ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5036/2022

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A., în numele și pentru Parohia Evanghelică Ruși, a chemat în judecată pe pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, solicitând anularea Deciziei nr. 9363/29.10.2020.

Prin sentința civilă nr. 110/2021 din 19 mai 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 110/2021 din 19 mai 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A., în numele și pentru Parohia Evanghelică Ruși, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a susținut că, pentru a analiza în concret justețea exproprierii respectivului imobil, ar fi trebuit verificat mai întâi dacă imobilul respectiv a făcut sau nu parte dintre imobilele care au făcut obiectul Convenției încheiate între Grupul etnic german și Biserica evanghelică.

Este limpede că în condițiile în care nu s-ar confirma că acest imobil a făcut în mod particular obiectul Convenției, exproprierea acestuia nu poate fi decât una abuzivă, iar restituirea acestuia intră în competența de aplicare a art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

În acest sens a reliefat faptul că de la dosarul de retrocedare lipsesc încheierea de intabulare nr. x/26.02.1949 actele care au stat la baza acesteia, documente care ar fi permis tragerea unei concluzii juste pertinente legate de legalitatea sau nelegalitatea exproprierii cu titlu particular a acestui bun.

Tot în continuarea acestei idei, a mai arătat că o simplă adresă din partea Administrației Regionale Sibiu pentru administrarea și lichidarea grupului etnic german, act care a stat aparent la baza încheierii de CF respective, nu poate constitui just titlu in baza căruia dreptul statului putea să se nască în mod valabil deoarece, în zonele cu regim de carte funciară, până la apariția Lg. 7/1996, înscrierea in Cartea funciară era constitutivă de drept, potrivit prevederilor art. 4 din Lg. 389/1943. De aceea, nu pot fi de acord cu teza potrivit căreia dreptul de proprietate imobiliară putea să se nască prin încheierea unei simple convenții, cum greșit a fost reținut în sentință.

Așadar, în baza acestor texte de lege ce nu pot fi ignorate, este complet eronat punctul de vedere potrivit căruia este lipsită de relevantă data la care s-a notat în CF respectiva naționalizare, fapt pe care înțelege să-l critice prin prezentul recurs.

Nu se poate vorbi aici de autoritatea de lucru judecat dată de deciziile ÎCCJ enumerate in cuprinsul sentintei recurate deoarece, pe de o parte există decizii ÎCCJ cu dispoziții contrare (sentința civilă nr. 28/2018 a Curții de Apel Alba Iulia, decizia civilă nr. 5242/16.10.2020 a ÎCCJ, depuse la dosar), neexistând așadar o practică unitară iar, pe de altă parte, chestiunile de mai sus au rămas nelămurite, instanța de fond nepronunțându-se în vreun fel în legătură cu ele.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Preliminar, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei-reclamante se pot încadra, formal, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că va respinge excepția nulității recursului.

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, precum și apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A., în numele și pentru Parohia Evanghelică Ruși, a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând anularea Deciziei nr. 9363/29.10.2020.

Imobilul ce face obiectul cererii de retrocedare a fost preluat de statul român, potrivit cărții funciare, în baza Decretului -lege nr. 485 din 07.10.1944, dreptul de proprietate al Statului Român fiind intabulat în cartea funciară din data de 24 februarie 1949, potrivit celor înscrise sub B12 din C.F. nr. x a localității Ruși și sub B1 din C.F. nr. x a localității Ruși.

Instanța de control judiciar constată că este întemeiată soluția de respingere a cererii de retrocedare formulate de către Consorțiul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România pentru Parohia Evanghelică C.A. Ruși.

În acest sens, Înalta Curte reține că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foștilor proprietari imobilele ce au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(...)".

Conform pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările și completările ulterioare, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.

Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, și anume a reglementat retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În condițiile în care imobilul construcție și teren în suparațată de 2311 mp., situat în județul Sibiu, identificat cu nr. top x a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/07.10.1944, astfel cum rezultă din înscrierea B12 din cartea funciară nr. x a localității Ruși și la înscrierea de sub B1 din CF nr. x a localității Ruși, iar perioada reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 de aplicabilitate a actului normativ de retrocedare este 6.03.1945-22.12.1989, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că importante sub aspectul aplicării legii sunt încheierea de intabulare nr. x/20.02.1949 și actele care au stat la baza acesteia și nu actul normativ în baza căruia a avut loc preluarea.

De asemenea, sunt nefondate și apărările recurentei privind faptul că importantă pentru determinarea caracterul abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară, precum și faptul că ar fi trebuit verificat mai întâi dacă imobilul respectiv a făcut sau nu parte din imobilele care au făcut obiectul convenției încheiate între Grupul etnic german și Biserica evanghelică.

La data de 11 august 1942, între Grupul Etnic German din România și Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat Convenția generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică față de Grupul Etnic German din România, prin care Biserica Regnicolară Evanghelică a predat Grupului Etnic German din România toată averea mobilă și imobilă care forma proprietatea sa și a servit scopurilor școlare și de educație, convenție care nu a fost anulată, a cărei nelegalitate nu a fost constatată.

Prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1994 emis de Regele României Minai I, publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupul Etnic German din România. Potrivit Decretului - lege nr. 485/7.10.1994, statul român "devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor" aparținând Grupul Etnic German din România, "Pe aceeași dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor" aparținând acestuia, "Instanțele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri". Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut Grupului Etnic German la data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 485/1944, instanțele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri.

Preluarea de către statul român a imobilului a cărui retrocedare s-a solicitat a avut loc în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1994, astfel cum rezultă din înscrierea B12 din cartea funciară nr. x a localității Ruși și la înscrierea de sub B1 din CF nr. x a localității Ruși.

Raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în acest interval, ceea ce prezintă relevanță sub aspectul preluării este actul normativ prin care s-a preluat imobilul de către statul român, actul prin care statul român a dobândit proprietatea imobilului în temeiul sau prin efectul legii, și nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Or, în cauză, actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul este Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, astfel cum rezultă din cartea funciară, iar acesta a fost emis anterior perioadei de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, și anume al Decretului-lege nr. 485/7.10.1944, publicat la 8.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară. Dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.

Pentru aceste motive, în mod corect, instanța de fond a constatat legalitatea Deciziei nr. 9363/29.10.2020 prin care a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de actul normativ care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la autoritatea de lucru judecat dată de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție enumerate în cuprinsul sentinței recurate, instanța de control judiciar constată că aceste decizii prezintă relevanță în cauză din perspectiva unificării practicii judiciare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A., în numele și pentru Parohia Evanghelică Ruși, împotriva sentinței nr. 110/2021 din 19 mai 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.