ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4533/2022

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 22693/12.02.2020 pronunțată de către Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care i s-a admis în parte cererea de plată.

Prin Decizia nr. 22693/12.02.2020 pronunțată de către Fondul de Garantare a Asiguraților, s-a admis doar plata sumei de 103,88 RON pentru daunele materiale si 3.200 RON pentru daunele morale, în total acordând suma de 3.303,88 RON cu titlu de despăgubiri si s-a respins cererea de plata cu privire la diferența dintre suma solicitata si cea acordată.

Prin sentința civilă nr. 1046 din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins nefondată acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

S-a arătat ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegala întrucât sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

În mod greșit prima instanță a făcut trimitere la Decizia nr. 1451/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 întrucât, conform art. 1 din C. civ., jurisprudenta nu este izvor de drept, sancțiunea care intervine fiind cea a nulității.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut dispozițiile cuprinse în Decizia nr 74/2019 a F.G.A., care nu este un act normativ, ci o normă internă si neobligatorie pentru terți, emisă, edictată de către pârât, fiind aplicabilă si obligatorie doar pentru pârât în procedura extrajudiciară a soluționării pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese.

Instanța trebuia să facă propria analiză a motivelor contestației si să soluționeze în fond cauza conform dispozițiilor art. 1391 din C. civ., ale art. 5 si 22 din C. proc. civ., trebuind să facă propria cuantificare a daunelor morale în funcție de cazul concret dedus judecații, de împrejurările concrete ale spetei si avându-se în vedere si Legea 132/2017 ori Legea 136/1995.

Asa fiind, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar în rejudecare admiterea contestației așa cum a fost formulata.

Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că soluționarea cererilor de plata utilizând o procedură internă care asigură un tratament egal, echitabil si transparent pentru toți creditorii de asigurări care înțeleg să urmeze procedura administrativa de plata prevăzuta de Legea 213/2015 a fost validata de I. C. civ..J. ca fiind un instrument valid si echitabil.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea de plata nr. x/08.06.2017, reclamantul a solicitat pârâtului sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 65.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 18.03.2017.

Din înscrisurile aflate la dosarul de daună rezultă la data de 18.03.2017 a avut loc un accident de circulație în care a fost implicat conducătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care circula pe DN25, în localitatea Tudor Vladimirescu, județ Galați, acesta pierzând controlul direcției de mers si intrând cu autovehiculul într-un cap de pod, de pe partea stânga a direcției sale de mers.

În urma impactului a rezultat decesul numitului B. si vătămarea corporala a reclamantului.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. C. S.A., conform poliței de asigurare nr. x.

Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x.

Prin Decizia nr. 22693/12.02.2020, contestată în cauză, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea reclamantului de plată, respectiv, a admis plata sumei de 103,88 RON pentru daunele materiale și doar 3,200 RON pentru daunele morale, în total acordând suma de 3.303,88 RON cu titlu de despăgubiri si s-a respins cererea de plata cu privire la diferența dintre suma solicitata si cea acordată.

Apreciind asupra motivelor întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., constată Înalta Curte că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate atât în acțiune cât și în întâmpinare, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind identificate nici contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei.

Trimiterea la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție are rostul de a întări aprecierile proprii ale instanței de fond, nereprezentând singura motivare, astfel cum susține recurentul reclamant.

Cu privire la motivele de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând faptul că pentru situațiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute în vedere valorile medii precizate în Procedura internă aprobată prin Decizia F.G.A. nr. 142/2016.

Instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii), pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect, ținând seama în evaluarea gravității suferinței produse de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale, a constatat legalitatea deciziei emise de intimatul – pârât.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1046 din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.