ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 896/2022

Ședința publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 august 2021, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul Sindicatul din Învățământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 221 din 9 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Sindicatul din Învățământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureș, în contradictoriu cu Ministerul Educației, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a formulat recurs reclamantul Sindicatul din Învățământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, așa cum a fost formulată.

Din perspectiva cazului de casare invocat, recurentul arată că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece există un caz bine justificat, precum și riscul iminent al producerii unei pagube, care nu mai poate fi reparată.

Cât privește cazul bine justificat, punctează anumite împrejurări de fapt și de drept care creează îndoieli asupra legalității actului administrativ, respectiv că O.M.E. nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, precum și a principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 C. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare. Toate aceste elemente demonstrează existența cazului bine justificat, iar instanța a reținut greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție.

Cât privește cea de-a doua condiție, contrar celor reținute de instanța de fond, recurentul-reclamant arată că este îndeplinită și această condiție. Astfel, în situația în care nu s-ar dispune suspendarea ordinului atacat, aplicarea lui ar genera o pagubă iminentă cadrelor didactice care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I, anterior datei de 01.07.2017, deoarece li se vor diminua drepturile salariale prin faptul că nu vor mai beneficia de plata indemnizației începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021. Așa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de recurs (fluturași de salariu), membrilor de sindicat din prezentul dosar li s-a plătit și ulterior datei de 1 iulie 2017 indemnizația pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dar plata a fost sistată efect al art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021. În fluturații aferenți lunii mai 2021, la rubrica "compensații tranzitorii spor titlu de doctor" se regăsește cuantumul de 950 de RON, eferent indemnizației pentru titlul științific, în timp ce, în fluturașii aferenți lunilor ulterioare datei de 31 mai 2021, nu se mai regăsește această rubrică.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Educației a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că prima instanță a apreciat corect asupra neîndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

În cauza dedusă judecății, reclamantul Sindicatul din Învățământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureș a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamant, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Motivele prezentate în cererea introductivă și în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate și temeinicie pe fond, specifică acțiunii în anularea actului administrativ.

O primă critică invocată de recurentul-reclamant este aceea că O.M.E. nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Această critică este neîntemeiată.

Prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-a dispus la art. 1 alin. (2) următoarele:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiași ordin, s-a dispus că:

"(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Rezultă din cuprinsul ordinului a cărui suspendare se cere că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Înalta Curte constată că, aparent, prevederile ordinului a cărui suspendare se cere nu derogă de la prevederile actului normativ cu forță juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul și în vederea executării în concret a legii.

În contextul expus, contrar susținerii recurentului-reclamant, în mod corect a reținut instanța de fond, privind comparativ cele două texte legale, că, la nivel de aparență, nu rezultă că există diferență între cele două acte, ordinul fiind emis tocmai în baza dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, la nivel de aparență, nu se poate reține nici încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziții de natură a afecta drepturile salariale ale membrilor de sindicat ai recurentului-reclamant care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naștere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a și fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

În consecință, în mod corect prima instanță a constatat inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021.

Înalta Curte reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția necesității prevenirii unei pagube iminente și, implicit, motivul de recurs invocat sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Și totuși, se observă că membri de sindicat în numele cărora acționează recurentul-reclamant nu au fost lipsiți de venituri materiale prin emiterea ordinului atacat, ci a avut loc o diminuare a acestora, fără a fi afectată grav situația materială a acestora. În acest sens, recurentul-reclamant nu a făcut dovada, și nici măcar nu a susținut că prin diminuarea cuantumului drepturilor salariale ar risca să sufere și alte consecințe negative generate de o astfel de diminuare iar, pe altă parte, în cazul în care ordinul în discuție s-ar anula, prejudiciul cauzat prin diminuarea salariului lor ar fi ușor de reparat.

Pentru considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul din Învățământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureș, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul din Învățământul Preuniversitar "Spiru Haret" Maramureș împotriva sentinței civile nr. 221 din 09 septembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2022.