ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1150/2024

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.01.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței – Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval, anularea Deciziei nr. 3/26-11-2021, emisă de Consiliul Concurenței - Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval, înregistrată sub nr. x/30.12.2021 la Consiliul Concurenței - Registratura Generală, în parte, în ceea ce privește art. 10 lit. (e), art. 127 alin. (4) din Regulamentul portuar.

Prin sentința nr. 583 din 5 aprilie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței - Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval și a anulat Decizia nr. 3/26.11.2021, emisă de pârât, cu privire la dispozițiile art. 10 lit. e) și art. 127 alin. (4) din Regulamentul Portuar. De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei 100 de RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 583 din 5 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Consiliul Concurenței – Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval, solicitând casarea acesteia și rejudecarea cauzei pe fond, în sensul respingerii în tot a cererii în anulare formulate de intimata-reclamantă, inclusiv în ceea ce privește solicitarea de obligare a autorității de concurență la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului a arătat că, în calitatea sa de entitate publică nou-înființată, exercită în prezent atribuțiile reglementate de O.G. nr. 22/1999, care nu s-au aflat niciodată în sfera de competență a Consiliului Concurenței. Din această perspectivă, a menționat că, în exercitarea atribuțiilor sale, s-a pronunțat prin Decizia nr. 3/2021 strict cu privire la (in)existența unui tratament inechitabil sau discriminatoriu, aplicat, prin deciziile administratorului infrastructurii de transport naval, respectiv având în vedere obiectul plângerii formulate de A. - "adoptarea de către C.N. Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A. a modificărilor la Regulamentul Portuar, avizate prin Adresa nr. x/18.12.2020 de către Direcția Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor". Cu toate că aspectele mai sus prezentate au fost expuse pe larg și în mod repetat de autoritatea de supraveghere în apărările formulate în primă instanță, respectivele argumente au fost ignorate în totalitate în Sentința recurată, iar instanța de fond, printr-o motivare ambiguă și contradictorie, a optat pentru o abordare concordantă cu cea a intimatei, asimilând decizia emisă de CSDN în temeiul competențelor sale legale (potrivit O.G. nr. 22/1999) unui act administrativ emis de Consiliul Concurenței (în baza Legii nr. 21/1996), fără a oferi niciun fel de motivare/argumentație în acest sens. În acest context, a apreciat că soluția dispusă de instanța de judecată este pronunțată cu privire la aspecte ce nu fac obiectul cauzei (care țin de legalitatea unor acte administrative emise de către alte autorități publice, cu privire Ia care CSDN nu are competențe) și nu au legătură cu legalitatea Deciziei CSDN nr. 3/2021, fiind, astfel, incident motivul de casare prevăzut de art. 48S alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, a precizat că instanța de fond a analizat și interpretat eronat dispozițiile O.G. nr. 22/1999 privind competențele autorităților- publice în ceea ce privește elaborarea și modificarea regulamentelor portuare, fără a observa că CSDN nu are competențe specifice în avizarea respectivelor regulamente, acestea fiind în sarcina Direcției Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a Autorității Navale Române (autorități publice care, așa cum s-a arătat anterior, au avizat favorabil și modificările operate de CN-APN asupra Regulamentului portuar analizat în speță). Prima instanță a ignorat faptul că, la momentul emiterii Deciziei nr. 3/2021, modificările operate asupra Regulamentului portuar fuseseră avizate cu respectarea dispozițiilor legale, de către autoritățile cu competențe în materie și a apreciat că o astfel de analiză ar fi trebuit să fie efectuată de către CSDN în soluționarea plângerii formulate în speță de A. (fără a exista o fundamentare legală în acest sens). Referitor la susținerile instanței de fond privind pretinsa ignorare de către autoritatea de supraveghere a faptului că modificările operate la Regulamentul portuar au fost operate printr-o erată (situație pe care instanța o califică ca fiind "un viciu al motivării deciziei atacate"), a considerat că acest argument nu poate fi reținut în vederea anulării parțiale a Deciziei ce face obiectul litigiului, întrucât, CSDN, la punctul (86) din Decizia contestată, a reținut faptul că "deși modificarea a fost denumită impropriu "erată", au fost parcurse etapele prevăzute de lege, iar acestea sunt, de fapt, modificări ale Regulamentului portuar ".

Astfel, a conchis în sensul că, din considerentele sentinței recurate, reiese cu claritate faptul că prima instanță a interpretat și aplicat în mod eronat în cauză dispozițiile O.G. nr. 22/1999, ce reglementează competențele specifice ale CSDN în soluționarea plângerilor privind existența unui posibil tratament inechitabil sau discriminatoriu, aplicat, prin deciziile administratorului infrastructurii de transport naval, fiind, astfel, incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1). 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În acest sens, a arătat că soluția recurată nu este deloc ambiguă, ci este motivată legal, prin prisma faptului că aceeași instituție emisese Decizia nr. 51/2016, prin care determinase faptul că nu se pot aduce limitări ale concurenței în cadrul activităților portuare pentru ca, ulterior, prin Decizia nr. 3/26-11-2021, să se contrazică. De asemenea, a considerat că alegațiile recurentei nu constituie critici privind pretinsa încălcare a unor norme legislative în accepțiunea dispozițiilor art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ., ci reprezintă simple nemulțumiri în raport de soluția dispusă de instanța de fond ceea ce nu poate fi primit, calea de atac a recursului neavând un caracter devolutiv. Considerentele instanței de fond sunt de natură legală, dar și temeinice în raport de faptul că recurenta nu deține atribuții legislative de substituire a legiuitorului, nefiind explicabil în ce mod a reușit să emită o decizie ce excedează competențelor legale.

În fine, intimata-reclamantă a învederat că, prin Decizia nr. 18/15.02.2023, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 160/2020 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, precum și pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996. Astfel, actul normativ în temeiul căruia s-a adoptat actul administrativ cu caracter individual, și-a încetat aplicabilitatea.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 noiembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 28 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepția de nemotivare a recursului și a invocat, din oficiu, motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1). 5 C. proc. civ., pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Examinând legalitatea sentinței recurate, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor corelative expuse în întâmpinare și a motivului de casare de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Față de conținutul motivelor de casare invocate, se reține ca prioritară analiza celui prevăzut de art. 488 alin. (1). 5 proc. civ., ridicat din oficiu și grefat pe omisiunea instanței de fond de a face aplicarea art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în sensul de a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, emitentă a modificărilor la Regulamentul portuar, vizate de plângerea transmisă de intimată Consiliului de Supraveghere din Domeniul Naval.

Se reamintește că potrivit art. 16

1

prima teză din Legea nr. 554/2004 "când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane,,.

În cauză, cererea de chemare în judecată a vizat legalitatea Deciziei nr. 3/26.11.2021 emise de recurentul-pârât, Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval, ca soluție dată plângerii formulate de intimata-reclamantă cu privire la "adoptarea de către CN Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A. a modificărilor la Regulamentul Portuar, avizate prin Adresa nr. x/18.12.2020 de către Direcția Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor, în privința următoarelor: articole: 10 lit. e), 123 alin. (3) lit. d), art. 127 alin. (4). Plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 66

1

și 66

2

alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 22/1999.

În conformitate cu acest din urmă text legal "Consiliul de supraveghere are următoarele atribuții: analizează din oficiu sau la plângere și se pronunță, prin decizie, cu privire la un tratament inechitabil sau discriminatoriu, aplicat, prin deciziile administratorului infrastructurii de transport naval, în ceea ce privește: (i) accesul la infrastructura de transport naval;(ii) nivelul și/sau structura chiriilor/redevențelor/tarifelor de utilizare, aplicate în legătură cu infrastructura portuară și de căi navigabile interioare, precum și efectuarea serviciilor de siguranță; (iii) cerințele minime aplicate pentru furnizarea serviciilor de siguranță; (iv) procedura de acordare/refuz a/al dreptului de a furniza servicii de siguranță,,.

Se observă astfel că raportul juridic care a stat la baza emiterii actului contestat prin acțiunea judiciară s-a grefat pe presupusa faptă a CN Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A. de a aplica reclamantei un tratament inechitabil sau discriminatoriu, prin modificările la Regulamentul Portuar menționate anterior.

În acest context, pentru a da eficiență principiilor respectării dreptului la apărare și al egalității armelor în proces, garanții ale dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecății presupunea coparticiparea procesuală necesară atât a emitentului actului contestat și a titularului plângerii, cât și a persoanei reclamate de tratamentul inechitabil sau discriminatoriu, anume CN Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A.. De altfel, și în cadrul procedurii administrative derulate în fața recurentului s-au solicitat părții reclamate informații și punct de vedere cu privire la fapta sesizată de intimata-reclamantă, după cum rezultă din chiar conținutul Deciziei nr. 3/26.11.2021.

Prin urmare, revenea judecătorului fondului obligația de a face aplicarea art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și de a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a CN Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A. Nerespectarea acestei norme de procedură atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 5 C. proc. civ., sentința și încheierile premergătoare acesteia fiind lovite de nulitate, în condițiile art. 176 C. proc. civ.

Caracterul fondat al acestui motiv de casare și efectele sale lasă de prisos analiza motivelor de casare invocate de recurent și a apărărilor corelative expuse de intimat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Concurenței – Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval împotriva sentinței nr. 583 din 5 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prima instanță va da efect art. 16

1

prima teză din Legea nr. 554/2004 și va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a CN Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A. În funcție de poziția procesuală a acestora, va face aplicarea prevederilor art. 16

1

teza a II-a din Legea nr. 554/2004 sau, după caz, a dispozițiilor art. 78 alin. (3) și 79 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Concurenței – Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval împotriva sentinței nr. 583 din 5 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.