ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4583/2022

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea contestată

Prin Decizia nr. 3162 din 26 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost anulat, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel instanța a eeținut că, examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul își întemeiază cererea, acesta rezumându-se la a solicita repunerea pe rol a cauzei, fără a prezenta considerentele pentru care consideră că soluția de suspendare a judecării cauzei pentru lipsa părților este nelegală.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Conchide instanța în sensul că, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a motivat calea de atac în raport de dispozițiile de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

II. Calea de atac formulată

Împotriva deciziei, sus-menționată, considerând-o nelegală, a formulat contestație în anulare, recurentul A. întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac formulate, contestatorul menționează că instanța de recurs nu și-a exercitatat pe deplin principiile consacrate de art. 22 alin. (2) și (7) C. proc. civ.

În opinia sa, instanța de recurs in mod greșit a anulat, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal.

În raționamentul instanței de recurs ar sta o premisă falsă, respectiv instanța ar fi trebuit să invoce din oficiu motive de recurs aplicabile în cauză.

Temeiul juridic al acesteia îl constituie și dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

III. Apărările intimatei

Deși legal citat, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare în cauză.

IV. Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând prioritar contestația în anulare sub aspectul admisibilității acesteia, în considerarea dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei al cererii sale, "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

De asemenea, conform alin. (2) al aceluiași articol, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;".

Deși hotărârea atacată este o hotărâre pronunțată în recurs, aspectele invocate de către contestator nu se încadrează în noțiunea de "eroare materială" la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocat ca temei juridic al contestației în anulare.

Noțiunea de "eroare materială" folosită de legiuitor în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.

Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit, ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Or, contestatorul, prin calea de atac extraordinară de față, susține că instanța de recurs a greșit atunci când a respins recursul ca nemotivat deoarece instanța ar fi dispus suspendarea cauzei în mod nelegal la termenul de judecată din 6 aprilie 2022, fără să ia în considere cererea apărătorului cu privire la amânarea judecării cauzei și acordarea unei nou termen de judecată.

Se invocă, așadar, aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs a soluționat recursul după repunerea cauzei pe rol . Aceste aspecte exced noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Ca atare, motivul contestației în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanța de recurs, prin decizia atacată, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Pentru aceste considerente, se va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3162 din 26 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3162 din 26 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.