ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2372/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2372/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 4 mai 2023
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin încheierea din 21 ianuarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind pe reclamantele A., B. și C., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina acestora.
Decizia pronunțată și cererea de revizuire formulată
Prin decizia nr. 1387 din 09 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nulitatea recursului declarat de reclamantele C. și A. pentru lipsa semnăturii și a respins recursul declarat de B. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii A., B. și C. au formulat prezenta cerere de revizuire, solicitând rejudecarea cauzei pe baza probelor administrate.
Considerentele Înaltei Curți asupra căii extraordinare de atac
Examinând excepția netimbrării invocată, din oficiu, în ședința publică din data de 4.05.2023, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat, iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:
"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația revizuentelor de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât la înregistrarea prezentei cereri de revizuire s-a dispus citarea acestora cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.
De asemenea, conform art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013, persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, esalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, însă revizuentele nu au folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.
Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși au fost legal citate cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă căii extraordinare de atac promovate, astfel cum rezultă din dovezile/procesele-verbale de înmânare a actelor de procedură de la filele x, revizuentele nu au respectat cerința impusă de dispozițiile art. 26 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel încât, pentru considerentele expuse și temeiurile de drept anterior indicate, Înalta Curte va aplica sancțiunea anulării căii de atac ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea de revizuire formulată de A., B. și C. împotriva deciziei nr. 1387 din 09 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 4 mai 2023.