ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2959/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 ianuarie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților:

- anularea deciziei nr. 21946/27.11.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților;

- obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la admiterea cererii de plată pentru suma de 881,40 RON.

Prin sentința civilă nr. 436 din 17 iunie 2020, Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia FGA nr. 21946/27.11.2019 și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de plată a reclamantului pentru suma de 881,40 RON.

Împotriva sentinței anterior menționate, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât susține în esență că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor legale, în speță a art. 4 din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004.

Prin raportare la art. 4 din Legea nr. 213/2015, referitor la creanța invocată de unitatea spitalicească susține recurentul-pârât că aceasta nu rezultă dintr-un raport de asigurare, mai mult, spitalul nu este "creditor de asigurare".

În cazul dedus judecății creditorul de asigurare este beneficiarul poliței de asigurare RCA.

Atât Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, cât și Legea nr. 213/2015 definesc creanța de asigurare ca fiind creanța creditorilor de asigurare rezultată dintr-un contract de asigurare.

Față de acestea, dat fiind și scopul prevăzut de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, autoritatea are în sarcină garantarea plăților despăgubirilor cuvenite ca urmare a existenței valabile a unui contract de asigurare, iar nu a celor avându-și izvorul în alte raporturi juridice.

Menționează că sunt creanțe de asigurări numai acele creanțe reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, celelalte urmând a fi obținute de către creditorii societății de asigurare în cadrul procedurii falimentului, prin formularea unei cereri de înscriere la masa credală.

În ce privește subiectele dreptului de solicitare despăgubiri direct de la asigurător, a arătat pârâtul-recurent că unitatea medicală nu se subscrie categoriei persoanelor îndrituite prin lege să se îndrepte direct împotriva asigurătorului, și pe cale de consecință, în subsidiar, în caz de imposibilitate, a Fondului de Garantare a Asiguraților, prin formularea unei acțiuni în preteții civile a unei cereri în despăgubire, cât timp nu are calitate de persoană păgubită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri. În fapt, unitatea spitalicească este un furnizor de servicii medicale care, acordând asistență medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, potrivit legii, este în drept să își recupereze cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabilă de producerea accidentului. Ca atare, invocând în privința unității medicale, lipsa unui temei legal și implicit a unei calități procesuale active, în eventualitatea exercitării unei acțiuni îndreptate direct împotriva asigurătorului, susține recurentul-pârât că unitățile spitalicești au alte instrumente puse la dispoziție de legiuitor pentru recuperarea cheltuielilor, și anume, constituirea ca părți civile în cauzele penale, având dreptul de a acționa strict vinovatul de producerea accidentului care este asigurător RCA, astfel cum rezultă din prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006.

La dosarul instanței de recurs a fost înregistrată întâmpinare prin care intimatul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că nu sunt indidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința de fond fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a supus controlului de legalitate exercitate de instanța de contencios decizia nr. 21946/27.11.2019, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată nr. x/12.06.2019, pentru suma de 881,40 RON reprezentând 1/2 din cheltuielile de spitalizare la care a fost obligat asigurătorul A. S.A., conform deciziei penale nr. 705/05.05.2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii în sensul solicitat de reclamant, este împărtășită de către instanța de ontrol judiciar, care reține că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Astfel, recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 260 din data de 28 noiembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost motificată prin decizia penală nr. 705/05.05.2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală, s-a recunoscut Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea victimei B. urmare a săvârșirii unui accident de circulație de către numita C., asigurat de răspundere civilă societatea A. S.A., constatându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societatea de asigurare a fost obligată să le acopere.

În raport de aspectele relevate, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că, în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pretențiile acestuia în cuantum de 881,40 RON în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, reclamantului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută și sancționată ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deținut de autorul prejudiciului.

Instanța de control judiciar amintește că, în materie penală, este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege, ambele variante juridice conferind părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Este adevărat că sentința penală nr. 260 din data de 28 noiembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost motificată prin decizia penală nr. 705/05.05.2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală, nu are autoritate de lucru judecat față de litigiul de față, având un obiect diferit, însă aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat și în această cauză.

Deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate, discutate și soluționate de instanța penală în dosarul penal nr. x/2017, care în soluționarea laturii civile cu care a fost învestită a stabilit că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este îndreptățit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, însă aceste dezlegări sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Așa fiind, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Într-adevăr, așa cum susține recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților de a aproba cererea de plată nr. x/12.06.2016 în sumă de 881,40 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare este nelegală, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat acesastă conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 436 din 17 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.