CtEDO 19.06.2007 Auto

EREN ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
19.06.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
EREN ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 7860/02 prezentate de Mehmet S graffiter al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 septembrie 2001, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, Mehmet Snackswirt, Semra Özbey, Selma Tanrýkulu și Hangül Özbey, sunt resortisanți turci, născuți în 1979, 1978, 1978, 1983, 1980, 1972, 1964 și 1978, care își au reședința în Diyarbakýr. Sunt reprezentați în fața Curții de către M.S. Tanrikulu, avocat în Diyarbakar. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 aprilie 2001, Nihat Iș śktaș, Reda Umut Bult, Selma Tanr Au fost întocmite procese-verbale privind semnăturile reclamanților care au raportat motivele arestării lor și au fost suspectați cu toții de a fi membri ai PKK [1] , și au fost de acord să acorde asistență și asistență. În timpul custodiei lor, reclamanții ar fi fost supuși unor tratamente abuzive din partea polițiștilor în scopul de a-i șantaja. La 28 aprilie 2001, reclamanții au fost examinați de un medic legist. Rapoartele întocmite nu au indicat nicio lovitură și rănire a corpurilor celor interesați. La 28 aprilie 2001, reclamanții au fost aduși în fața procurorului republicii aproape de curtea de securitate a statului Diyarbakr, în fața căreia și-au contestat declarațiile, indicându-le că le-au semnat sub constrângere. În fața procurorului, Nihat Iș ktaș și Yalmaz Șehir au declarat că au fost maltratați. Nici unul dintre reclamanți nu a contestat rapoartele medicale obținute la sfârșitul arestării și nici nu a detaliat acuzațiile de maltratare în fața procurorului. În aceeași zi, acesta din urmă a solicitat neacuzarea acuzațiilor împotriva lui Hangül Özbey, care a fost eliberată. Ceilalți reclamanți au fost acuzați de apartenență la PKK în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal. În aceeași zi, judecătorul care se ocupă de caz era în apropierea Curții de Securitate a statului Diyarbak. Plângerea reclamanților împotriva polițiștilor La 27 aprilie 2001, avocatul lui Selma Tanrýkulu, care nu a putut obține o vizită pentru clienta sa, a depus o plângere la Parchetul din Diyarbakr pentru rele tratamente. La 1 mai 2001, reclamanții au depus plângeri la Parchetul din Diyarbakar împotriva polițiștilor responsabili de arestarea lor, pentru rele tratamente pentru a obține mărturisiri. La 4 iulie 2001, Procuror al Republicii a dat un ordin de nejudiciare; s-a indicat că rapoartele medicale nu prezentau nicio dovadă cu privire la acuzațiile reclamanților. La 28 august 2001, tribunalul din Siverek a confirmat respingerea. Invocând art. 3 din Convenție, reclamanții se plâng că au fost torturați și că au fost tratați inuman în timpul detenției lor în incintele poliției. Ei indică faptul că au fost bătuți, insultați, deznădăjduiți și udați cu jeturi de apă rece și că au suferit electrocutări. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (c), art. 2, art. 3 și art. 4 din Convenție, reclamanții invocă o lipsă de legalitate a arestării lor, în măsura în care nu există motive plauzibile pentru care aceștia au comis o infracțiune și nu au fost informați cu privire la acuzațiile aduse împotriva lor. În cele din urmă, se plâng de durata custodiei lor. (1) Reclamanții declară că au fost maltratați în timpul detenției lor. Ei invocă o încălcare a articolului 3, astfel de formulare, nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Curtea reamintește că acuzațiile de rele tratamente trebuie să fie susținute de elemente de probă corespunzătoare (a se vedea mutatis mutandis Klaas c. Germania , Hotărârea din 22 septembrie 1993, seria A n 269, pp. 18, § 30. Pentru stabilirea faptelor pretinse, aceasta utilizează criteriul probei mai mult decât orice dubiu rezonabil ; o astfel de dovadă poate totuși rezulta dintr-o fâșie de mai multe ori, sau din prezumții necontestate, suficient de grave, precise și concordante (Irlanda c. Regatul Unit , Hotărârea din 18 ianuarie 1978, seria A n 64 65, § 161 in fin , și Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 121, CEDH 2000 IV. În speță, nu au fost prezentate în fața Curții niciun element de probă care să demonstreze în sprijinul afirmațiilor lor de maltratare și nici nu au furnizat informații convingătoare cu privire la abuzurile pe care le-ar fi comis poliția în timpul custodiei lor. Ea arată că rapoartele medicale întocmite la sfârșitul detenției nu indică nici o urmă de lovituri și răni pe corpul celor interesați. Curtea arată că instanțele nu au contestat fiabilitatea acestor rapoarte medicale la sfârșitul detenției, ele nu apar în nici un caz din dosarul pe care l-au luat, în orice etapă a deținerii lor, un demers în vederea examinării de către alți medici. Curtea observă că, în afara afirmațiilor reclamanților conținute în plângerile lor din 24 septembrie 2001, niciun element de probă supus examinării sale nu permite să se stabilească existența relelor tratamente în cauză. Având în vedere concluziile sale de mai sus, Curtea consideră că reclamanții nu dispun de un motiv întemeiat în sensul articolului 3 din convenție. Prin urmare, reclamantul este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. (2) Reclamanții se plâng de durata și de lacunitatea custodiei lor. Ei invocă o încălcare a articolului 5 alineatul (1) litera (c), a articolului 2, a articolului 3 și a articolului 4 din convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților retrași la art. 5 din Convenție Declare Dolle F. Tulkens Modulul Președinte [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație ilegală.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-03-31
0,96
AFFAIRE MEHMET SIDDIK EREN ET AUTRES c. TURQUIE
Diyarbakır. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent. 3. Le 19 juin 2007, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer les griefs relatifs à l’article 5 de la Convention au
CtEDO 2001-05-26
0,95
ÖNCÜ et AUTRES contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 63357/00 présentée par İbrahim ÖNCÜ et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le 26 juin 2001 en une chambre co
CtEDO 2008-05-06
0,95
İÇEN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 10268/02 présentée par Raderan İÇEN et Şadiye İÇEN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 6 mai 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, p
CtEDO 2001-03-06
0,95
DEMIREL ET KÖYLÜOGLU contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE Requête n° 36113/97 présentée par Özlem DEMIREL et Özkan KÖYLÜOĞLU contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 mars 2001 en une chambre composée de M mes E. P
CtEDO 2001-02-15
0,95
DALGIC contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 51416/99 présentée par Dilek DALGIÇ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 15 mai 2001 en une chambre composée de M
Sursă