A DOUA SECȚIUNE DE Cerere nr. 10268/02, prezentată de Raderan Tulkens și Șadiye mai împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 mai 2008 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinta Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Ayse Ișil Karakaș, judecători și Françoise Elens-Passos; Având în vedere cererea formulată mai sus la 14 februarie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. Raderan açen și Șadiye açen sunt cetățeni turci, născuți în 1973 și 1977, rezidenți în Diyarbakr.
Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul T. Elçi și G. Abbasioulu, avocați în Diyarbakýr. Guvernul turc ( La 14 iulie 2001, recurentele, în cadrul unei operațiuni de poliție, au fost arestate de către agenți ai Direcției de Securitate a Diyarbakýr, secțiunea de combatere a terorismului. Ele au fost suspectate de a fi membri ai PKK [1] Au fost reținuți după ce au fost examinați de un medic, iar în momentul arestării lor, au semnat un document de proces-verbal în care se menționează motivele arestării lor. În timpul arestării lor, recurentele ar fi fost supuse unor tratamente abuzive din partea polițiștilor, în scopul de a le extorca mărturisirea. La 16 și 17 iulie 2001, recurentele au fost examinate din nou la spitalul civil din Diyarbakar.
Nu s-au constatat rele tratamente pe corpul lor. La 20 iulie 2001, avocatul lor, după ce le-a vizitat, a solicitat o nouă examinare medicală, în special pentru Raderan … În aceeași zi, Raderan a fost internat la Spitalul Civil din Diyarbakr; nu s-a stabilit nici o urmă de maltratare pe corpul său. La 23 iulie 2001, recurentele au fost examinate din nou de către un medic legist. Rapoartele întocmite nu au indicat nici o urmă de lovituri și răni pe corpurile celor interesați. Medicul a adnotat că Raderan a afirmat că a suferit electrocutări. Recurentele au fost aduse în fața procurorului Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr, în fața căreia numai Raderan a declarat că a fost torturat.
În aceeași zi, traduse în fața judecătorului asin, ele au pretins că și-au semnat declarația legată la ochi și sub constrângere, fără a menționa însă relele tratamente. Judecătorul a pronunțat arestarea lor provizorie. Printr-un act de acuzare din data de 31 iulie 2001, recurentele au fost acuzate de apartenență la PKK, în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul Penal. La 25 septembrie 2001, în cadrul procedurii de încuviințare, Curtea de Securitate a statului Diyarbakýr a pronunțat eliberarea provizorie a recurentelor după aproape două luni de detenție. La 4 decembrie 2001, Curtea de Securitate le-a torturat din lipsă de probe suficiente. GRIEFS Invocând art. 3 din Convenție, recurentele se plângeau că au fost torturate și că au fost supuse unor tratamente inumane în timpul arestării lor la sediul poliției.
Ele au indicat că au fost bătute, trase de păr, insultate, dezbrăcate și udate cu jeturi de apă rece și că au fost supuse unor electrocutări. Ele se plângeau, de asemenea, de absența căilor de atac interne, invocând art. 13 din Convenție. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (c), art. 3 și art. 4 din Convenție, recurentele au invocat o lipsă de legalitate a arestării lor, în măsura în care nu există motive plauzibile pentru care au comis o infracțiune și nu au fost informate cu privire la acuzațiile aduse împotriva lor. În cele din urmă se plângeau de durata custodiei lor.
Curtea a primit următoarea declarație din partea agentului guvernamental, declar că guvernul turc oferă fiecărei reclamante, cu titlu gratuit, suma de 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) și 200 EUR (două sute de euro), împreună cu cele două recurente, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în vederea unei soluionări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menionată anterior pendinte în faa Curii Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data plății și fără nicio taxă aplicabilă.
Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamantă Sunt de acord că guvernul turc oferă, cu titlu gratuit, suma de 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) fiecărei reclamante, precum și 200 EUR (două sute de euro) împreună cu cele două reclamante, pentru cheltuieli și cheltuieli, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data plății și fără nicio taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În plus, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri.
Declar cauza soluționată definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație ilegală.
DÉCISION Requête n o 10268/02 présentée par Raderan İÇEN et Șadiye İÇEN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 6 mai 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente , Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Ayșe Ișıl Karakaș, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 14 février 2002, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérantes, M mes Raderan İçen et Șadiye İçen sont des ressortissantes turques, nées respectivement en 1973 et 1977, résidant à Diyarbakır. Elles sont représentées devant la Cour par M es T. Elçi et G. Abbasioğlu, avocats à Diyarbakır. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent. Le 14 juillet 2001, les requérantes, dans le cadre d’une opération de police, furent arrêtées par des agents de la direction de la sûreté de Diyarbakır, section de lutte contre le terrorisme. Elles étaient soupçonnées d’être membres du PKK [1] et de porter aide et assistance à celui-ci. Elles furent placées en garde à vue, après avoir été examinées par un médecin.
Au moment de leur arrestation, elles signèrent le document de procès-verbal faisant état des raisons de leur arrestation. Durant leur garde à vue, les requérantes auraient été soumises à de mauvais traitements de la part des policiers dans le but de leur extorquer des aveux. Les 16 et 17 juillet 2001, les requérantes furent de nouveaux examinées à l’hôpital civil de Diyarbakır. Aucune trace de mauvais traitements ne fut constatée sur leur corps. Le 20 juillet 2001, leur avocat, après les avoir visitées, demanda un nouvel examen médical, en particulier pour Raderan İçen, et qu’il soit mis fin à leur garde à vue. Le même jour, Raderan İçen fut examinée à l’hôpital civil de Diyarbakır ; aucune trace de mauvais traitements sur son corps ne fut établie.
Le 23 juillet 2001, les requérantes furent de nouveau examinées par un médecin légiste. Les rapports établis ne firent état d’aucune trace de coups et blessures sur les corps des intéressées. Le médecin annota que Raderan İçen avait affirmé avoir subi des électrocutions. Les requérantes furent traduites devant le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État de Diyarbakır, devant lequel seule Raderan İçen affirma avoir subi des tortures. Le même jour, traduites devant le juge assesseur, elles affirmèrent avoir signé leur déposition les yeux bandés et sous la contrainte, sans toutefois mentionner d’éventuels mauvais traitements. Le juge assesseur prononça leur mise en détention provisoire.
Par un acte d’accusation daté du 31 juillet 2001, les requérantes furent inculpées pour appartenance au PKK, en vertu de l’article 168 § 2 du code pénal. Le 25 septembre 2001, lors de l’audience, la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır prononça la mise en liberté provisoire des requérantes après près de deux mois de détention. Le 4 décembre 2001, la cour de sûreté les acquitta faute de preuves suffisantes. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, les requérantes se plaignaient d’avoir été torturées et d’avoir fait l’objet de traitements inhumains pendant leur garde à vue dans les locaux de la police. Elles indiquaient avoir été battues, tirées par les cheveux, insultées, dévêtues et arrosées de jets d’eau froide et d’avoir subi des électrocutions.
Elles se plaignaient également de l’absence des voies de recours internes, invoquant l’article 13 de la Convention. Invoquant l’article 5 §§ 1 c), 3 et 4 de la Convention, les requérantes alléguaient un défaut de légalité de leur arrestation, dans la mesure où il n’existait pas de raisons plausibles de les soupçonner d’avoir commis une infraction et où elles n’ont pas été informées des accusations portées contre elles. Elles se plaignaient enfin de la durée de leur garde à vue. EN DROIT La Cour a reçu de l’agent du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare que le gouvernement turc offre de verser à chacune des requérantes, à titre gracieux, la somme de 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) ainsi que 200 EUR (deux cents euros), conjointement aux deux requérantes, pour frais et dépens, en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. » La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la partie requérante : « Je que le gouvernement turc offre de verser, à titre gracieux, la somme de 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) à chacune des requérantes, ainsi que 200 EUR (deux cents euros) conjointement aux deux requérantes, pour frais et dépens, en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera convertie en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable.
Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties.
Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente [1] Le Parti des travailleurs du Kurdistan, une organisation illégale.