ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4648/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins."

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2020, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele ANAF, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Serviciul Fiscal Orășenesc Pucioasa, în temeiul art. 268 și următoarele Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 8 si 24 din Legea nr. 554/2004, a formulat contestație împotriva răspunsului nr. x/28.08.2020, prin care a fost menținută Notificarea nr. x/09.07.2020 privind obligațiile fiscale restante și împotriva refuzului nelegal și netemeinic de soluționare a cererii societății de recalculare a debitelor cu care figurează înscrisă în evidența fiscală, inclusiv a dobânzilor cuvenite societății pentru sumele încasate nedatorat de organele fiscale, precum si refuzul de a comunica fișa sintetică a societății ce cuprinde informațiile fiscale începând cu data privatizării, respectiv 12.01.1999 și până în prezent, respectiv obligarea pârâtelor să procedeze la recalcularea debitelor societății începând cu data privatizării, respectiv 12.01.1999 și până în prezent, să calculeze dobânzile cuvenite societății pentru sumele plătite nedatorat constatate prin hotărâri judecătorești definitive și să comunice fișa sintetică pe plătitor care cuprinde toate informațiile începând cu data privatizării (12.01.1999) și până în prezent.

Prin sentința nr. 32 din 22 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității contestației și excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiate; a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Serviciul Fiscal Orășenesc Pucioasa, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița; au fost obligate pârâtele la recalcularea obligațiilor fiscale datorate de societatea reclamantă, începând cu data privatizării (12.01.1999) și până în prezent; au fost obligate pârâtele la calcularea dobânzilor fiscale cuvenite societății reclamante pentru sumele plătite în vederea stingerii unor obligații fiscale, constatate ca nelegale prin hotărâri judecătorești definitive, în măsura în care se identifică asemenea sume plătite nedatorat de către reclamantă; au fost obligate pârâtele la comunicarea fișei sintetice pe plătitor care să cuprindă toate informațiile începând cu data privatizării și până în prezent.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, solicitând admiterea căii de atac și casare sentinței recurate, cu consecința respingerii în tot a acțiunii formulate.

O primă critică formulată de recurenta-pârâtă se referă la modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii. Recurenta arată că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității contestației, deși a reținut ca Notificarea nr. x/09.07.2020 nu reprezintă un act administrativ fiscal conform prevederilor art. 268 alin. (1) și (2) din Codul de procedură fiscală. în opinia recurentei judecarea cauzei nu s-a făcut prin raportare la obiectul cererii de chemare in judecata, iar interpretarea instanței de fond potrivit căreia nesoluționarea solicitărilor formulate de reclamanta prin Cererea nr. x/21.07.2020 constituie refuz nejustificat raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută în soluționarea cauzei. Deoarece acțiunea dedusa judecății a avut ca obiect contestarea Notificării nr. x/09.07.2020, excepția inadmisibilității contestației privește obiectul cererii de chemare in judecata si nu o alta interpretare data de instanța care, in mod nelegal a respins excepția deși actul contestat nu reprezintă act administrativ fiscal. În consecință, recurenta arată că Notificarea nr. x/09.07.2020 nu reprezintă titlu de creanța fiscala si actul administrativ fiscal susceptibil a fi contestat, deoarece nu creează o situație juridica noua, prin stabilirea obligațiilor fiscale în sarcina reclamantei, motiv pentru care acțiunea ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă.

O a doua critică se referă la modalitatea de soluționare a excepției prescrierii dreptului material la acțiune, recurenta arătând că instanța de fond nu se pronunța cu privire la aspectele invocate de parte, ci da o interpretare proprie acesteia, raportându-se in mod eronat la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii. In opinia recurentei, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost invocata fata de capătul de cerere al reclamantei de recalculare a obligațiilor fiscale începând cu data privatizării (12.01.1999) si pana in prezent, or, pentru acest capăt de cerere termenul de prescripție era de 3 ani.

Având in vedere momentul la care se raportează reclamanta, acela al privatizării societății la data de 12.01.1999, in speța a intervenit prescripția dreptului de a solicita recalcularea datoriilor societății către bugetul de stat, compensarea unor datorii, prin raportarea la majorări ce trebuiau anulate de la momentul privatizării, așa cum se solicită în finalul cererii de chemare in judecată.

Susținerile reclamantei din cuprinsul concluziilor scrise, potrivit cărora, in cauza, nu se solicita calcularea datoriilor din anul 1999, ci se contesta refuzul aplicării unor hotărâri judecătorești nu pot fi primite întrucât contrazic atât acțiunea cât și hotărârea pronunțată prin care recurenta a fost obligată la recalcularea obligațiilor fiscale datorate de societate începând cu data privatizării (12.01.1999) si pana în prezent.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la comunicarea fisei sintetice pe plătitor care sa cuprindă toate informațiile începând cu data privatizării si pana in prezent, recurenta afirmă că instanța de fond nu întemeiază în fapt și în drept hotărârea pronunțată. Recurenta prezintă modificările intervenite de la momentul privatizării reclamantei, în ceea ce privește administrarea datoriilor fiscale, afirmând că SFO Pucioasa care a preluat competenta de administrare a A. S.A. în data de 19.02.2016 a transmis în numeroase rânduri fișa sintetică la solicitarea reclamantei, însă reclamanta deși avea posibilitatea nu a cerut niciodată efectuarea unui punctaj intre evidenta contabilă și evidența fiscală pentru clarificarea anumitor diferențe intre înregistrările fiscale și contabile ale firmei.

Intimata-pârâtă S.C. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în esență, în opinia sa, sentința recurată fiind motivată corespunzător, dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute.

In cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind.l și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

In temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind.l și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecata pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând probele administrate în cauză înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

In ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, Înalta Curte constată că Notificarea nr. x/09.07.2020 a fost emisă în baza art. 162 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora, înainte de publicare listei debitorilor restanți, obligațiile fiscale restante se notifica debitorilor.

In aceste condiții, trebuie să se recunoască contribuabilului vizat posibilitatea de a contesta sumele menționate în notificare și de a solicita rectificarea lor în măsura în care consideră că debitele imputate au fost reținute în mod eronat. Interpretarea contrară, în sensul că notificarea nu produce niciun efect juridic și, în consecință nu poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ, ar fi de natură să îngrădească dreptul de acces la o instanță de judecată întrucât persoana vizată ar fi lipsită de orice mijloc legal prin care sa se apere de demersul autorității publice de publicare a unor datorii pe care contribuabilul respectiv le consideră eronate.

În consecință, acțiunea reclamantei prin care aceasta a contestat Notificarea nr. x/09.07.2020 solicitând obligarea autorității publice la recalcularea debitelor este admisibilă, criticile recurentei cu privire la acest aspect fiind nefondate.

In ceea ce privește, însă, soluția dată excepției prescrierii dreptului material la acțiune, Înalta Curte constată că prima instanță, interpretând în mod eronat susținerile pârâtei și obiectul acțiunii, s-a limitat, în analiza acestei excepții, la problema respectării termenului reglementat de art. 11 alin. (1) și (2) din legea nr. 554/2004.

Or, reclamanta nu a solicitat, la modul general, obligarea pârâtei la recalcularea debitelor sale începând cu anul 1999, ci în cadrul acțiunii a arătat care sunt neregulile concrete în legătură cu respectivele debite, aceasta fiind maniera în care partea a înțeles să arate sub ce aspecte înțelege să conteste notificarea. De asemenea, a solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească situația unor debite concrete reținute de organul fiscal și contestate de reclamantă.

Invocând prescripția, pârâta a arătat că parte dintre aceste critici se referă la datorii fiscale pentru care termenul de contestare era depășit. Este discutabil daca aceste susțineri ale pârâtei ar fi putut conduce la respingerea acțiunii ca prescrisă sau reprezintă, mai degrabă, aspecte de fond, relevante în stabilirea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei de recalculare a debitelor, însă instanța de fond ar fi trebuit să analizeze și să se pronunța asupra acestor aspecte invocate de parte, conferindu-le, în urma discuțiilor contradictorii, consecința legală, iar nu să facă analiza unei excepții care, în speță, nu a fost invocată.

În consecință, instanța de fond ar fi trebuit să se raporteze, în analiza excepției prescripției (și, mai departe, în analiza temeiniciei acțiunii), la aspectele concrete invocate de reclamantă, pentru a stabili dacă aceasta înțelege să repună în discuție legalitatea unor acte administrativ-fiscale necontestate în termen sau, dimpotrivă, dacă înțelege să se prevaleze de acte executorii pe care organul fiscal le-a nesocotit.

Neprocedând astfel, instanța de fond a soluționat o alta excepție decât cea invocată de pârâtă și, mai departe, a pronunțat o hotărâre lipsită de finalitate practică întrucât, obligând organul fiscal să recalculeze debitele reclamantei începând cu anul 1999 fără, însă, a stabili, prin raportare la criticile concrete formulate de reclamantă, care datorii au fost reținute în mod nelegal în cadrul Notificării, a dat posibilitatea organului fiscal ca, în urma "recalculării", să ajungă la același rezultat sau la un alt rezultat pe care reclamanta să îl considere, în continuare, necorespunzător.

Față de aceste considerente și având în vedere strânsa legătură dintre cererea de comunicare a fișei sintetice pe plătitor și contestația privind debitele înscrise în Notificare, Înalta Curte va casa sentința recurată trimițând cauza la aceeași instanță pentru ca aceasta să reanalizeze excepția prescripției și fondul cererii în raport de aspectele menționate mai sus.

Temeiul legal al soluției adoptate în raport de prevederile art. 497 din C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dambovița împotriva sentinței nr. 32 din 22 februarie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.