FELBERT v. SLOVAKIA

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 14081/03 de Jaroslav FELBERT împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care așeză la 19 iunie 2007 ca Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza, președinte, J. Casadevall, S. Pavlovschi, L. Garlicki, L. Mijović, J. Šikuta, dna P. Hirvelä, judecători și dl. T.L. având în vedere cererea depusă la 25 martie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 26 aprilie 2007 și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Jaroslav Felbert, este un cetățen slovac născut în 1950 și locuiește în Košice. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Knopová, un avocat care practică în Košice. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura civilă introdusă de reclamant La 29 noiembrie 1993, reclamantul a depus dose persoane. El a susținut că acuzații ar trebui să își returneze mașina sau să plătească compensația pentru aceasta. La 3 februarie 1994, unul dintre acuzați a cerut contrazicerea că reclamantul ar trebui să plătească o sumă pentru repararea mașinii. Al doilea inculpat nu a apar la audieri la 17 octombrie 1994 și la 1 decembrie 1994. Curtea de district Košice I i-a impus o amendă procedurală la data de urmă. Ambele inculpate nu au apar la 9 ianuarie 1995 și 16 februarie 1995. La 21 februarie 1995 și la 12 aprilie 1995, reclamantul a transmis informații suplimentare Curții de district. La 10 aprilie 1995, a trebuit să se suspende din nou cazul din cauza absenței unuia dintre acuzați. La 5 iunie 1995, Curtea de District Košice I a respins acțiunea în măsura în care se referă la unul dintre inculpați, hotărând, de asemenea, să stabilească cererea referitoare la celălalt inculpat și la reclamația contrar a acesteia într-o serie de proceduri separate. Acțiunea ulterioară în fața Curții de District a fost condusă în consecință cu un număr de dosar separat (15 C 616/95). Curtea de District a început să se ocupe de caz la 13 septembrie 1995. Între data respectivă și 10 februarie 1997 au fost desfășurate trei audieri și s-a obținut un aviz expert. Reclamantul a modificat acțiunea sa. La 10 februarie 1997, reclamantul nu a fost de acord cu încheierea unui expert. Următoarea audiere a fost programată pentru 15 octombrie 1998. În două hotărâri din 15 și, respectiv, 20 octombrie 1998, Curtea de District a respins cererea reclamantului și a întrerupt procedura privind reclamația contra-accultului. La 9 noiembrie 1998, reclamantul a recurs. La 16 noiembrie 1998, Curtea de District a ordonat reclamantului să plătească costurile procedurii de recurs. Dosarul a fost depus în judecată la 5 ianuarie 1999. La 28 martie 2000, Curtea Regională de la Košice a anulat părțile relevante ale hotărârii de primă instanță. De asemenea, a anulat decizia din 16 noiembrie 1998 privind costurile procedurii de recurs. Dosarul a fost returnat la Curtea de District la 6 iunie 2000. 2000. În ianuarie 2001, Curtea de District, cu ajutorul autorităților de poliție și administrație, a stabilit adresa inculpatului. Curtea de District a suspendat cazul la 25 aprilie 2001 și 31 mai 2001. În ultima dată, a hotărât să obțină avizul unui expert cu privire la valoarea mașinii reclamantului. Un expert a fost numit la 16 iulie. 2001. Dosarul i-a fost transmis la 10 octombrie 2001. Expertul și-a prezentat avizul Curții de District la 24 aprilie 2002. La 25 mai 2002, reclamantul și-a prezentat observațiile asupra avizului. În iunie 2003, Curtea de District a solicitat autorității să stabilească locul în care se afla inculpatul. O audiere a avut loc la 15 iulie 2003. Inculpatul și un expert au fost absenți. Curtea a impus o amendă procedurală reclamantului pentru încălcarea comportamentului. La 25 septembrie 2003, reclamantul a propus să fie auzit un martor. La 23 octombrie 2003, Curtea de District a suspendat cazul la cererea reclamantului care a avut probleme de sănătate. Audierile au fost programate pentru 12 februarie 2004 și 18 martie 2004. În ultima dată, Curtea de District a pronunțat o hotărâre cu privire la fondurile care au devenit finale la 25 mai 2004. Într-o hotărâre din 14 iunie 2004, Curtea de District a corectat o greșeală în rubrica hotărârii sale. Procedințe în fața Curții Constituționale Cereri din 19 noiembrie 1997 și 18 februarie 1998 La 10 decembrie 1997 și, respectiv, la 18 martie 1998, Curtea Constituțională a respins cererile reclamantului în care s-a plângut de durata procedurii. Curtea Constituțională a susținut că plângerea a fost vădit nefondată. La 27 mai 2002, reclamantul a depus o plângere în temeiul articolului 127 din Constituție, adoptată cu efect de la 1 ianuarie 2002. La 19 februarie 2003, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre prin care Tribunalul de District Košice I a încălcat dreptul reclamantului la o audiere fără întârziere nejustificată în cadrul procedurii 15 C 616/95. Acesta a ordonat Curtea de District Košice I să continue cazul fără întârziere și a acordat reclamantului 20.000 SKK (echivalentul de aproximativ 500 euro) ca o satisfacție. Curtea Constituțională a ordonat, de asemenea, Curtea de District să ramburseze taxele avocatului solicitant. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii referitoare la acțiunea sa din 29 noiembrie 1993. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenția, al căror parte relevantă prevede: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea din 26 aprilie 2007, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea, solicitand în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul ... reiterează – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea statutului atât al reclamantului ca victimă în sensul articolului 34 din Convenție și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul se propune să plătească exgrația pentru solicitant, dl Jaroslav Felbert, suma de 3.000 EUR (3.000 euro), care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus ar putea fi acceptate de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37§ 1 litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Convenția, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. Această sumă va fi convertită în coruna slovacă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Reclamantul din răspunsul său scris din 21 mai 2007 a solicitat Curtea să respingă inițiativa Guvernului pe baza faptului că compensația propusă era insuficientă. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și Van Houten v. Țările de Jos ((striking out), nr. 25149/03, ECHR 2005 IX). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cazurile împotriva Republicii Slovace (a se vedea, de exemplu, Kuril c. Slovacia , nr. 63959/00, §§ 35-43, 3 octombrie 2006; Rišková c. Slovacia , nr. 58174/00, §§ 88-97, 22 august 2006 sau Sika Slovacia , nr. 2132/02, §§ 28-35, 13 iunie 2006). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, astfel cum s-a menționat mai sus; și Haran v. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . În plus , având în vedere considerentele de mai sus și în special având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolul respectiv, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. T.L. Early Nicolas Bratza Grefier Președinte

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 14081/03

by Jaroslav FELBERT

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 19

June 2007 as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza,

President,

Mr

J. Casadevall,

Mr

S. Pavlovschi,

Mr

L. Garlicki,

Ms

L. Mijović,

Mr

J. Šikuta,

Mrs

P. Hirvelä,

judges,

and Mr

T.L.

Early

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 25 March 2003,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 26 April 2007 and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Jaroslav Felbert, is a Slovak national who was born in 1950 and lives in Košice. He was represented before the Court by Mrs

M.

Knopová, a lawyer practising in Košice. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs

M. Pirošíková.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

1.

Civil proceedings brought by the applicant

On 29 November 1993 the applicant sued two individuals. He claimed that the defendants should return his car to him or pay compensation for it.

On 3 February 1994 one of the defendants counter-claimed that the applicant should pay a sum for the repair of the car.

The second defendant failed to appear at hearings on 17 October 1994 and 1 December 1994. The Košice I District Court imposed a procedural fine on him on the latter date. Both defendants failed to appear on 9

January

1995 and 16 February 1995.

On 21 February 1995 and on 12 April 1995 the applicant submitted further information to the District Court.

On 10 April 1995 the case had to be adjourned again due to the absence of one of the defendants.

On 5 June 1995 the Košice I District Court dismissed the action to the extent that it concerned one of the defendants. It further decided to determine the claim in respect of the other defendant and the latter’s counter-claim in a separate set of proceedings. The subsequent proceedings before the District Court were accordingly conducted under a separate file number (15 C 616/95).

The District Court started dealing with the case on 13 September 1995. Between that date and 10 February 1997 three hearings were held and an expert opinion was obtained. The applicant modified his action.

On 10 February 1997 the applicant disagreed with the conclusion of an expert. The following hearing was scheduled for 15 October 1998.

In two judgments given on 15 and 20 October 1998 respectively the District Court dismissed the applicant’s claim and discontinued the proceedings on the defendant’s counter-claim.

On 9 November 1998 the applicant appealed. On 16 November 1998 the District Court ordered the applicant to pay the costs of the appeal proceedings. The file was submitted to the court of appeal on 5

January

1999.

On 28 March 2000 the Regional Court in Košice quashed the relevant parts of the first-instance judgment. It also quashed the decision of 16

November 1998 on the costs of the appeal proceedings. The file was returned to the District Court on 6 June 2000.

The defendant failed to appear on 15

November

The District Court adjourned the case on 25 April 2001 and 31

May

July

May 2002 the applicant submitted his comments on the opinion.

In June 2003 the District Court asked an authority to establish the defendant’s whereabouts.

A hearing was held on 15 July 2003. The defendant and an expert were absent. The court imposed a procedural fine on the applicant for misconduct. It also fined the expert for his failure to appear.

Another hearing was held on 25 September 2003. The applicant proposed that a witness be heard. On 23 October 2003 the District Court adjourned the case at the request of the applicant who had health problems.

Hearings were scheduled for 12 February 2004 and 18 March 2004. On the latter date the District Court gave a judgment on the merits which became final on 25 May 2004.

In a decision of 14 June 2004 the District Court corrected a mistake in the heading of its judgment.

2.

Proceedings before the Constitutional Court

a)

Petitions of 19 November 1997 and 18 February 1998

On 10 December 1997 and on 18 March 1998 respectively the Constitutional Court dismissed the applicant’s petitions in which he complained about the length of the proceedings. The Constitutional Court held that the complaint was manifestly ill-founded.

b)

Complaint of 27 May 2002

On 27 May 2002 the applicant filed a complaint under Article 127 of the Constitution, enacted with effect from 1 January 2002.

On 19 February 2003 the Constitutional Court delivered a judgment concluding that the Košice I District Court had violated the applicant’s right to a hearing without unjustified delay in proceedings 15 C 616/95. It ordered the Košice I District Court to proceed with the case without any further delay and awarded the applicant SKK 20,000 (the equivalent of approximately 500 euros) as just satisfaction. The Constitutional Court also ordered the District Court to reimburse the fees of the applicant’s lawyer.

COMPLAINT

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings concerning his action of 29 November 1993.

THE LAW

The applicant complained about the length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention the relevant part of which provides:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

By letter dated 26 April 2007, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“...The Government ... reiterate – by way of unilateral declaration – their acknowledgement of both the applicant’s status as a victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.

I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay

ex gratia

to the applicant Mr Jaroslav Felbert the sum of EUR 3,000 (three thousand euros). This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention.

The Government would suggest that the above information might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37§ 1 (c) of the Convention.

In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the

Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within three months from the date of notification of the decision. This sum will be converted into Slovakian korunas at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute final settlement of the case.”

The applicant in his written reply dated 21 May 2007 requested the Court to reject the Government’s initiative on the basis that the compensation proposed was insufficient.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court also recalls that under certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

Meriakri v.

Moldova

((striking out), no. 53487/99, 1

March 2005);

Swedish Transport Workers Union v.

Sweden

((striking out), no.

53507/99, 18 July 2006) and

Van Houten v. the Netherlands

((striking out), no.

25149/03, ECHR

2005

‑

IX).

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella

v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one’s right to a hearing within a reasonable time in cases against the Slovak Republic (see, for example,

Kuril

v. Slovakia

, no.

63959/00, §§ 35-43, 3 October 2006;

Rišková

v. Slovakia

, no.

58174/00, §§ 88-97, 22 August 2006 or

Sika

v.

Slovakia

, no.

2132/02, §§ 28-35, 13 June 2006).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

as cited above; and also

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26

March 2002). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

T.L.

Early

Nicolas

Bratza

Registrar

President