ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4301/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea rezoluției nr. 1510 din data de 15.05.2019 a inspectorului B., anularea rezoluției nr. C19-2061 din data 02.07.2019 a inspectorului sef C., ambele ca urmare a sesizării înregistrate în 13.02.2019 la Inspecția Judiciara și completate în data de 19.02.2019, respectiv a contestației din data de 14.06.2019, obligarea Inspecției Judiciare la efectuarea de verificări, la control tematic prevăzut în lege la art. 74 alin. (1) lit. h) din legea 317/2004 ca urmare a nerespectărilor legii menționate în petiție și față de probele înfățișate si solicitate inspecției judiciare, iar concomitent Curtea de Apel sa dispună Inspecției Judiciare, în cadrul controlului tematic să fie administrat probatoriul menționat de reclamant în cererea din 12.02.2019 și în contestația împotriva rezoluției de clasare.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 15 mai 2020, a constatat că este competentă a soluționa pricina, general, material și teritorial.

De asemenea, în temeiul art. 258 alin. (1) și 255 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea de Apel a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți, apreciind-o ca fiind utilă și pertinentă soluționării cauzei. Relativ la administrarea probei cu expertiza, solicitată de către reclamant, a apreciat că administrarea acestei probe nu este utilă soluționării cauzei.

Prin sentința nr. 74 din 8 ianuarie 2021, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 15 mai 2020 și a sentinței nr. 74 din 8 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

În motivarea cererii de recurs, arată că hotărârea judecătorească și încheierea interlocutorie din data de 15.05.2020 sunt nelegale pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul - reclamant susține că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, susținând că sistemul informatic ECRIS este fraudat pentru următoarele motive:

i. Sistemul informatic ECRIS de repartizare a dosarelor permite introducerea în sistem de mai multe ori a unui dosar prin atribuirea unui alt număr, până când dosarul este repartizat la completul de judecată preferat;

ii. Există posibilitatea blocării mai multor completuri de judecată așa cum este posibilă blocarea unuia, astfel încât completul care rămâne în sistem pentru ca repartizarea dosarului să fie făcută către unul sau anumite complete de judecată; pot fi eliminate unele completuri pe motiv că ar fi incident parametrul "gradului de încărcare" al completului, fără ca justițiabilul să poată verifica în concret, dacă acest parametru trebuia în mod real aplicat;

iii. Poată fi aleasă o perioadă de repartizare în raport de "caracterul urgent al cauzei" în care să fie un singur complet care are ședință;

iv. In "fișele dosarului" care se depun la dosarul cauzei nu se reflectă parametrii de repartizare și nici respectarea dispozițiilor art. 95 alin. (47) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecătorești privind repartizarea în ordinea înregistrării Ia instanță a dosarelor;

v. La soluționarea dosarelor având ca obiect incidente procedurale nu se respectă principiul repartizării aleatorii, din moment ce se procedează la repartizarea directă la completul de judecată imediat următor. Utilizarea arbitrară a oricăruia dintre acești parametri de repartizare sau a altora care nu sunt cunoscuți, din punct de vedere legal trebuie să atragă nulitatea actului de repartizare, iar pe cale de consecință nulitatea hotărârii pronunțate de judecătorul căruia i-a fost dirijat dosarul cu nerespectarea legii privind distribuirea aleatorie.

Având în vedere că toate aspectele invocate în cadrul notificărilor, contestației și cererii de chemare în judecată, comportau aspecte extrem de tehnice care nu ar fi putut fi dovedite și nici înțelese decât cu ajutorul unui expert specializat în domeniul informatic - se impunea admiterea probei cu expertiza solicitată în fața instanței de fond.

Așadar, instanța de fond în mod nelegal a apreciat că o expertiză tehnică informatică nu ar fi fost utilă soluționării cauzei. Practic doar în urma administrării acestei probe, instanța ar fi fost în măsură să verifice dacă într-adevăr susținerile reclamantului sunt reale și în acest fel au influențat repartizarea aleatorie a dosarelor despre care a făcut mențiune.

Apreciază faptul că prin efectuarea acestui tip de expertiză situația dosarului ar fi fost extrem de clară, iar dacă într-adevăr problemele menționate ar fi fost confirmate de expertul desemnat, întreg sistemul ECRIS ar trebui regândit pentru ca principiul repartizării aleatorii a dosarelor, ca parte a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Conveția CEDO, să fie pe deplin respectat.

Repartizarea aleatorie a dosarelor trebuie să fie garantată justițiabililor, trebuie să existe fără urmă de îndoială. Orice suspiciune rezonabilă a justițiabililor ducând la încălcarea gravă a dreptului la un proces echitabil.

Recurentul susține că însăși instanța de judecată a afirmat în cadrul hotărârii pronunțate că reclamantul "nu a probat în niciun fel petitul dedus judecății". Or, după cum lesne se poate observa, chiar instanța de fond a obstrucționat administrarea probelor de către reclamant. Întâi i s-a respins practic proba esențială în soluționarea cauzei, pentru ca mai apoi să i se respingă și completarea probatoriului cu înscrisuri în susținerea celor menționate în cadrul contestației.

În opinia recurentului, încheierea interlocutorie din data de 15.05.2020 este nelegală, administrarea probei cu expertiză fiind absolut necesară și esențială în soluționarea cauzei.

În condițiile în care instanța de fond a respins cererea de administrare a acestei probe, iar ulterior în considerentele hotărârii menționează că nu s-ar fi probat petitul acțiunii în sensul susținerilor reclamantului, hotărârea pronunțată este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea formelor de procedură.

În felul acesta este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 - hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea formelor de procedură.

Deși a respins principala probă pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, instanța reține ulterior că nu au fost probate susținerile. Proba cu expertiză solicitată urma tocmai să probeze aceste susțineri. În felul acesta judecătorul a comis și o denegare de dreptate, iar motivarea hotărârii este necorespunzătoare.

Art. 5 C. proc. civ. prevede că nici un judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Judecătorul trebuie să aplice dispozițiile legale. Trebuie să dispună administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare pentru lămurirea aspectelor de fapt, în sistemul nostru de drept, o acțiune neputând fi respinsă ca nedovedită.

Dreptul la un proces echitabil cuprinde și obligația instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile. Omisiunea instanței de a cerceta motivele părților a fost deja examinată de Curtea Europeană. Astfel, conform jurisprudenței CEDO, articolul 6 implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al tuturor motivelor și elementelor de probă ale părților și de a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei.

Principiul contradictorialității trebuie să își regăsească un ecou și în motivarea hotărârii sub aspectul examinării motivelor invocate de părți.

Prin motivarea hotărârii judecătorești trebuie să se răspundă cel puțin aspectelor principale invocate de către părți, în acest sens fiind esențial să rezulte motivele pentru care instanța respins argumentele invocate.

În felul acesta hotărârea pronunțată de instanța de fond are și o motivare necorespunzătoare, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, dar este și lovită de nulitate pentru nerespectarea formelor de procedură - motiv prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Însă, pentru ca instanța de judecată să poată pronunța o hotărâre legală și temeinică, trebuie să administreze probele necesare pentru aflarea adevărului.

Instanța de judecată nu trebuie să se limiteze doar la a analiza formal dacă Inspecția Judiciară a respectat procedura prevăzută de lege - cu privire la termenele și la persoanele care ar trebui să soluționeze plângerea, contestația, etc. Instanța de judecată trebuie în mod efectiv să cerceteze dacă Inspecția Judiciară a făcut o cercetare reală asupra probelor, dacă probele administrate au fost suficiente, dacă se impunea administrarea altor probe, dacă probele administrare au fost interpretare potrivit dispozițiilor legale.

Or, instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile de drept material prevăzute de art. 45

1

din Legea nr. 317/2004. Instanța de fond nu poate să pronunțe o hotărâre care să înlocuiască rezoluțiile Inspecției Judiciare, dar este absolut obligatoriu să cerceteze modalitatea în care Inspecția Judiciară a soluționat petițiile și plângerile formulate de recurentul-reclamant.

Ceea ce subliniază art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 este că instanța de judecată nu se poate substitui Inspecției Judiciare, nicidecum că nu poate verifica modalitatea în care Inspecția Judiciară a soluționat petițiile și plângerile. A admite acest punct de vedere ar însemna că nu există cale de atac efectivă împotriva soluției Inspecției Judiciare, ceea ce ar contraveni art. 6 CEDO. Este evident faptul că pentru a fi in măsură să decidă dacă este nevoie de completarea verificărilor sau de administrarea unor alte probe decât cele administrare de Inspecția Judiciară, instanța de judecată nu poate proceda în alt mod.

Pe parcursul întregii hotărâri pronunțate, instanța de fond invocă faptul că reclamantul nu a dovedit că modalitatea de repartizare a cauzelor nu ar fi fost aleatorie, or, este evident că principala probă prin care se putea dovedi modalitatea de fraudare a repartiției aleatorie ar fi fost administrarea probei cu expertiză. Nu se poate respinge o cerere de chemare în judecată ca nedovedită atâta timp cât însăși instanța respinge acele probe care ar fi dovedit susținerile părții,

Reclamantul a demonstrat în cadrul plângerii formulate și în fața instanței de judecată că o serie de dosare în care acesta a fost parte nu au fost repartizate în mod aleatoriu. Toate aceste dosare au fost prezentate pentru a arăta în primul rând faptul că este o practică constantă a instanțelor de judecată cu privire la nerespectarea repartiției aleatorii a dosarelor, chiar dacă pentru unele dosare s-ar fi împlinit termenul de prescripție. Apreciază faptul că instanța de judecată și Inspecția Judiciară erau obligate să analizeze toate dosarele invocate de petent.

Mai mult, în situația în care s-ar ajunge la concluzia că această practică este una generalizată și că în realitate funcționarea sistemului ECRIS are deficiențe și este pusă la îndoială, Inspecția Judiciară ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu și să reglementeze toate acele probleme ale sistemului informatic pentru ca niciun justițiabil să nu pună Ia îndoială corectitudinea procedurii de repartizare a dosarelor.

În opinia recurentului, problema sesizată este una de notorietate, nu este o noutate nici pentru cei de la Inspecția Judiciară și nici pentru justițiabili. Toate hibele sistemului ECRIS sunt absolut reale și este absolut evident că trebuie reglementate și puse la punct.

Sistemul informatic ECRIS a fost introdus tocmai pentru a garanta justițiabililor respectarea principiului dreptului la un proces echitabil, judecarea cauzelor de către o instanță imparțială și independentă, fără urmă de îndoială.

Or, folosirea defectuoasă a acestui sistem informatic în cadrul procesului repartizare a dosarelor, reprezintă o grava încălcare a principiilor garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sistemul ECRIS trebuie utilizat pentru a repartiza o listă de dosare către mai multe completuri de judecată. Folosirea neadecvată a acestuia prin introducerea a câte unei cauze pe rând și schimbarea constantă a completurilor de judecată, fac ca repartizarea dosarelor să nu mai fie una aleatorie.

Se mai face referire la faptul că recurentul reclamant nu a făcut dovada lipsei independenței și imparțialității judecătorilor care au pronunțat soluțiile în cadrul dosarelor evidențiate și că motivul real ar fi acela că se plânge de soluțiile pronunțate de instanțe. Or, este fără putință de tăgadă că recurentul-reclamant nu trebuia să demonstreze nimic în legătură cu lipsa de imparțialitate și de independență a judecătorilor, fiind suficientă dovada nerespectării repartizării aleatorii.

Atâta timp cât repartizarea nu este aleatorie, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția CEDO nu este respectat, orice alte susțineri ulterioare nefiind relevante.

Referitor la modalitatea în care Inspecția judiciară a analizat respectarea repartizării aleatorii a dosarelor, subliniază că Inspecția Judiciară nu putea să-și fundamenteze soluția doar prin raportare la niște răspunsuri primite de la instanțele de judecată, răspunsuri în cadrul cărora nu se face decât mențiunea că repartizarea aleatorie a fost respectată. Practic este doar o afirmație din partea instanțelor la care s-au emis adrese, dar care nu are nici un suport tehnic în spate. Nu s-a verificat în niciun mod dacă într-adevăr ceea ce au menționat instanțele de judecată în cadrul adreselor are și o susținere tehnică - informatică în acest sens.

Un alt aspect extrem de important este faptul că nu a fost respectată repartizarea aleatorie a plângerii, așadar chiar autoritatea competentă să soluționeze petiția formulată cu privire la nerespectarea legii privind repartizarea aleatorie a cauzei, a încălcat repartizarea aleatorie a cauzei, ceea ce evident atrage nulitatea actului întocmit, potrivit dispozițiilor art. 174 C. proc. civ.

Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat cu privire la repartizarea aleatorie a cauzei-atât cu privire la distribuirea cauzelor în sistemul informatic, cât și cu privire la compunerea completului de judecată -reprezintă o garanție a imparțialității obiective a instanței, partea a dreptului la un proces echitabil.

Curtea Constituțională a reținut că, în acord cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, în privința determinării caracterului independent al instanței, aparențele joacă un rol deosebit întrucât ceea ce este în discuție este încrederea pe care instanțelor judecătorești, într-o societate democratică, trebuie să inspire publicul.

De asemenea, alături de aparențe, independența instanței se evaluează în funcție de modul de numire a membrilor acesteia, durata mandatului lor și garanțiile împotriva presiunilor exterioare. 2

Curtea Constituțională a statuat ca imparțialitatea magistratului-garanție a dreptului la un proces echitabil - poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă3. De asemenea, Curtea a reținut că imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate.

În opinia recurentului, Curtea de Apel București a încălcat dispozițiile art. 14 alin. (1), alin. (2), art. 8 alin. (4), art. 9 alin. (1), art. 13, art. 15 alin. (1), art. 47 alin. (1), (4), (6), (7), (8), art. 49, art. 50 alin. (1) și (2), art. 50 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție și art. 73 alin. (1) și (2) din Legea 317/2004.

De asemenea, recurentul a susținut încălcarea legii de către Inspecția Judiciară privind repartizarea aleatorie conform art. 69 din Legea 317/2004: (1) Inspectorul-șef îndeplinește, în principal, următoarele atribuții: d) ia măsuri pentru repartizarea aleatorie a dosarelor în cadrul Inspecției Judiciare.

Or, Inspecția Judiciară transmite/repartizează sesizările către inspectori judiciari într-un mod obscur netransparent, care nu poate fi primit ca "repartizare aleatorie", așa cum prevede legea.

Mai arată recurentul că față de cererea sa din data de 16.07.2019 cu privire la solicitarea de date și înscrisuri care să dovedească "repartizarea aleatorie" prevăzută în lege, Inspecția Judiciară a răspuns, în data de 31.07.2019, doar cu mențiunea că plângerea din 14.02.2019 către inspecția Judiciară a fost repartizata în 15.02.2019, "în mod aleatoriu" fără niciun act de probațiune. Chiar întârzierea de trei zile intre data introducerii plângerii la Inspecția Judiciara si data repartizării acesteia, reprezintă o dovada evidenta a încălcării legii de către Inspecția Judiciară.

Așadar, Inspecția Judiciară a refuzat să comunice datele și înscrisurile cerute de petent, doar dintr-un singur motiv, acela că nu a existat o "repartizare aleatorie", așa cum prevede Legea.

Recurentul susține că, lecturând fișa de repartizare a sesizării pe care Inspecția Judiciară a transmis-o Curții de Apel, sunt vizibile următoarele nereguli:

a) Sesizarea petentului A. a fost înregistrată în data de 14.02.2019 la Inspecția Judiciară. Reclamantul a depus sesizarea prin email în data de 12.02.2019 (zi de marți) la ora 10:55. Sesizarea a fost înregistrată la o diferență de două zile față de data transmiterii și a fost repartizată la o diferență de trei zile fată de data transmiterii și la o diferență de o zi față de data înregistrării la Inspecția Judiciară, respectiv repartizată în data de 15.02.2019.

b) Fisa de repartizare, probă la dosar, nu conține mențiunea "aleatorie" motiv pentru care Inspecția Judiciară nu practică un sistem transparent și dovedit de "repartizare aleatorie" așa cum prevede imperativ art. 69 din Legea 317 din 01.07.2004.

Prin urmare, în funcție de necesitatea în care trebuie încheiat actul de control al Inspecției Judiciare, inspectorul șef transmite sesizarea unui judecător/procuror judiciar independent, preferat, ascultător și "disciplinat" să aducă la îndeplinire ordine/recomandări, iar acesta nu efectuează verificări privind abuzurile justiției și clasează plângerea justițiabilului, așa cum s-a întâmplat și cu plângerea recurentului la Inspecția Judiciară în lipsa unei note în care sunt evidențiate aspecte, verificări, nereguli constatate și propunerile formulate.

c) Norma prevăzută la art. 50 din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare menționate mai sus a fost încălcată deoarece Fisa de repartizare nu conține următoarele informații:

(1) fișa de repartizare a lucrării, probă în dosar, nu identifică faptul că titularul sesizării este A., deci nu putea fi primită ca fiind fișă de repartizare a sesizării recurentului, situație de fapt față de care nu exclude ca în realitate să nu fi existat o fișă de repartizare a sesizării recurentului.

(2) nu cuprinde obiectul lucrării, gradul de complexitate, indicele statistic, situații de incompatibilitate sau motive de redistribuire a dosarului.

(3) faptul că pe fișa de repartizare nu este identificată complexitatea conform art. 15 alin. (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție; în situația în care ar fi avut cifra de complexitate ridicată ar fi fost necesar ca plângerea sa fie repartizată aleatoriu unei echipe de doi inspectori judiciari;

(4) nu se precizează numele și prenumele consilierului care a semnat fișa de repartizare și a șef SJD,

(5) nu este semnată de către șeful Inspecției Judiciare conform art. 13 alin. (1) din Regulament.

d) înlocuirea inspectorului judiciar D. cu B. nu a fost justificată așa cum rezulta din fișa de repartizare, fără mențiunea petentului care a adresat sesizarea.

În situația prevăzută la art. 6 alin. b) din Regulamentul privind activitatea și evidența Inspecției Judiciare a fost cunoscută încă de la început și s-ar fi putut realiza ca inspectorul D. să nu participe la acest mod de repartizare.

Deși fișa de repartizare nealeatorie și fără titular, este prevăzută cu "redistribuire" a plângerii către un alt inspector judiciar, din formular se observă ca Inspecția Judiciară nu a apelat la acest mod de redistribuire și a menționat doar inspectorul nou ales, în speță inspector B..

Lipsa oricărei dovezi că Inspecția Judiciară a efectuat nemijlocit verificări față de abuzurile justiției menționate în sesizarea către Inspecția Judiciară, ci a acceptat și tolerat comunicările instanțelor.

Inspecția Judiciară nu a soluționat întemeiat (argumentat) motivele de nelegalitate menționate în plângere, corespunzător fiecărui abuz al instanțelor invocat.

Totodată, Inspecția Judiciară nu a comunicat instanței modalitatea în care a efectuat verificările. De fapt, în întâmpinarea formulată, in cea mai mare parte sunt menționate cererile formulate de recurent, conținutul acestora, dar fără să răspundă la problemele sesizate de recurentul-reclamant.

Totodată, recurentul arată că nu se precizează modalitatea in care au fost cercetate sesizările sale, documentele analizate și nici dacă judecătorul inspector s-ar fi deplasat la instanțe pentru verificări nemijlocite.

În concluzie, recurentul susține că motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. sunt incidente în speță.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând în esență că argumentele invocate de recurentul - reclamant în susținerea recursului nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, dată fiind situația de fapt expusă, in extenso, în cuprinsul hotărârii recurate, precum și dispozițiile legale reținute de către instanța de fond ca fiind incidente.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate:

Motivul de recurs nu este fondat. Potrivit art. 174 din C. proc. civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public și este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Prin încheierea din 15.05.2020, Curtea de Apel, în temeiul art. 258 alin. (1) și 255 alin. (1) din C. proc. civ., a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind utilă și pertinentă soluționării cauzei, iar referitor la administrarea probei cu expertiza solicitată de către reclamant, a apreciat că administrarea acestei probe nu este utilă soluționării cauzei.

Susținerile recurentului sunt neîntemeiate, prin respingerea probei cu expertiză informatică nefiind încălcate regulile de procedură, probele fiind încuviințare în raport de obiectul cererii deduse judecății cauzei și de motivele invocate

Potrivit dispozițiilor art. 237 alin. (2) pct. 7) din C. proc. civ., în etapa de cercetare a procesului instanța "va încuviința probele solicitate de părți, pe care le găsește concludente, precum și pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului și le va administra în condițiile legii"

Conform dispozițiilor art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255 din C. proc. civ., care se referă la admisibilitatea probelor, în sensul că probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.

În ceea ce privește proba cu expertiză, potrivit art. 309 alin. (5) din C. proc. civ., "Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți."

Față de aceste dispoziții, potrivit cărora instanța de fond este cea care analizează admisibilitatea probelor propuse de părți, apreciind dacă acestea duc la soluționarea procesului, în condițiile în care nu sunt arătate încălcări concrete ale normelor de procedură, neregularități procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității, motivele de recurs sunt nefondate, fiind vizate de recurent aspecte care nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5) din C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, față de conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă că instanța de fond a expus, față de ansamblul prevederilor care reglementează răspunderea disciplinară a magistraților, argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic, concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentului referitoare la motivarea necorespunzătoare a sentinței nu sunt fondate.

Criticile recurentului, formulate din perspectiva acestui motiv de casare, privind încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, sunt nefondate.

Instanța de control judiciar reține că premisa clasării sesizării prin rezoluție constă în absența indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare, iar potrivit dispozițiilor art. 45

1

alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturi, "(4) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor."

În mod contrar celor afirmate de recurent, prin hotărârea pronunțată prima instanță nu a considerat că nu poate realiza o examinare a modalității în care inspectorul judiciar și-a desfășurat activitatea, ci a procedat la o efectivă analiză atât a mecanismelor ce reglementează activitatea acestuia de verificare prealabilă a sesizării, cât și a activității inspectorului judiciar, examinată prin prisma prevederilor ce reglementează verificările prealabile efectuate de inspectorul judiciar, Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012.

În raport de dispozițiile art. 45, privind verificările prealabile, și art. 45

1

, privind procedura contestației formulate împotriva rezoluției de clasare și a rezoluției inspectorului șef, din Legea nr. 317/2004, în condițiile în care din actele depuse la dosar a rezultat că verificările prealabile, reglementate la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, au fost efectuate de către un inspector judiciar desemnat în condițiile art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, în mod corect au fost înlăturate susținerile privind modalitatea de repartizare a lucrării și s-a constatat că sunt neîntemeiate criticile reclamantului.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, potrivit cărora Inspecția Judiciară nu putea să-și fundamenteze soluția doar prin raportare la niște răspunsuri primite de la instanțele de judecată, în cauză au fost respectate întocmai prevederile art. 12 și art. 14 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, privind procedura prin care se solicită, instanțelor sau parchetelor vizate, relațiile necesare soluționării lucrării.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la sistemul Ecris, Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o amplă analiză și a constatat că au fost respectate dispozițiile art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, verificările prealabile, finalizate la data de 15.05.2019, prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, fiind efectuate de către un inspector judiciar desemnat în condițiile prevăzute de aceste dispoziții, avându-se în vedere înscrisurile atașate sesizării, verificările realizate la nivelul Curților de Apel și datele din sistemul de evidență informatizată ECRIS,.

Din interpretarea coroborată a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și a art. 12-14 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, cu privire la modalitatea de efectuare a verificărilor, rezultă că acestea sunt determinate de contextul concret al fiecărei cauze, iar analiza concretă a modului de repartizare a dosarelor, documentele solicitate de la instanțe și verificate de către inspectorul judiciar au atestat că dosarele au fost repartizate în mod aleatoriu, prin intermediul programului informatic Ecris.

Cu privire la modul în care prima instanță a aplicat prevederile privind repartizarea aleatorie a cauzelor, criticile sunt nefondate, întrucât prima instanță, în exercitarea controlului de legalitate asupra actelor contestate, a aplicat și a interpretat corect prevederile art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, respectiv dispozițiile privind distribuirea aleatorie a cauzelor. Concret, instanța de fond a constatat următoarele:

- în ceea ce privește situația înregistrării și repartizării dosarelor nr. x/2016 și nr. y/2012 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj și a continuității completului de judecată în primă instanță în dosarul nr. x/2011, precum și în apel pe parcursul anilor 2015, 2016 și primele 2 luni din 2017, nu mai puteau fi efectuate verificări de natură disciplinară, dat faptul că la data înregistrării sesizării la Inspecția Judiciară era împlinit termenul de prescripție a răspunderii disciplinare;

- în ceea ce privește modul de repartizare a dosarelor nr. x/2018 al Curții de Apel București, nr. 1021/1285/2016 și nr. 442/1285/2017 la Curtea de Apel Cluj, a dosarului nr. x/2012 la Curtea de Apel Constanța, a dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2018 la Înalta Curte de Casație și Justiție și a dosarului nr. x/2015 la Tribunalul Mehedinți, din documentele solicitate de la aceste instanțe și verificate de către inspectorul judiciar a rezultat că dosarele au fost repartizate în mod aleatoriu, prin intermediul programului informatic Ecris, nefiind identificate intervenții în procedura de repartizare; completurile de judecată la care au fost repartizate dosarele erau configurate legal, existând hotărâri ale Colegiilor de Conducere de constituire a acestora și de aprobare a alcătuirii lor; cu privire la dosarul nr. x/2017, înregistrat la 28.09.2018 la Curtea de Apel Cluj, verificările au relevat că întârzierea a fost determinată de lipsa de personal în arhiva instanței de trimitere, în intervalul 13 august -10 septembrie 2018 funcționând o singură persoană în arhivă; dosarele nr. x/2019 și nr. y/2018 înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect cereri de strămutare, au fost repartizate în cadrul secției a II-a specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniști la completele nr. 5 și 7, fiind respectată specializarea secției; dosarul nr. x/2012 a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța și repartizat completului 2 recurs din secția a II-a la 07.01.2019; înregistrarea dosarului nr. x/2015 la Tribunalul Mehedinți s-a realizat consecutiv strămutării pricinii de la Tribunalul Dolj, la data de 07.03.2018, fiind repartizat aleatoriu în aceeași zi completului CD1; dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București a fost înregistrat și repartizat secției I Penală la 19.11.2018, completului C17P; pentru toate dosarele repartizarea s-a realizat aleatoriu, iar cu privire la instanțele față de care reclamantul a invocat în mod concret probleme legate de ordinea dosarelor în "lista dosarelor de repartizat", Tribunalul Mehedinți și Tribunalul Specializat Cluj, s-a efectuat repartizarea aleatorie printr-o operațiune unică;

- în ceeea ce privește dosarul nr. x/2011, modificarea componenței completului de judecată pe parcursul instrumentării cauzei la Curtea de Apel București (compunerea completului învestit a fost asigurată de judecătorii E. și F., pensionarea judecătorului E. a determinat asigurarea funcționării provizoriu cu alți judecători, conform celor decise de Colegiul de Conducere, apoi, în intervalul 23.02.2016-20.06.2017, alcătuirea completului a fost asigurată de judecătorii G. și H., prin hotărârea nr. 180/24.08.2017 Colegiul de Conducere al Curții de Apel București a dispus degrevarea activității acestora, în perioada 19.09.2017-12.12.2017 alcătuirea completului a fost asigurată de judecătorii F. și I., degrevarea judecătorilor G. și H. a încetat prin hotărârea nr. 216/05.10.2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel București, astfel că au reintrat în alcătuirea completului începând cu anul 2018), s-au avut în vedere modificările în timp ale componenței completului de judecată învestit cu soluționarea dosarului, modificări care se circumscriu fluctuației de personal, dată fiind pensionarea unor sau degrevarea de activitate a unor judecători.

În raport de actele și lucrările dosarului, situația de fapt rezultată, în limitele de verificare impuse de art. art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, este corectă concluzia instanței de fond în sensul că în cauzele indicate de reclamant dosarele au fost repartizate în mod aleatoriu, prin intermediul programului informatic Ecris, nu au fost identificate intervenții în procedura de repartizare, iar rezoluțiile contestate au avut în vedere verificările referitoare la modul de repartizare a dosarelor și la modificările componenței completului de judecată, realizate cu respectarea art. 101 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, a dispozițiilor art. 19 din Regulament, care stipulează, printre atribuțiile Colegiului de conducere, aprobarea, în mod excepțional, a schimbării membrilor completelor de judecată și a asistenților judiciari, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta, deciziile organului colegial de conducere neputând fi cenzurate în procedura instituită de art. 45 din Legea nr. 317/2004.

În mod corect, de asemenea, în ceea ce privește pretinsa lipsa de imparțialitate și de independență a judecătorilor ce au soluționat dosarele menționate, instanța de fond a înlăturat argumentația invocată de către reclamant, având în vedere trimiterile generice, nesusținute de informații care să releve existența unor incompatibilități, și faptul că soluțiile pronunțate în dosare nu constituie în sine un indiciu în acest sens, iar în ceea ce privește declanșarea unui control tematic pentru verificarea respectării normelor ce reglementează repartizarea aleatorie a cauzelor, în mod corect a reținut că acestea se dispun, potrivit art. 74 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 317/2004, de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii sau de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, astfel că, nefiind deficiențe, nu se impunea formularea unei propuneri pentru efectuarea un cotrol.

Sunt nefondate criticile aduse de recurent cu privire de aplicarea, de către prima instanță, a prevederilor art. 45 din Legea nr. 317/2004, câtă vreme indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, în sensul art. 45 din Legea nr. 317/2004, vizează analiza situației de fapt prin prisma elementelor constitutive ale abaterilor reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

În lipsa identificării unor elemente apte să contureze o abatere disciplinară, și cum sesizarea la care face referire art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 vizează în mod exclusiv abaterile disciplinare, iar în cadrul verificările prealabile se efectuează cercetări pentru a se constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare, în mod corect instanța de fond a constatat, examinând legalitatea rezoluțiilor contestate, că nemulțumirile și criticile formulate de reclamant nu conturează indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare.

Pe cale de consecință, întrucât aspectele semnalate de recurent nu pot reprezenta indicii ale săvârșirii unei abateri disciplinare, sunt nefondate criticile aduse soluției instanței de fond, prin care, cu interpretarea corectă a prevederilor legale menționate, s-a reținut ca fiind legal demersul Inspecției Judiciare de a clasa sesizarea.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 15 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și a sentinței civile nr. 74 din 8 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.