ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4395/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 aprilie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație, a solicitat anularea deciziei nr. 430730 din data de 11/03/2020 cu privire la acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România și prezentarea motivelor de către Inspectoratul General pentru Imigrări, pentru care s-a apreciat că reprezintă pericol public pentru ordinea publică si siguranța națională.

Prin sentința civilă nr. 827 din 18 septembrie 2020, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că nu este un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională și nu este implicat în acte de terorism, cu atât mai mult cu cât cazierul său este în regulă. Pe baza suspiciunilor nu se pot lua decizii. În plus, dacă ar fi fost un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională nu i s-ar fi acordat dreptul de ședere temporară pe teritoriul României și nu ar mai fi fost în libertate. Locuiește în România din 2006. Dacă ar fi fost terorist nu ar fi stat în România timp de 16 ani și nu ar mai fi cerut acordarea dreptului de ședere pe termen lung. Faptul că este acuzat pe nedrept și că hotărârea a fost dată din septembrie dar a fost comunicată abia pe 21.12.2020 (astfel încât să nu își poată motiva recursul din cauza zilelor libere) sunt dovezi că nu se respectă drepturile omului.

Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În motivare, intimatul-pârât a arătat că cererea reclamantului de acordarea a dreptului de ședere pe termen lung a fost respinsă deoarece nu este îndeplinită condiția de a nu prezenta pericol pentru securitatea națională, condiție prevăzută de art. 71 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002.

La baza acestei măsuri au stat informațiile transmise de Serviciul Român de Informații prin adresa nr. x/14.02.2020 (document secret de stat, nivelul de clasificare strict secret), din care rezultă că reclamantul prezintă pericol pentru securitatea națională a României. Aceste informații nu au fost comunicate reclamantului deoarece nu este o persoană autorizată pentru a avea acces la informațiile strict secrete, astfel cum prevede Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.

În mod judicios a reținut instanța de fond că exercitarea dreptului de ședere temporară este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru obținerea dreptului de ședere pe termen lung. Gradul de pericol pentru ordinea publică sau securitatea națională se apreciază de organele competente în domeniu, care au la îndemână mai multe măsuri ce pot fi dispuse față de un cetățean străin. Astfel, pentru motive ce țin de ordinea publică și securitatea națională, prevederile legale oferă posibilitatea de a dispune împotriva unui străin de la refuzul acordării vizei de intrare, nepermiterea intrării, acordarea deciziei de returnare, instituirea interdicției de intrare în țară, refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung până la declararea ca indezirabil a acestuia, toate în funcție de gradul de pericol social pentru ordinea publică sau securitatea națională pe care un străin îl prezintă.

Măsura refuzului acordării dreptului de ședere pe termen lung a fost motivată prin indicarea temeiului de drept și a situației de fapt, în sensul că prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea națională faptul că reclamantul a inițiat și sprijinit activități al căror scop îl constituie săvârșirea de acte teroriste, expunerea în concret a împrejurărilor fiind contrară dispozițiilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung nu are niciun efect în ceea ce privește dreptul de ședere temporară, așa cum este prevăzut de art. 74 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 potrivit căruia "Refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung nu produce efecte juridice asupra dreptului de ședere al titularului cererii".

Intimata-pârâtă nu are atribuții în domeniul securității naționale, astfel încât nu avea cum să analizeze/valideze documentele transmise de Serviciul Român pentru Informații, astfel cum susține recurentul-reclamant.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte observă că recurentul-reclamant a formulat cerere de acordarea dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României la data de 20.09.2019. Comisia special constituită în cadrul intimatului-pârât a propus respingerea cererii deoarece recurentul-reclamant prezintă pericol pentru securitatea națională, nefiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 71 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002. În motivarea în fapt a măsurii se reține că despre recurentul-reclamant "se dețin indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a fost implicat în activități contrare securității naționale, acte și fapte care constituie amenințări la adresa acesteia, conform art. 3, lit. i) și lit. 1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată, în sensul că a inițiat și sprijinit activități al căror scop îl constituie săvârșirea de acte teroriste".

La baza măsurii contestate au stat informațiile transmise de Serviciul Român de Informații prin adresa nr. x/14.02.2020 (document secret de stat, nivelul de clasificare strict secret), din care rezultă că recurentul-reclamant prezintă pericol pentru securitatea națională a României.

La data de 11.03.2020 a fost comunicat recurentului-reclamant refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României, împreună cu motivarea în fapt și în drept a acestui refuz. Informațiile cuprinse în adresa nr. x/14.02.2020 nu au fost comunicate recurentului-reclamant, deoarece nu este o persoană autorizată pentru a avea acces la informațiile strict secrete, conform Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.

Înalta Curte apreciază că măsura atacată îndeplinește cerința motivării, prin indicarea temeiului de drept și a situației de fapt, în sensul că există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că recurentul-reclamant a fost implicat în activități contrare securității naționale, deoarece a inițiat și sprijinit activități al căror scop îl constituie săvârșirea de acte teroriste. Este interzisă expunerea concretă a împrejurărilor din care rezultă aceste indicii temeinice, fiind informații clasificate, la care recurentul-reclamant nu are acces, conform Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Înalta Curte a făcut demersuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu și a acordat termen acestuia să studieze înscrisurile clasificate strict secret și să pregătească apărarea.

Instanței de judecată i-au fost comunicate înscrisurile care conțin informațiile clasificate în condițiile legii, pentru a aprecia cu privire la legalitatea și proporționalitatea măsurii constând în refuzul de acordare a dreptului de ședere pe termen lung.

Cu privire la aspectele de fond ce privesc măsura refuzului acordării dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României, Înalta Curte observă că dreptul de ședere pe termen lung se acordă străinilor care, la data soluționării cererii, sunt titulari ai unui drept de ședere temporară, condiție pe care recurentul-reclamant o îndeplinește.

Art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 prevede mai multe condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, printre care la lit. f) este cea care impune ca solicitantul să nu prezinte pericol pentru securitatea națională.

În mod legal, prima instanță a apreciat că recurentul-reclamant prezintă pericol pentru securitatea națională, deoarece indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a fost implicat în activități contrare securității naționale, în sensul că a inițiat și sprijinit activități al căror scop îl constituie săvârșirea de acte teroriste. Existența acestor indicii temeinice rezultă din adresa nr. x/14.02.2020, emisă de Serviciul Român de Informații (document secret de stat, nivelul de clasificare strict secret). Gradul de pericol pentru securitatea națională se apreciază de organele competente potrivit legii, printre care și Serviciul Român de Informații. Lipsa unui cazier cu infracțiuni săvârșite nu înseamnă că nu există un pericol pentru securitatea națională, așa cum afirmă recurentul-reclamant, deoarece existența acestui pericol nu rezultă întotdeauna din existența unor condamnări definitive pentru anumite infracțiuni, ci și din împrejurări de fapt care nu au dus la condamnări penale.

Pe de altă parte, faptul că recurentul-reclamant este beneficiarul unui drept de ședere temporară este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru obținerea dreptului de ședere pe termen lung. Obținerea dreptului de ședere pe termen lung este condiționată de îndeplinirea unor cerințe mult mai stricte decât cele cerute pentru obținerea dreptului de ședere temporară (cerințe ce privesc inclusiv aprecierea gradului de pericol pentru securitatea națională), de vreme ce situația juridică a titularului dreptului de ședere pe termen lung este mai favorabilă decât cea a titularului dreptului de ședere temporară, întrucât:

- șederea temporară se acordă pe perioade limitate de timp, străinii fiind nevoiți să solicite prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României la expirarea perioadei pentru care le-a fost acordat acest drept, în caz contrar fiind obligați să părăsească țara înainte de expirarea dreptului de ședere acordat anterior, conform art. 11 din O.U.G. nr. 194/2002).

Șederea pe termen lung se acordă pe perioadă nedeterminată și permite străinului să-și stabilească domiciliul în România, acesta având doar obligația de a-și reînnoi permisul de ședere din 5 în 5 ani, pe baza dovezii deținerii spațiului de locuit pentru adresa unde va avea stabilit domiciliul.

- titularii dreptului de ședere pe termen lung beneficiază, în condițiile legii, de tratament egal cu cetățenii români, potrivit art. 75 din O.U.G. nr. 194/2002.

- titularii dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României pot intra și rămâne până la 90 de zile în orice stat membru U.E. fără obligativitatea obținerii în prealabil a unei vize de intrare, fără ca autoritățile statului respectiv să mai procedeze la vreo verificare (în caz contrar, cetățenii statelor terțe sunt supuși unor verificări amănunțite).

În baza art. 71 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., precum și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 827 din 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Stabilește onorariul avocatului B., care a asigurat asistența juridică recurentului-reclamant A., potrivit O.U.G. nr. 51/2008, la suma de 940 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2022.