ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4877/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.06.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR (F.G.A.), a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 23747/10.06.2020 emisă de F.G.A, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea acesteia și obligarea FGA la plata sumei de 1061,59 RON (reprezentând cheltuieli de spitalizare), suma stabilită în dosarul nr. x/2016.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1103 din 06 noiembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR (F.G.A.), ca neîntemeiată.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinței mai sus menționate ambele părți au exercitat calea de atac a recursului.

În cadrul recursului său, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, invocând generic dispozițiile art. 483, 486 și următoarele din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se admită contestația astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor sale, a susținut recurentul - reclamant că, în fapt, potrivit Sentintei penale nr. 553/2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, instanta a dispus obligarea asiguratorului S.C. A.. S.A.,prin lichidator, la plata sumei de 1061,59 RON, reprezentand cheltuieli de spitalizare furnizate persoanei vatamate. Fata de cele retinute prin sentinta penală, rezultă ca efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantumul indicat a fost cauzată de vătămarea corporală produsa unei persoane din vina asiguratului RCA la societatea de asigurare.

Prin urmare, susține recurentul că producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor dc spitalizare, motiv pentru care creanța solicitată îndeplinește condiția de a fi considerată o creanță de asigurare, contrar celor retinute în decizia emisa de FGA. Despagubirea ce decurge din contractul de asigurare fiind reprezentată și de contravalorea pierderii suferite, prin producerea riscului asigurat, de catre o terță persoană, care intră in categoria "persoanei pagubite",conform art. 4 alin. (1) lit. b) pct-iii) din legc.

Acordarea despagubirilor este solicitată în baza unui contract de asigurare de raspundere civila, astfel încât creditor de asigurare poate fi orice persoana îndreptatită să primească despagubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de raspundere civilă. Prejudiciul suferit de către reclamant a fost determinat de producerea riscului asigurat, rezultând ca acesta are calitatea de creditor de asigurare .

Întrucât autoturismul era asigurat la societatea de asigurări, aflată în faliment in prezent, consideră că potrivit dispozitiilor art. 49 si art. 50 din Legea nr. 136/1995, astfel cum erau în vigoare la data încheierii politei de asigurare, asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii răspund față de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule, în caz de vatamare corporala sau deces. Potrivit art. 55 din acelasi act normativ, asiguratorul se obligă să platească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratorul răspunde în baza legii față de terțe persoane păgubite. Conform Legii nr. 213/2015 se mentionează la art. 4 alin. (1) pct. b(iii) ca "persoana pagubită (în cazul asigurarii de raspundere civila)-persoana îndreptațită să primească despagubiri pentru prejudiciul suferit . . . . . . . . . .precum și la pct. d al aceluiasi articol "despăgubire/indemnizatie-suma pe care Fondul o platește fiecărui creditor de asigurări al asiguratorului aflat in faliment ...".

De asemenea, în art. 13 (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguratilor,se specifică faptul că "de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a producerii falimentului pronunțată împotriva unui asigurator . . . . . . . . . .Fondul este în drept sa efectueze plăți din disponibilitatile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozitiilor legale "-Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări până la concurența sumelor pe care le-a achitat din disponibilitatile sale, urmând a se înscrie la masa credală a asiguratorului în faliment, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015.

Mai susține recurentul - reclamant că efectuarea de către furnizorul de servicii medicale a cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA, motiv pentru care creanța solicitată de unitatea spitalicească îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare.

Consideră că spitalul are calitate de creditor de asigurare întrucât este îndreptățit să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reținut de altfel în procesul penal, prin care asiguratorul a fost obligat sa plătească despagubirile rezultate în urma accidentului rutier, respectiv în urma producerii riscului asigurat, reclamantului din prezenta cauza.

In concluzie, spitalul în calitate de tert pagubit, apreciază ca este îndreptățit să solicite și să primească de la FGA, care are scop protejarea crcditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator aflat în faliment, despagubirile constând în prestarea serviciilor de spitalizare acordate părții vătămate .

Potrivit sentintei penale, efectuarea cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa unei persoane care conducea un autoturism asigurat RCA. Așadar, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare cu victimele accidentului, motiv pentru care suma solicitată îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare.

Consideră că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1, art. 8 si art. 18 din Legea nr. 554/2004, care prevad că persoana vătămată poate solicita nu doar anularea actului administrativ nelegal ci și recunoasterea dreptului pretins.

În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 486 C. proc. civ.

În cadrul recursului său recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, înlăturarea considerentelor sentinței atacate, în ceea ce privește calificarea crenței deținută de intimată, ca fiind creanță de asigurare și, pe cale de consecință, admiterea argumentelor FGA în ce privește excluderea creanțelor deținute de spitale de la aplicabilitatea Legii nr. 213/2015, având în vedere faptul că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004 și art. 222 alin. (1) lit. a) și art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată.

Susține astfel ca fiind nelegale considerentele sentinței recurate sub aspectul calificării creanței deținute de intimat ca fiind creanță de asigurări, fiind date cu aplicarea gresita a textelor de lege pe care se sprijină, respectiv art. 4 alin. (1) lit. a) si b din Legea 213/2015, art. 313 alin. (1) din Legea 95/2006 si art. 3 alin. (1) liti din Legea 503/2004, precum și cu încălcarea art. 222 alin. (1) lit. a) si art. 230 alin. (1) din Legea 95/2006, republicată.

În motivarea recursului se susține că, în speță, creanța pe are o are spitalul nu rezultă dintr-un raport de asigurare.

Legea nr. 213/2015 prevede că Fondul de garantare a asiguraților asigură efectuarea plații indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări deținători ai unei/unor creanțe de asigurare, potrivit condițiilor și plafonului de garantare prevăzut de aceasta lege.

Invocând dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, ce definesc noțiunea de " creditori de asigurare", susține recurentul-pârât că legea condiționează plata creditorului de asigurări de existența unei creanțe de asigurare în patrimoniul acestuia.

Or, este evident că unitățile spitalicești nu sunt deținătoare de creanțe de asigurare, în condițiile în care acestea sunt definite în mod expres de lege prin raportare directă la contractul de asigurare.

Atât Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara în activitatea de asigurari republicata, cu modificarile ulterioare, prin art. 3 alin. (1) lit. c), cat si art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, defineste creanța de asigurare ca fiind creanța creditorilor de asigurare rezultată dintr-un contract de asigurare.

Textul reprezintă o transpunere a directivei 2001/17/CE - privind reorganizarea si lichidarea societatilor de asigurari, transpusa in legislatia noastra care definea "creanța de asigurare" ca fiind orice sumă care este datorată de catre societatea de asigurare unor asigurati. titulari de polite de asigurare. beneficiari sau oricarei parti vatamate avand drept direct de acțiune împotriva societatii de asigurare și care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operatiune prevazută de Directiva 2002/83/EC din activitatea de asigurare directa, inclusiv sume rezervate pentru persoanele mentionate anterior, când unele elemente de datoriei nu sunt cunoscute încă. Primele datorate de catre societatea de asigurare rezultate din neîncheierea sau anularea acestor contracte sau operatiuni in conformitate cu legea aplicabila pentru astfel de contracte sau operațiuni, înaintea deschiderii procedurilor de lichidare, se consideră, de asemenea, ca fiind creanțe de asigurare. Acest text a fost preluat în noua directiva care a abrogat Directiva 2001/17/CE, respectiv Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind accesul la activitatea si desfasurarea activitatii de asigurare si de reasigurare (Solvabilitate Il). Astfel potrivit art. 268 alin. (1) lit. g) din aceasta Directiva:

"creanta de asigurare" inseamna orice suma care este datorata de catre intreprinderea de asigurare unor asigurati, detinatori de polite de asigurare, beneficiari sau oricarei parti vatamate avand drept direct de actiune impotriva intreprinderii de asigurare si care rezulta dintr-un contract de asigurare sau din orice operatiune prevazuta la articolul 2 alin. (3) literele (b) si (c) din activitatea de asigurare directa, inclusiv o suma rezervata pentru persoanele respective, în cazul în care unele elemente ale datoriei nu sunt încă cunoscute

Asadar, consideră că, pentru a îndeplini conditiile prevazute de lege și a-si putea recupera sumele solicitate din disponibilitatile F.G.A., este absolut necesar ca suma solicitată sa rezulte dintr-un contract de asigurare, conditie neîndeplinită de unitățile medicale, care au un drept de creanță izvorât dintr-o dispozitie legala ce priveste exclusiv autorul evenimentului ce a provocat o vatamare corporala unei alte persoane care a beneficiat de servicii medicale (cheltuieli de spitalizare si tratament medical) furnizate de catre o unitate medicală.

Potrivit dispozitiilor art. 320 din Legea 95/2006, asa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 150/2002, persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sanatatii altei persoane, raspund potrivit legii si sunt obligate sa suporte cheltuieli ocazionate cu asistenta medicala acordată.

Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligații izvorâte din contracte de asigurare, facultative si obligatorii, conform scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015, și nu din alte raporturi juridice.

Unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurător (formulând o acțiune în pretenții civile sau o cerere de despăgubire), nefiind o persoana păgubită prin vătămare corporala sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Între fapta conducătorului auto vinovat de producerea accidentului și cheltuielile efective făcute în asigurarea asistentei medicale a victimei accidentului nu exista o relatie cauzală directă cheltuielile pretinse de Spital fiind consecința acordării asistenței și a îngrijirilor medicale către persoana vătămată, în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de aceasta, si nu urmarea directa a accidentului rutier.

Tocmai de aceea art. 313 alin. (1) - art. 320 în forma actuală a legii- din Legea 95/2006 - citat de instanta, dar fără a fi valorificat corect din punct de vedere juridic-, stipuleaza clar ca furnizorii de servicii medicale (Spitalul, in cauza de fata)" se subrogă în toate drepturile si obligatiile procesuale ale CASELOR DE ASIGURĂRI DE SANATATE și dobandesc calitatea acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecatoresti, indiferent de faza de judecata."

Prin urmare furnizorii de servicii medicale - Spitalul in cauza de fata - a furnizat asistenta medicala in temeiul contractului de asigurare medicala de sanatate pe care Casa de asigurare de sanatate îl are încheiat cu victima accidentului rutier, iar în temeiul acestui contract poate solicita, prin subrogare in locul Casei de santate, c/valoarea cheltuielilor efectuate si nu in temeiul contractului RCA al vinovatului de producerea accidentului.

Unitatea spitalicească acordă asistență medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, fiind un furnizor de servicii medicale care, potrivit legii, are dreptul de a-și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabilă de producerea accidentului, așa cum de altfel se reține și în hotărârea ICCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii.

Unitățile medicale se constituie ca părți civile în cauzele penale, acestea neavând dreptul de a acționa în instanța civilă asigurătorul, ci numai dreptul de a acționa vinovatul de producere a accidentului, adică pe asiguratul RCA, așa cum rezultă în mod expres și din textul prevederii art. 320 din Legea nr. 95/2006.

Nici asigurătorul de răspundere civilă auto nu face parte din categoria vizată de dispozițiile art. 320 (art. 313 în reglementarea anterioară) din Legea 95/2006, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 150/2002, potrivit cu care persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuieli ocazionate cu asistența medicală acordată.

Or, în baza art. 320 din Legea nr. 95/2006, unitățile spitalicești vor putea obține (în măsura în care dovedesc că suma respectivă a fost decontată de Casa de asigurări de sănătate) o creanță ce nu reprezintă creanța de asigurări (noțiune definită explicit de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/2015), ci o creanță împotriva persoanei vinovate de producerea vătămării, care însă nu deține o creanță de asigurare.

Dispozițiile Legii nr. 213/2015 reglementează expres posibilitatea creditorilor de asigurări de a obține plata creanțelor de asigurări atât prin procedura administrativă pe baza căreia se pot adresa Fondului, cât și prin înscrierea la masa credală, potrivit art. 17 din Legea nr. 213/2015, inclusiv pentru suma ce depășește plafonul de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din lege, în timp ce creanțele ce nu reprezintă creanțe de asigurări pot fi obținute doar pe calea procedurii insolvenței.

A mai precizat recurentul că unitatea medicală nu este îndreptățită să solicite direct despăgubiri de la FGA, urmând procedura necontencioasă de plată în fața FGA, decât dacă are calitatea de asigurat.

În acest sens a invocat Decizia nr. 26/2017, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii, în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 86 din C. proc. pen., a stabilit că Fondul nu poate avea calitate de parte responsabilă civilmente.

Cu alte cuvinte, titlul executoriu poate fi transmis Fondului, în vederea verificării acestuia și după caz, a valorificării acestuia, dacă sumele sunt datorate de Fond, prin îndeplinirea cerințelor din legislația specifică activității Fondului, conform art. 29 din Norma ASF nr. 16/2015 și nicidecum doar pentru că asigurătorul a fost obligat la plata în favoarea unui prestator și/sau furnizor de servicii (în cazul de față unitatea medicală).

În condițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, hotărârea de deschidere a procedurii de faliment are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva asigurătorului. Legea folosește sintagma suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare și a măsurilor de executare silită, deci inclusiv a acțiunilor civile în procesele penale. Toate aceste acțiuni vor înceta la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, conform art. 75 din Legea nr. 85/2014, fiind evident că, prin forța împrejurărilor (falimentul asigurătorului) aceste acțiuni nu vor mai putea fi reluate.

A făcut referire recurentul-pârât și la Decizia nr. 80/2017 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Mai susține recurentul - pârât că instanța de judecată a încălcat dispozitiile art. 222 alin. (1) lit. a) si art. 230 din Legea 95/2006, republicata, stabilind fără nicio dovadă, că in cauză nu există asigurare sociala de sănătate, în temeiul căreia victima ar fi fost tratată de către reclamant, desi textul legal invocat stabileste prezumtia legală de asigurat pentru toti cetatenii români, cu domiciliul în țară și fac dovada plății contributiei la fond.

In interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, ICCJ prin decizia nr. 22/2017 ICCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța, și a stabilit după cum urmează:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat în cadrul unității medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situațiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau și-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părților.

În interpretarea și aplicarea acelorași dispoziții legale, autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situația în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părților.

Răspunderea asigurătorului este una contractuală, în baza contractului de asigurare al cărui conținut (obiect, valabilitate, drepturi și obligații ale părților) este reglement de Normele aprobate prin Ordinul CSA 14/2011. Prin art. 49 pct. 1 lit. d) se dispune asupra cheltuielilor prilejuite de accident și care au legătură cu starea de sănătate a victimei accidentului, astfel asigurătorul în calitate de contractant despăgubește "eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară conform prescripțiilor medicale) probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare.

Dispoziția este menținută de Ordinul CSA nr. 14/2011, la art. 49 alin. (1) pct. d), dispozițiile legale menționate având incidență în funcție de data producerii evenimentului rutier.

Consideră recurentul - pârât că este important de reținut că plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din noul C. civ., și în niciun caz unității medicale.

Astfel, din lectura textului reiese faptul că legiuitorul a creat o excepție de despăgubire în ceea ce privește societatea de asigurare fără să excludă instituția răspunderii delictuale care se aplica în continuare pentru persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului.

Prin urmare, contractul de asigurare de răspundere civilă auto acoperă cheltuielile prilejuite de accident cu excepția celor care sunt suportate din fondurile de asigurări sociale, plata acestora făcându-se însă în condițiile art. 2226 noul C. civ.

Așadar, pentru a îndeplini condițiile prevăzute de lege și a-și putea recupera sumele solicitate din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților, este absolut necesar ca suma solicitată să rezulte dintr-un contract de asigurare, condiție neîndeplinită de spitale. Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligații izvorâte din contracte de asigurare, facultative și obligatorii, conform scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015.

Față de aceste considerente recurentul - pârât solicită admiterea recursului, în sensul de a se înlătura considrentele sentintei atacate în ce priveste calificarea creanței detinută de reclamant ca fiind o creanta de asigurari si, pe cale de consecinta, admiterea argumentelor FGA în ce priveste excluderea creantelor detinute de spitale de la aplicabilitatea Legii 213/2015, cu menținerea în tot a Deciziei FGA nr. 23747/10.06.2020.

Apărările formulate în cauză

Niciuna din cele două părți nu a formulat întâmpinare la recursul promovat de partea adversă, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților depunând doar Note Scrise, în cadrul cărora solicită respingerea recursului promovat de reclamant și menținerea sentinței atacate, ca temeinice și legale. Deopotrivă, solicită admiterea recursului promovat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva considerentelor sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 29.03.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursurilor la data de 25 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise și a reține dosarul spre soluționarea celor două recursuri ce fac obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă judecății, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este lipsit de interes iar recursul promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 15.08.2015 a avut loc un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate B., aceasta suferind leziuni ce au necesitat pentru vindicare 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

Prin sentința penală nr. 553/2017 pronunțată de Judecătoria Craiova, secția Penală în data de 16.02.2017, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1348/14.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. S.A., în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, la plata sumei de 1061,59 RON, daune materiale, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație de la data efectivă a plății.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/22.03.2018 reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a solicitat acordarea de despăgubiri din disponibilitățile F.G.A. în cuantum de 1061,59 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate în dosarul procesual nr. x/2016

Prin Decizia nr. 23747/10.06.2020, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată, reținând, pe de o parte, ca fiind tardivă, fiind formulată peste termenul de 90 de zile stabilit de legislație și, pe de altă parte, întrucât Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova nu are calitatea de creditor de asigurare.

Prin sentința civilă nr. 1103 din 06.11.2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, reținând legalitatea Deciziei nr. 23747/10.06.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, doar pe considerentul că cererea de plată este formulată cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de respingere a cererii de plată reținut de Fondul de Garantare a Asiguraților în cadrul deciziei ce face obiectul litigiului, respectiv acela că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova nu are calitatea de creditor de asigurare, prima instanță a constatat contrar celor reținute de autoritatea anterior menționată, în sensul că reclamantul are calitatea de creditor de asigurare, întrucât este o persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, urmare producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reținut și în cadrul procesului penal, acesta fiind motivul pentru care asigurătorul a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova despăgubirile rezultate în urma accidentului rutier, respectiv suma de 1061,59 RON RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima accidentului.

Soluția primei instanțe este împărtășită întru-totul de către instanța de control judiciar, care reține că hotărârea atacată este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a cadrului normativ incident litigiului dedus prezentei judecăți.

Trecând la analizarea celor două recursuri, constată Înalta Curte că,

În ceea ce privește recursul promovat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova constată Înalta Curte că toate criticile formulate de acesta vizează calitatea de creditor de asigurare a spitalului, susținând că unitatea spitalicească este îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reținut, de altfel, în procesul penal, prin care asiguratorul a fost obligat să plătească reclamantului despăgubirile rezultate în urma accidentului rutier, respectiv în urma producerii riscului asigurat.

Mai susține recurentul că spitalul, în calitate de terț păgubit, este îndreptățit să solicite și să primească de la FGA, care are scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolventei unui asigurator aflat în faliment, despăgubirile constând în prestarea serviciilor de spitalizare acordate părții vătămate .

Potrivit sentintei penale, efectuarea cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa unei persoane care conducea un autoturism asigurat RCA. Așadar, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare cu victimele accidentului, motiv pentru care suma solicitată îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare.

Constată însă Înalta Curte că, prin sentința recurată, prima instanță a reținut calitatea de creditor de asigurare a reclamantului, apreciind că acesta îndeplinește toate condițiile pentru a fi despăgubit din disponibilitățile FGA, iar motivul pentru care a respins cererea reclamantului, reținând legalitatea deciziei FGA, l-a constituit doar depunerea tardivă a cererii de plată, cu depășirea termenului legal de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015.

Or, acest aspect nu a fost combătut de către recurentul - reclamant în cadrul recursului ce face obiectul analizei de față, toate criticile sale vizând exclusiv calitatea de creditor de asigurare a recurentului - reclamant, în condițiile în care această calitate a fost reținută chiar de către instanță, în cadrul hotărârii recurate, motiv pentru care Înalta Curte constată că recursul reclamantului este lipsit de interes, criticile sale, astfel cum au fost formulate nefiind apte să conducă la reformarea soluției pronunțate de instanța de fond pe considerentul că cererea de plată a fost tardiv formulată.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., republicat, orice demers judiciar poate fi inițiat și susținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel care învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Cum, în cadrul motivelor de recurs recurentul - reclamant nu critică sentința de fond sub aspectul tardivității depunerii cererii de plată în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, în condițiile în care contestația sa a fost respinsă doar pe acest considerent, Înalta Curte constată că recursul promovat de acesta este lipsit de interes, criticile reclamantului privind calitatea sa de creditor de asigurare, respectiv caracterul de creanță de asigurări a sumei solicitate, nefiind apte să determine casarea hotărârii.

Pe cale de consecință, urmează a se respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, ca lipsit de interes.

În continuare, trecând la analizarea recursului promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, recurs ce vizează doar considerentele hotărârii sub aspectul calificării creanței deținute de reclamant, ca fiind creanță de asigurări, Înalta Curte constată netemeinicia criticilor formulate de acesta și întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situația când " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Astfel, Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 553/16.02.2017 pronunțată de Judecătoria Craiova, secția Penală în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă în urma apelului (la data de 14.09.2017) a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Craiova și a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă A. S.A., la plata sumei de 1.061,59 RON cu titlu de despăgubiri ocazionate de spitalizarea părții civile B., ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație la data efectivă a plății.

În raport cu aspectele relevate, Înalta Curte reține că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport cu aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța penală valorizând acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producerea accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, intimatului-reclamant din prezenta cauză, în calitate de parte civilă, fiindu-i recunoscută ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractului de asigurare deținut de autorul prejudiciului. Despăgubirea solicitată prin cererea de plată reprezintă, așadar, un prejudiciu pe care reclamantul l-a suportat ca urmare a producerii riscului asigurat (accidentul auto) și a cărui reparare cădea în sarcina asigurătorului falit.

În materie penală este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege. Ambele posibilități juridice conferă părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Deși sentința penală nr. 553/16.02.2017 pronunțată de Judecătoria Craiova, secția Penală în dosarul nr. x/2016, definitivă, nu are autoritate de lucru judecat față de litigiul de față, având un obiect diferit, aspectele laturii civile dezlegate se impun cu putere de lucru judecat și în această cauză.

De asemenea, deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și de Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate de instanța penală, care a stabilit că intimatul -reclamant este îndreptățit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurentul-pârât nu a fost parte în acel litigiu, însă dezlegările îi sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății S.C. A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Așa fiind, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Într-adevăr, așa cum susține recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat, sau asiguratului, în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Astfel, în mod corect judecătorul fondului a reținut că, de vreme ce prejudiciul suferit de reclamant a fost determinat de producerea riscului asigurat, rezultă că acesta are calitatea de creditor de asigurare.

Prin urmare, față de cele stabilite prin sentința penală nr. 553/16.02.2017 pronunțată de Judecătoria Craiova, secția Penală în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă, se constată că efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 1061,59 RON a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa conducătorului autoturismului asigurat RCA la A. S.A., astfel că, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către partea reclamantă a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului rutier.

Așadar, această creanță litigioasă îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare.

Recurentul-pârât a mai susținut că plata despăgubirii nu se poate face către unitatea medicală, ci, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., se realizează în mod direct către terța persoană prejudiciată, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat sau către asigurat, în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată. Însă, acest argument pornește de la ipoteza inexactă că unitatea medicală nu are calitatea de terță persoană păgubită, contrar celor anterior reținute de instanța de recurs, care a constatat că reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este persoana prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate ca urmare a faptei ilicite, care reprezintă un risc asigurat, nu a fost făcută.

In ceea ce privește hotărârea pronunțată de Î.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006, invocată de către recurentul-pârât, se apreciază că aceasta nu este relevantă în cauză, Decizia nr. 22/2017 dezlegând o problemă de drept diferită de cea care constituie esența raportului juridic litigios de față. Astfel, prin recursul în interesul legii s-a stabilit că F.G.A. nu este parte responsabilă civilmente în procesul penal. În cauza de față, plata despăgubirii nu are la bază o astfel de calitate a F.G.A., ci dreptul unităților spitalicești de a-și vedea satisfăcute creanțele în baza calității de creditori de asigurări.

Înalta Curte constată că această hotărâre nu este relevantă în cauză, neputând înlătura efectele sentinței penale deja definitive a Judecătoriei Craiova, ce reprezintă baza pretențiilor reclamantului în prezenta pricină.

În concluzie, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și contrar susținerilor recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, constată că reclamantul îndeplinește toate condițiile pentru a fi despăgubit din disponibilitățile F.G.A., că are calitatea de creditor de asigurare iar creanța solicitată îndeplinește condiția de a fi considerată o creanță de asigurare, criticile recurentului - pârât neputând fi reținute.

Prin urmare, Înalta Curte constată ca fiind legale considerentele sentinței recurate, sub aspectul calificării creanței în cuantum de 1061,59 RON, ca fiind creanță de asigurare, acestea fiind pronunțate cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, motiv pentru care nu se impune a fi reformate, recursul promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților fiind nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins, ca atare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, reținând și incidența în cauză a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., conform cărora titularul căii de atac a recursului poate susține demersul său numai dacă subzistă un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, ca lipsit de interes și recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva sentinței civile nr. 1103 din 6 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1103 din 6 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.