ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1978/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.06.2021, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele membrului de Sindicat A., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, solicitând instanței suspendarea executării art. 1 alin. (2) al Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

Prin sentința civilă nr. 89/2021-PI din 18 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamant.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele membrului de sindicat A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și, rejudecând cererea pe fond, admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece există un caz bine justificat, precum și riscul iminent al producerii unei pagube, care nu mai poate fi reparată.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, a invocat recurentul anumite împrejurări de fapt și de drept care creează îndoieli asupra legalității actului administrativ, respectiv că O.M.E. nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, precum și a principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 din C. civ.. A apreciat recurentul că toate aceste elemente demonstrează existența cazului bine justificat, iar instanța a reținut greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, a arătat recurentul că instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu este îndeplinită în speță, cu greșita aplicare a normelor de drept material și fără să țină cont de actele depuse la dosar. A invocat recurentul că ar exista o contradicție între considerentele instanței de fond, în sensul că, pe de o parte se reține că nu s-a făcut dovada pagubei iminente suferite de membrii de sindicat, iar pe de altă parte se reține că aceștia pierd o componentă a salariului lunar.

A susținut recurentul că pierderea din venitul salarial lunar a sumei de 950 RON este un prejudiciu important pentru cadrele didactice, în raport de veniturile salariale ale acestora. Astfel, în situația în care nu s-ar dispune suspendarea ordinului atacat, aplicarea lui ar genera o pagubă iminentă cadrelor didactice care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I, anterior datei de 01.07.2017, deoarece li se vor diminua drepturile salariale prin faptul că nu vor mai beneficia de plata indemnizației începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021. Așa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de recurs (fluturași de salariu), membrului de sindicat din prezentul dosar i s-a plătit și ulterior datei de 1 iulie 2017 indemnizația pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dar plata a fost sistată efect al art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021. În fluturașii aferenți lunii mai 2021, la rubrica "compensații tranzitorii spor titlu de doctor" se regăsește cuantumul de 950 de RON, aferent indemnizației pentru titlul științific, în timp ce, în fluturașii aferenți lunilor ulterioare datei de 31 mai 2021, nu se mai regăsește această rubrică.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele membrului de sindicat A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării art. 1 alin. (2) al Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat, în ceea ce privește actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamant, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

O primă critică invocată de recurentul-reclamant este aceea că O.M.E. nr. 3993/2021 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Înalta Curte apreciază că această critică este neîntemeiată.

Prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-au dispus la art. 1 alin. (2) următoarele:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiași ordin, s-a dispus că:

"(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Rezultă din cuprinsul ordinului a cărui suspendare se cere că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Înalta Curte constată că, aparent, prevederile ordinului a cărui suspendare se cere nu derogă de la prevederile actului normativ cu forță juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul și în vederea executării în concret a legii.

În egală măsură, la nivel de aparență, nu se poate reține nici încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziții de natură a afecta drepturile salariale ale membrului de sindicat care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naștere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a și fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

În consecință, în mod corect prima instanță a constatat inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că această noțiune are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Recurentul a susținut, în esență, că cerința pagubei iminente este îndeplinită prin faptul că pierderea din venitul salarial lunar a sumei de 950 RON este un prejudiciu important, în raport de veniturile salariale.

Înalta Curte reține că, în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente, nu pot fi invocate pur și simplu efectele executării ordinului contestat, reclamantul având obligația de a dovedi producerea unui prejudiciu concret, real, prin punerea în executare a acestuia.

Din această perspectivă, se constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului în ceea ce privește existența unei contradicții în motivarea instanței de fond, aceasta reținând în mod corect că, deși este evident că, prin punerea în executare a ordinului a cărui suspendare se cere, reclamantul suferă o pierdere patrimonială, condiția pagubei iminente presupune ca prin punerea în executare a actului administrativ să se producă efecte dăunătoare mai importante decât simpla punere în executare a actului administrativ, sau care sunt greu sau imposibil de reparat.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

În fine, instanța de control judiciar are în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauzele având ca obiect suspendarea executării art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021, respectiv dosarul nr. x/2021 (în care s-a admis recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educației, a fost casată sentința atacată și, în rejudecare, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată); dosarele nr. x/2021 și y/2021 (în care au fost respinse cererea de suspendare și recursul declarat de Sindicat), dosarul nr. x/2021 (în care a fost admis recursul Ministerului, a fost casată sentința fondului și respinsă cererea de suspendare); dosarul nr. x/2021 (în care au fost respinse cererea de suspendare și recursul declarat de Sindicat).

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Sindicatul Liber din Învățământ în numele membrului de sindicat A. împotriva sentinței nr. 89/2021-PI din 18 august 2021 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Sindicatul Liber din Învățământ în numele membrului de sindicat A. împotriva sentinței nr. 89/2021-PI din 18 august 2021 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2022.