A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 23904/03 prezentate de Mahmut GÜLECAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 mai 2003, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, recurentul, dl Mahmut Gülecan, este un cetățean turc, născut în 1981 și rezident în Diyarbakakr. Este reprezentat în fața Curții de către domnul S. Eren și B. Yavuz, avocați la Diyarbakýr. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 1 august 2001, custodele unei bande armate, reclamantul a fost arestat și arestat, iar în timpul arestării sale, polițiștii i-ar fi aplicat abuzuri. La 6 august 2001, procurorul Republicii l-a ascultat lângă curtea de securitate a statului Diyarbakr. El a negat acuzațiile aduse împotriva lui și a declarat că a fost abuzat în timpul arestării sale. În aceeași zi, el a fost adus în fața judecătorului care a ordonat arestarea sa provizorie. În declarația sa, el și-a repetat acuzațiile de maltratare în timpul interogatoriilor. În apărarea sa prezentată Curții de Securitate a statului, la 15 octombrie 2001, el a declarat că a făcut obiectul arestării sale în vederea unor metode de interogare interzise. Prin hotărârea din 5 august 2002, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea pentru apartenență la o organizație ilegală pe baza depoziției colectate în timpul custodiei sale și a celor obținute de la ceilalți inculpați sau condamnați în timpul arestării lor. La 6 august 2002, în recursul său, consiliul reclamantului a precizat că a prezentat o memorie detaliată după primirea versiunii motivate a hotărârii. Prin Hotărârea din 15 octombrie 2002, introdusă la net la 25 noiembrie 2002, Curtea de Casație a conchis hotărârea atacată, fără ca recurentul să fi prezentat memoriul detaliat anunțat. Invocând art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de asistență juridică în timpul detenției sale, în timp ce, în opinia sa, acest lucru se bazează pe declarația obținută în timpul depoziției menționate anterior, pe care a fost condamnat ulterior. Invocând, în esență, art. 6 alineatul (3) litera (b) din convenție, reclamantul se plânge de lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Pe de altă parte, reclamantul se plânge că a fost supus unor abuzuri în timpul arestării sale, că a fost pus în custodie provizorie pe baza depozițiilor obținute sub constrângere și că nu a putut să-i interogheze pe martorii acuzați. În acest sens, se referă la art. 3 și la art. 6 alin. (2) și (3) din Convenție. Pe teren de la art. 6 alineatul (3) litera (c), reclamantul se plânge de lipsa de contact al unui avocat în timpul interogatoriilor efectuate de poliție. În opinia sa, condamnarea sa se bazează pe declarațiile obținute de la el și de la ceilalți acuzați în timpul interogatoriilor. Invocând în esență art. 6 alineatul (3) litera (b) din convenție, se plânge că avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație care solicită respingerea recursului său nu i-a fost notificat. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Recurentul se plânge că a fost supus unor tratamente abuzive în custodia sa, că a fost pus în custodia provizorie pe baza depozițiilor obținute sub constrângere în lipsa unui avocat, și că nu a putut interoga martorii acuzați. În aceste privințe, el invocă articolele 3 și 6 din Convenție. Curtea arată că doleanțele emise de reclamant începând cu 6 august 2001 s-au confruntat de către magistrații Curții de Securitate a statului cu un refuz de a reacționa din ce în ce mai evident, care a devenit evident odată cu pronunțarea hotărârii cu privire la acesta la 5 august 2002. Acesta nu conținea, într-adevăr, nici cea mai mică referire la afirmațiile în cauză. Cu toate acestea, întrucât reclamantul nu a invocat acest punct în fața Curții de Casație, acest litigiu a rămas străin procedurii urmate în fața acesteia. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție trebuie calculat cel târziu de la 6 August 2002, data la care reclamantul este prevăzut cu casare împotriva hotărârii din 5 august 2002. Or, cererea a fost introdusă la 16 mai 2003. Prin urmare, această parte a recursului este tardivă (Veznedaro Reclamantul se plânge, de asemenea, de arestarea sa provizorie, în măsura în care aceasta ar fi fost ordonată pe motiv de mărturisire obținută sub constrângere și în absența unui avocat. Cu toate acestea, Curtea constată că detenția provizorie a reclamantului s-a încheiat la 5 august 2002, data la care a fost condamnat de instanța de securitate a statului. Această parte a cererii este, de asemenea, tardivă. În ceea ce privește motivul întemeiat pe condamnarea sa, Curtea constată că reclamantul nu poate fi considerat ca fiind epuizat căile de atac interne în privința sa, din cauza faptului că a fost invocat în fața Curții de Casație. În consecință, aceste obiecții trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiilor reclamantului reținute din absența de a adresa un avocat în custodia sa, precum și necomunicarea avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte
de la requête n
o
23904/03
présentée par Mahmut GÜLECAN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 8 janvier 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente
,
András Baka,
Ireneu Cabral Barreto,
Riza Türmen,
Mindia Ugrekhelidze,
Antonella Mularoni
,
Danutė Jočienė
,
juges
,
et
de
Sally Dollé
,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 mai 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Mahmut Gülecan, est un ressortissant turc, né en 1981 et résidant à Diyarbakır. Il est représenté devant la Cour par M
es
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 1
er
août 2001, soupçonné d’appartenir à une bande armée, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue. Lors de sa garde à vue, les policiers lui auraient infligé des mauvais traitements.
Le 6 août 2001, il fut entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État de Diyarbakır. Il nia les accusations portées contre lui et affirma avoir été maltraité lors de sa garde à vue.
Le même jour, il fut traduit devant le juge assesseur, qui ordonna sa mise en détention provisoire. Dans sa déposition, il réitéra ses allégations de mauvais traitements lors des interrogatoires.
Dans sa défense présentée à la cour de sûreté de l’État, le 15 octobre 2001, il allégua avoir fait l’objet lors de sa garde à vue de méthodes d’interrogatoire interdites.
Par un arrêt du 5 août 2002, la cour de sûreté de l’État condamna le requérant à une peine d’emprisonnement pour appartenance à une organisation illégale sur la base de la déposition recueillie lors de sa garde à vue et de celles obtenues des autres accusés ou condamnés pendant la leur.
Le requérant se pourvut en cassation, le 6 août 2002. Dans son pourvoi, le conseil du requérant précisa qu’il présenterait un mémoire détaillé après réception de la version motivée de l’arrêt.
Par un arrêt du 15 octobre 2002, mis au net le 25 novembre 2002, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué, sans que le requérant eût soumis le mémoire détaillé annoncé.
Invoquant l’article 6 § 3 c) de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue alors que c’est, selon lui, sur la base de la déposition obtenue lors de ladite garde à vue qu’il a ensuite été condamné.
Invoquant, en substance, l’article 6 § 3 b) de la Convention, le requérant se plaint de l’absence de communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation.
Par ailleurs, le requérant se plaint d’avoir été l’objet de mauvais traitements lors de sa garde à vue, d’avoir été mis en détention provisoire sur la base de dépositions obtenues sous la contrainte, et de n’avoir pu contre-interroger les témoins à charge. Il invoque, à ces égards, l’article 3 et l’article 6 §§ 2 et 3 de la Convention.
1)
Sur le terrain de l’article 6 § 3 c), le requérant se plaint de l’absence de l’assistance d’un avocat lors des interrogatoires menés par la police. Selon lui, sa condamnation repose sur les dépositions obtenues de lui et des autres accusés lors desdits interrogatoires.
Invoquant en substance l’article 6 § 3 b) de la Convention, il se plaint que l’avis du procureur général près la Cour de cassation demandant le rejet de son pourvoi ne lui a pas été notifié.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2)
Le requérant se plaint d’avoir été l’objet de mauvais traitements lors de sa garde à vue, d’avoir été mis en détention provisoire sur la base de dépositions obtenues sous la contrainte en l’absence d’un avocat, et de ne pas avoir pu interroger les témoins à charge. Il invoque, à ces égards, les articles 3 et 6 de la Convention.
La Cour relève que les doléances émises par le requérant à partir du 6
août 2001 se sont heurtées de la part des magistrats de la cour de sûreté de l’État à un refus de réagir de plus en plus apparent, devenu manifeste avec le prononcé de l’arrêt le concernant le 5 août 2002. Celui-ci ne contenait en effet pas la moindre référence aux allégations en question. Toutefois, le requérant n’ayant pas soulevé ce point devant la Cour de cassation, ce grief est resté étranger à la procédure suivie devant celle-ci.
Dans ces circonstances, la Cour estime que le délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention doit être calculé au plus tard à partir du 6
août 2002, date à laquelle le requérant s’est pourvu en cassation contre l’arrêt du 5 août 2002. Or, la requête a été introduite le 16 mai 2003. Il s’ensuit que cette partie de la requête est tardive (
Veznedaroğlu c.
Turquie
(déc.), n
o
32357/96, 7
septembre 1999). Dans l’alternative, elle doit être rejetée pour non-épuisement de voie de recours devant la Cour de cassation.
Le requérant se plaint également de sa détention provisoire, en ce qu’elle aurait été ordonnée sur la base d’aveux obtenus sous la contrainte et en l’absence d’un avocat. La Cour observe toutefois que la détention provisoire du requérant a pris fin le 5 août 2002, date à laquelle il a été condamné par la cour de sûreté de l’État. Cette partie de la requête est donc également tardive.
Quant au grief tiré de l’impossibilité d’interroger les témoins à charge, en l’espèce les autres personnes poursuivies pour appartenance à la même bande, alors que leurs dépositions ont servi de fondement à sa condamnation, la Cour observe que le requérant ne peut être regardé comme ayant épuisé les voies de recours internes à son égard, faute de l’avoir soulevé devant la Cour de cassation.
Il s’ensuit que ces griefs doivent être rejetés, en application de l’article
35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant tirés de l’absence de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue ainsi que de la non
‑
communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente