ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4310/2022

HOTĂRÂRE
29.09.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4310/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra cererii de revizuire, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, petentul A. a solicitat strămutarea judecății cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea nr. 1422 din 10 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecății cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.

Împotriva acestei încheieri, a formulat cerere de revizuire petentul A..

Înalta Curte va anula cererea de revizuire, ca netimbrată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, revizuirea se taxează cu 100 RON, pentru fiecare motiv de revizuire invocat, iar dispozițiile art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 statuează în mod expres că:

"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același act normativ, care dispun în mod expres că "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația revizuentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

În cauză, Înalta Curte constată că, la primirea cererii de revizuire, s-a dispus citarea revizuentului cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Prin Adresa emisă la 21 martie 2022, revizuentul A. a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 100 RON, dovada comunicării fiind atașată la fila x, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, până la termenul de judecată din data de 29 septembrie 2022, revizuentul, deși legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, situație în raport de care intervine sancțiunea anulării cererii de revizuire.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6) și art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 26 alin. (1) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea cererii de revizuire formulate de A., ca netimbrată.

Anulează cererea de revizuire formulată de A. împotriva încheierii nr. 1422 din 10 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2022, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1171/2023
Ședința publică din data de 2 martie 2023 Asupra cererii de revizuire, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea civilă nr. 21/2021 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția
ÎCCJ 2023-05-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2372/2023
Ședința publică din data de 4 mai 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 21 ianuarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de
ÎCCJ 2025-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3099/2025
Ședința publică din data de 4 iunie 2025 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată Prin decizia nr. 1500 din 16 martie 2023, pronunțată în do
ÎCCJ 2023-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3159/2023
Ședința publică din data de 9 iunie 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 5238 din 08.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Just
ÎCCJ 2021-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3124/2021
Ședința publică din data de 25 mai 2021 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 4287 din 10 septembrie 2020 a Înalt
Sursă