ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4204/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.01.2020, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 21618/18.11.2019 emisă de F.G.A, prin care solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea acestei decizii și obligarea FGA la plata sumei de 8.508,69 RON (reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru), sumă stabilită în dosarul nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 500 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA, pentru motive ce pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul – reclamant a arătat că efectuarea de către furnizorul de servicii medicale a cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA, motiv pentru care creanța solicitată îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare.

Consideră că spitalul are calitate de creditor de asigurare, întrucât este îndreptățit să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reținut de altfel în procesul penal, prin care asigurătorul a fost obligat să plătească despăgubirile rezultate în urma accidentului rutier, respectiv în urma producerii riscului asigurat, reclamantului din prezenta cauză.

În concluzie, spitalul în calitate de terț păgubit, este îndreptățit să solicite și să primească de la FGA, care are scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător aflat în faliment, despăgubirile constând în prestarea serviciilor de spitalizare acordate pârtii vătămate.

Potrivit sentinței penale, efectuarea cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa unei persoane care conducea un autoturism asigurat RCA. Așadar, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare cu victimele accidentului, motiv pentru care suma solicitată îndeplinește condiția de a reprezenta o creanță de asigurare.

Recurentul – reclamant a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii formulate.

Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de recurs invocat, de apărările formulate și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Din circumstanțele concrete ale cauzei rezultă că prin cererea de plată, înregistrată de recurentul - reclamant pe rolul recurentului - pârâtul F.G.A. sub nr. x din 26.02.2019, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a solicitat acordarea sumei de 8.508,69 RON, la plata căreia partea responsabilă civilmente, A. S.A., a fost obligată, față de partea civilă (spitalul), prin sentința penală nr. 1857/6 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul penal nr. x/2017

Prin Decizia nr. 21618/18.11.2019, emisă de intimatul - pârât, a fost respinsă cererea de plată formulată de recurentul - reclamant, reținându-se, în principal, că aceasta a fost formulată tardiv, respectiv cu depășirea termenului de 90 de zile reglementat de art. 14 din Legea nr. 213/2015. În subsidiar, a reținut intimatul - pârât că respingerea cererii de plată s-a impus și din perspectiva lipsei calității petentului (Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova) de creditor de asigurare.

Referitor la aspectul calității de creditor de asigurare, instanța de control judiciar reține, în acord cu practica Înaltei Curți, că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova are calitatea de persoană păgubită, în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că, în acest temei, este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților, având deci calitate de creditor de asigurare. În ceea ce privește decizia de recurs în interesul legii nr. 22/2017, invocată de intimatul – pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reține că aceasta are în vedere ipoteze de drept care nu au legătură cu speța dedusă judecății, respectiv situația în care autorul vătămării nu a fost identificat și situația în care acesta este cunoscut, însă nu răspunde penal din cauza faptului că a intervenit împăcarea părților.

Însă, din analiza acțiunii în contencios administrativ ce a făcut obiectul judecății în primă instanță, în cauza pendinte, rezultă că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, contestatând legalitatea Deciziei nr. 21618/18.11.2019, a evocat doar critici de nelegalitate ce vizau exclusiv considerentele acestei decizii prin care FGA a reținut lipsa calității sale de creditor de asigurare, fără ca reclamantul să critice, în vreun fel, modul în care pârâtul a statuat asupra termenului de formulare a cererii de plată.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. care reglementează dreptul de dispoziție al părților în procesul civil, obiectul și limitele procesului sunt stabilite de părți, iar potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) din același cod, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut fără să depășească limitele investirii.

Ori, în cauză, instanța de fond a analizat legalitatea Deciziei nr. 21618/18.11.2019, din perspectiva atât a tardivității formulării cererii de plată, cât și a lipsei calității de creditor de asigurare, depășind astfel limitele cu care a fost învestită.

Prin cererea de recurs formulată, recurentul – reclamant a reiterat aceleași critici de nelegalitate privind calitatea sa de creditor de asigurare.

În atare situație, Înalta Curte reține că, indiferent de existența sau nu a calității de creditor de asigurare a unității spitalicești reclamante, cererea de plată formulată de către aceasta rămâne tardivă, iar sub acest aspect, soluția instanței de fond de respingere a acțiunii formulate de reclamant împotriva Deciziei nr. 21618/18.11.2019 este legală.

Înalta Curte reține că Legea nr. 213/2015 a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor, prin intermediul căreia creditorul de asigurări are posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru obținerea despăgubirilor, Fondul neavând calitatea de succesor sau mandatar al asigurătorului aflat în faliment și, în consecință, neputând fi chemat în judecată, pe calea dreptului comun, pentru valorificarea dreptului de creanță întemeiat pe polița de asigurare civilă obligatorie emisă de acest asigurător.

În concluzie, atât timp cât reclamantul a urmărit ca prin cererea de chemare în judecată să obțină plata despăgubirilor de la Fondul de garantare a asiguraților, calea procesuală prevăzută de Legea nr. 213/2015 este aplicabilă și obligatorie, excluzând în temeiul principiului specialia generalibus derogant calea unei acțiuni de drept comun.

Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale. Prin urmare, aceste dispoziții nu pot fi interpretate și ca o reglementare a unei proceduri facultative pe care o are persoana prejudiciată, o variantă la care poate apela pentru a fi despăgubită.

Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "(1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Înalta Curte reține că analiza cererii de plată s-a realizat de către autoritatea pârâtă ținându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment (când dreptul de creanță s-a născut anterior acestui moment), respectiv de la data nașterii dreptului de creanță (când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment), termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a societății A. S.A. s-a realizat prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2015, în dosarul nr. x/2015, de Tribunalul București – secția VII-a civilă și a devenit definitivă la data de 28.04.2016.

Totodată, se reține că sentința penală nr. 66/22.03.2016 a rămas definitivă la data de 11.12.2018, prin decizia penală nr. 1735 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În aceste condiții, pentru creanțele născute anterior momentului rămânerii definitive a hotărârii de faliment, cum este și cazul creanței reclamantului, termenul pentru formularea cererii de plată era de cel mult 90 de zile, ori cererea de plată a fost înregistrată la pârât la data de 26.02.2019.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat că cererea de plată a fost depusă cu depășirea termenului de 90 de zile care a început să curgă de la rămânerii definitive a hotărârii.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la Fondul de Garantare a Asiguraților după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că Decizia contestată nr. 21618/18.11.2019 este legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva sentinței civile nr. 500 din 24 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.