Decizia nr. 4564/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.02.2022, reclamantul Sindicatul din Învățământ "SPIRU HARET" Cluj, în numele membrilor de sindicat A. în contradictoriu cu pârâtului Ministerul Educației, a solicitat instanței: I. anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) ai art. 1 din acest ordin; II. obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2); IIII. suspendarea executării art. 1 alin. (2)din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021. 1.

Hotărârea primei instanțe Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 116 din 20 aprilie 2022, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul din Învățământ "Spiru Haret" Cluj, în numele membrilor de sindicat A., în contradictoriu cu pârâtului Ministerul Educației. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Impotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamantul Sindicatul din Învățământ "Spiru Haret" Cluj, pentru membrul de sindicat A., in condițiile art. 483 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamant a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii civile atacate și rejudecând cauza, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinței atacate vizează, în esență, următoarele aspecte: Acceptând interpretarea instanței de fond, ar însemna că, în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice care au dobândit prin ordin de ministru, intrat în circuitul civil titlul științific de doctor și, ulterior, tot prin ordin de ministru, gradul didactic I, își revocă/anulează, printr-o simplă opțiune, unul dintre cele două ordine de ministru, prin care li s-au acordat drepturile de care beneficiază. Ori, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru prevede: "(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Mai arată recurenta că, cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I." Legiuitorul prevede expres că optează pentru indemnizație sau pentru echivalarea cu gradul didactic. Or, se poate opta pentru echivalare doar în ipoteza în care nu s-a emis ordinul pentru echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I. Mai mult, susține recurenta pierderea gradului didactic deja acordat printr-un ordin de ministru presupune încetarea efectelor ordinului de ministru prin care gradul didactic I a fost acordat, în condițiile în care, în Legea educației naționale - lege specială - nu există reglementată pierderea gradului didactic, nici ca sancțiune disciplinară si nici în alte situații expres si limitativ prevăzute de legiuitor. În momentul în care un cadru didactic a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, prin ordin de ministru gradul didactic I, nu se mai încadrează în situația de a opta pentru echivalare, așa cum prevede expres legiuitorul în art. 14 alin. (3) teza finală, deoarece el este beneficiarul ordinului prin care i s-a acordat gradul didactic I, Practic, instanța de fond și-a însușit susținerile Ministerul Educației cum că, în fapt, legiuitorul a înțeles ca, prin art. 14 alin. (3) teza a ll-a, să instituie o normă specială și derogatorie de la dispozițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, atâta timp cât apreciază că tocmai această categorie de cadre didactice - beneficiare ale unor ordine de ministru prin care li s-a acordat titlul științific de doctor si, respectiv, gradul didactic I - trebuie să opteze, în sensul "renunțării la gradul didactic", adică să renunțe la actele administrative cu caracter individual prin care au dobândit gradul didactic. Se arată în continuare că legea educației naționale nu reglementează renunțarea voluntară la titlul de doctor și nici renunțarea voluntară la gradul didactic I, drepturi acordate prin ordine de ministru, intrate în circuitul civil si a căror anulare nu mai poate fi solicitată instanței deoarece aceste acte administrative sunt anterioare intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017. Este evident că, în cuprinsul art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a folosit sintagma "renunțare la gradul didactic I", așa cum afirmă pârâtul, și nici nu a prevăzut și efectele pe care le generează renunțarea. Mai mult, renunțarea la gradul didactic I care, potrivit judecătorului fondului, s-ar produce ca urmare a voinței legiuitorului exprimată în art. 14 alin. (3), are drept efect, retrogradarea cadrelor didactice în funcția de profesor cu definitivare (în cazul cadrelor didactice care prin efectul Legii nr. 6/1969 au beneficiat de acordarea gradului didactic în baza titlului științific) sau profesor cu gradul didactic II sau cu definitivare (pentru cadrele didactice care și-au dobândit titlul științific de doctor și gradul didactic I în baza Legii 128/1997 și a Legii nr. 1/2011, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Recurenta a mai susținut că este evidentă încălcarea principiului neretroactivității legii prin aplicarea retroactivă a noului ordin de ministru asupra situațiilor juridice născute sub imperiul legislației anterioare, putând fi afectată securitatea juridică a drepturilor dobândite de cadrele didactice care au obținut gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 - în condițiile în care acest drept este recunoscut de lege încă din anul 1969, fiind consacrat expres în legi organice (statutele personalului didactic). Instanța a respins argumentele recurentei referitoare la lipsa de claritate și precizie a textului criticat însă, în opinia recurentei, dispoziția respectivă este în mod evident lipsită de claritate și previzibiiitate, atât timp cât acesta este aplicabil și cadrelor didactice care au obținut gradul I în baza titlului științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, aplicându-se, deci, unor situații juridice născute înainte de intrarea în vigoare a actului normativ. 1.

Apărările formulate în cauză Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Justițieiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, nulității recursului iar pe fond a solicitata respingea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 7 iulie 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 octombrie 2022, cu citarea părților. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză In prealabil, analizând cererea de suspendare a judecării prezentei cauze, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate formulată de petentul Sindicatul din Învățământ Spiru Haret Cluj pentru membrul de sindicat A., cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecății formulată de recurentă. Înalta Curte reține că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Este vorba, așadar, despre un caz de suspendare facultativă a judecării cauzei, lăsat la latitudinea instanței de judecată, care poate aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri. Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri. În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune. Însă, în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, motiv pentru care va respinge cererea formulată. În plus, dacă Curtea Constituțională va admite excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte reține că, în această eventualitate, C. proc. civ. a instituit, la art. 509 alin. (1) pct. 11, cazul de revizuire pentru situațiile în care, după ce hotărârea devine definitivă, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională dispoziția care a făcut obiectul excepției invocate. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiurilor de drept încadrate, relativ la motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de fond a efectuat o corectă interpretare și aplicare a legii referitor la modul de soluționare a cererii reclamantei încât, criticile evocate se vădesc a fi nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanțe, fiind reiterate considerațiunile reclamantei vizând nelegalitatea sentinție atacate, în manieră evident similară cu aspectele înfățișate deja prin apărările formulate la fond. De asemenea, se reține că cele reclamate de către recurentă sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond. Soluția pronunțată de instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu elementele de fapt ale speței, prin prisma cărora judecătorul a ajuns la concluzia că, situația cadrelor didactice care obțin echivalarea titlului de doctor ulterior intrării în vigoare a textului legal este expres reglementată de prevederile art. 14 alin. (3) teza 1. În cazul acestora, subliniază instanța fondului, textul legal prevede expres că nu li se acordă indemnizația pentru titlul științific de doctor. În consecință, a reținut instanța de fond că, alineatul al 3-lea, teza ultimă nu poate să se aplice decât tocmai persoanelor care au obținut anterior atât titlul de doctor cât și echivalarea cu gradul 1. Aceasta în primul rând deoarece situația persoanelor care obțin echivalarea, adică nu au obținut-o deja, este expres reglementată de prevederile tezei 1 a aceluiași alineat. Soluția instanței de fond este justă. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Subsumat motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă tinde a convinge instanța de control judiciar că sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a cadrului de reglementare incident în cauză. Reluând succint situația de fapt, este de necontestat că reclamanta, A., membra de sindicat reprezentată în prezenta cauză de către sindica are calitatea de cadru didactic, cu grad didactic I, așa cum reirese din catele depuse la dosarul de fond . De asemenea, din adeverința depusă, rezultă că în privința membrului de sindicat s-a procedat la echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic 1 prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării științifice numărul 4513 din 13.07.2015 . Din aceeași adeverință rezultă că în intervalul 01.07.2017-30.09.2019, membrul de sindicat a beneficiat atât de salariul aferent gradului didactic I cât și de plată indemnizație pentru titlu științific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Recurenta- reclamantă, prin prezenta cerere de chemare în judecată, a solicitat anularea art. 1 alin. (2) și modificarea, în sensul eliminării referirii la alin. (2), din Ordinul nr. 3993/2021 emis de Ministerul Educației. Prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-au dispus la art. 1 alin. (2) următoarele: "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiași ordin, s-a dispus că: "(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021". Rezultă din cuprinsul ordinului că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia: "(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I." Așadar, prin Ordinul nr. 3993/2021, Ministerul Educației a stabilit unele direcții în privința calculului unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Așa cum reiese din preambulul acestui scopul său a fost în principal acela de a îndruma ordonatorii de credite din subordine să respecte prevederile Deciziei 7/2021 a ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, în subsidiar, față de sfera reglementată, respectiv aceea a calculului drepturilor salariale, s-a mai stipulat și mențiunea referitoare Ia regimul indemnizației de doctorat. Înalta Curte constată că, prevederile ordinului nu derogă de la prevederile actului normativ cu forță juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul și în vederea executării în concret a legii. În egală măsură, nu se poate reține nici încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziții de natură a afecta drepturile salariale ale membrului de sindicat care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naștere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021. Astfel, situația cadrelor didactice care obțin echivalarea titlului de doctor ulterior intrării în vigoare a textului legal este expres reglementată de prevederile art. 14 alin. (3) teza 1. În cazul acestora textul legal prevede expres că nu li se acordă indemnizația pentru titlul științific de doctor. Or, art. 14 alin. (3), ultima teză, nu are cum să se aplice în mod concret altor persoane decât celor care au obținut, anterior intării în vigoare a acestuia, titlul de doctor. Dreptului de opțiune la care face referire teza a II-a a articolului precizat, este subsumat premisei, respectiv voinței legiuitorului expusă în teza I a aceluiași articol, conform căreia nu se mai permite cumulul indemnizației de doctorat cu drepturile aferente gradului didactic obținut exclusiv ca efect al echivalării aceluiași doctorat, iar această opțiune reprezintă noutatea legislativă introdusă prin Legea nr. 153/2017 și presupune, prin ipoteză, coexistența alternativelor (titlul de doctor și sporul aferent pe de o parte și, pe de altă parte, obținerea gradului didactic I prin echivalare cu indemnizația aferentă).În consecință, alineatul al 3-lea, teza ultimă nu poate să se aplice decât tocmai persoanelor care au obținut anterior atât titlul de doctor cât și echivalarea cu gradul 1. Prin urmare, așa cum bine a punctat instanța fondului, art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993/2021 (conform cărora "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.") nu sunt contrare, ci dimpotrivă sunt conforme cu art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017. Este de menționat faptul că legiuitorul a urmărit explicit abrogarea cumulului între indemnizația de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obținut exclusiv prin echivalarea doctoratului, de vreme ce teza principală a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 este aceea că: "Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactici prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării tineretului și sportului nr. 5561/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor său pentru echivalarea cu, gradul didactic I." Mai mult, intrarea în vigoare a unui act administrativ cu caracter normativ, respectiv a Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi, salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost emis cu respectarea întocmai a prevederilor legale, atât în ceea ce privește condițiile de formă, cât și referitor la cele de fond neintrând în contradicție cu prevederile art. 38 din Codul muncii. Ca atare, prin Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021, se înlătură inechitățile de salarizare pentru funcții similare pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv pentru cei care au obținut prin ordin de ministru gradul didactic I, ca urmare a echivalării titlului științific de doctor anterior datei de 01.07.2017 și cei care și-au echivalat titlul de doctor după data de 01,07.2017. Prin acest act normativ se înlătură deosebirile de tratament juridic cațe nu pot fi. justificate decât de existența unor situații care, în mod obiectiv și rezonabil, justifică aplicarea unor astfel de diferențieri între diversele categorii de persoane. Or, dispozițiile legale analizate se aplică deopotrivă tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, evitându-se astfel o eventuală discriminare. Pe cale de consecință, rezultă că personalul didactic are obligația ele a opta între indemnizația pentru titlul științific de doctor și echivalarea cu gradul didactic I. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește capătul de cerere privind modificare alin. (3) al art. 1 din Ordinul nr. 3993/2021, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale, față de soluția instanței de fond cu privire la art. 1 alin. (2), impune și respingerea cererii cu privire la art. 1 alin. (3). Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat în cauză ca nefondat. Totodată, va respinge cererea de suspendare a judecății formulată de Sindicatul din Învățământ "Spiru Haret" Cluj, pentru membrul de sindicat A.. PENTRU ACESTE MOTIVE,