ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4872/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.01.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si Fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A., denumită în continuare "Clubul" sau "A.", în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII (denumit în continuare C.N.C.D.), a solicitat instanței să dispună:

I. Anularea Hotărârii nr. 938/11.12.2019 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;

II. Obligarea C.N.C.D. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivarea cererii de chemare în judecată, a arătat reclamanta că se pretinde că în data de 09.02.2019, cu ocazia unui meci de fotbal, contând pentru Campionatul Național "Liga 1" disputat pe Stadionul Municipal din Sfantu’ Gheorghe, unii dintre spectatori ar fi scandat următoarele expresii: "Afară, afară, cu ungurii din țară " și ar fi afișat un banner cu inscripția: "Doar România, doar A. București fără autonomie în ținuturile românești!".

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1376 din 21 decembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, anulând Hotărârea nr. 938/11.12.2019 emisă de pârât, cu obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică a Hotărârii nr. 938/11.12.2019.

În motivarea recursului arată că sentința recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a dispozițiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., dar și a art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Într-o primă critică, recurentul susține că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ precum și a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ceea ce privește conturarea cadrului procesual pasiv.

Arată că, în fapt, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării desfășoară o activitate administrativ-jurisdicțională, conform prevederilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 137/2000, iar în art. 3 din Ordinul Președintelui C.N.C.D. nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, sunt prevăzute condițiile în care se desfășoară activitățile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, fiind enumerate principiile fundamentale ale procedurii civile de judecată, de natură a asigura realizarea drepturilor și intereselor părților, a echilibrului procesual și a dreptului la apărare. Mai mult, în cadrul normelor de procedură adoptate, prin dispozițiile art. 48, art. 51, art. 52, etc., Ordinul Președintelui C.N.C.D. nr. 144/2008 se referă la participanții la ședințele de audieri din fața Consiliului ca fiind părți.

În considerarea caracterului administrativ-jurisdicțional al activității C.N.C.D., arată că în fața acestei instituții, cadrul procesual a fost legal prin participarea petentei ce a formulat petiția, B., și a părții reclamate, S.C. A., ceea ce impunea participarea acelorași părți și în calea de atac.

Mai arată că, deși procesul civil este cârmuit și de principiul disponibilității, ce permite reclamantului să indice, în cererea de chemare în judecată, persoanele cu care dorește să se judece, în cauza de față, raportul juridic impunea introducerea în cauză, în calitate de intimat, a petentei din fața C.N.C.D., B., fie de la redactarea cererii de chemare în judecată, sau prin modificarea acesteia de către reclamant ori prin recurgerea de către părțile din proces la mecanismul prevăzut de art. 78 C. proc. civ., pricina neputând fi soluționată fără participarea acestui subiect de drept.

Solicită astfel a se constata că în condițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 reclamanta S.C. A. a înțeles să împroceseze doar emitentul actului administrativ-jurisdicțional contestat, fără a o chema în judecată și pe petenta din fața CNCD - respectiv B..

Deși pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a ridicat această problemă prin Concluziile scrise trimise la dosarul cauzei, prin intermediul poștei electronice în data de 18.12.2020 (trimis emailul la ora 12:56 și citit la ora 13:05), judecătorul fondului a preferat să nu țină cont de acest act procesual,astfel încât în data de 21.12.2020 a pronunțat soluția prin care a dispus anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 938/11.12.2019.

Apreciază astfel că judecătorul fondului a greșit grav procedând astfel, întrucât, era ținut de dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ respectiv ale art. 78 alin. (2) C. proc. civ. de a repune cauza pe rol și de a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză, în calitate de pârât, a petentei din fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - B..

Astfel, s-a ajuns la situația ca, sentința civilă recurată să nu fie iozabilă petentei din fata CNCD - B., care nu a fost chemată în judecată. Or, aceasta reprezintă o încălcare vădită a drepturilor procesuale ale unei părți - în speță a petentei din fața CNCD.

Invocă practica instanțelor de judecată, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a acțiunilor în contencios administrativ având ca obiect anulare Hotărâre C.N.C.D.. în situația în care reclamantul nu înțelege să completeze cadrul procesual pasiv cu toate părțile care au stat în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, menționând Decizia Î.C.CJ. nr. 371/31.01.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Decizia Î.C.C.J. nr. 2.2019pronunțată în dosarul nr. x/2016 respectiv Decizia Î.C.CJ. nr. 2534/16.06.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Consideră că, în speță, hotărârea recurată nu este opozabilă petentului din fața C.N.C.D. (C.), care nu a fost chemat în judecată, ceea ce reprezintă o încălcare vădită a drepturilor procesuale ale acestuia.

Într-o altă critică, susține recurentul că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,având în vedere următoarele considerente:

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare are ca obiectiv, pe lângă definirea juridică a tuturor formelor de discriminare (art. 2), inclusiv prin intermediul părții sale speciale (art. 6 - art. 15), stabilirea naturii contravenționale a diferitelor forme de discriminare, într-o varietate de domenii ale vieții publice: domeniul muncii, domeniul accesului la bunuri și servicii publice, domeniul educației, domeniul libertății de circulație și domeniul demnității umane.

Aplicarea acestui act normativ în materia nediscriminării la nivel național de competența CNCD, presupune, în scopul stabilirii concrete a subiecților pasivi după caz activi, ai faptelor de discriminare circumstanliate obiectelor litigiilor în curs de soluționare raportarea la reglementări speciale care stabilesc, după caz, drepturi în favoarea subiecților pasivi ai discriminării, respectiv obligații subsecvente în sarcina subiecților activi ai discriminărilor reclamate, în raport cu care se impune respectarea principiului nediscriminării.

În felul acesta, aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care reglementează fonnele de discriminare, natura contravențională a comportamentelor discriminatorii în varii domenii sociale și răspunderea contravențională specifică, se va face prin raportarea explicită sau implicită, la dispozițiile speciale care reglementează, după caz, drepturi și obligații specifice subiecților discriminărilor circumstanțiate litigiilor, atât în scopul identificării tuturor elementelor constitutive ale discriminării (tratament diferențiat, criteriul de discriminare, dreptul încălcat și lipsa justificării obiective), cât și al stabilirii vinovăției subiectului activ al discriminării reclamate, circumscris obligației acestuia corelative dreptului pretins încălcat al subiectului pasiv.

Raportarea la dispozițiile unor acte normative speciale, în analiza caracterului discriminatoriu al faptei reclamate, esle un act necesar pentru stabilirea drepturilor legale respectiv a obligațiilor corelative, întrucât doar o metodă de cercetare jurisdicțională aprofundată și completă poate estima o soluție juridică justă și legală.

Având în vedere aceste considerentel, recurentul susține că trebuie reținut faptul că fapta de discriminare reținută în prezenta cauză dedusă judecății, a fost constatată ca și contravenție și sancționată corespunzător în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) raportat la art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) sunt cele care emit definiția generală a discriminării, în tirnp- C. civ. dispozițiile art. 15 reglementează caracterul contravențional al discriminării constând în orice comportament manifestat în public, care vizează sau creează un cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terților în baza unui criteriu de discriminare.

Din economia acestui text de lege, rezultă că subiectul activ al contravenției, poate fi orice persoană fizică sau juridică, în calitate de unic autor sau participant, coautor al faptei de discriminare, cu caracter contravențional, materializată prin "orice comportament manifestat în public".

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" înglobează o paletă neexhaustivă de mijloace materiale active sau pasive subordonate laturii obiective a contravenției în speță, mijloace care contribuie în mod direct sau indirect/mijlocit sau nemijlocit la crearea unui cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terților, în baza unui criteriu de discriminare.

Mai susține recurentul CNCD că, în raport cu obiectul prezentei cauze dedusă judecății precum și în lumina dispozițiilor art. 16, art, 18, alin. (1) și 19 alin. (.1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor fonnelor de discriminare, capătă incidență dispozițiile art. 2, alin. (1) raportat la art. 15 din același act normativ, în sensul competentei C.N.C.D. (agent constatator cu atribuții de jurisdicție specială administrativă și, totodată, garant al respectării și aplicării principiului . nediscriminarii, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este, parte) de a constata si a sancționa discriminările cu caracter contravențional.

În cauză, reclamându-se o faptă de discriminare prezumată a se încadra în ipotezele juridice ale art. 2, alin. (1), raportat la art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor fonnelor de discriminare, era indubitabilă competența C.N.C.D. nu doar de natura ratione materiae, dar chiar cu caracter general și absolut în t domeniul constatării și sancționării contravenționale a faptei de discriminare.

Pentru a se constată fapta de discriminare, respectiv a se stabili răspunderea juridică în speță, este necesară raportarea la acele reglementări speciale care trasează, obligațiile subiectului activ al faptei reclamate (în speță, | S.C. A.) corelative dreptului la demnitate umană al terților, indiferent de rasă, naționalitate, etnie etc.

Reiterează recurentul că în activitatea administrativ-jurisdicțională de încadrare a unei fapte în ipotezele juridice alei O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tutror fonnelor de discriminare, C.N.C.D. nu apelează lai reglementările speciale în scopul aplicării directe și efective a acesteia, ci stricto sensu pentru a căuta și a stabili,! după caz, dreptul prevăzut prin aceste reglementări speciale, respectiv obligațiile corelative ale subiecților| activi ai discriminării.

În acest sens, în baza prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în virtutea rolului său activ, judecătorul fondului trebuia să observe dispozițiile art. 9 pct. 1.1 paragraf 1 și pct. 2 din Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal, dar și dispozițiile art. 56 pct. 3 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, din interpretarea coroborată a acestora desprinzându-se înțelesul că toate cluburile de fotbal dețin obligația de a administra și gestiona comportamentul propriilor suporteri pe toată perioada desfășurării evenimentului sportiv, astfel încât să prevină orice acțiuni rasiste sau cu caracter discriminatoriu de orice fel.

De asemenea, mai arată că, din economia și conținutul logico-juridic al normelor enunțate anterior, rezultă explicit, sau implicit, că obligația în cauză a cluburilor de fotbal, implică acțiuni cu caracter pozitiv și activ cu privire la orice tip de manifestare discriminatorie a suporterilor, materializate factual-scriptic sau verbal (acțiuni rasiste, simboluri, texte sau sloganuri).

Această obligație a clubului de fotbal, capătă o importanță capitală în context, întrucât vinovăția acestuia în raport de contribuția sa la producerea efectelor discriminatorii ale faptei se va analiza în funcție de îndeplinirea sau nu a respectivei obligații (datoria probării îndeplinirii acestei obligații revenindu-i subiectului activ al discriminării -clubul sportiv, potrivit dispozițiilor art. 20, alin. (6), teza a doua, din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare).

Eventualele acțiuni ale clubului nu-1 vor deresponsabiliza în cazul producerii efectelor discriminatorii, însă vor fi reținute la individualizarea sancțiunii, constituind împrejurări și circumstanțe de care se impune a se ține seama la stabilirea sancțiunii circumscrisă formei de vinovăție.

Contrar celor reținut de judecătorul fondului, susține recurentul că în prezenta cauză dedusă judecății se identifică un temei legal în baza căruia se poate stabili răspunderea juridică contravențională a S.C. A. pentru fapta constând în neîndeplinirea obligației de a preveni manifestările discriminatorii ale propriilor suporteri, cu ocazia organizării evenimentului sportiv respectiv, faptă ce a contribuit la crearea unei atmosfere ostile, intimidante, ofensatoare și degradante la adresa suporterilor de etnie maghiară și, in extenso, la adresa întregii comunități maghiare din România - art. 2, alin. (1), coroborat cu art. 15 si art. 26, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prin raportare la art. 9 pct. 1.1 paragraf 1 și pct. 2 din Regulame Disciplinar al Federației Române de Fotbal și art, 56 pct. 3 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice.

Consideră că S.C. A. putea și trebuia să aibă un comportament activ de prevenire a efectelor discriminați ale scandărilor împricinate, care au condus la crearea atmosferei umilitoare și ofensatoare la adresa comunității maghiare din România. De asemenea, avea obligația legală de a avea o conduită activă antidiscriminare prin administrarea și gestionarea comportamentului propriilor suporteri.

Or, prin conduita sa pasivă intimata-reclamantă S.C. A., în interes direct al clubului de obținere a unor beneficii multiple (sportive, de imagine și financiare), creează impresia că și-a însușit pe cale implicită sensul defăimător, ofensator și degradant al scandărilor.

Prin această conduită pasivă, constând în neîndeplinirea obligațiilor legale de prevenire a efectele discriminatorii ale scandărilor suporterilor, intimata-reclamantă participă personal, direct sau indirect, la săvârșire faptei de discriminare, concretizându-se un tratament de creare a unei atmosfere ostile, degradante și umilitoare Ia adresa comunității maghiare din România.

Din această perspectivă, susține recurentul că, față de intimata-reclamantă S.C. A., a fost angajată răspunderea juridică de tip contravențional pentru fapta sa proprie, constând în neîndeplinirea obligației de administrare și gestionare a comportamentul propriilor suporteri, comportamant care a condus la crearea unei atmosfere ostile, intimidante, ofensatoare și degradante la adresa comunității maghiare din România.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței recurate, ca fiind dată cu încălcarea/aplicarea greșită a prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, art. 78 alin. (2) C. proc. civ., art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și pe fond, respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C.A. cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a Hotărârii nr. 938/11.12.2019 emisă de Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019.

Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.A. nu a formulat apărări împotriva recursului promovat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 471

1

alin. (3) incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelul completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 24.05.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționarea recursului ce face obiectul judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin plângerea înregistrată la C.N.C.D. sub nr. x/13.02.2019, împotriva S.C. A., petenta B. a reclamat comportamentul discriminatoriu manifestat prin scandări xenofob-naționaliste de suporterii acestui club cu ocazia meciului de fotbal din data de 09.02.2019 precum și pasivitatea Clubului de Fotbal FC A. față de acest comportament.

Prin Hotărârea nr. 938/11.12.2019, emisă în dosarul nr. x/2019, în urma soluționării petiției formulate de petenta B., Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu, pe criteriul naționalității, potrivit art. 2 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și a aplicat o amendă contravențională în valoare de 10.000 RON părții reclamate, S.C. A..

Această hotărâre a fost atacată de reclamanta S.C. A. la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1376 din 21.12.2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, anulând Hotărârea nr. 938/11.12.2019 emisă de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constatând în esență că nu există un temei legal în baza căruia să se rețină în sarcina reclamantei, persoană juridică, răspunderea civilă contravențională bazată pe faptul că suporterii acestei echipe au manifestat un comportament discriminator în momentul în care au asistat la desfășurarea meciului. În plus, între clubul reclamant și persoanele fizice, autoarele comportamentului ce se circumscrie dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, nu există nici un raport juridic care să atragă răspunderea reclamantei, deoarece contravenția nu a fost săvârșită de organele de conducere ale S.C. A. în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate, în calitate de reprezentant legal al reclamantei, ci de către suporteri.

Soluția primei instanțe este împărtășită de către instanța de control judiciar, care reține că hotărârea atacată este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a cadrului normativ incident litigiului dedus prezentei judecăți.

Trecând la analizarea recursului, constată Înalta Curte că, referitor la prima critică adusă hotărârii recurate, ce privește stabilirea cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză și a persoanei ce a formulat sesizarea către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv a B. "B." sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004, conform cărora este act administrativ-jurisdicțional, actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială.

Jurisdicția administrativă reprezintă un tip special de jurisdicție, înfăptuită de organe de natura administrativă, care sunt învestite cu atribuții jurisdicționale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării fiind o astfel de autoritate, care exercită o jurisdicție administrativă, soluționând sesizările cu respectarea principiilor specifice procedurii judiciare, prin citarea părților implicate și cu ascultarea lor, respectându-se contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Această procedură este prevăzută la art. 20 din O.G. nr. 137/2000 și la art. 38 din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008 privind aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor.

Hotărârea emisă în urma acestei proceduri este luată de Colegiul Director al CNCD și este motivată, putând fi atacată la instanța de contencios administrativ, iar, în cazul în care nu este atacată, constituie, de drept, titlu executoriu.

Potrivit art. 78 C. proc. civ.:

"(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond."

O reglementare similară se regăsește și în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ la art. 16

1

, potrivit căruia:

"Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța în fond.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, neputând constitui motiv de recurs, câtă vreme în materie civilă, în principal, cadrul procesual este stabilit de către părți și doar în subsidiar, cadrul procesual poate fi stabilit și de către judecător, în baza rolului activ pe care acesta trebuie să îl exercite, în conformitate cu dispozițiile art. 22 C. proc. civ., apelând la prevederile art. 78 C. proc. civ. sau la art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, nu se poate imputa instanței de judecată faptul că nu a introdus în cauză pe titularul sesizării C.N.C.D., câtă vreme niciuna dintre părți nu a solicitat în conformitate cu normele legale incidente introducerea în cauză a " terțului", respectiv a petentei din fața CNCD, apelarea la dispozițiile art. 78 C. proc. civ. sau la art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 rămâne la aprecierea instanței de judecată, fiind atributul acesteia, or, în speță instanța a apreciat că pricina poate fi soluționată fără participarea terțului.

Pe de altă parte, se reține că recurentul-pârât nu face dovada nici unei vătămări prin faptul că B. nu a fost introdusă în cauză de către instanța de fond.

Nici argumentul conform căruia "deși pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a ridicat această problemă prin Concluziile scrise trimise Ia dosarul cauzei, prin intermediul poștei electronice în data de 18.12.2020 (trimis emailul la ora 12:56 și citit la ora 13:05), judecătorul fondului a preferat să nu țină cont de acest act procesual", nu poate conduce la reformarea hotărârii atacate, raportat la dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ., ce prevăd că "După închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă".

Analizând actele și lucrările dosarului de fond Înalta Curte constată că dezbaterile au fost închise la termenul de judecată din data de 02 decembrie 2020, când instanța, luând act că în cauză s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, a închis dezbaterile, reținând cauza în pronunțare asupra fondului și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la o dată ulterioară, respectiv la data de 09.12.2020, apoi la data de 16.12.2020 și la data de 21.12.2020, când a pronunțat și hotărârea recurată.

Faptul că instanța a amânat pronunțarea nu înseamnă că pârâtul CNCD mai era în drept de a solicita, abia la data de 18.12.2020, deci, după închiderea dezbaterilor, introducerea în cauză a petentei B., raportat la dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în mod corect instanța de fond nu a " luat în seamă" solicitarea acestuia, "de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă, pentru lipsa coparticipării pasive", implicit, cererea de introducere în cauză a petentei B..

Față de aceste considerente, Înalta Curte nu poate reține în cauză încălcarea dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., critica recurentului sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Nici critica ce vizează încălcarea/aplicarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu poate fi reținută.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000, constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Analizând prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte reține că subiectul activ al acestei contravenții poate fi orice persoana fizică sau juridică, care săvârșește acțiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective al acestei contravenții, constând în orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Având în vedere caracterul personal al răspunderii civile contravenționale, Înalta Curte reține că răspunderea juridică pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 poate fi antrenată doar față de persoana fizică/juridică care a săvârșit în mod nemijlocit, în condițiile legii, acțiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective al acestei contravenții, respectiv orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Având în vedere considerentele expuse anterior cu privire la subiectul activ al contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și cu privire la caracterul personal al răspunderii civile contravenționale, Înalta Curte reține că răspunderea contravențională pentru săvârșirea contravențiilor constatate și sancționate prin Hotărârea CNCD nr. 938/11.12.2019 revine exclusiv persoanelor fizice care au proferat în mod nemijlocit scandările care reprezintă elementul obiectiv al contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, iar nu reclamantei A..

Înalta Curte reține ca fiind relevante în cauză și dispozițiile art. 1349 alin. (1) din C. civ., conform cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Potrivit art. 1349 alin. (2) din C. civ., cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 1349 alin. (3) din C. civ., în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.

Potrivit art. 1357 din C. civ.:

(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Așadar, prin raportarea la prevederile legale menționate anterior, ca formă a răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reține că răspunderea contravențională reglementată de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, coroborate cu prevederile cuprinse în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor are un caracter personal și revine exclusiv persoanelor fizice care au proferat în mod nemijlocit scandările care reprezintă elementul obiectiv al contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, iar nu reclamantei A.. .

Totodată, având în vedere prevederile art. 1349 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului, instanța de control judiciar reține că, de lege lata, nu există un temei de drept substanțial care să reglementeze în mod expres răspunderea contravențională a clubului A.. pentru faptele delictuale săvârșite de persoane fizice, respectiv de către spectatorii care au asistat la desfășurarea meciului de fotbal disputat pe Stadionul Municipal din Sfântul Gheorghe la data de 09.02.2019, constând în săvârșirea contravenției prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Reține Înalta Curte că, în materie contravențională răspunderea se antrenează pentru fapta proprie nu pentru fapta altei persoane, nefiind aplicabile dispozițiile corespunzătoare din cadrul răspunderii civile delictuale, or, astfel cum rezultă din norma incriminatoare răspunderea contravențională pentru orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia, presupune o faptă comisivă nemijlocită a subiectului răspunderii contravenționale.

Or, în condițiile în care contravenția prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu a fost săvârșită de organele de conducere ale Clubului A., în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate, în calitate de reprezentant legal al reclamantei, instanța de fond în mod corect a reținut că nu există un temei legal în baza căruia să se rețină în sarcina reclamantei, persoană juridică, răspunderea civilă contravențională bazată pe faptul că suporterii acestei echipe au manifestat un coportament discriminator în momentul în care au asistat la desfășurarea meciului, mai ales că, între clubul reclamant și persoanele fizice, autoarele comportamentului ce se circumscrie dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu există nici un raport juridic care să atragă răspunderea reclamantei, contravenția fiind săvârșită de către suporteri.

Se constată, așadar că, prin Hotărârea nr. 938/11.12.2019, recurentul - pârât CNCD a făcut o aplicarea vădit nelegală a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în condițiile în care textul de lege menționat anterior reglementează o răspundere contravențională pentru fapta proprie a persoanelor fizice/juridice care au săvârșit contravenția prevăzută de textul de lege menționat anterior, iar nu o răspundere juridică obiectivă a Clubului A. pentru ilicitul contravențional al altor persoane fizice, în speță al suporterilor.

Recurentul-pârât a susținut că din economia dispozițiilor art. 2 alin. (1), raportat la art. 15, coroborat cu art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R, rezultă că subiectul activ al contravenției în speță poate fi orice persoană fizică sau juridică, în calitate de unic autor sau participant coautor al faptei de discriminare cu caracter contravențional materializată prin "orice comportament manifestat în public".

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" înglobează o paletă neexhaustivă de mijloace materiale active sau pasive subordonate laturii obiective a contravenției în speță, mijloace care contribuie în mod direct sau indirect/mijlocit sau nemijlocit la crearea unui cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terților, în baza unui criteriu de discriminare.

În acord cu aceste aprecieri cu caracter teoretic și general, Înalta Curte constată totuși că faptele reținute, ce fac parte din latura obiectivă a contravențiilor nu au fost săvârșite nici ca autor și nici ca participant, coautor, de către Clubul A., ci de persoane fizice, nefiind reținută o eventuală instigare sau complicitate a organizatorului manifestării.

Principiul legalității răspunderii contravenționale presupune ca legea să prevadă că pentru asemenea categorie de fapte antisociale răspunde contravențional și persoana juridică organizatoare, dar nu pentru săvârșirea lor nemijlocit, ci pentru eventuale fapte omisive de neluarea unor măsuri organizatorice, respectiv nerespectarea art. 56 din Regulamentul FRF, or actele administrative de constatare și sancționare a contravenției nu rețin existența unor dispoziții cu caracter contravențional pentru lipsa unor asemenea măsuri și nici nu sancționează Clubul pentru o asemenea faptă contravențională.

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" nu poate primi o interpretare atât de largă, până într-acolo încât să instituie o răspundere contravențională pentru fapta altei persoane, eventuala răspundere juridică a organizatorilor evenimentelor putându-se antrena pe tărâmul răspunderii administrative sau civile delictuale, pentru eventuale fapte de discriminare imputabile acestora săvârșite din culpă.

Recurentul susține că fapta a fost constatată și sancționată în baza tezei a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, care nu presupune că autorul acesteia a urmărit în mod necesar și exclusiv producerea consecințelor arătate, fiind suficient ca respectivul comportament, în raport cu care Clubul A. purta răspundere juridică circumscris obligației de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârșită în incinta stadionului în care acesta organiza evenimentul sportiv, să fie susceptibil de producerea unor asemenea consecințe, aceste dispoziții legale reglementând o contravenție nu de rezultat, ci de pericol, circumscris obiectivului principal și prioritar preventiv al O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Înalta Curte nu poate reține această critică, întrucât o eventuală omisiune de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârșită în incinta stadionului, în condițiile în care Clubul A. nu era nici organizatorul evenimentului și nici club gazdă, nu poate fi încadrată în ceea ce privește latura subiectivă, ca având ca scop sau vizând atingerea demnității ori consecințele prevăzute de teza a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, neexistând o legătură de cauzalitate între aceste fapte imputate clubului și faptele reclamante și reținute ca fiind contravenții.

Faptele discriminatorii reținute trebuie să fie rezultatul acțiunilor sau inacțiunilor organelor de conducere ale Clubului, în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate, în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice, existând o legătură de cauzalitate directă, (Ex: săvârșite de organele de conducere sau salariații acestuia; conținutul unor pliante; etc.), însă nu se poate antrena răspunderea contravențională pentru faptele antisociale cu caracter contravențional săvârșite nemijlocit de alte persoane, respectiv de persoanele fizice care au asistat la mediul de fotbal disputat în data de 09.02.2019 pe Stadionul "Municipal C.S.M" din Sfântul Gheorghe.

Potrivit art. 219 din C. civ.:

(1) Faptele licite sau ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.

(2) Faptele ilicite atrag și răspunderea personală și solidară a celor care le-au săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de terți.

În cauză, nu sunt incidente prevederile art. 219 din C. civ., întrucât contravenția prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu a fost săvârșită de organele de conducere ale S.C. A., în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate, în calitate de reprezentant legal al S.C. A..

În plus față de aceste considerente, Înalta Curte constată că eronat a fost reținută în cadrul Hotărârii CNCD incidența în cauză a dispozițiilor din Regulamentul Federației Române de Fotbal conform cărora cluburile gazdă răspund pentru incidentele produse pe stadioane, în condițiile în care Clubul A. nu a avut calitatea de gazdă a meciului desfășurat la data de 09.02.2019 pe stadionul " Municipal C.S.M" din Sfântul Gheorghe, nefiind nici organizator.

Prin urmare, toate criticile recurentului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, hotărârea recurată fiind legală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 1376 din 21 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.