ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4873/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.02.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 22513/21.01.2020, solicitând anularea acesteia, cu consecința majorării cuantumului despăgubirilor morale.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 940 din 09 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri - Sentința civilă nr. 940 din 09 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal -- reclamantul A. a formulat recurs și, invocând generic dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 488 C. proc. civ., a susținut recurentul că hotărârea recurată este nelegală și temeinică.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul a invocat încălcarea art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, apreciind că instanța nu a avut în vedere aceste dispoziții la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Susține această critică raportându-se la practica judiciară a instanțelor de judecată în cazuri similare și practica depusă în susținerea contestației.

Practica judiciară reprezintă o multitudine de sentințe si decizii pronunțate de instanțele judecătorești în cazuri similare, acestea putând fi avute în vedere la stabilirea întinderii prejudiciului moral, mai ales în conditiile unei practici unitare.

Drept urmare, susține că sentința criticată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale precizate, motiv pentru care solicită admiterea recursului, cu consecința admiterii contestației formulate, anularea Deciziei FGA și obligarea pârâtei la plata sumei de 100. 000 RON.

În cadrul celei de-a doua critici, ce vizează netemeinicia hotărârii recurate, recurentul invocă expertiza medico-lega1ă și actele medicale depuse la dosar, susținând că a suferit leziuni însemnate .

Consideră că la stabilirea prejudiciului moral, instanța de judecată nu trebuie să se raporteze strict la numărul de zile de îngrijiri medicale, ci la toate consecințe1e ce derivă dintr-un accident rutier .

În dovedirea prejudiciului moral a solicitat instanței administrarea probei testimoniale, dar proba a fost respinsă.

Mai susține recurentul că prejudiciul nepatrimonial poate fi dovedit și cu acte medicale, din acestea rezultând traumele fizice și chiar și cele emoționale.

Suma de 3.240 RON nu poate fi considerată rezonabilă în raport de consecințele accidentului și violenta acestuia, fiind înspăimântătoare doar ideea de a vedea un autoturism venind spre tine cu viteză, cunoscând faptul că impactul este iminent .

Mai mult, traumatizantă a fost și situația în care contestatorul și-a văzut propriul fiu în stare de inconștiență și transportat la spital cu elicopter SMURD .

Si doar dacă s-ar avea în vedere aceste aspecte, tot nu se poate concluziona că suma de 3.240 RON este rezonabilă.

Pe cale de consecință, recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și păstrarea hotărârii atacate, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatului - pârât i-a fost comunicată recurentului - reclamant A. în termenul legal, acesta nu a combătut apărările autorității în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelul completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 29.03.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționarea recursului ce face obiectul judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

În prealabil, înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul -reclamant, reține instanța de control judiciar că acesta nu le-a încadrat în niciunul din motivele de casare prevăzute strict și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocând doar generic dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Procedând în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., la încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea ce circumscriu pct. 8 al textului de lege invocat, recurentul invocând în esență interpretarea și aplicarea greșită a art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, se constată că, la data de 28.10.2015, a avut loc un accident rutier din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x.

În urma acestui eveniment rutier, a rezultat, vătămarea corporală a reclamantului, acesta suferind astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale, conform actelor medicale(certificat medico-legal nr. A2/892/19.11.2015 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița)

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată polița RCA nr. x, emisă de B. S.A.

Prin încheierea din 16.02.2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, s-a deschis procedura de faliment împotriva B. S.A..

Prin cererea înregistrată sub nr. x/08.03.2017 reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri morale din disponibilitățile F.G.A., în cuantum de 100.000 RON.

Prin Decizia nr. 22513/21.01.2020, în temeiul dispozițiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată și a acordat reclamantului suma de 3.240 RON daune morale, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În considerentele deciziei, în ceea ce privește daunele morale, Fondul de Garantare a Asiguraților a avut în vedere faptul că recurentul a necesitat spre vindecare 18 de zile de îngrijiri medicale conform înscrisurilor medicale depuse, faptul că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viața victimei, acesta nefiind încadrat in grad de handicap, respectiv, că vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-funcționale, astfel că, raportat la cele 18 zile de îngrijiri medicale, Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit acordarea unei sume de 180 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 3.240 RON daune morale.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin sentința recurată a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 22513/21.01.2020, emisă de pârât.

Se constată că prin calea de atac exercitată, recurentul-reclamant și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de acesta, invocând încălcarea dispozițiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014.

Instanța de control judiciar reține că, potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania;."

Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se constată că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată și de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele factuale concrete, Înalta Curte constată că judicios prima instanță a reținut că pârâtul a stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii și limite legale, la un criteriu obiectiv și rezonabil, zilele de îngrijiri medicale și la criteriile stabilite în "Procedura operațională privind soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) formulate de persoanele prejudiciate, izvorând din cazuri de vătămări corporale și decese", astfel că, având în vedere conținutul certificatului medico legal nr. A2/892/19.11.2015 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița, potrivit căruia leziunile traumatice ale reclamantului au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale, vătămarea corporală a reclamantului a fost corect încadrată de către pârât în pragul 1.

Cum pragul nr. 1 se referă la o perioadă de până la 30 de zile de îngrijiri medicale, iar despăgubirile prevăzute prin procedura internă sunt situate între 125-200 RON/zi de îngrijire medicală, în acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că despăgubirea acordată recurentului - reclamant cu titlu de daune morale, în cuantum de 180 RON/zi de îngrijire medicală, a fost stabilită în mod corect, acest cuantum fiind apropiat de maximul stabilit de acest prag, ce se ridică la suma de 200 RON/zi de îngrijire medicală.

Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Conform art. 15 alin. (2) din aceeași lege, "Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment".

Așadar, legea specială nu a prevăzut o garanție legală exhaustivă, nelimitată, pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, ci numai una limitată la suma de 450.000 RON pentru fiecare creditor, iar reclamantul nu poate pretinde stabilirea în sarcina pârâtului a altor obligații decât cele expres prevăzute de lege, în condițiile în care acesta nu preia toate drepturile și obligațiile asigurătorului, nefiind succesor universal sau cu titlu universal al acestuia.

În aceste condiții, este corectă aprecierea primei instanțe privind soluția de respingere a cererii reclamantului de acordare a diferenței de despăgubiri până la concurența sumei de 100.000 RON iar această sumă apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamant, în condițiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective privind numărul de zile de îngrijire medicală, dar și raportări la vătămările suferite.

Instanța de control judiciar amintește că ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind și motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Or, aspectele invocate de recurentul-reclamant au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că, prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurentul-reclamant.

Mai reține Înalta Curte că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În fine, este lipsită de suport și afirmația recurentului-reclamant în sensul că prima instanță nu a ținut cont de practica judiciară depusă în susținerea contestației, în condițiile în care acesta nu a indicat o anumită jurisprudență, ci a indicat în mod generic majorarea cuantumului despăgubirolor conform jurisprudenței.

De altfel, textul de lege la care face recurentul trimitere se referă la acordarea daunelor morale în conformitate cu legislația și jurisprudența în materie, respectiv la aplicarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situație specifice a acesteia, jurisprudența fiind una de speță, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat astfel cum încearcă să inducă recurentul-reclamant.

Înalta Curte reține că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare.

Înalta Curte mai reține și faptul că, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamant, cu atât mai mult cu cât acesta nu a susținut și dovedit că desfășura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională cu caracter de continuitate și regularitate care îi este inaccesibilă în momentul de față sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Or, aprecierea instanței de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamant constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunțate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Așadar, toate criticile de nelegalitate invocate de recurentul A. sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, hotărârea recurată fiind legală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 940 din 9 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.