ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4908/2022

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, prin declinare de la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta U.A.T. Comuna Remetea, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 870 din 27.11.2019 emisă de pârât.

Prin sentința nr. 1047 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanta U.A.T. Comuna Remetea, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Remetea, învocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

O prima critică a recurentei privește încălcarea termenului de soluționare a petiției și de comunicare a hotărârii, prevăzute de art. 20 alin. (7)-(8) din O.G. nr. 137/2000.

A arătat recurenta că textele normative incidente impun atât un termen de 90 de zile în vederea soluționării sesizării, cât și un termen de 30 de zile în vederea comunicării hotărârii adoptate.

În speța de față, ambele termene au fost încălcate, petiția fiind înregistrată la 22.02.2019 (fiind astfel soluționată nu în 3, ci în 7 luni), iar hotărârea adoptată la 27.11.2019 nu s-a comunicat în termen de 30 de zile, ci în termen de aproape 3 luni.

Recurenta a argumentat că fiind vorba de acte administrative jurisdicționale, sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. privind nulitatea actelor de procedură realizate cu încălcarea termenelor legale stabilite, fiind încălcat și dreptul părților implicate la soluționarea speței într-un termen rezonabil.

Aprecierea instanței de fond în sensul că încălcarea termenului impus de actul normativ în speță nu afectează legalitatea actului administrativ contestat este lipsită de orice fundament juridic și constituie o aplicare greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (7)-(8) din O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, recurenta a mai arătat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, întrucât fapta cu caracter discriminatoriu reținută în sarcina sa nu există, instanța examinând superficial cauza.

În măsura în care instanța ar fi procedat la studierea site-ului Primăriei Comunei Remetea (https:/gyergyoremete.ro/) ar fi observat că toate informațiile de interes public se regăsesc și în limba oficială, excepție constituind, deocamdată, informațiile care nu sunt de interes public, cum ar fi cele privind evenimentele culturale. Astfel, pe site-ul instituției publice sunt publicate informații de interes public atât în limba maghiară, cât și în limba română, recurenta indicând în acest sens toate secțiunile în limba oficială care conțin informații de interes public.

În acest condiții, apreciază recurenta, fapta nu există, situație în care atât constatarea caracterului discriminatoriu, cât și amenda aplicată, sunt nelegale și abuzive.

În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, instanța de fond a ignorat contextul factual al cauzei și dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 2/200, apreciind în mod superficial că nu se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate.

Deși legal citat, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente și în raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru considerentele care succed.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 870/27.11.2019 prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat săvârșirea unei fapte de discriminare de către U.A.T. Comuna Remetea, județul Harghita, conform art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aplicându-i-se acestuia o amendă contravențională în cuantum de 2000 RON.

S-a imputat recurentei-reclamante că site-ul oficial al Primăriei Remetea cuprinde atât informații culturale cât și informații de interes public care sunt publicate numai în limba maghiară, îngrădind astfel dreptul persoanelor îndreptățite de a accesa informații de interes public în limba oficială.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile formulate de reclamantă, atât sub aspectul neregularităților procedurale invocate, cât și în privința chestiunilor de drept substanțial, reținând legalitatea și temeinicia hotărârii CNCD, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare; reclamanta nu a făcut nicio probă care să răstoarne prezumția de legalitate a hotărârii contestate, fiind lipsit de relevanță faptul că în prezent informațiile de interes public sunt publicate pe site-ul reclamantei în ambele limbi, cât timp la momentul constatării faptei erau publicate numai în limba maghiară.

Soluția instanței de fond este însușită și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situația de fapt relevată de probele administrate în cauză.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate.

Teza recurentei-reclamante în sensul că hotărârea CNCD se impune a fi anulată pentru încălcarea prevederilor imperative ale art. 20 alin. (7) -(8) din O.G. nr. 137/2000, urmează a fi înlăturată.

Potrivit art. 20 alin. (7) și (8) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,:

"Art. 20. - […]

(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.

(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării."

Înalta Curte constată că termenele prevăzute de textele de lege citate sunt termene de recomandare a căror nerespectare poate atrage sancțiunea nulității numai în măsura în care se aduce subiectului de drept o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului. Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada unei asemenea vătămări care să fi fost generată de nerespectarea termenelor în discuție.

Pe de altă parte, singurul care ar fi putut invoca o vătămare ca urmare a nesoluționării sesizării în termenul legal nu putea fi decât autorul sesizării.

Criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 10 alin. h) din O.G. nr. 137/2000, sunt de asemenea, nefondate.

Cu privire la susținerea recurentei-reclamante în sensul inexistenței faptei de discriminare ce i-a fost imputată, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

În cuprinsul hotărârii contestate, CNCD a reținut că site-ul oficial al Primăriei Remetea cuprinde atât informații culturale cât și informații de interes public care sunt publicate numai în limba maghiară, îngrădind astfel dreptul persoanelor îndreptățite de a accesa informații de interes public în limba oficială.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2004, orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoțit de traducerea sau de adaptarea în limba română.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) și (2) din Constituție "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. (...)".

În condițiile în care recurenta reclamantă a înțeles să publice pe site-ul oficial al Primăriei Remetea (https:/gvergyoremete.ro) și informații de interes public, acestea trebuie traduse în limba română, în caz contrar săvârșindu-se contravenția constatată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care sancționează discriminarea pe criterii lingvistice.

Faptul că la momentul pronunțării sentinței recurate, informațiile de interes public erau publicate și în limba română, nu constituie o împrejurare de natură să conducă la reformarea sentinței, întrucât, în analiza de legalitate, instanța de fond s-a raportat la documentele avute în vedere de către autoritatea emitentă la momentul constatării faptei, în baza cărora s-a emis hotărârea atacată, fiind lipsit de relevanță faptul că în prezent informațiile de interes public sunt publicate pe site-ul reclamantei în ambele limbi, cât timp la momentul constatării faptei erau publicate numai în limba maghiară.

În fine, cât privește sancțiunea aplicată, contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a arătat în considerentele sentinței, chiar dacă într-o manieră succintă, rațiunile pentru care a apreciat că nu se impune reindividualizarea sancțiunii, cu trimitere la dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și criteriile de individualizare.

Conduita adoptată de recurentă după emiterea hotărârii de constatare și sancționare a faptei de discriminare nu reprezintă decât o conformare la obligația legală, ceea ce semnifică că scopul sancțiunii contravenționale aplicate a fost atins și că ordinea de drept a fost restabilită, neavând însă aptitudinea de a exonera UAT Comuna Remetea de răspunderea contravențională în cauza de față.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere considerentele expuse, din care rezultă că nu există motive care să atragă reformarea sentinței recurate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta U.A.T. Comuna Remetea, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta U.A.T. Comuna Remetea împotriva sentinței nr. 1047 din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.