă pârâtul la soluționare", s-a subliniat faptul că CSDN nu a finalizat analiza adresei reclamantelor și nici nu a hotărât asupra necesității obținerii unor informații suplimentare, întrucât nu primise un răspuns cu referire la opțiunea acestora. Deși instanța de fond nu a identificat niciun temei pentru solicitarea adresată în mod repetat intimatelor-reclamante de către CSDN de a preciza opțiunea lor între procedura administrativ-jurisdicțională și cea contencios-administrativă, recurentul-pârât a apreciat că acest temei legal derivă chiar din dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. În acest context, CSDN nu a refuzat să soluționeze adresa B. și CSS, ci a solicitat acestora respectarea prevederilor legale incidente. Astfel, plecând de la solicitarea reclamantelor de "anulare" a articolelor din Regulamentul portuar pe care acestea le consideră vătămătoare și ajungând la rolul pe care îl are o autoritate administrtiv-jurisdicțională atunci când este învestită cu soluționarea unei cauze, este evident că nu poate soluționa o plângere fără să antameze fondul. CSDN a considerat relevantă existența pe rolul Tribunalului Constanța a dosarului nr. x/2020, prin care reclamantele solicită "anularea actului administrativ normativ unilateral - Regulamentul portuar al porturilor maritime românești aflate în administrarea Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime S.A. Constanța - în parte, numai în ceea ce privește prevederile art. 123 alin. (3), art. 126 alin. (3), art. 136 alin. (4)". În acest context, față de motivele reținute de instanță, exercitarea atribuțiilor CSDN de soluționare a plângerilor privește cercetarea fondului cauzei, ca atare este neclară modalitatea în care CSDN poate soluționa, conform atribuțiilor sale, prin decizie solicitarea reclamantelor intitulată "plângere", cu respectarea dispozițiilor art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 (în forma anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 160/2020), fără să antameze fondul solicitării în sine. Subsumat cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că sentința recurată nu cuprinde o motivare corespunzătoare, prin prisma argumentelor legale formulate de Consiliul Concurenței - Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval care să justifice înlăturarea apărărilor de fapt și de drept invocate în cuprinsul întâmpinării. Aprecierea judecătorului asupra faptului că autoritatea ar fi refuzat soluționarea plângerii cu care a fost sesizată în condițiile art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 este una foarte generală, limitându-se la invocarea a două dispoziții legale (în speță art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 și art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004), fără însă a le corobora cu totalitatea dispozițiilor aplicabile în materie și invocate în cuprinsul întâmpinării. Mai mult decât atât, instanța de fond, prin sentința recurată, a făcut abstracție, atât de jurisprudența Curții Constituționale invocată de către recurentul-pârât, cât și de opiniile doctrinare prezentate pe larg. A subliniat recurentul faptul că procedura de soluționare a plângerilor cu privire la care CSDN are competență, potrivit legii, presupune a priori desfășurarea unor demersuri administrative în vederea obținerii tuturor informațiilor necesare pentru ca autoritatea competentă să se poată pronunța în cauză, atât cu privire Ia calificarea solicitării formulate de către parte (respectiv pentru a stabili dacă autoritatea a fost sau nu învestită cu o plângere ce întrunea condițiile art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999), cât și cu privire la soluționarea pe fond a acesteia (în ipoteza în care cerințele legale susmenționate sunt respectate, în speță, dacă solicitarea adresată respectă condițiile art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 pentru a putea fi considerată "plângere"). În acest context, CSDN a întreprins în speță diligențe în vederea obținerii informațiilor necesare pentru a stabili dacă solicitarea intitulată "plângere" formulată de reclamante poate sau nu să fie soluționată prin raportare la prevederile art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999. Mai mult decât atât, instanța de fond a reținut în mod eronat, fără a își motiva soluția, faptul că termenul legal de soluționare de 60 de zile lucrătoare de la obținerea tuturor informațiilor necesare trebuie considerat împlinit prin raportare la data ultimului răspuns transmis la solicitarea Consiliului CN Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, 26.05.2020", aceasta în condițiile în care recurentul-pârât a arătat, în cuprinsul întâmpinării, totalitatea demersurilor efectuate, potrivit dispozițiilor legale. Astfel, având în vedere activitatea administrativ-jurisdicțională pe care CSDN o desfășoară pentru soluționarea plângerilor și faptul că reclamantele s-au adresat concomitent și instanței de judecată, prin adresa nr. x/03.08.2020, CSDN le-a comunicat societăților B. și CSS faptul că, în ședința din data de 23.07.2020, a luat în discuție plângerea acestora privind adoptarea, în anul 2019, de către D., a Regulamenului portuar, precum și faptul că a solicitat informații de la autorități cu atribuții în domeniu și de la D.. Prin aceeași adresă, CSDN a solicitat celor 2 societăți să precizeze, în cel mai scurt timp, care este calea de care înțeleg să uzeze, cea administrativ-jurisdicțională sau cea contencios-administrativă. Prin răspunsul formulat intimatele-reclamante nu și-au exprimat opțiunea cu privire la calea de atac pe care o vor utiliza în continuare, motiv pentru care autoritatea de supraveghere a reiterat solicitarea mentionată mai sus și a emis adresa înregistrată cu nr. x/03.09.2020. De asemenea, sentința recurată cuprinde motive contradictorii: pe de o parte, deși Curtea a reținut, în mod corect, faptul că nu există "niciun indiciu și nicio suspiciune rezonabilă cu privire la o eventuală intenție a Consiliului de tergiversare ori de zădărnicire a punerii în executare a prezentei, cu atât mai mult cu cât reclamantele însele sunt cele care au declanșat două proceduri cu obiect similar și, ulterior, nu și-au exprima tferm, în mod expres, opțiunea pentru una dintre acestea" aceasta conchide asupra faptului că recurentul-pârât ar fi trebuit să "deducă" voința părților de a continua procedura. În plus, instanța de fond a reținut că refuzul autorității de a soluționa plângerea cu care a fost sesizată în condițiile art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 și care nu a fost retrasă de către reclamante în contextul declanșării procedurii judiciare apare a fi unul nejustificat, iar termenul legal de soluționare de 60 de zile lucrătoare de la obținerea tuturor informațiilor necesare trebuie considerat împlinit prin raportare la data ultimului răspuns transmis la solicitarea Consiliului CN Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, 26.05.2020, însă, cu toate acestea, a admis capătul de cerere referitor la obligarea recurentului-pârât la soluționare. A considerat că nu poate fi vorba despre un refuz al CSDN de soluționare a plângerii, întrucât autoritatea de supraveghere a întreprins demersurile necesare obținerii tuturor informațiilor în vederea soluționării adresei B. și CSS înregistrată sub nr. x/23.12.2019 și completată prin adresa înregistrată sub nr. x/23.01.2020. Față de aceste aspecte, a susținut că instanța de fond a respins în mod eronat excepția inadmisibilității invocată de recurentul-pârât, apreciind în mod vădit neîntemeiat, că se impune ca acesta să soluționeze plângerea cu care a fost sesizat în condițiile art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999, care nu a fost retrasă de reclamante, în contextul declanșării procedurii judiciare.

Apărările formulate în recurs Ambele părți, atât recurentele-reclamante B. S.R.L. și A. S.R.L. cât și recurentul-pârât Consiliul Concurenței - Consiliul de supraveghere în domeniul naval, au formulat întâmpinare, invocând, fiecare, excepția nulității recursului declarat de cealaltă parte, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor formulate.

Considerentele Înaltei Curți asupra excepțiilor nulității și asupra recursurilor În privința excepției nulității recursului declarat de recurentul-pârât Consiliul Concurenței - Consiliul de supraveghere în domeniul naval, invocată de recurentele-reclamante, se constată că aceasta vizează doar argumentele recurentului-pârât cu privire la excepția inadmisibilității, recurentele-reclamante susținând sub acest aspect, că recurentul-pârât nu a formulat critici referitoare la excepția inadmisibilității în raport cu aspectele reținute de către instanța de fond, ci a reluat integral alegațiile formulate în fața instanței de fond. Examinând cererea de recurs formulată de către recurentul-pârât se constată că aceasta conține critici care se circumscriu motivelor de casare invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.), recurentul-pârât indicând faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, care au fost citate și indicate în concret. Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că un recurs nu poate fi anulat parțial, respectiv numai cu privire la criticile formulate față de modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității, având în vedere că sancțiunea nulității vizează nemotivarea căii de atac în ansamblul ei. Prin urmare, un recurs nu este nul decât dacă este total nemotivat, o asemenea concluzie rezultând din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ. În mod similar, se constată că este neîntemeiată și excepția nulității recursului declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. și A. S.R.L., invocată de către recurentul-pârât, câtă vreme recurentele au formulat critici care pot fi încadrate în cazurile de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greșit de către instanța de fond, precum și argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere. De asemenea, au arătat argumentele pentru care recurentele-reclamante au apreciat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, precum și considerentele hotărârii pe care le-au apreciat a fi contradictorii. Prin urmare, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepțiile nulității recursurilor invocate de ambele părți din prezenta cauză. Pe fondul recursurilor, se constată că primul caz de casare, invocat prin ambele recursuri promovate - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește cerințele menționate, judecătorul fondului expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a arătat argumentele pentru care a respins excepția inadmisibilității și a admis în parte acțiunea reclamantelor, prezentând raționamentul logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care reclamantele apreciază că trebuia motivată hotărârea judecătorească nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica doar aplicarea sau interpretarea de către prima instanță a dreptului material. Astfel fiind, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestui prim motiv de recurs, invocat prin ambele recursuri. Potrivit celui de-al doilea motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În prezenta cauză, reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu solicitarea de obligare a pârâtului Consiliul Concurenței - Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval la emiterea unei decizii de soluționare a plângerii înregistrate sub nr. x/23.12.2019 în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinței, sub sancțiunea unor penalități de 10.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, precum și de obligare a pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin refuzul de emitere a respectivei decizii în termenul legal, evaluate provizoriu la suma de 10.000.000 RON, cu dobânda legală aferentă și cheltuieli de judecată. Instanța de fond a admis în parte cererea reclamantelor și a obligat pârâtul să soluționeze plângerea reclamantelor înregistrată sub nr. x/23.12.2019, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Consiliul Concurenței a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 66 2 alin. (2) din O.G. nr. 22/1999, prin raportare la cele ale art. 6 și 7 din Legea nr. 554/2004, reluând argumentele prezentate în fața primei instanțe în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii. În subsidiar, a precizat că nu se poate vorbi despre un refuz nejustificat al autorității de a răspunde solicitării reclamantelor, câtă vreme acestea nu au precizat care este calea de care înțeleg să uzeze, cea administrativ-jurisdicțională sau cea în fața instanței de contencios-administrativ. Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele recurentului-pârât vizând modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii și, în acord cu cele reținute de prima instanță, subliniază faptul că reclamantele au dedus cenzurii instanței pretinsa nesoluționare în termen a unei cereri/refuzul pretins nejustificat de soluționare a acesteia, obiect prevăzut de art. 8 din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu se poate vorbi despre un fine de neprimire în sensul invocat de recurentul-pârât, cu atât mai mult cu cât aspectele invocate de acesta tind să demonstreze că reclamantele nu ar fi îndreptățite la soluționarea cererii, ele fiind apărări pe fondul cauzei, valorificate ca atare și prin întâmpinarea formulată. Instanța de control judiciar apreciază, însă, că soluția instanței de fond de constatare a nesoluționării în termen a cererii reclamantelor și de obligare a autorității pârâte la soluționarea plângerii nr. 18014/23.12.2019 este rezultatul unei interpretări eronate a dispozițiilor legale în materie. Astfel, prin adresa înregistrată la pârâtul Consiliul Concurenței - Consiliul de supraveghere din domeniul naval, sub nr. x/23.12.2019 și ulterior completată prin adresele nr. x/23.01.2020 și y/13.08.2020, reclamantele au formulat plângere împtriva adoptării de către C.N. Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A. a Regulamentului Portuar, avizat prin adresa nr. x/20.12.2019 de către Direcția Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor, în privința art. 123 alin. (3), art. 126 alin. (1) și (3), art. 134 alin. (6), solicitând efectuarea unei investigații și sub aspectul unei înțelegeri orizontale între 4 entități. În drept, societățile și-au întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 66 2 alin. (2) lit. d) pct. iii din O.U.G. nr. 22/1999. Potrivit art. 66 2 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 - "(1) Consiliul de supraveghere acționează în domeniul transportului naval, fără a aduce atingere competențelor Consiliului Concurenței de a aplica dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) Consiliul de supraveghere are următoarele atribuții: ... d) analizează și se pronunță, prin decizie, într-un termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la primirea tuturor informațiilor necesare, cu privire la plângerile formulate în legătură cu un tratament inechitabil sau discriminatoriu, aplicat, prin deciziile administratorului infrastructurii de transport naval, în ceea ce privește: (i) procedura de alocare a infrastructurii de transport naval; (ii) nivelul și/sau structura chiriilor/redevențelor/tarifelor de utilizare, aplicate în legătură cu infrastructura de transport naval, precum și efectuarea serviciilor de siguranță; (iii) cerințele minime aplicate pentru furnizarea serviciilor de siguranță; (iv) procedura de acordare/refuz a dreptului de a furniza servicii de siguranță." Cu alte cuvinte, Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval se poate pronunța prin decizie în măsura în care sunt îndeplinite următoarele condiții: plângerea este formulată în legătură cu un tratament inechitabil sau discriminatoriu; tratamentul inechitabil sau discriminatoriu este aplicat prin deciziile administratorului infrastructurii de transport naval; tratamentul inechitabil sau discriminatoriu vizează procedura de acordare, respectiv refuzul dreptului de a furniza servicii de siguranță. Procedura de soluționare a plângerilor cu privire la care C.S.D.N. are competență, potrivit legii, presupune desfășurarea unor demersuri administrative în vederea obținerii tuturor informațiilor necesare pentru ca autoritatea competentă să se poată pronunța în cauză, atât cu privire la calificarea solicitării formulate de către parte (respectiv pentru a stabili dacă autoritatea a fost sau nu învestită cu o plângere care întrunea condițiile art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999), cât și cu privire la soluționarea pe fond a acesteia (în ipoteza în care cerințele legale sus-menționate sub respectate). Potrivit textului de lege citat, termenul maximal de 60 de zile lucrătoare de la data recepționării tuturor informațiilor necesare și nu de la data sesizării, cum în mod eronat au susținut reclamantele și a reținut prima instanță, vizează strict obligația autorității de a soluționa plângerea printr-o decizie. În cauză, autoritatea astfel sesizată a întreprins diligențe pentru obținerea informațiilor necesare pentru a se stabili dacă sesizarea formulată de reclamantă poate sau nu să fie soluționată prin prevederile art. 66 2 invocate. Ca urmare a analizei preliminare efectuate în cadrul ședinței C.S.D.N. din data de 13.01.2020 au fost solicitate D., în temeiul prevederilor art. 66 2 alin. (5) din O.G. nr. 22/1999 mai multe informații și documente, inclusiv punctul de vedere asupra conținutului art. 123 alin. (3), art. 126 alin. (1) și (3), art. 134 alin. (6) din Regulamentul portuar. În privința acestuia din urmă, D. a comunicat faptul că susținerile reclamantelor au făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Constanța având ca obiect suspendarea executării, iar la data de 10.02.2020 aceleași reclamante au introdus pe rolul Tribunalului Constanța acțiunea în anulare a dispozițiilor menționate, sub număr de dosar x/2020 Având în vedere activitatea administrativ-jurisdicțională pe care C.S.D.N. o desfășoară pentru soluționarea plângerilor și faptul că reclamantele s-au adresat concomitent și instanței de judecată, prin adresa nr. x/3.08.2020, C.S.D.N. a comunicat aspectele și măsurile anterior menționate (dezbaterea premilinară a cererii și solicitarea de informații de la alte autorități), solicitând, totodată, reclamantelor să precizeze care este calea de care acestea înțeleg să uzeze, cea administrativ-jurisdicțională sau cea contencios-administrativă. Această solicitare a fost reiterată și prin adresa nr. x/3.09.2020, însă reclamantele nu au formulat un răspuns. Din acest motiv nu se poate constata pasivitatea autorității de supraveghere în soluționarea plângerii reclamantelor și nici refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, câtă vreme autoritatea a îndeplinit un rol activ și a depus toate diligențele pentru a obține informațiile necesare soluționării aspectelor învederate, termenul pentru emiterea actului administrativ în discuție nefiind îndeplinit, astfel încât, reținând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că se impune casarea în parte a sentinței și respingerea în tot a acțiunii reclamantelor. În contextul respingerii inclusiv a capătului de cerere principal, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentele-reclamante B. S.R.L. și A. S.R.L. exclusiv în privința soluției de respingere a celui de al doilea capăt de cerere, care are caracter accesoriu și vizează obligarea pârâtului la plata atât a unei penalități de întârziere, cât și a prejudiciului creat prin refuzul emiterii actului administrativ cu caracter individual. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenței - Consiliul de supraveghere în domeniul naval, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge în tot acțiunea formulată de reclamantele B. S.R.L. și A. S.R.L., menținând dispozițiile referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României. Totodată, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante împotriva aceleiași sentințe a primei instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,