ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4462/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 19 decembrie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), anularea în parte a Deciziei nr. 22016/09.12.2019 a F.G.A. în sensul admiterii cererii de plată formulată cu privire la suma de 100.000 euro reprezentând daune morale. Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 499 pronunțată la 24 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 499 pronunțată la 24 iunie 2020 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

După prezentarea pe larg a situației de fapt, recurentul a menționat următoarele:

Instanța de fond, și-a însușit poziția intimate-pârâte, arătând că prevederile legii civile, art. 1385 C. civ. și următoarele nu sunt relevante câtă vreme FGA avea obligația stabilirii despăgubirii cu respectarea procedurilor interne conform art. 30 din legea nr. 213/2015.

Nelegalitatea sentinței recurate rezidă în aceea că, prin contestația formulată, a solicitat Curții de Apel București să evalueze ea însăși prejudiciul suferit de reclamant (așadar să constate că suma de 100.000 euro este suma aptă de a repara integral prejudiciul), nu doar să analizeze despăgubirea dispusă de către FGA.

Judecătorul fondului nu a evaluat prejudiciul prin prisma prevederilor legii civile, încălcând dispozițiile art. 1357 și urm. C. civ. (prevederile legii civile în materia răspunderii civile delictuale), dar și prin raportare la lipsa de temeinicie a deciziei FGA, care se sprijină exclusiv pe norme particulare.

Instanța de fond nu a analizat cele pretinse prin contestația sa reclamantul, mărginindu-se a evidenția măsura în care Ordinul ASF - Norme interne prevalează normelor de drept în materie.

Ori, reclamantul a pretins instanței să evalueze prejudiciul moral suferit de către reclamant arătând, succint, că este îndreptățit la suma de 100.000 euro.

Astfel, decizia FGA nu este fundamentată în drept si nu a ținut cont.de particularitățile situației de fapt, raportarea exclusiv la hotărâri judecătorești consemnate în Ghidul (în fond, o culegere de decizii favorabile societăților de asigurări) elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii (fără a se arăta care este autoritatea specială a acestei instituții).

Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (material și morale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, fără a avea în vedere jurisprudența amplă sau a speței în discuție, în materie, consecințele negative suferite, în contextul în care indiferent de gradul de culpă (deci, chiar parțială), despăgubirea celui prejudiat trebuie să fie integrală, pentru prejudiciul suferit de acesta. Astfel, FGA nu s-a raportat la o hotărâre jurisprudențială care corespundea cel mai bine particularităților situației faptice, ci a emis o decizie prin care a dispus repararea prejudiciului său stabilind o sumă care reprezintă un procent infim din limita prevăzuta de art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, de 450.000 RON, prag care este foarte îndepărtat de cuantumul despăgibirilor acordate de FGA prin decizia contestată.

Decizia 74/02.08.2018 prin care s-a adoptat Procedura de soluționare amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau decese, prevederile Ordinului ASF privind stabilirea, pe cale amiabilă a despăgubirii, ca și Ghidul FPVS, nu prevalează, în opinia sa, prevederilor înseși ale Ordinului ASF 16/2015 (art. 26 alin. (1) coroborat cu art. 49 pct. 1- ordin CSA 14/2011).

În concret, instanța de fond, a apreciat că, dată fiind inexistența unor criterii concrete privind nivelul despăgubirilor morale ce se acordă în aceste situații, decizia FGA contestată, este corecta, în privința criteriilor de evaluare a prejudiciului moral suferit.

Ori, o astfel de soluție este dată cu încălcarea normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală, formele și întinderea reparației prejudiciului, în special prevederile legale ce reglementează, cu titlu de principiu, repararea integrală a prejudiciului, pentru următoarele considerente:

Astfel, cum contestația formulată era, în drept, întemeiată pe prevederile art. 1357 și urm. C. civ., corelate, în mod firesc, de cele ale Legii 213/2015 în privința termenului și limitelor în care se formulează, respectiv se soluționează cererea de despăgubire adresată FGA, sentința pronunțată de Curtea de Apel București este nelegală prin prisma raportării sale exclusive la prevederile unor acte (prevederile legii 213/2015 și art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014) subsecvente legilor în privința soluționării cererilor de reparare a prejudiciului (material/moral) încercat de părțile care au suferit urmare a decesului unei persoane apropiate.

Instanța de fond interpretând eronat norma de drept material reprezentată de prevederile art. 1386 alin. (2) C. civ.. a pronunțat o soluție greșită menită să încalce un principiu important de drept în materia răspunderii civile delictuale, edictat de legiuitor prin intermediul prevederilor art. 1385 alin. (1) teza I C. civ. "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel".

De aceea, interpretarea dată de instanța de fond este data cu aplicarea greșită a normelor de drept material (prevederile art. 1357 alin. (1) C. civ.), dar și cu încălcarea normelor de drept material (prevederile art. 1366 alin. (2) C. civ.), fiind astfel, incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul ca se află în prezenta motivului de nelegalitate "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Învederează că plafonul de garantare până la care FGA acordă despăgubiri este de 450.000 RON, conform art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, prag care este foarte îndepărtat de cuantumul despăgubirilor acordate de FGA prin decizia contestată și pe care instanța de fond nu le-a mai analizat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, reținând următoarele considerente:

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, prin cererea de plată nr. x/11.05.2017, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamantul a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 13 august 2015.

Prin Decizia nr. 22016/09 decembrie 2019, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată și a acordat reclamantului suma de 66629 RON, din care 1859 despăgubiri materiale și 64.770 RON daune morale, respectiv câte 510 RON pentru fiecare din cele 127 de zile de îngrijiri medicale, fiind respinsă cererea de plată pentru diferența solicitată de reclamant.

În considerentele deciziei, în ceea ce privește daunele morale, fiind avut în vedere faptul că vătămarea corporală i-a provocat reclamantului o serie de probleme medicale, respectiv Politraumatism prin accident rutier, contuzie cerebrală frontală HAS, TCF fractura oaselor zigomatică DRT, mandibula DR., Hemopneumotorace Bilateral, contuzie pulmonară, ruptură hepatică, fracturi costale multiple, fractură de bazin, fractură de femur, fractură claviculă dreapta, fractură proces transvers LI, L2, L3, L4 cu deplasare, plagă contuză temporo-parieto-occipitalt, necesitând pentru vindecare un număr de circa 127 zile de îngrijiri medicale, Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit acordarea unei sume de 510 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 64.770 RON daune morale.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin sentința recurată a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 22016/09.12.2019, emisă de pârât.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 1357, art. 1385 alin. (1) și urm. C. civ., a jurisprudenței naționale și internaționale, precum și principiile de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, critici pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării durerii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului-reclamant, se constată că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată și de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reține că, potrivit Anexei Procedurii, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale de cel putin 90 de zile, este între 510 - 900 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ținând cont și de particularitățile speței, a acordat o valoarea minimă a acestui prag, și anume 510 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 64770 RON, întrucât reclamantul nu prezintă infirmitate fizică.

Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie, iar considerentele sentinței recurate, sub acest aspect, ar fi nesusținute de dovezile administrate în cauză și de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanță a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1357 și urm. din C. civ. în condițiile în care, contrar susținerilor recurentului-reclamant, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acțiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamant, cu atât mai mult cu cât acesta era minor la momentul producerii accidentului și nici nu a susținut și dovedit că desfășura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională cu caracter de continuitate și regularitate care îi este inaccesibilă în momentul de față sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Or, aprecierea instanței de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamant constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunțate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În orice caz, Înalta Curte amintește că în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, instanța de control judiciar reținând că instanța de fond a soluționat cauza inclusiv în acord cu jurisprudența națională și practica CEDO în materie.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 499 din 24 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 06 octombrie 2022.