ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4874/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.02.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR (F.G.A.) în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, art. 192, art. 194 și urm. din C. proc. civ., a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 22692/12.02.2020 comunicată la data de 18.02.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând:

- Anularea în parte a Deciziei atacate

- Obligarea pârâtei la plata sumei de 420.088 RON reprezentând diferența de daune morale până la acoperirea sumei de 450.000 RON (sumă solicitată prin cererea adresată pârâtei);

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1049 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri - Sentința civilă nr. 1049 din 21 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal -- reclamantul A. a formulat recurs și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul a susținut că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe Norma ASF 23/2014 și a Ghidului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii făcând o aplicare greșită a acesteia .

Instanța de fond apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 50 pct. 2 din Norma ASF 23/2014, text de lege pe care îl inserează în motivare și consideră că intimata-pârâtă a aplicat corect această normă.

Consideră însă recurentul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a acestui text de lege prin faptul că a apreciat-o ca fiind o normă imperativă care are întâietate față de prevederile C. civ.

Astfel, instanța de fond a nesocotit prevederile art. 1385, art. 1387, art. 1388 și art. 1389, în sensul că a acordat prevalentă unui act normativ cu forță inferioară -Norma ASF nr. 23/2014, în detrimentul unei legi organice.

Referitor la Ghidul pentu soluționarea daunelor morale, elaborate de Fondul de Protecție a Victimelor străzii - FPVS, susține recurentul că acesta are un caracter de recomandare, astfel că instanța de judecată nu este obligată să stabilească cuantumul daunelor morale în funcție de acest Ghid care nu are putere normativă.

Este adevărat că, în practica judecătorească națională, daunele morale se judecă în echitate și trebuie să asigure o reparație justă, însă repararea prejudiciului moral trebuie sa urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală.

În speță, daunele morale au fost acordate prin aplicarea, în mod exclusiv, a Normei ASF nr. 23/2014 și a Ghidului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, instanța de fond ignorând atât prevederile C. civ. cât și prevederile altor acte normative cum ar fi Ordinul nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin care s-au emis norme privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care prevăd la art. 26 alin. (1) lit. a) posibilitatea de a se acorda despăgubiri în caz de vătămare corporală/deces, inclusiv pentru prejudiciile fără caracter patrimonial, iar la art. 49 pct. 2 lit. d) că, la stabilirea despăgubirilor, în cazul decesului unei persoane, se au în vedere legislația și jurisprudența din România.

Deși, în speță, acordarea daunelor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produsă reclamantului prin decesul surorii acestuia, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Insă, ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Având în vedere împrejurările decesului, relația interpersonală dintre victimă și familia sa, reacțiile emoționale produse reclamantului ca urmare a decesului surorii acestuia, consideră că suma de 450.000 RON despăgubiri morale este riguros dozată și în concordanță cu despăgubirile evaluate în situații similare.

Consideră recurentul că instanța de fond face o greșită aplicare și interpretare a criteriilor, pragurilor valorice și modalitățillor de stabilire a cuantumului prejudiciului moral, în sensul că apreciază că procedura internă standardizată nu contravine prevederilor legale și nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale.

Instanța de fond se contrazice în propria-i motivare și anume, dacă la pag. 11 alin. ultim, instanța susține că nu există criterii și limite legale pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, ci că acestea trebuie raportate la consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, la intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională, socială, la pag. 12 din motivare, susține aplicabilitatea procedurii interne standardizate a intimatei-pârâte, limitând criteriile și modalitatea de cuantificare a daunelor morale.

Este adevărat că, pârâta FGA nu preia funcțiile unui asigurător, însă există un plafon maxim de 450.000 RON pe care intimata pârâtă îl poate acorda pentru situațiile grave.

În speță este vorba de decesul surorii recurentului, care avea vârsta 24 de ani, era studentă, în paralel, la două facultăți (facultatea de sociologie și facultatea de științe politice) și avea o colaborare cu gazeta sporturilor, având în față un viitor promițător.

Deși au trecut apropape 8 ani de la data decesului surorii acestuia, reclamantul susține că nu și-a reveni nici până în prezent, simpla pronunțare a numelui surorii sale duce la declanșarea unor stări emoționale greu de explicat în cuvinte.

Dacă decesul victimei nu este considerat o situație extrem de gravă, se pune întrebarea, retorică, în ce situații se acordă plafonul maxim de 450.000 RON ?.

Mai susține recurentul că instanța de fond face o greșită interpretare și aplicare și a criteriilor acordării daunelor morale, în sensul că la pag. 13, apreciază că suma acordată de către intimată cu titlu de daune morale este suficientă, în măsură în care apelantul reclamant "nu a dovedit o legătură specială afectivă între frați, dincolo de legătura de rudenie ".

Consideră ca fiind inadmisibilă o astfel de susținere, care pe lângă faptul că este cinică, este în contradicție cu criteriile de cuantificare a acestor daune, dar și cu propria motivare a instanței de fond.

Cu toate că întreaga motivare se raportează la faptul că nu există criterii concrete de stabilire a cuantumului daunelor morale și că acesta ar fi și motivul pentru care instanța de fond apreciază ca fiind corectă procedura internă standardizată a intimatei-pârâte, că judecata se face în echitate, instanța concluzionează prin culpabilizarea sa, care avea obligația să facă dovada unei "legături special afective între frați", fără însă a specifica în ce sens se poate dovedi o asemenea legătură specială.

Prin urmare, simpla legătură de rudenie și simplul fapt că sora sa în vârstă de numai 24 de ani a decedat, nu generează o suferință afectivă suficientă, ceea ce, în opinia instanței de fond, conduce la respingerea cererii.

Mai precizează recurentul că întreaga practică în materia daunelor morale este în sensul aprecierii de către instanță și raportat la fiecare situație în parte, a stabilirii cunatumului acestor daune, fără a fi nevoie de un probatoriu special, astfel că, în speță, fiind vorba de frate și soră, nu consideră că mai erau necesare administrarea unor probatorii speciale, având în vedere că decesul unei rude (indiferent de gradul de rudenie) este o puternică drama pentru familie și cu atât mai mult pentru un frate sau o soră.

Având în vedere cele mai sus arătate solicită admiterea recursului, Casarea în tot a hotărârii instanței de fond, admiterea contestației și obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 420.088 RON reprezentând diferența de daune morale până la acoperirea sumei de 450.000 RON.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și păstrarea hotărârii atacate, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatului - pârât i-a fost comunicată recurentului - reclamant A. în termenul legal, acesta nu a combătut apărările autorității în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelul completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 29.03.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționarea recursului ce face obiectul judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept

În fapt, la data de 19.05.2012 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului auto cu nr. de înmatriculare x, care rula pe DN1, pe raza localității Românești, la km 49+400 m, a pierdut controlul volanului într-o curbă la stanga și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x. În urma impactului a rezultat decesul numitei B. si vătămarea corporala a numitei C. momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. D. S.A., cu polița nr. x. Urmare a avizarii daunei a fost constituit dosarul de dauna nr. x(133276).

Prin încheierea din 16.02.2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, s-a deschis procedura de faliment împotriva D. S.A..

Prin cererea înregistrată sub nr. x/27.06.2017 reclamantul a solicitat să fie despăgubit cu suma de 450.000 RON reprezentând prejudiciul moral suferit în urma decesului surorii sale, B., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 19.05.2017.

Prin Decizia nr. 22692/12.02.2020, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată și a acordat reclamantului suma de 29.912 RON daune morale, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În considerentele deciziei, în ceea ce privește daunele morale, Fondul de Garantare a Asiguraților s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, astfel încât acestea să reprezinte o justă compensație și nu o îmbogățire fără justă cauză.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin sentința recurată a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 22692/12.02.2020, emisă de pârât.

Se constată că prin calea de atac exercitată și întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la acoperirea sumei de 450.000 RON solicitată de acesta.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Într-o primă critică recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 50 pct. 2 din Norma ASF nr. 23/2014, prin faptul că a apreciat-o ca fiind o normă imperativă care are întâietate față de prevederile C. civ.

Această critică nu poate fi reținută de instanța de control judiciar, raportat la temeiul de drept în baza căruia recurentul - reclamant a învestit instanța de contencios administrativ (și nu instanța de drept civil), respectiv art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări și nu în baza C. civ.

Astfel, se constată că această critică este nefondată, având în vedere faptul ca prejudiciul moral încercat de recurent este suferit în urma unui accident de circulatie care se circumscrie unor reglementari care se aplică cu prioritate, față de legislatia generală reprezentată de C. civ., NORMA ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule - în vigoare la data accidentului- fiind legislatia cu caracter special aplicabilă.

De altfel, la judecata pe fond reclamantul nici nu a invocat incidența în cauză a dispozițiilor art. 1385, art. 1387, art. 1388 și art. 1389 din C. civ., motiv pentru care criticile recurentului - reclamant, în sensul că instanța a acordat prevalență unui act normativ cu forță inferioară - Norma ASF nr. 23/2014, în detrimentul unei legi organice (C. civ.) nu pot fi reținute de instanța de control judiciar.

Contrar celor susținute de recurentul - reclamant, constată Înalta Curte că instanta de fond a analizat actul administrativ atacat prin prisma legislatiei aplicabile, legislatie care în materia daunelor morale nu contine norme sau criterii concrete de apreciere, fapt pentru care fiecare cerere se apreciază în concret, în functie de particularitatile fiecarui caz în parte, tinand seama de vătămarea suferită și de principiile rezonabilitatü, echității si proportionalității.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii .

Înalta Curte reține că potrivit art. 30 din Legea nr. 213/2015 (forma în vigoare la data formulării cererii de plată - 27.06.2017) Fondul și Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz, au dreptul să emită reglementările necesare referitoare la activitatea Fondului, sub formă de instrucțiuni și proceduri, iar recurgerea la o procedură internă, ce are la bază date extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești privind media despăgubirilor acordate de acestea, nu doar că nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și al aplicării unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Prin elaborarea procedurii interne, FGA a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, conform Ghidului de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii ("Ghidul").

Este adevărat că un astfel de Ghid are doar o valoare orientativă, astfel încât aplicarea mecanică a acestuia nu conduce la o valoare corectă a daunelor morale datorate, fiind necesară corelarea acestuia cu principiile consacrate de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor. Pe de altă parte, însă, nu se poate nega importanța sa în asigurarea unei abordări unitare a materiei daunelor morale, în condițiile în care nu există elemente obiective de evaluare a acestora.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri.

În măsura în care, într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii concrete ce nu au fost avute în vedere la determinarea daunelor și denotă greșita stabilire a acestui cuantum (iar nu argumente teoretice, generale), cu indicarea unor elemente concrete ale cazului particular incident speței, de natură a evidenția existența unui context excepțional, instanțele de judecată nu pot să dea întâietate sumelor stabilite conform acestei proceduri (prin care este vizat, în fapt, un nivel mediul al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate).

Însă, în cauza de față, Înalta Curte nu poate reține existența unei astfel de situații, aspectele invocate de către reclamant reprezentând repere pur teoretice, cu caracter general, ce nu pot fi apreciate drept argumente solide care să determine destabilizarea finului echilibru pe care autoritatea pârâtă încearcă să îl stabilească în cadrul soluțiilor date multiplelor cereri cu care este învestită, nesubliniind și neprobând particularități ale cazului recurentului de natură a justifica o majorare a cuantumului despăgubirilor față de cel mediu acordat de FGA și apreciat de instanța de fond drept rezonabil pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de acesta.

Cu alte cuvinte, practica internă administrativă a pârâtului este un reper de avut în vedere, care, chiar dacă este un reper relativ (nefiind obligatoriu pentru instanțele de judecată), nu a fost răsturnat de recurentul- reclamant prin administrarea de probe în fața instanței de judecată, în sensul că în mod evident și neîndoielnic, suma stabilită de pârât ar fi derizorie.

În concluzie, Înalta Curte va reține că este corectă raportarea pârâtului la Ghidului pentru soluționarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, acesta având drept scop oferirea de criterii obiective pentru stabilirea compensațiilor morale.

Înalta Curte reține ca fiind de necontestat faptul că viața familială și socială a recurentului - reclamant a fost alterată, suferința psihică determinată de decesul surorii sale neputând fi nici negată și nici cuantificată. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului - reclamant de consecințele evenimentului rutier, o asemenea suferință nefiind evaluabilă în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Cu toate acestea, relațiile de familie și afecțiunea existentă între membrii acesteia, invocate ca argumente în vederea majorării cuantumului despăgubirilor morale acordate pentru decesul membrului de familie, nu conduc automat la concluzia stabilirii acestor despăgubiri la cuantumul maxim permis de lege. Circumstanțele sunt analizate de instanțele de judecată de la caz la caz și de la persoană la persoană; în caz contrar, s-ar putea considera că toți membrii familiei unei victime decedate în urma accidentului rutier ar fi îndreptățiți de plano la obținerea sumei maxime a despăgubirii, argument evident incorect și nerezonabil, câtă vreme suferințele morale au un pronunțat caracter personal și intensitatea acestora diferă de la persoană la persoană.

Or, în litigiul pendinte recurentul - reclamant nu a dovedit, nici în procedura administrativă și nici în procedura judiciară, circumstanțe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit prin decesul surorii, excede valorii stabilite prin decizia contestată. Aspectele expuse în memoriul de recurs, privind consecințele produse în plan psihic, au un pronunțat caracter general, fără a evidenția circumstanțe extraordinare, particulare, de natură a justifica acordarea cuantumului daunelor solicitat de recurentul- reclamant.

Înalta Curte constată că întregul probatoriu administrat de recurentul - reclamant a fost analizat în mod adecvat de prima instanță, care a reținut ca fiind rezonabil cuantumul despăgubirilor acordate de Fondului de Garantare a Asiguraților.

Se observă cu ușurință că parametrii concreți ai cauzei au fost analizați în mod adecvat de prima instanță, care a concluzionat cu privire la caracterul echitabil al sumei de 29.912 RON stabilite de FGA, raportat atât la intensitatea prejudiciului suferit cât și la faptul că reclamatul nu a prezentat în cuprinsul acțiunii alte elemente care să cuantifice suferințele morale, declarația martorului având un grad mare de generalitate. Contrar susținerii recurentului - reclamant, în analiza sa, prima instanță a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dar această reparație nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă elementele concrete ale cauzei (susținute de probele administrate) nu conduc spre această concluzie, consecințele negative de ordin psihic suportate de reclamant fiind considerate de prima instanță ca fiind acoperite prin plata sumei de 29.912 RON.

În recurs, recurentul - reclamant nu a prezentat argumente care să infirme concluziile instanței de fond, rezumându-se la susțineri de ordin general referitoare la caracterul însemnat al suferințelor resimțite, fără a indica existența unor circumstanțe particulare și fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinței recurate.

Este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente constatând, ca legală și temeinică, decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cuantumul daunelor morale acordate reclamantului reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, în raport cu legislația și jurisprudența națională, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză și la o comercializare a sentimentelor de afecțiune.

Din această perspectivă, nu se poate identifica în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Fără putință de tăgadă, pierderea surorii la vârsta de 24 de ani, studentă la 2 facultăți, având în față un viitor promițător, reprezintă o tragedie pentru recurentul-reclamant, însă instanța de control judiciar apreciază că suma acordată de către intimatul-pârât, în cuantum 29.912 RON reflectă o justă despăgubire pentru prejudiciul de ordin moral încercat, fără a depăși granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune morale o au - aceea de compensare pentru partea civilă care a fost supusă unor suferințe psihice.

Rațiunile obiective determinate de limitele impuse de lege și respectarea principiului proporționalității, al echității în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acțiuni și respectarea principiului îmbogățirii fără justă cauză conduc la aprecierea de față.

Înalta Curte reține că ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, urmașilor victimei decedate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin memoriul de recurs de reclamant nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1049 din 21 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.